Praga – costuri si obiective turistice


PRAGA – COSTURI SI OBIECTIVE TURISTICE




In acest articol va prezint cum sa stati boiereste si sa vizitati Praga, in 5 zile, cu 536 EUR/persoana.

Eu am vizitat Praga in perioada 03 - 07 august 2017.






Transport Bucuresti - Praga

 

Am fost cu avionul, compania Tarom, biletul a costat 226,78 EUR dus/intors.  Am cumparat biletele de avion de pe site-ul Tarom, cu o luna inainte. Erau cele mai ieftine bilete de avion, am verificat si preturile altor companii.

TOTAL TRANSPORT CU AVIONUL BUCURESTI - PRAGA SI RETUR = 226,78 EUR.

Transport Praga

 

De la aeroport am luat autobuzul 119 din fata terminalului sosiri pana la capat, unde este statia de metrou Dejvická, apoi am luat metroul si am calatorit cateva statii. Un bilet de calatorie a costat doar 32 KC = 1,23 EUR, deci 2,46 EUR dus-intors, calatoria dureaza cam 25 minute, iar autobuzul vine din 10 in 10 minute. 

 

Calatoria cu metroul dureaza cam 5 minute, folosind acelasi bilet de autobuz. 

 

In afara de biletele pentru aeroport, am mai cumparat 2 bilete de tramvai pentru Vyšehrad si Dealul Petřín, 2 bilete pentru funicularul Petřín si un bilet pentru plimbarea cu vaporasul pe Vltava, care a costat 290 KC = 11,18 EUR si despre care voi vorbi in acest articol.

 

In rest, nu am mai cumparat niciun bilet de transport in Praga, am mers numai pe jos. Distantele intre obiectivele turistice nu sunt foarte mari, iar Praga este superba, merita sa te plimbi pe jos.

TOTAL TRANSPORT PRAGA = 17,48 EURO

 

Cazare Praga

Am fost cazata la hotelul EA Hotel Crystal Palace, de 4 stele, care se afla 800 de metri de Piata Venceslas si la 15 minute de mers pe jos pana la Teatrul National. Camera a fost foarte confortabila, se facea curatenie in camera in fiecare zi, iar personalul foarte amabil. Am facut rezervarea pe Booking.com cu o luna inainte. Am luat un apartament cu 2 camere duble, si a costat 707,52 EUR pentru 4 nopti, iar taxa de statiune 2,5 EUR/persoana/sejur (65 KC). Nu am avut terasa in camera, deoarece am stat la parter, dar era o curte interioara a hotelului, chiar la geamul apartamentului nostru. Camera era dotata cu minibar.

TOTAL CAZARE PRAGA/PERSOANA = 181,38 EURO (707,52 EUR/4 = 176,88 EUR + 2,5 EUR taxa de statiune).

 

Am avut micul dejun inclus. Micul dejun se servea la restaurant, care era la ultimul etaj al hotelului si de unde se vedea o panorama frumoasa a imprejurimilor hotelului.


Holul hotelului in care am fost cazati

Mancare Praga

 

La micul dejun am mancat la restaurantul hotelului, mancarea a fost variata si buna.

La pranz, am mancat la restaurante (terase). 

 

Intr-o seara am luat masa la o terasa. In celelalte seri am luat masa de seara in camera. Am cumparat de la supermarket (Billa) cascaval, salam, iaurturi, biscuiti, ciocolata, inghetata, bere si apa.

TOTAL MANCARE PRAGA/PERSOANA = 63 EURO

 Obiective turistice in Praga:

  •         Hradcany, Castelul Praga cu Gradina Regala a Castelului, Catedrala Sfantul Vitus, Trezoreria Catedralei Sfantul Vitus, Bazilica Sfantul Gheorghe, Strada de Aur cu Turnul Daliborka.

Programul de vizitare este zilnic, de la 06.00-22.00, pentru castel, iar pentru celelalte obiective de la 09.00-17.00, in perioada 1 aprilie – 31 octombrie. Pretul unui bilet este de 350 KC (cam 13,5 EUR) pentru castel si catedrala si 350 KC pentru Strada de aur, iar un bilet este valabil 24 ore. Intrarea in Catedrala Sfantul Vitus nu este libera, dupa usa de la intrare in catedrala sunt niste turnicheti unde trebuie compostat biletul. Se poate vedea catedrala gratis doar de la usa de intrare.


Daca doriti mai multe informati despre Hradcany si Castelul Praga, le gasiti aici.

  • Mala Strana (Noul Oras Praga) cu Podul Charles si turnurile sale si Orasul Vechi cu Piata Orasului Vechi, Orologiul astronomic de la Primaria Veche, biserici vechi si monumente istorice foarte frumoase. 

Se poate urca in Turnul Podului Charles din Orasul Vechi, pentru a vedea podul si orasul de sus. Pretul unui bilet este de 75 KC (cam 2,9 EUR), iar programul de vizitare este de la 10.00 - 23.00, pentru perioada aprilie – septembrie,  de la 10.00 - 22.00, pentru perioada martie – octombrie si de la 10.00 - 20.00, pentru perioada noiembrie – februarie.

Daca doriti mai multe informati despre Orasul Vechi, cu Piata Orasului Vechi si Podul Charles, le gasiti aici.

  •        Orasul Nou, cu Piata Venceslas, Teatrului National, Casa dansatoare si Vyšehrad cu Biserica Sfinții Petru și Pavel, Rotonda Sfantul Martin.

Programul de vizitare al Bisericii Sfinții Petru și Pavel este zilnic, de la 09.30-17.00, in perioada noiembrie – martie si de la  09.30-18.00, in perioada aprilie – octombrie. 

Pretul unui bilet de intrare este 30 KC (cam 1,15 EUR).

Daca doriti mai multe informati despre Orasul Nou, le gasiti aici.

  •         Dealul Petřín, cu Turnul Petřín, Manastirea si Biblioteca Strahov si Labirintul Oglinzilor.

Pretul unui bilet de intrare in turnul Petřín este de 150 KC (cam 5,75 EUR), pentru elevi si studenti pretul unui bilet este de 80 KC (cam 3 EUR). Programul de vizitare este de la 10.00 - 18.00, pentru perioada noiembrie – februarie, de la 10.00 - 20.00, pentru luna martie, de la 10.00 - 22.00, pentru perioada aprilie – septembrie si de la 10.00 - 20.00, pentru luna octombrie. Accesul pentru ultima intrare este dat cu 30 de minute inainte de ora inchiderii. 

 

Pretul unui bilet de intrare la Biblioteca Strahov este de 120 KC (cam 4,6 EUR), pentru elevi si studenti care au varsta de pana la 27 ani pretul unui bilet este redus, adica 60 KC (cam 2,3 EUR). Pentru a face fotografii inauntrul bibliotecii se mai platesc 2 EUR. Programul de vizitare este zilnic, de la 09.00 - 17.00, iar de la 12.00 – 13.00 accesul vizitatorilor nu este permis, fiind pauza de masa. Biblioteca este inchisa in zilele de sarbatori legale.

 

Pretul unui bilet de intrare la Labirintul oglinzilor este de 90 KC (cam 3,45 EUR), pentru elevi si studenti pretul unui bilet este de 70 KC (cam 2,7 EUR). Programul de vizitare este de la 10.00 - 18.00, pentru perioada noiembrie – februarie, de la 10.00 - 20.00, pentru luna martie, de la 10.00 - 22.00, pentru perioada aprilie – septembrie si de la 10.00 - 20.00, pentru luna octombrie.

Daca doriti mai multe informati despre Dealul Petřín, le gasiti aici.

Pentru vizitele la muzee si masa, am cumparat coroane cehe din Romania de la BCR, echivalentul a 100 EURO/persoana.

TOTAL MUZEE VIZITATE DE MINE = 47 EURO.

TOTAL COSTURI PRAGA = 536 EURO pentru 5 zile.

Ce se mai poate face in Praga:

Plimbare cu vaporasul pe Vltava, noaptea

 

Biletele pentru vapor se cumpara de langa Podul Charles. Vaporul se ia de pe cheiul Vltavei, de la al doilea pod dupa Podul Charles. Pretul unui bilet pentru plimbarea cu vaporasul pe Vltava cu Prague Boats este de 290 KC = 11,18 EUR, iar programul este zilnic, de la 09.00 – 22.00. Noi am luat ultima cursa, de la ora 21.00, pentru a vedea Praga noaptea.


Cheiul Vltavei de unde am luat vaporul

  










Am trecut pe malul stang al Vltavei.








Ne-am plimbat pe strazile orasului Praga si am vazut cladiri mai vechi si mai noi, foarte frumoase.













Am vazut biserici si statui vechi frumoase.






Am stat pe iarba in parcuri, pe bordura in Piata Orasului Vechi, noaptea, sa admiram piata si sa mancam inghetata.

 

 

Recomand vizitarea orasului Praga, un oras frumos, iar atmosfera pe strazi, in parcuri si in centru este superba, de relaxare si vacanta!


Comments

Popular posts from this blog