Italia-Napoli-Muzeul de arheologie-partea aII-a

 

ITALIA – NAPOLI – MUZEUL NATIONAL DE ARHEOLOGIE –

PARTEA a II-a

 

 

In acest articol va prezint Muzeul National de arheologie, din Napoli, Italia, partea a II-a.

Daca doriti mai multe informatii despre Muzeul National de arheologie, din Napoli, Italia, partea I, le gasiti aici.

 

Preistoria si protoistoria

Sudul Italiei

 

Cumae, Valea Sarno, Suesulla antica, Capus, Licola, Piani di Sorrento, Ponte Cagnano si insulele Vivara, Ischia si Capri: aici, in aceste asezari s-au gasit cele mai vechi urme ale prezentei umane in Campania, cat si dovezi ale celor mai vechi civilizatii care s-au dezvoltat in golful Napoli si teritoriul sau.

 

Exponatele incep cu epocile fierului si bronzului si se termina la etajele superioare cu relicve din epoca paleoliticului. Colectia are obiecte si scule de folosinta zilnica, cum ar fi ceramica, brose, bijuterii si obiecte funerare si prin simplitatea lor eleganta sau designul opulent putem vedea pasii evolutiei umane de la acea vreme, in lumea dinaintea Istoriei.

 

Scarile de urcare la etajele superioare ale muzeului, in urmatoarele doua fotografii.

 

Parter

Colectia Farnese

 

Galeria Imparatilor

 

Ca toate colectiile renascentiste de sculpturi antice, colectia Farnese include un ciclu de portrete proiectate sa reprezinte istoria Romei prin imagini si caracterele ei proprii. Cele mai multe dintre acestea au fost expuse intr-o sala special decorata, Sala Imparatilor, iar altele au fost aranjate in Sala Filozofilor.

 

Seria de portrete antice a fost dezvoltata conform intereselor curente in secolul al XVI-lea, de catre expertii anticari. Un accent deosebit s-a pus in colectarea portretelor celor 12 statui ale lui Cezar, care reflecta perioada imperiala de inceput, cat si cele ale marilor caractere ale istoriei republicane, cum ar fi Brutus, fondatorul republicii, dar si Brutus asasinul lui Cezar.

 

Cautarea acestor portrete a intampinat doua probleme principale: identificarea imaginii persoanei reprezentate care, de cele mai multe ori a fost bazata pe dovezi numismatice, dar care a putut fi si un rezultat al presupunerii si imaginatiei; si disponibilitatea reala de pe piata a celui cautat, dupa portrete. Uneori au fost si falsuri. Ele erau de obicei copii moderne, care au intrat fraudulos in colectii, dar trebuie sa fi fost cunoscut cumparatorilor ca nu erau antichitati, mai mult decat ne-ar placea noua sa credem.

 

 Alteori s-au intalnit pseudo-identificari, cum ar fi asa-numita “Agripina stand”. In plus, la o posibla lipsa a copiilor, identificarea s-a facut prin reluarea portretelor antice, astfel incat sa fie similare cu imaginile deja identificate; un exemplu al acestei practice este “Lucius Brutus”, un portret refacut pe modelul faimosului Brutus Capitolinul, un bronz care a apartinut colectiei cardinalului Rodofo Pio da Carpi. Acesta a fost identificat odata ca Brutus, in conformitate cu o serie de conexiuni ale anticarilor, care au fost finalizate arbitrar, dupa cum se stie astazi.

 

De asemenea, foarte cautate au fost grupurile “tematice”. Acestea au fost organizate in conformitate cu idealurile politice si filozofice ale egalitatii, justitiei, bunei guvernari si reprezentata in special de imparati care aveau simbolic aceste calitati, Hadrian si Marcus Aurelius.

 

In egala masura a fost popular portretul imparatului Cracalla, tinut in contrast direct ca un exemplu negatv: el a castigat puterea absoluta dupa uciderea fratelui sau Geta, cu care a mostenit tronul de la tatal lor, Septimius Severus si a persistat in orice tip de cruzime pana la moartea sa timpurie si violenta. Colectia Farnese contine doua copii ale portretelor de acelasi tip ale lui Caracalla.

 

Colectia Farnese, in urmatoarele 8 fotografii.

Galeria Imparatilor, in urmatoarele 7 fotogrsfii.

 

Statuie colosala de barbat cu cap portret a lui Severus Alaexandru, in urmatoarele doua fotografii. Marmura pantelica din Grecia; prima jumatate a secolului al III-lea D.Hr.

 

Portretul lui Caracalla copil, la 10 ani (dreapta), in urmatoarea fotografie. Marmura; 196-204 D.Hr.

 

Portretul colossal al lui Tiberius pe un bust modern, in urmatoarea fotografie. Marmura greceasca; cca 40 D.Hr.

 

Statuia colosala a lui Antinous Bahus, in urmatoarea fotografie. Marmura alba; 130-138 D.Hr.

 

Asa-numitul Brutus, in urmatoarea fotografie. Sfarsitul secolului I D.Hr.

 

Sectiunea egipteana in timpul perioadei Bourbon (1821-1860)

 

Colectia de antichitati egiptene a cardinalului Stefano Borgia a fost vanduta Muzeului Real (denumirea de dinainte a muzeului) de nepotul sau, Camillo, intre 1814 si 1815. Camillo a petrecut aproape doua luni in muzeu sa deschida boxele si cataloagele artefactelor. In urma muncii lui s-a facut un catalog pe care Camillo l-a prezentat ministrului Afacerilor de Interne, contele Zurlo, care a recomandat regelui cumpararea colectiei.

 

In anul 1821 a fost inaugurata prima instalare a galeriilor egiptene. Artefactele egiptene gasite in Pompei au fost expuse impreuna cu colectia Borgia. Colectia a inclus cateva obiecte din Templul lui Isis si anume stela preotului Samtowetefnakhte, o statuie a lui Isis si doua coloane, care erau plasate pe ambele parti ale porticului galeriei.

 

Doua statui de barbat au venit, de asemenea din Pompei, o statuie a zeului Serapis da Pozzuoli si doua stele egiptene donate de ducele de Calabria.

 

Primul grup de obiecte care include mai mult de 700 descoperiri a fost marit cu colectia Picchianti, oferita la vanzare in 1827 si cumparata in 1828 pentru 1.100 ducai, dupa lungi negocieri.

 

Ilustratiile lui Acchile Morelli din 1835 arata inca prima instalare. Pana atunci, au fost cateva vase cu figuri rosii si ceramica din perioada orientala din Campania, care au fost introduse initial in colectia egipteana din greseala si au fost deja scoase din aceasta colectie.  

 

Cele mai remarcabile artefacte au fost aranjate de-a lungul axei centrale si pe peretii din dreapta si stanga. Sunt statui si vase de-a lungul peretilor, in timp ce obiectele mici au fost expuse in 8 casete cu decoratii in stil egiptean.

 

Sectiunea egipteana in timpul perioadei Bourbon, in urmatoarele doua fotografii.

 

Farnesina

 

In secolul al XVI-lea, Roma a experimentat cresterea in “horti”, podgorii si “gradini antice” in care erau expuse cu grija sculpturi si inscriptii, care erau menite sa trezeasca honesta voluptas (decoruri de placere) in vizitatori si sa laude maretia norocosilor lor proprietari.

 

Dedicata, de asemena memoriei anticilor a fost gradina Suburbanum, rezidenta lui Agostino Chigi, bancherul bogat din Siena, construita de arhitectul faimos Baldassare Peruzzi. Frescele din vila au fost pictate de insusi Peruzzi, de Rafael, de Sebastiano del Piombo si de Sodama si formeaza o veritabila cutie de bijuterii a lucrarilor de arta.

 

Vila a fost devastata in timpul Jefuirii Romei (1527) si achizitionata apoi de cardinalul Alexanderu Farnese in anul 1590. Din acest moment, vila a fost cunoscuta ca “Farnesina”, pentru a o distinge de Palatul Farnese. Michelangelo a intocmit un plan sa construiasca un pod pentru a conecta cele doua proprietati, care erau pe cele doua maluri ale raului.

 

Familia Farnese a detinut o gradina pe maul raului, din 1492. Acolo, ei tineau sacrofage si reliefuri, elemente arhitecturale si statui, asa ca au putut sa faca acele “gramezi antice pline de istorie”, pe care Lorenzetto (Lorenzo Lotto) le-a conceput pentru organizarea colectiilor de antichitati ale cardinalului Andrea Della Valle. Cateva sculpturi din excavatiile de la Tivoli, un sarcofag dionisiac si un fragment de friza cu thiasos dionisiac de la asa-numitul Teatru Maritim al Vilei lui Hadrian au fost folosite intr-o fantana, alimentata printr-un cap sculptat al unei zeitati de rau.

 

Dupa cumpararea vilei, zona a devenit un depozit permanent pentru obiectele din marmura, care s-au dus la alte rezidente Farnese.

 

Farnesina, in urmatoarele 3 fotografii.

Statui din “donariu mic din Pergamon”, in urmatoarea fotografie. Marmura alb-gri cu granulatie fina; secolul al II D.Hr.; colectia Farnese.

 

Stalpi ai barbatilor celebri

 

Ca toate colectiile Renasterii, un loc privilegiat in galeriile portretelor a fost dat filozofilor si mai general poetilor, portretelor grecesti inclusiv ale istoricilor, oratorilor, etc. Impreuna cu descoperirile scoase la lumina din ce in ce mai mult prin explorarea subsolului orasului, portretele filozofilor au ilustrat antichitatea clasica si in plus ele au furnizat dovezi palpabile ale culturii clasice, care a fost redescoperita in Renastere.

 

Identificarea portretelor a fost posibila prin monede si imagini cu etichete asociate pe ele, dar dovezile de acest tip nu s-au aplicat filozofilor. Astfel, identificarea lor este bazata, unde a fost posibil pe inscriptii gravate pe sculpturile lor.

 

Sursele din acea perioada inregistreaza cateva descoperiri exceptionale, apreciate de cei carora le placeau portretele filozofilor. Acestea, obtinute de Farnese, au fost scoase la lumina dintr-o podgorie a familiei Vittori, langa Porta Portese si intr-o zona dintre Baile lui Diocletian si tiberianul Castra Pretoria; portretele ilustrilor greci a acestei descoperiri (1576), din care cateva cu inscriptia numelui gravata, achizitionate initial de familia Cesarini, au fost date apoi, la sfarsitul secolului cardinalului Odoardo Farnese.   

 

Grupul final al filozofilor a fost donat colectiei de Fulvio Orsini, la dorinta sa, in anul 1600, care a dedicat una din lucrarile fundamentale, Images virorum illustrium (1570) topicului portretisticii figurilor grecesti, cele mai mari din lume.

 

Busturile filozofilor sunt adesea caracterizate mai degraba de un profil patrat, care se potriveste pilastrului original in care a fost inserat. Odata folosit numai pentru imaginile zeului Hermes, tipul de suport a fost folosit pentru portretele filozofilor si mai general, pentru persoane cu importanta culturala.

 

Stalpi ai barbatilor celebri, in urmatoarele 5 fotografii.

 

Sarcofag cu muze(primul), lucrare romana, secolul al II-lea D.H.r

 

Etajul 2

 

De la parter am urcat la etajul 2. La etajul 1 este colectia de numismatica si nu am vazut-o, deoarece timpul era limitat si doream foarte mult sa vad frescele, care sunt la etajul 2.

 

Sala meridian

 

Cand a fost creat Muzeul Regal Napoli, in 1777, aceasta cladire a fost destinata sa gazduiasca, de asemenea Biblioteca Regala si Academia de Arte Frumoase, altfel decat colectia de arta. Intentia a fost sa se creeze o cladire pentru cultivarea cunostintelor, in linie cu idealurile iluminarii din acea perioada.

 

In acest context, pentru aproape un secol si jumatate, Sala ceas solar (cum se numea atunci) a fost cel mai reprezentativ spatiu din Biblioteca Regala Bourbon, mai tarziu Biblioteca Nationala (1783-1926). Cea mai mare parte din decoratia sa de la sfarsitul secolului al XVIII-lea este inca intacta.

 

In particular, fresca facuta de Pietro Bardellino (1781), care decoreaza tavanul, celebreaza gloria conducatorilor Bourbon ca patroni ai artelor, cu un cartus care poarta un memento care spune ca artele vor pieri daca nu sunt expuse si promovate: “lacent nisi pateant”. 

 

In 1791, sala a fost impodobita cu un ceas solar, dupa care a fost denumita si care functioneaza perfect si astazi. Ceasul este instalat in coltul de sud-vest al salii, in conformitate cu un proiect al arhitectului Pompeo Schiantarelli si calculelor stiintifice ale astronomului Giuseppe Casella. Trebuie sa fi fost primul pas al unui proiect cuprinzator care ar fi creat in cladire primul observator astronomic din Napoli dar, datorita unor motive, proiectul a fost facut in alta parte, pe dealul Capodimonte, intre 1812 si 1814.

 

Cu timpul, nevoia de spatiu pentru a gazdui colectia de arta extinsa mereu a rezultat in transferul Bibliotecii la Palatul Regal din Piazza del Plebiscito (1926). Din acel moment, spatiul monumental din secolul al XVIII-lea, curatat de rafturile din lemn care captuseau peretii lui a fost integrat in muzeu.

 

La capatul salii, cele doua candelabre faimoase din marmura, facute de Piranesi si-au recapatat locul: ele sunt un exemplu perfect de reutilizare abila, in timpul perioadelor neoclasice, de fragmente antice recombinate in lucrari moderne.

 

In sfarsit, sunt sunt doua statui care reprezinta muzele Urania si Erato, de la Herculaneum, care evoca gloria artelor, infatisata de asemenea in fresca tavanului de Bardellino, impreuna cu faimosul Atlas Franese. 

 

Sala meridian, in urmatoarele 14 fotografii.

 

Tavanul cu fresca facuta de Pietro Bardellino (1781)

 

Fresca facuta de Pietro Bardellino (1781), care decoreaza tavanul

 

Vila lui P. Funnius Synistor din Boscoreale

 

Cu toate ca acesta vila a fost de marime relativ modesta comparativ cu altele din zona si nu a avut atrium, piscina sau colectie de sculpturi, frescele sale au fost exceptionale in frumusetea si calitatea lor. Dovezile din tablete si graffiti arata ca vila a fost descoperita privat, excavata, dezmembrata partial si reingropata in 1900.

 

Vila are 3 etaje, completata cu o suita de bai si un pasaj subteran care duce la un grajd si cladiri agricole, ultimele nu au fost excavate. Parterul central al sediilor livingului consta in peste 30 de camere sau incinte care inconjura un peristil. Cladirea are o intrare principala impresionanta, cu 5 randuri de trepte care duc la o curte cu colonada, mai degraba decat un atrium tipic.

 

Proprietarul vilei a fost contestat. In timp ce nu este niciun dubiu ca P. Funnius Synistor a locuit acolo, tabletele din bronz excavate arata alt nume, al lui Lucius Herennius Florus. Multe lucruri au fost marcate cu sigilii in Roma Antica, pentru a indica posesia lor. Se crede ca din moment ce tableta cu literele “L.HER FLO” a fost gasita in vila, trebuie sa fi servit ca marca a proprietarului ei.

 

Aceste doua nume sunt ale celor doi proprietari confirmati, la inceputul secolului I I.Hr. si secolului I D.Hr., desi s-ar putea sa fi existat proprietari anterior.  

 

Vila lui P. Funnius Synistor din Boscoreale, in urmatoarele 5 fotografii.

 

Venus Genitrix, cca 60 I.Hr.

 

Situla, cca 60 I.Hr.

 

Vila Boscoreale

 

Boscoreale este o comuna din provincia Napoli, regiunea Campania. Este localizata in Parcul National Vesuvius, sub versantii muntelui Vezuviu.

 

Vila Boscoreale este un nume dat la oricare dintre mai multe vile romane, descoperite in districtul Boscoreale. Ele au fost toate ingropate si pastrate, in timpul eruptiei vulcanului Vezuviu din anul 79 D.Hr., impreuna cu Pompei si Herculaneum.

 

Singura vizibila astazi in situ este Vila Regina, celelalte fiind ingropate recent dupa descoperirea lor. Cu toate ca aceste vile pot fi clasificate ca “rustice”, datorita sectiunilor lor agricole si uneori a lipsei celor mai luxuriante facilitati, ele au fost adesea infrumusetate cu decoratii extrem de luxuriante, cum ar fi frescele, care au aratat bogatia proprietarilor.

 

Printre cele mai importante descoperiri au fost frescele raffinate de la vila lui Publius Funnius Synistor si somptuoasa Trezorerie Boscoreale de la Vila della Pisanella, care sunt expuse acum in cateva muzee mari.

 

In timpurile romane, aceasta zona, ca intreaga Campania a fost agricola, in ciuda proximitatii oraselor, ca Pompei si a fost specializata in vin si ulei de masline.

 

Vila Boscoreale, in urmatoarele 5 fotografii.

 

Tholos, poarta de intrare a unui sanctuar cu un tholos, Pompei, 40-30 I.Hr.

 

Vila lui Agrippa Postumus

 

O vila cu picturi remarcabile de pereti a fost descoperita la Boscotrecase in anul 1902. Frescele, care au fost detasate de pe pereti intre 1903 si 1905 au fost vandute la diferiti cumparatori, printre care Muzeul Metropolitan din New York si Muzeul Napoli. Cladirea a fost ingropata inca odata de eruptia din 1906.

 

Picturile care decorau camerele rezidentiale se deschideau intr-o loggia, care era cu fata la mare. Camerele se distingeau una de alta prin culorile de fundal si schemele decorative, care afisau maiestria pictorilor si statutul social inalt al pstronului care le-a comandat.

 

Dovezile epigrafice sugereaza ca vila a fost mostenita de Agrippa Postumus, nepotul lui Augustus, care s-a nascut in anul 12 I.Hr.

 

Vila furnizeaza dovezi antice din zona din jurul Vezuviului si are panouri mari pictate in centrul peretilor, o schema introdusa in Roma in jurul anului 20 I.Hr. Ele infatiseaza fie peisaje sacre sau scene mitologice cu compozitii pastorale mari.

 

Picturile din cubiculum, cu fundal rosu, cumparate de Muzeul Napoli ne amintesc de cele din vila romana Farnesina, datorita cadrului sacru. Cele doua fragmente cu ornamente dedicate, in miniaturi apartin camerei cu cea mai inovativa decoratie, pe un fundal negru. Aceste tipuri de decoratii sunt tipice picturilor de la sfarsitul secolului I I.Hr. Ele sunt insotite de alte caracteristici arhitecturale cu motive egiptene, care erau populare in cercurile de curte de la acea vreme.

 

Vila lui Agrippa Postumus, in urmatoarele 3 fotografii.

 

Panouri mitologice

 

Folosirea de fundaluri albe pentru picturi in care predomina peisajele in loc de figuri umane, chiar cand fac parte din mit este o trasatura caracteristica a picturilor din primele decade ale secolului I D.Hr.

 

Intr-o pictura a mitului lui Hercule si Nessus Centaurul (jumatate om, jumatate cal), momentul care precede imediat episodul dramatic este infatisat intr-un peisaj de padure luminoasa. Hercule este infatisat carandu-l pe tanarul Hyllus, fiul sau, in timp ce Deianira, sotia sa asteapta calma in carul ei (in prima fotografie).

 

Panouri mitologice, in urmatoarele 3 fotografii

 

 

Va urma….