Romania - Manastirea Cozia
Mănăstirea Cozia este un complex monahal medieval, situat la 3 km de statiunea balneo-climaterica Calimanesti Caciulata, pe malul drept al Oltului si la cca. 20 km nord de Ramnicu Valcea. Este o ctitorie a domnului Mircea cel Batran, extinsă și renovată de-a lungul istoriei sale multiseculare.
Intrarea in Mănăstirea Cozia este gratuita.
Scurt istoric al Manastirii Cozia
Sfanta manastire Cozia, construita intre anii 1386 – 1388, este cea mai frumoasa si cea mai importanta ctitorie a Voievodului Mircea cel Batran (1386 - 1418), cel mai viteaz si cel mai ager dintre principii crestini, cum il ilustrau cronicile vremii. Cozia “…oglinda a cerului nostru duhovnicesc”, cum o numeste mai marele carturar, I.P.S. Bartolomeu Anania, a fost si va ramane, de-a lungul veacurilor una dintre cele mai frumoase asezari monahale din sud-estul Europei.
In 18 mai 1388, de praznicul Sfintei Treimi, Sfantul Nicodim de la Tismana, cel care a organizat calugarii din Oltenia, a oficiat slujba de sfintire a manastirii, iar primul egumen, insarcinat sa conduca obstea monahala a Coziei a fost Ieromohahul Chir Gavriil, ucenicul sau.
Sfanta Manastire Cozia a fost aleasa de ctitorul sau sa-i fie loc de vesnica odihna. Marele voievod s-a stins din viata la Curtea de Arges, in 31 ianuarie 1418, la varsta de 60 de ani, iar in 4 februarie 1418, a fost inmaormantat in pronaosul Bisericii “Sfanta Treime” de la Cozia.
Hrisoavele domnesti, emise de cancelaria lui Mircea cel Batran la 20 mai 1388, cuprinzand daniile facute de domnitor Sfintei manastiri, sunt totodata si documentele care atesta istoric, intre altele, localitatile Calimanesti si Ramnic.
Sfanta Manastire Cozia, a fost, inca din timpul lui Mircea cel Batran, o scoala manastireasca, devenind, incepand din secolul al XIV-lea, unul dintre cele mai puternice centre culturale romanesti. In secolul al XVI-lea, documentele mentioneaza peste 50 de dieci munteni care au invatat carte romaneasca si slavoneasca la Cozia. La sfarsitul secolului al XVII-lea exista aici “…un fel de universitate greceasca care a avut o mare insemnatate in miscarea culturala din epoca aceea”.
Ulterior, prin lungul sir de calugari carturari, arhierei, episcopi si mitropoliti pe care i-a dat, ziditori la randul lor de spiritualitate, arta si cultura romaneasca, Cozia a devenit, prin harul divin pe care-l revarsa neintrerupt de sase veacuri, o emblema sacra a spatiului romanesc.
Cea mai veche reprezentare a asezarii monastice de la Cozia este releveul lui Johann Weiss, realizat in 1728 – 1731, in timpul stapanirii austriece din Oltenia.
Incinta manastirii se intindea pana la soseaua actuala si cuprindea: incinta interioara, in centrul careia era situata Biserica Mare, inconjurata de chilii pe toate cele patru laturi (din care se pastreaza astazi cele de pe laturile de sud, est si nord); curtea exterioara, prevazuta cu doua redute de aparare; incinta Bolnitei.
Etape de construire:
- Biserica Mare, cu hramul “Sfanta Treime”, cu exceptia pridvorului, construit in epoca brancoveneasca (inceputul secolului al XVIII-lea) de Serban Cantacuzino si fundatiile cladirilor manastiresti care alcatuiesc incinta interioara pe laturile de est si sud dateaza tot din timpul lui Mircea cel Batran; biserica se pastreaza in forma sa originara, timpul si agresiunile omenesti neputand sa-i aduca prejudicii ireversibile.
- pe latura sudica a incintei interioare, in 1583, in timpul domnitorului Mihnea “Turcitul”, egumenul Amfilohie construieste paraclisul cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” care ii poarta numele, iar in epoca brancoveneasca sunt reconstruite “casele egumenesti” (foisorul si incaperile boltite care adapostesc actuala staretie).
- latura estica este alcatuita din casele domnesti si “foisorul lui Mircea” (actualmente muzeul), construite tot de egumenul Amfilohie.
- in coltul de nord – est al incintei interioare, cunoscut sub numele de “casele Hurezeanului”, se inalta paraclisul cu hramul “Duminica Tuturor Sfintilor”, construit in 1710 de arhimandritul Ioan de la Hurezi, distrus de furia Oltului in 1859, acesta este reconstruit in timpul restaurarilor din anii 1958 – 1960.
- latura de nord a incintei interioare este realizata in secolul al XVIII-lea, cand se construiesc pe aceasta latura “cuhnia” sau “bucataria brancoveneasca” si foisorul de nord; tot atunci se restaureaza si cismeaua de sub foisor (“fantana lui Neagoe Basarab”).
- corpurile de cladiri care margineau curtea exterioara spre sud si spre vest au fost construite in secolul al XVI-lea, probabil in timpul domnitorilor Neagoe Basarab si Radu Paisie; in 1847, din ordinul domnitorului Gheorghe Bibescu, incinta exterioara a fost demolata si materialele din daramaturi au fost folosite la indreptarea terenului; ulterior s-au construit doua pavilioane, dintre care se mai pastreaza doar cel nordic (care adaposteste astazi trapeza).
- In 1716 austriecii au construit doua redute, in colturile de sud si nord ale incintei exterioare si doua ziduri masive, unul la nord, de-a lungul rapei si altul la cca. 50 de metri de aripa sudica a manastirii. Ambele ziduri au fost distruse in timpul razboiului turco – austriac din 1788.
- initial, in incinta originara a manastirii, existau trei fantani; cea mai veche este atestata de cercetarile arheologice din anul 1960 si a fost facuta pentru a asigura apa necesara construirii Bisericii Mari, celelalte doua – havuzul din fata Bisericii Mari si cismeaua de sub foisorul de nord – sunt atribuite lui Neagoe Basarab.
- Bolnita Manastirii Cozia, care se afla peste drum de mănăstire si care a fost construita in 1542 – 1543, in timpul domnieie lui Radu Paisie (pe numele sau de monah Petru de la Arges). Biserica bolniței era închisă cand am fost noi, asa ca nu am putut sa o vizitam.
- Cozia Veche, integrata istoric ansamblului monahic de la Cozia, este datata in secolele XVI – XVII. Ruinele ei, situate initial pe malul Oltului, au fost stramutate pe locul actual, la marginea drumului European care duce la Sibiu, ca urmare a construirii Hidrocentralei de la Turnu. A fost reconstituita in anul 1995.
La Cozia, restaurarile cele mai importante au fost facute de: Neagoe Basarab (in 1517); egumenul Amfilohie, la sfarsitul secolului al XVI-lea; Serban Cantacuzino, in secolul al XVIII-lea; Comisiunea Monumentelor Istorice, intre anii 1920 – 1930; Directia Monumentelor Istorice, intre anii 1958 – 1960. Prin efortul financiar al calugarilor cozieni, intre anii 1983 – 1985, a fost restaurata pictura murala din Biserica Mare, iar incepand cu anul 2000, s-a introdus incalzirea geotermala si au fost realizate lucrari ample de reparatii si intretinere, care au dat infatisarea actuala a Coziei.
Biserica Mare a Sfintei Manastiri Cozia, cu hramul “Sfanta Treime”, realizare artistica de mare rafinament, cu elemente constructive originale, integrand traditia bizantina, caracteristicile arhitecturii balcanice si arta autohtona a zidirii bisericilor din secolele XIII – XIV, uimeste prin armonia proportiilor, prin valoarea elementelor artistice integrate, prin rezolvarile tehnico – constructive, care i-au asigurat verticalitatea timp de peste sase secole.
Inrudita cu bisericile construite in aceeasi epoca pe Valea Moravei, Biserica “Sfanta Treime” se distinge , intre monumentele istorice din aceeasi epoca prin “simtul masurii si gustul logicii ce caracterizeaza traditia bizantina” (Gabriel Millet) si devine model pentru toate bisericile manastiresti construite ulterior in spatiul romanesc orthodox.
Este construita din piatra de talie si caramida, grosimea zidurilor exterioare fiind de 1,30 metri. Rezistenta bisericii timp de peste sase secole se datoreaza maiestriei constructorilor si alegerii locului pe care a fost amplasata.
Planul bisericii este structurat in: altar, naos, pronaos si pridvor.
Deasupra naosului este inaltata turla, pe un tambur, incheiat printr-un inel tronconic, sprijinit prin pandantivi, pe patru arcuri in consola, care se descarca pe cele doua perechi de pilastrii situati pe flancurile laterale ale absidelor de sud si nord ale edificiului. Pe fiecare laterala, constructorul a plasat in adancimea zidurilor doua nise, in naos si in Sfantul altar, care neutralizeaza impingerile boltii semicilindrice a naosului asupra peretilor laterali si totodata largesc spatiul interior.
Pronaosul are forma aproape patrata si este acoperit, la randul sau, de o bolta semicilindrica. Zidul despartitor dintre naos si pronaos este de 1,40 metri. Pronaosul, destinat dupa traditie functiei funerare, adaposteste mormantul lui Mircea cel Batran (alaturi de marele domnitor sunt ingropati aici si alti membrii ai familiei sale: doamna Maria, Mihail Voievod, Dan Voievod, s.a.), pe cel al maicii Teofana, mama domnitorului Mihai Viteazul, inmormantata aici in anul 1605, pe cel al mitropolitului Varlaam, s.a.
Pridvorul este construit in stil brancovenesc, la inceputul secolului al XVIII-lea. Desi adaugat ulterior, se integreaza intregului ansamblu, jucand rolul de element de trecere de la natura inconjuratoare la atmosfera spiritualizata din interiorul bisericii.
Catapeteasma actuala de zid, realizata in tehnica stucaturii, dateaza, ca si icoanele imparatesti, din anul 1794 si a fost facuta de Teodosie, egumenul Coziei, in locul uneia de lemn.
Decoratiunea exterioara este conceputa cu eleganta, remarcabila fiind dantelaria in piatra – rozete, arcaturi, ancadramentele ferestrelor.
Bolnita Coziei, prin silueta sa aparte, este o bijuterie a arhitecturii autohtone din secolul al XVI-lea.
Intre comorile de prêt pe care le adaposteste Sfanta Manastire Cozia, pictura murala in stil bizantin, pastrata aici, este o inestimabila valoare a patrimoniului cultural si artistic romanesc si european.
La Cozia sunt prezente:
- fesca datand din secolul al al XIV-lea din pronaosul Bisericii Mari (al doilea ansamblu pictural din Tara Romaneasca, ca vechime, dupa cel de la Biserica domeasca din Curtea de Arges), care prin programul iconografic si expresia plastica exceptionala, iradiate de la Sfantul Munte Athos si din Bizant, aminteste de stilul monahal, sobru si ascetic (restauratori: Ioan Neagoe si Gabriela Stoian).
- fresca datand din secolul al XVI-lea, magistral reprezentata de pictura murala din Bolnita Coziei, autori David si Raduslav, care prin compozitie, culoare si in mod deosebit prin expresivitatea portretelor, se inscrie ca un reper major in arta plastica romaneasca (restaurator: Constantin Blendea).
- fresca brancoveneasca, de la inceputul secolului al XVIII-lea, in naosul si altarul Bisericii Mari, realizata intre anii 1704 – 1705, si in pridvorul Bisericii Mari, pictata intre anii 1705 – 1707 de Andrei, Constantin si Gheorghe; frscele din paraclisul de nord (peretii de sud si vest, singurii care s-au pastrat dupa prabusirea paraclisului din anul 1859).
- fresca din secolul al XIX-lea, (1823) in Paraclisul lui Amfilohie, autor Voicu din Pitesti.
Exteriorul Manastirii Cozia, in urmatoarele 5 fotografii.
Pridvorul Manastirii Cozia, in urmatoarele 3 fotografii.
Ușa din lemn de la intrarea în biserica este pictată, cu șase medalioane reprezentându-i pe Sf. Gheorghe, Sf. Dimitrie, pe Arhanghelii Mihail și Gavril, pe ierarhii Vasile Cel Mare și Grigorie Teologul. Toate aceste medalioane au ancadramente florale executate în lemn, la fel ca ușa de la intrare în biserică.
Usa de la intrarea in Manastirea Cozia, in urmatoarea fotografie.
Interiorul Manastirii Cozia, in urmatoarele 6 fotografii.
Mormantul lui Mircea cel Batran, in urmatoarea fotografie.
In spatele mănăstirii este faleza Oltului.
Oltul si imprejurimile sale, in urmatoarele 8 fotografii.
Muzeul Manastirii Cozia
Muzeul este amenajat pe latura construcțiilor anexă din spatele bisericii. Intrarea în muzeu este liberă. Expoziția muzeală conține icoane vechi, monede, potire, cruci de masă, fragmente de ceramică descoperite în mormintele călugărilor din jurul bisericii si câteva cărți bisericești având o vechime considerabilă, printre care se remarcâ Evanghelia lui Varlaam din anul 1644 şi Psaltirea în versuri, a lui Dosoftei, din anul 1673. O încăpere a muzeului este amenajată la etaj, unde se afla un vitraliu reprezentându-l pe Mircea Voievod alături de fiul său Mihail.
Peste drum de mănăstire, în vecinătatea bisericii bolniței, se află și un cimitir al eroilor din Călimănești, căzuți în al doilea război mondial. Mai multe cruci albe aliniate în preajma unui monument din marmură, străjuite de două tunuri, sunt dovada jertfelor umane de pe aceste meleaguri.
Cimitirul eroilor din Călimănești căzuți în al doilea război mondial, in urmatoarele 2 fotografii.
Comments
Post a Comment