Spania-Palatul Regal din Madrid
Am fost in Spania in perioada 02 - 13 septembrie 2016, pe ruta Madrid - (Segovia) - Granada - Sevilla - Cordoba - Barcelona. Drumurile Bucuresti/Spania si retur le-am facut cu avionul, iar in interiorul Spaniei am mers cu autocare si trenul de mare viteza. Am stat 11 nopti la hoteluri de 3 si 4 stele, central, cu micul dejun inclus. Am luat cate o masa pe zi la restaurant, iar seara mancam in camera, cumparam de la supermarket tot ce trebuie. Am vazut si un spectacol de flamenco. Am facut rezervari cu doua luni si jumatate inainte. Am cheltuit in total 2.000 Euro/2 persoane, adica 1.000 EURO/persoana. Voi da mai multe detalii in articolele care urmeaza.
Am ales luna septembrie, pentru a evita vara, cand este foarte cald, dar din pacate a fost sufocant de cald si in perioada aleasa de noi. Trebuia sa bem apa in continuu si sa mergem la hotel de 2-3 ori/zi sa facem dus si sa ne schimbam hainele. La Madrid a fost mai rau, apoi ne-am mai obisnuit cu caldura sufocanta. Din aceasta cauza, la Madrid am ratat Muzeul Prado. Oricum, Spania este o tara superba!
Recomandare: Sa mergeti in Spania dupa 15 septembrie!
La Madrid am vizitat, printre altele, Palatul Regal, care se afla pe Calle de Bailen, s/n 28071, aproape de statia de metrou Opera (Linia rosie M2 sau Linia verde M5). Programul de vizitare este: pentru perioada aprilie - septembrie, luni - sambata, de la 09.00 - 20.00, duminica si sarbatorile legale, de la 09.00 - 15.00, iar pentru pentru perioada octombrie - martie, luni - sambata, de la 09.00 - 18.00, duminica si sarbatorile legale, de la 09.00 - 14.00. Un bilet de intrare costa 10 EURO, fara ghid. Am stat la coada sa cumparam bilete cam 20 minute. Schimbarea garzii este miercurea, de la 11.00 - 12.00. Din pacate, fotografiatul este interzis in interiorul palatului, cu exceptia salilor de la intrare.
Timpul de vizitare al palatului este de 2 ore.
Scurt istoric si prezentarea palatului
Palatul Regal din Madrid are originile intr-un castel modest (Alcazar), construit intre anii 860 - 880 de emirul Ummayad de Cordoba, Muhamad I. Asezata pe o stanca deasupra raului Manzanares, aceasta fortareata avea vedere la drumul de la Toledo la regatele Crestine din Nord si era centrul unei citadele care continea o moschee si resedinta guvernatorului. In apropiere era orasul mic Majrit, mentionat prima data in secolul al X-lea.
La sfarsitul secolului al XI-lea, intregul regat Toledo a fost recastigat de la Mauri de catre regele Castiliei si Leonului. Castelul si-a mentinut functiile defensive, care au fost consolidate prin adaugarea catorva turnuri sub Henric al III-lea (1379 - 1406). Castelul a fost folosit prima oara ca rezidenta regala sub Ioan al II-lea (1405 - 1454), cand s-au facut lucrari majore de ornamentare, pentru a tempera austeritatea militara a cladirii. Singurul document ramas, care atesta infatisarea castelului la sfarsitul Evului Mediu, este un desen al lui Cornelius Vermeyen, din anul 1534.
In anul 1537, Carol al V-lea a adecis sa extinda si sa renoveze Alcazarul. Aria a fost dublata si arhitectura arata o infatisare clasica cu arce si coloane. Dar acesti pasi au fost mici in comparatie cu transformarile care au urmat atunci cand Filip al II-lea (1527 - 1598) a ales Madridul sa fie noua si permanenta capitala a Spaniei, in anul 1561. La acea vreme, Madridul nu era altceva decat un oras mare de provincie. Schimbarea statutului orasului a adus de la sine o schimbare a populatiei, ca nobili, artizani, negustori, functionari civili si preoti, care au tranformat orasul intr-un centru al puterii.
In cativa ani, numarul de locuitori a crescut de zece ori si s-au ridicat cladiri multe. Regele era printre constructori. Palatul a fost reconstruit, extins si redecorat de o serie de monarhii succesive. Filip al III-lea (1578 - 1621), a adaugat o fatada lunga in sud. In ciuda numeroaselor imbunatatiri, conducatorii Spaniei au inceput sa abandoneze acest loc, in favoarea altor rezidente din zona. De exemplu, lui Filip al IV-lea (1605 - 1665), ii placea sa vaneze si statea in Palatul Buen Retiro, unde a transferat o parte din colectiile regale.
Venirea unei noi dinastii, a Bourbonilor, in anul 1700, a redresat cumva acest trend: in efortul de a intari legitimitatea sa, Filip al V-lea (1683 - 1746), nepotul lui Louis al XIV-lea, s-a mutat in palatul de la Madrid si a inceput sa renoveze apartamentele regale. Acest lucru a fost numai temporar insa, deoarece el a reconstruit si extins palatul de la Aranjuez si a construit alt palat la Granja de San Ildefonso.
Cand un incendiu s-a extins in palat, in Ajunul Craciunului din anul 1734, palatul a fost abandonat de Filip al V-lea. Dar regele, chiar bolnav fiind, nu a putut lasa acest simbol al monarhiei in ruina. Construirea unui nou palat a fost calea reafirmarii puterii spaniole si in acelasi timp, prestigiul dinastiei Bourbon. Niciun arhitect local nu a corespuns unei asemenea sarcini, asa ca, influentat de sotia sa, Elisabeth Farnese, Filip a apelat la un arhitect italian, Filippo Juvarra (1678 - 1736).
Considerat a fi maestrul Barocului Italian al secolului al XVIII-lea, Juvarra a fost angajat de Casa de Savoy, conducatorii de Piedmont. Fiind un mare cunoscator al arhitecturii europene, care s-a datorat in parte multor calatorii la Paris, Londra si alte locuri, el a infrumusetat Turin si vecinatatile sale, cu cladiri frumoase cum ar fi: Bazilica Superga si manastirea ei, Venaria Reale si Pavilionul de Vnatoare Stupinigi. Maestria sa pentru cladiri monumentale l-au facut candidatul ideal penrtu a servi ambitiilor Coroanei spaniole.
La acea vreme, Madridul era mediocr din punct de vedere arhitectural, in ceea ce priveste calitatea si ambitia. Pentru Bourboni, noul palat a insemnat fundatia unei politici de dezvoltare urbana si prestigiu in constructii. Juvarra a considerat locul palatului nepotrivit si a propus sa faca noua constructie pe pamantul neted al palatului Leganitos. Oricum, proiectul grandios a murit odata cu arhitectul, in martie 1736.
Filip a apelat la unul din urmasii arhitectului, Giambattista Sacchetti (1690 - 1764), in timp ce a reafirmat dorinta de a construi pe locul Alcazarului. Dea aceea, Sacchetti a avut sarcina imposibila de a aplica planul sau pe un teren neregulat. Reazultatul a fost un proiect cu totul nou, adaptand ideile lui Juvarra. Proiectul a fost gata in anul 1737, dar a suferit numeroase schimbari in timpul constructiei, ca urmare a dorintelor regelui.
In anii 1760, Carol al III-lea (1716 - 1788) a ordonat in plus transformari lui Francesco Sabatini (1722 - 1797). In timp ce acestea nu au schimbat principiile generale ale proiectului lui Sacchetti, s-a schimbat configuratia interiorului si decoratiile si astfel palatul s-a adaptat noii mode si functiuni. Organizarea ulterioara a fost strict ierarhica. Cele doua partere de pe partile de vest si nord au gazduit bucatariile si serviciile regelui. Familia regala locuia la parter in timpul verii si la primul etaj iarna. Al doilea etaj a fost amenajat pentru administratori. In ceea ce priveste slujitorii, ei erau cazati in spatiile de la mezanin.
Dupa turbulentele politice din secolele XIX si XX, Palatul Regal a devenit inca odata simbolul monarhiei spaniole. Reabilitat dupa sfarsitul regimului lui Franco, in anul 1975, palatul ramane locul celor mai importante evenimente din viata institutionala spaniola, incepand cu cel mai solemn dintre toate, abdicarea Regelui Juan Carlos I, pe 18 iunie 2014. In acea zi, Regele demisionar a semnat Legea Organica de renuntare la tron si in ziua urmatoare, succesorul sau, Felipe al VI-lea a aparut la balconul palatului pentru a saluta oamenii din Madrid.
Barocul temperat
Avand cuvintele "Pentru intreaga eternitate", inscrise pe prima piatra a Palatului Regal, pusa in anul 1738, Filip al V-lea a inceput cu determinare sa asigure longevitatea dinastiei Bourbon in Spania. Decizia de a mentine rezidenta pe locul Alcazarului a fost inseparabila de legitimitate. Pozitia sa a facut din acest centru de guvernare mostenirea unei istorii care a inceput de aproape 1.000 de ani.
Configuratia cladirii rectangulare a avut pavilioane de colt care ne amintesc de turnurile vechiului Alcazar. Palatul care acopera o suprafata de 135.000 mp a fost in sine o declaratie de putere, ca si Versailles si a gazduit nu numai familia regala, dar si curteni, slujitori, ministere si toate serviciile subordonate, necesare pentru a mentine sistemul vast politico-administrativ la datorie. Metodele de constructie ale palatului au contribuit la sentimentul de putere si stabilitate.
Preocupat de evitarea izbucnirii focului, Filip al V-lea a cerut arhitectului sau sa construiasca palatul in intregime din piatra si sa evite etajele din lemn, in favoarea arcelor din piatra. Pereti subtiri au fost necesari pentru a susutine greutatea lor, ceea ce a crescut inevitabil costul constructiei. Adaptand proiectul lui Filippo Juvarra pe locul Alcazarului, Giambattista Sacchetti a pastrat multe din articulatiile formale.
O baza rustica sustine etajele superioare evidentiate de pilastri Tuscan. Porticurile proeminente din centru si pavilioanele de colt au fost decorate cu coloane Ionice. Pentru a amplifica efectul maiestuos al ordinului arhitectural, arhitectul a combinat granitul cu piatra Colmenar, o roca foarte alba si fina folosita pentru ornamente sculpturale. Toata piatra care a fost adaugata a provenit din carierele spaniole.
Succedandu-l pe fratele sau vitreg Ferdinand al VI-lea, Carol al III-lea (1716 - 1788), a ajuns rege in anul 1759, dupa 24 de ani de domnie in Regatul Napoli. In Italia, Luigi Vanvitelli i-a construit regelui un palat monumental la Caserte, in afara orasului Napoli, intr-un stil nou, Neoclasic, care chiar daca era ostentativ, era mai retinut in ornamente. Regele a introdus acest stil si in Spania.
Sabatini, care era ginerele lui Vanvitelli, a preluat lucrarile la Palatul Regal, facand schimbari substantiale si introducand ceea ce istoricul Yves Bottineau a numit o forma "foarte temperata, armonioasa si simpla" a Barocului.
Orientata spre Piata de la Armeria, fatada de vest a palatului pune in relief intrarea principala in palat, care este semnalata de un atic cu un ceas deasupra porticului central. Sacchetti a proiectat o armata de statui, facute sub indrumarea sculptorilor Gian Domenico Olivieri si Felipe de Castro. Pe partea de sus a fatadelor principale au fost toti regii Spaniei, incepand de la era Vizigotilor, in timp ce de-a lungul primului etaj, inconjurand perimetrul palatului, a fost un sir ai regilor dinainte de unificare, dar si ai imparatilor Americii, dinainte de cucerirea spaniola.
Carol al III-lea nu a fost foarte incantat de aceasta extravaganta ornamentala si a dat jos multe dintre statui. Statuile regilor Vizigoti au fost transferate in Piata de Oriente, in timp ce statuile celor patru imparati Romani nascuti in Spania au fost exilate in curtea principala a palatului. Un numar mic de statui a fost pus la loc in timpul restaurarii din anul 1973, cum ar fi statuile lui Aztec Moctezuma si a lui Inca Atahualpa.
Cladirile palatului sunt dispuse in jurul unei curti interioare mari, alinaita cu arcade, care sunt deschise la parter. La primul etaj, aceste arcade aduc lumina intr-un coridor lung care serveste una din cele doua anfilade de camere, amplasate in fiecare aripa a palatului. Cealalta anfilada se deschide direct in exterior. Original, in timpul domniei lui Ferdinand al VI-lea, a fost o casa a scarii dubla, monumentala, care incepea pe fiecare parte a vestibulului, ducand la etajul superior.
A fost inlocuita de o casa a scarii simpla, prima data pe stanga, iar mai tarziu pe dreapta intrarii. Configuratia actuala are o singura linie de scari, care se imparte in doua la un palier intermendiar. Ferestrele "oeil - de -boeuf" disperseaza lumina din plin in aceasta structura tipic Baroca.
Alta incapere esentiala care a fost schimbata foarte mult este Capela. In planul originala al lui Sacchetti, Capela a fost localizata in sud, unde se afla acum Sala Halebardierilor. In anul 1742, Capela a fost mutata in partea de nord a cladirii, in linie cu intrarea principala, deasupra careia a fost instalata mai tarziu Sala Tronului. Aceasta o imita pe cea de la Escorial, simbolul monarhiei de drept divin si functioneaza ca un indicator al Hispanitatii in retorica monumentala a Bourbonilor.
Cu toate ca palatul era deja foarte mare, el a fost extins la ordinul lui Carol al III-lea. In Piata de la Armeria, Sabatini a inceput constructia a doua aripi pozitionate pe lateralele porticurilor. Numai o aripa a fost finalizata, in anul 1783, lasand un dezechilibru in simetria monumentului. Aceata aripa a fost folosita initial ca biblioteca a regelui si transformata mai tarziu in apartamente private, oferind familiei regale intimitatea zilnica. Fiind o proclamatie politica si arhitecturala, Palatul Regal nu a ajutat numai la consolidarea pozitiei Bourbonilor in Spania, dar a stimulat si dezvoltarea arhitecturii Baroce in Peninsula Iberica.
Influentele decorative
Venirea monarhiei Bourbon la inceputul secolului al XVIII-lea a schimbat cursul istoriei artistice in Sapania. Schimbarea gusturilor s-a manifestat inainte de toate in rezidentele regale, unde stilurile frantuzesc si italian au fost dominante. Aceasta influenta dubla a fost evidentiata in timpul domniei lui Filip al V-lea, a carui a doua nevasta a fost Elisabeth Farnese, Printesa de Parma.
Creatiile manufacturilor regale in productia de tapiserii (1721), cristal (1727), portelan (1760), farfurii din aur si argint (1778), a ajutat la reducerea importurilor acestor categorii, dar cand a fost vorba de decorarea palatelor lor, atat Ferdinand al VI-lea cat si Carol al III-lea au cautat artisti italieni sau artisti care au petrecut mult timp in strainatate, cum ar fi Anton Raphael Mengs. Corrado Giaquinto, care a avut legaturi cu Scoala de la Napoli, a fost desemnat Pictor al Regelui Ferdinand al VI-lea.
Sacchetti, Sabatini, Andreoli, Natali, Gasparini si Olivieri, Tiepolo si fiii sai, toti apar pe lista lunga care a lucrat la palat. In definitiv, Carol al III-lea a petrecut cea mai mare parte a vietii sale in regatul Napoli si Sicilia, a construit acolo palatele Caserta si Portici si a construit fabrica de portelan de la Capodimonte. Nostalgia sa pentru stilul Rococo Italian este evidenta in Camera Tronului din Madrid, ca si in dormitorul sau, cunoscut si sub denumirea de "Camera Gasparini".
Aparitia lui Mengs in anul 1761 a insemnat o schimbare a gusturilor oficiale, spre forme clasice, in special de cand Mengs a fost desemnat Seful Academiei Regale al Artelor Frumoase la San Fernando, care s-a deschis in anul 1752. Mengs a recomandat pictori tineri cum ar fi Francisco Bayen si Mariano Maella, pentru a decora cateva dintre boltile din "palatul - muzeu".
Sub domnia lui Carol al III-lea, peretii palatului au fost complet acoperiti cu picturi facute de artisti italieni, flamanzi si spanioli. "Las Meninas" de Velasquez, impreuna cu capodopere de Ribera, Murillo si Rubens, care se afla toate acum in Muzeul Prado, au impodobit apartamentele regelui. Decoratiile s-au schimbat in mod evident sub Carol al IV-lea si Ferdinand al VII-lea, ambii fiind iubitori de arta decorativa franceza.
Coroana a avut ceasurile sale, candelabre, lampadare, scaune si masute ornamentale in stil antic, facute in Paris. Apoi a aparut stilul Imperial, impus in timpul domniei scurte a lui Joseph Bonaparte, din anul 1808 pana in anul 1813. Se pare ca Maiestatea Palatului a lasat o impresie puternica asupra fratelui sau mai mic. Cand a vizitat Madridul, locul casei scarilor din Palatul Regal l-a facut pe Napoleon sa remarce prompt ca "Tu ai o rezidenta mai frumoasa decat am eu, fratele meu!".
Tiepolo si Mengs, cei doi rivali, au lucrat la glorificarea monarhiei spaniole, pentru Carol al III-lea. Venetianul Giambattista Tiepolo (1696 - 1770), un maestru al stilului Rococo, a demonstrat calificarea sa in perspective si culori pe tavanul Camerei Tronului, in timp ce tavanul anticamerei a fost facut de neamtul Anton Raphael Mengs (1728 - 1779), o somitate a Neoclasicismului, care a pictat virtutile regelui prin zugravirea lui ca eroul Hercules, primit de zeii Olimpului.
Triumful Arabescului
Nici Carol al III-lea si nici Mattia Gasparini, care a fost insarcinat cu decorarea extraordinara Rococo a dormitorului lui Charles al III-lea, nu au trait ca sa admire finalizarea decorului. Lucrarea a continuat la inceputul secolului al XIX-lea. Interiorul este viu prin vegetatia luxurianta, cu spirale florale pe podea, facute din piatra dura, apoi se onduleaza in broderii si se agata in argint, pana la tavan, care este impodobit cu buchete din stucatura. In zilele lui Carol al III-lea, picturile "Vulcan's Forge" si "The Spinners" ale lui Velasquez, impreuna cu multe alte capodopere, au atarnat pe pereti, in aceasta camera, in lunile de vara.
Intoarcerea la antichitate
O figura marcanta din istoria decoratiilor interioare de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, Jean-Demosthene Dugouru, a combinat formele antice cu tehnicile moderne. Masuta ornamentala extravaganta a sa, din Camera Galbena, a fost inspirata din mobilierul descoperit in trimpul excavarilor din Pompeii si Herculaneum si are un ceas sferic incrustat. Picioarele faimoasei Mese Sfinx au fost concepute in colaborare cu lucratorul in bronz Pierre-Philippe Thomire, iar partea de sus a mesei este dcorata cu piatra dura italiana. Masa Sfinx a fost prezentata lui Carol al III-lea, in anul 1803, de catre vaduva ceasornicarului. Cele sase sfinxuri marete, din bronz aurit, purtand semanturi spaniole, au intrat pe piata in anul 1985 si in anul 2014, cand a fost abdicarea Regelui Juan Carlos, in favoarea fiului sau, Felipe al VI-lea.
Explorand Palatul Regal
Piata de la Armeria si Piata de Oriente
Pe partea sa de sud, palatul sta fata in fata cu cladirea construita recent, Catedrala Almudena, consacrata de Papa Ioan Paul al II-lea, in anul 1993.Intre cele doua cladiri se afla Piata de la Armeria. Esplanada patrata aliniata cu arcade si iluminata de patru lampadare Neoclasice, este inchisa de stalpi si balustrade instalate in secolul al XIX-lea. Folosita pentru parade militare si ceremonii oficiale, seamana foarte mult cu curtea frantuzeasca de la Versailles. Proiectata de Juan Bautista Sacchetti (1690 - 1764) si Ventura Rodriguez (1717 - 1785), Piata de la Armeria a fost transformata mai tarziu de Francesco Sabatini (1722 - 1797).
Planul a fost sa se construiasca doua aripi de cladire, cate una pe fiecare parte a fatadei palatului, pentru a extinde apartamentele principale. Oricum, numai aripa dreapta a fost finalizata, in anul 1783. Aavand 130 metri lungime, fatada din granit, piatra Colmenar si marmura, combina stilul Clasic cu ornamentatii Baroce, chiar daca acestea din urma au fost limitate considerabil, la solicitarea lui Carol al III-lea (cele mai multe statui create sub domnia fratelui sau vitreg si predecesorul sau, Ferdinand al VI-lea, au fost date jos).
Tenta gri a peretilor fatadei contrasteaza cu albul coloanelor si pilastrilor, pozitionati la intervale regulate, de-a lungul celor doua nivele superioare. Fatada este inconjurata pe toata lungimea sa de o balustrada care mascheaza acoperisul, iar pe centru, deasupra intrarii principale si a balconului Coroanei este un ceas cu cadran din aur, proiectat de Sabatini in anul 1761 si doua clopote, unul fiind de la vechiul Alcazar.
Daca Piata de la Armeria este toata din piatra, Piata de Oriente este verde. Extinzandu-se, asa cum indica numele sau, pe partea de est a palatului, parcul are magnolii, un labirint verde, statui ai regilor Spaniei si fantani. Aceasta gradina a fost creata la initiativa lui Joseph Bonaparte si amenajata mai tarziu sub regimul Isabelei a II-a (1830 - 1904). Tot atunci s-a montat si statuia ecvestra a lui Filip al IV-lea, facuta de sculptorul florentin Pietro Tacca.
Piata de la Armeria, in urmatoarele doua fotografii.
Fatada de sud a palatului, in urmatoarele 9 fotografii.
Fatada de est a palatului, schimbarea garzilor si Piata de Oriente, in urmatoarele 12 fotografii.
Interiorul palatului
Marea Casa a Scarii
Principala Casa a Scarii este fara nicio indoiala partea palatului care a suferit cele mai multe schimbari, datorita dorintelor si nevoilor monarhilor succesivi. In zilele lui Ferdinand al VI-lea (1713 - 1759), Sacchetti a proiectat doua siruri de scari care flancau vestibulul si duceau la apartamentele regelui si reginei. La final, au fost construite numai casele scarilor. Fiind nemultumit de proiect, Carol al III-lea i-a cerut lui Sabatini sa construiasca o singura casa a scarii pe stanga, inspirat din unul din palatele sale din afara Napoli, la Caserta.
Carol al IV-lea a decis sa demoleze aceasta casa a scarii si sa construiasca una pe dreapta. Aaceasta este cea de astazi, pe care o folosesc vizitatorii. In locul casei scarii care a fost demolata se afla astazi Sala Coloanelor. Accesul la camerele din palat se face printr-un sir dublu de scari, localizat pe partea apartamentului regelui. Casa Scarii este monumentala si teatrala, Lei din marmura, sculptati de Felipe de Castro si Robert Michel, intampina vizitatorii. Doua figuri ale regilor Spaniei, in togi Romane, stau fata in fata: la parter, Carol al III-lea si la primul etaj, la balcon, Carol al IV-lea.
Frescele de pe bolti sunt lucrarea lui Corrado Giaquinto. Pictura centrala, reprezentand "Religia Protejata de Spania", este inconjurata de patru ornamente la colturi, continand alegorii ale celor patru elemente: apa, pamant, aer si foc.
Marea Casa a Scarii, in urmatoarele 11 fotografii.
Sala Halebardierilor
Carol al III-lea a decis sa aloce aceasta camera garzilor sale, care protejau familia regala. Sacchetti a conceput-o mai mult ca o sala de bal. Tavanul pictat de Tiepolo, "Venus cerand lui Vulcan sa fabrice arme pentru Aeneas", evoca imaginea eroica a regelui si mamei sale, Isabela Farnese, care l-a instigat la cucerirea Italiei. Sala a fost decorata in anul 1760 de Sabatini, cu o combinatie de pilastri Tuscan, podea din piatra de Colmenar si piatra rosie de la El Molar. Singura mobila din aceasta camera a constat in banci pentru odihna halebardierilor.
Cele patru console din lemn de mahon si bronz aurit au fost executate intre anii 1793 si 1802, dupa desenele lui Sabatini. Ele au stat in camera unde lua cina Carol al IV-lea. Sala are si un set de tapiserii spaniole foarte frumoase, candelabre si ceasuri frantuzesti, ca si doua copii din bronz si piatra dura a faimoasei fantani din Piazza Navora din Roma.
Pictura de pe tavan din Sala Halebardierilor, in urmatoarea fotografie.
Sala Coloanelor
Sala Coloanelor are aceeasi structura ca si Casa Scarii din ziua de azi. Decoratia dateaza din timpul lui Carol al III-lea, iar stucatura a fost proiectata de Sabatini si executata de Bernardino Rusca, in anul 1761. Tavanul a fost pictat de Corado Giaquinto si reprezinta "Soarele inaintea tuturor fortelor naturii, trezite si inveselite" (1761 1763). De jur imprejurul camerei sunt tapiserii din Bruxelles din secolul al XVII-lea, executate dupa desenele lui Raphael, busturi din marmura si porfir ale imparatilor si statui din bronz. Sub domnia lui Carol al IV-lea, Sala Coloanelor a fost folosita pentru festivitati si banchete.
Statui din Sala Coloanelor, in urmatoarele doua fotografii.
Primele sali in care se intra din Casa Scarii, in urmatoarele doua fotografii.
Tapiserie din secolul al XV-lea, reprezentand istoria lui Don Quijote de la Mancha, in urmatoarele doua fotografii (se afla pe unul din holurile palatului).
Antecamera lui Carol al III-lea
Vara, Carol al III-lea punea tablouri celebre pe peretii antecamerei cu tapiserii - lucrari de Titian, Van Dyck si Velasquez. In secolul al XVIII-lea, camera avea console splendide din marmura si bronz. Decoratia salii a fost refacuta in secolul al XIX-lea in stil Neoclasic.
Dormitorul lui Carol al III-lea sau Camera Gasparini
Insufletita cu flori si fructe in relief, pasari, plante, scene chinezesti din secolul al XVIII-lea, avand tavanul in tonalitati de gri si verde, camera este o curiozitate, cat si un exemplu de Baroc European tarziu. Aici regele se imbraca si dadea audiente private.
Camera de Portelan
Inainte de a deveni Rege al Spaniei si Indiilor (1759 - 1788), Carol al III-lea a fost Rege al Napoli in anul 1734 si al Siciliei in anul 1735, unde a fondat prima fabrica regala de portelan. Finalizata in anul 1771, camera are toate decoratiile din portelan, de la pereti pana la tavan. Sunt si cateva panouri din portelan, fixate si asamblate pe o rama din lemn.
Camera Galbena
A fost camera de studiu in timpul regimului lui Carol al III-lea, care a impodobit-o cu picturi de Teniers, Brueghel, Van Dyck si Velasquez, a fost Camera Coroanei in secolul al XIX-lea si camera unde a dormit Ferdinand al VII-lea.
Camera de Gala (de mese)
Galeria mare, reliefata de doua arce in tavan, sustinuta de o colonada dubla, a fost rezultatul unirii a trei camere care formau apartamentele reginei in timpul lui Carol al III-lea. In timp ce multe din lucrarile de la palat au fost facute la initiativa lui Ferdinand al VII-lea, aceasta camera a fost facuta de Alfonso al XII-lea, care a comandat crearea unei camere mari de receptie, in anul 1879. Lucrarea a fost incredintata lui Jose Legundo de Lema si a fost finalizata in anul 1885.
Provocarea colosala a fost sa uneasca cele trei camere fara sa se deterioreze picturile de pe tavan, din secolul al XVIII-lea, din fiecare camera. Prima pictura a fost facuta de Raphael Mengs, cea din centru de Alejandro Gonzales Velasquez, iar a treia de Francisco Bayeux. Aici, in fostele apartamente ale reginei, au fost pictate subiecte istorice, in timp ce in restul palatului erau dominante picturile cu scene mitologice si alegorice, cum erau in toate rezidentele regale.
Sala de Gala, care a gazduit festivitati si baluri, are o capacitate de 140 de persoane. A fost folosita prima data pe data de 29 noiembrie 1879, pentru un banchet care a sarbatorit mariajul lui Alfonso al XII-lea cu Maria Christina de Austria. Decoratia spectaculoasa a salii combina bronz parizian, console, coloane din marmura, reliefuri aurite, portelan de Sevres, vase mari chinezesti din secolul al XVIII-lea si 15 candelabre monumentale. In sala sunt, de asemenea si tapiserii valoroase din anul 1550.
Capela Regala si Relicvariul
Ferdinand al VI-lea a visat sa aibe o capela somptuoasa. Sacchetti si Ventura Rodriguez i-au indeplinit visul regelui, cand in anul 1749 au inceput constructia unei capele Baroce, bazata pe proiectul lui Sacchetti, in care aurul de pe tavan si capitelurile completeaza admirabil marmura neagra a coloanelor. Cele mai multe decoratii au fost facute de Corrado Gianquinto, care a executat cele mai multe dintre picturile de pe panourile tavanului si cupola. Capela Regala are, de asemenea si ultima pictura executata de Raphael Mengs, care a fost expusa original in dormitorul lui Carol al III-lea.
O piesa majora din capela este orga, care a fost restaurata in anul 1990 si arata pasiunea lui Ferdinand al VI-lea pentru muzica, regele obisnuind sa asculte concertele din tribuna, impreuna cu sotia sa.
Capela are si un relicvariu, care contine Tezaurul. Deasupra altarului este un relief din argint, care il reprezinta pe Papa Leo al X-lea oprindu-l pe Attila la Portile Romei. Relieful a fost executat in anul 1659. Pe peretii din stanga si din dreapta sunt lucrari din lemn, decorate cu bronz aurit, care incastreaza vitrine continand o colectie importanta de obiecte liturgice din secolele XVII - XIX, incluzand potire, cadelnite, cruci, sfesnice si de asemenea, un scrin faimos cu Relicve Sacre.
Camera Coroanei
Cele mai pretioase si simbolice obiecte care au apartinut monarhiei Spaniei sunt tinute in aceasta camera, care a fost deschisa recent vizitatorilor. Cunoscuta acum sub denumirea de Camera Coroanei, sala a fost cea mai mare dintre apartamentele Reginei Regente Maria Christina de Habsburg - Lorraine, mama lui Alfonso al XIII-lea.
Camera are o serie superba de tapiserii cu tema celor "Patru Anotimpuri", tesute in secolul al XVIII-lea. Vitrinele aflate de-a lungul peretilor expun obiecte remarcabile: salbe din aur si cateva texte care descriu momente istorice, cele mai recente fiind discursul de abdicare al lui Juan Carlos I si discursul de proclamare al lui Felipe al VI-lea, in iunie 2014.
Printre obiectele regale aflate in aceasta camera sunt sceptre si coroane, cel mai vechi fiind din a adoua jumatate a secolului al XVII-lea si cel mai recent din ultimul sfert al secolului al XVIII-lea, folosite de conducatori in ceremoniile oficiale, incepand cu domnia lui Carol al III-lea, al carui tron se afla in aceasta camera.
Camera Tronului
Arhitectura, picturile, mobilierul, sculpturile si obiecte de arta fac din Camera Tronului o capodopera a palatului. Camera a fost finalizata in anul 1772 si resturata in anul 1990, dar s-a pastrat decorul din vremea lui Carol al III-lea. Cele 12 console si ramele oglinzilor sunt in stil Rococo tipic italian, in camera sunt stucaturi si o pictura centrala pe tavan, reprezentand "Apoteoza Monarhiei Spaniei". Imprejurul ei sunt figurile lui Apollo si Minerva si alegoriile Artei Guvernarii, Pacii, Justitiei, Virtutii, Abundentei si Clementei. Deasupra cornisei sunt personajele Coroanei si regatele peninsulei: Andaluzia, Catalonia, Castilia si Granada.
In camera sunt doua tronuri flancate de statuile Justitiei si Cumpatarii si patru lei din bronz sculptati in Roma in anul 1651 si care au fost executati pentru Sala Oglinzilor din Alcazar. Bogatia decorativa a camerei este orbitoare, cu oglinzi, lustre din argint si cristal, console aurite, candelabre imperiale, tapiserii si bronz. In camera sunt si Mercur, Jupiter, Saturn si Marte, patru statui din seria de sapte Planete, facute in anul 1570. Camera are si patru ceasuri splendide.
Sala Regala de Arme
A fost deschisa publicului cu patru secole in urma si este una dintre cele mai mari colectii de armuri din Europa, la paritate cu Sala Imperiala de Arme din Viena. Ansamblul somptuos este original, din regimul lui Carol al V-lea. Fiind un mare colectionar de picturi, regele era si pasionat de arme si armuri, pe care le-a comandat la cei mai buni specialisti nemti si italieni. Fiul sau, Filip al II-lea, a construit o structura pentru colectie.
Gradinile Sabatini
Gradinile Sabatini se extind in nordul Palatului Regal si nu au fost opera arhitectului Francesco Sabatini, asa cum le sugereaza numele si nu au fost facute in timpul domniei lui Carol al III-lea. Intre anii 1778 - 1789, oricum, el a facut grajdurile regale, care au fost distruse la venirea celei de a Doua Republici, in anul 1931. Incepute in anul 1935, lucrarea de amenajare a gradinilor a fost suspendata, cand Razboiul Civil a produs falimentul si nu a fost finalizata pana in anul 1949. Cu toate ca lucrarea este recenta, organizarea gradinilor este in stil Neoclasic, dupa moda anilor 1930. Gradinile sunt divizate in trei terase si au un bazin mare si statui.
Gradinile Campo del Moro
Aceste gradini au numele de la un episod din secolul al XII-lea, cand Maurii au asediat fortareata, in atentatul care a avut ca scop recapturarea Madridului. Localizat in vestul palatului, acest parc are aproximativ 20 de hectare si ocupa pamantul achizitionat in secolul al XVI-lea de Filip al II-lea, cand era inca Print de Asturias. Chiar daca au fost multe idei pentru a dezvolta parcul in secolul al XVIII-lea, nu au fost puse in practica pana in anul 1844, cand a venit la tron Isabella a II-a si a ordonat inceperea efectiva a lucrarii.
S-au luat doua fantani din marmura de la alte rezidente regale si s-au montat in aceste gradini. Lucrarea a fost suspendata in timpul Revolutiei de la 1868 si s-au reluat dupa anul 1890, la solicitarea Reginei Regente Maria Christina de Hbsburg - Lorraine. S-au plantat 9.500 de copaci si 20.800 de arbusti. In acealsi timp s-au facut pavilioane in stil eclectic.
Gradinile Palatului Regal, vazute din palat, in urmatoarele 4 fotografii.
Comments
Post a Comment