Franta - Palatul Versailles

FRANTA -

PALATUL VERSAILLES - PARTEA I

In acest articol va prezint Palatul Versailles, partea I (istoricul palatului, Capela Regala, Camerele secolului al XVII-lea, Apartamentele de Stat ale Regelui si Sala Oglinzilor).

Am vizitat Palatul Versailles cand am fost intr-o excursie oraganizata, la Paris, in perioada 31 iulie - 7 august 2007. Am stat jumatate de zi la Versailles, cu tot cu drumul dus-intors de la Paris. Prezentarea Palatului Versailles facuta de mine in cele ce urmeaza este in ordinea in care am vizitat noi palatul.

Palatul Versailles (Château de Versailles, in franceza) a fost rezidenta regala principala a Frantei in anul 1682, sub Ludovic al XIV-lea, pana la inceperea Revolutiei Franceze din anul 1789, sub Ludovic al XVI-lea. Palatul se afla in Departamentul Yvelines, in regiunea Île-de-France, la aproape 20 de kilometri sud-vest de centrul Parisului.

Palatul a fost la inceput o simpla cabana de vanatoare, iar mai tarziu un castel mic imprejmuit de un sant, care a fost pe terenul actualului palat pana in anul 1661, cand a inceput prima lucrare de transformare a castelului in palat, lucrare facuta pentru Regele Ludovic al XIV-lea. In anul 1682, cand palatul a devenit destul de mare, regele si-a mutat intreaga Curte regala si guvernul sau la Versailles.

Cateva din mobilele palatului de la acea vreme au fost facute din argint solid, dar in anul 1689 multe dintre ele au fost topite pentru a acoperi costul razboiului. Urmatorii conducator au remodelat interiorul palatului, pentru a corespunde gusturilor lor. Ludovic al XIV-lea a facut o opera la capatul de nord al aripii de nord, pentru nunta lui Daupfin si a Mariei Antoaneta din anul 1770.

Palatul Versailles a fost, de asemenea, un loc de importanta istorica. Pacea de la Paris din anul 1783 a fost semnata la Versailles, Proclamarea Imperiului German a avut loc in Sala Oglinzilor din Palat si Primul Razboi Mondial a fost incheiat tot acolo, prin semnarea Tratatului de la Versailles.

Palatul Versailles este in prezent monumet istoric si este situl Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind notabil, in special pentru Sala Oglinzilor, care a fost sala de ceremonii, bijuterii arhitectonice ca Opera Regala si Apartamentele Regale, residentele regale, Marele Trianon si Micul Trianon, localizate in parc, Micul Catun rustic, creat pentru Maria Antoaneta si vastele Gradini Versailles, cu fantani, canale, paturi geometrice de flori si grotele, amenajate de André Le Nôtre.

Palatul a fost golit de tot mobilirul sau dupa Revolutia Franceza, dar multe dintre piesele de mobilier au fost inapoiate si multe dintre camerele palatului au fost restaurate. In anul 2017, Palatul Versailles a primit 7.700.000 de vizitatori, fiind al doilea cel mai vizitat monument din regiunea Île-de-France, situandu-se doar dupa Luvru si inaintea Turnului Eiffel.

Istoricul Palatului Versailles

Cabana de vanatoare si castelul lui Ludovic al XIII-lea

Pe locul palatului actual a fost prima data un sat mic si o biserica, inconjurate de paduri. Locul a fost in propriettaea familiei Gondi si a Manastirii Sfantului Julian. Regele Henric al IV-lea s-a dus la vanatoare acolo in anul 1589 si s-a reintors in acele locuri in anii 1604 si 1609, stand la hanul satului. Fiul sau, viitorul rege Ludovic al XIII-lea, s-a dus in zona la propria sa vanatoare in anul 1607.

Dupa ce a devenit rege in anul 1610, Ludovic al XIII-lea s-a intors in sat, a cumparat niste pamant si in perioada 1623-1624 a construit o cabana modesta de vanatoare cu doua etaje, pe locul actualei Curti de Marmura. Regele a stat acolo in noiembrie 1630, in timpul evenimentului cunoscut sub denumirea de Ziua lui Dupes, cand dusmanii ministrului sef al regelui, Cardinalul Richelieu, ajutati de mama regelui, Maria de Medici, au incercat sa ia guvernarea. Regele a invins complotul si si-a trimis mama in exil.

Dupa acest eveniment, Regele Ludovic al XIII-lea a decis sa-si transforme cabana de vanatoare in castel. Regele a cumparat si terenul inconjurator de la familia Gondi si in perioada 1631 - 1634, cu ajutorul arhitectului Philibert Le Roy a inlocuit cabana de vanatoare cu un castel din caramida si piatra, cu pilastri clasici in stilul doric si acoperisuri inalte, acoperite cu ardezie. Castelul era inconjurat de curtea interioara a cabanei de vanatoare originala.

Gradinile si parcul au fost, de asemenea marite, fiind amenajate de catre arhitectul Jacques Boyceau si de catre nepotul sau, Jacques de Menours (1591 - 1637) si au ajuns aproape la marimea pe care o au astazi.

Palatul lui Ludovic al XIV-lea

Ludovic al XIV-lea a vizitat castelul in anul 1651, cand a fost la vanatoare, la varsta de 12 ani, dar s-a reintors ocazional pana la casatoria lui cu Maria Tereza a Spaniei din anul 1660 si moartea Cardinalului Mazarin din anul 1661, dupa care a devenit dintr-o data pasionat de locul unde era castelul. El a decis sa reconstruiasca, sa infrumuseteze si sa mareasca castelul, transformandu-l in locul unde va locui si unde va tine receptii.

Prima faza a extinderii castelului (1661 - 1668) a fost proiectata si supervizata de arhitectul Ludovic Le Vau. Initial, el a adaugat doua aripi de cladire inaintea curtii, una pentru servitori si angajati, iar cealalta pentru grajduri. In anul 1668, el a adaugat trei aripi noi de cladire, construite din piatra, cunoscute sub denumirea de "Plicuri", la nord, sud si vest, pe partea gradinii castelului original. Aceste cladiri aveau acoperisuri aproape plate, acoperite cu plumb.

De asemenea, regele i-a dat ordin designerului peisagistic André Le Nôtre sa creeze cele mai magnifice gradini din Europa, infrumusetate cu fantani, statui, bazine, canale, paturi de flori geometrice si cranguri de copaci. El a adaugat si doua grote in stil italian si o imensa orangerie pentru pomi fructiferi, cat si o gradina zoologica cu un pavilion central pentru animale exotice. Dupa moartea lui Le Vau din anul 1670, lucrarea a fost preluata si finalizata de asistentul sau, François d'Orbay.

Etajul principal (deasupra parterului) noului palat continea doua seturi simetrice de apartamente, unul pentru Rege si celalat pentru Regina, care era cu fata la gradina. Cele doua apartamente erau separate de o terasa din marmura, cu fata la gradina si cu o fantana in centru.

Fiecare set de apartamente era conectat cu parterul printr-o scara ceremoniala si fiecare avea sapte camere, aliniate intr-un rand: un vestibul, o camera pentru garzi, o antecamera, un salon, un cabinet mare sau birou, un dormitor mic si un cabinet mic. La parter, sub Apartamnetul Regelui, era alt apartament de aceleasi dimensiuni, proiectat pentru viata sa privata si decorat cu tema Apollo, Zeul Soarelui, care era emblema personala a regelui. Sub apartamentul reginei se afla apartamnetul Marelui Mostenitor al tronului.

Decoratiunile interioare i-au fost atribuite lui Charles Le Brun. Le Brun a supervizat munca unui grup mare de sculptori si pictori, reuniti in "Mica Academie", care a realizat si pictat peretii si tavanele ornamentale. In anii 1670 si 1680 a fost comandat de catre Le Brun mobilierul din argint masiv in valoare de 10 milioane de livre, cat si tuburi pentru portocalii lui Ludovic al XIV-lea, un tron sculptat, inalt de opt picioare si o balustrada din argint pentru Salonul Mercur. Aceste articole au fost topite in anul 1689, pentru a finanta lupta impotriva Razboiului de Noua Ani.

Le Brun a supervizat de asemenea, proiectarea si instalarea a numeroase statui in gradini. Marea Scara catre Apartamentul Regelui a fost decorata aproape imediat ce a fost finalizata, cu placi de marmura colorate si trofee de arme, tapiserii si balcoane, astfel incat membrii Curtii sa poata asista la procesiunile Regelui.

In anul 1670, Le Vau a adaugat un pavilion nou la nord-vest de palat, numit Trianon, pentru relaxarea regelui in verile fierbinti. Pavilionul era inconjurat de paturi de flori si decorat in intregime in bleo si portelan alb, imitand stilul chinezesc.

Extinderea Palatului (1678 - 1715)

Regele isi petrecea tot mai mult timp la Versailles si guvernul, Curtea si personalul Curtii numarau intre 6.000 - 7.000 de persoane, care stateau in cladirile palatului. Regele a ordonat extinderea Palatului, care i-a fost atribuita tanarului arhitect Jules Hardouin-Mansart. Arhitectul a adaugat un etaj nou (etajul doi) si doua aripi noi de cladire pe fiecare parte a Curtii Regale originale. El a inlocuit si terasa mare facuta de Le Vau, care era cu fata la gradina, in vest, cu ceea ce a devenit cea mai faimoasa sala a palatului, Sala Oglizilor.

Arhitectul a construit Grajdurile Mici si Grajdurile Mari de-a lungul Pietei Armelor, pe partea de est a castelului. Regele a dorit un loc linistit de relaxare departe de ceremoniile Curtii si de aceea, in anul 1687, arhitectul a inceput sa faca Marele Trianon, sau Trianonul din Marmura, inlocuind Trianonul din Portelan al lui Le Vau, facut in anul 1668, in sectiunea de nord a parcului. In anul 1682, Ludovic al XIV-lea a proclamat Palatul Versailles ca rezidenta sa principala si locul Guvernului si a dat camere in palat tuturor curtenilor sai.

Dupa moartea Reginei Maria Tereza a Spaniei din anul 1683, Ludovic al XIV-lea a extins si remodelat apartamentele regale, in partea originala a palatului, in spatiul fostei cabane de vanatoare facuta de tatal sau. Regele i-a dat instructiuni arhitectului sau sa inceapa constructia Capelei Regale din Versailles, care se inalta peste restul palatului. Hardouin-Mansart a murit in anul 1708 si Capela a fost finalizata de asistentul sau, Robert de Cotte, in anul 1710.

Palatul lui Ludovic al XV-lea

Ludovic al XIV-lea a murit in anul 1715 si noul rege tanar, Ludovic al XV-lea, care avea doar 5 ani si guvernul sau au fost mutati temporar de la Versailles la Paris, sub regenta lui Philippe II, Duce de Orléans. In anul 1722, cand Regele a implinit varsta la care putea sa conduca, si-a mutat rezidenta si Guvernul inapoi la Versailles, unde a ramas pana la Revolutia Franceza din anul 1789.

Ludovic al XV-lea a ramas credincios planului original al marelui sau bunic si a facut numai cateva modificari la exterioarele Palatului. Contributia sa principala a fost la construirea Salonului lui Hercules, care conecta cladirea principala a Palatului cu aripa de nord si cu Capela (1724 - 1736) si Teatrul Opera Regal, proiectat de Ange-Jacques Gabriel si construit intre anii 1769 si 1770. Noul teatru a fost finalizat la timp pentru a face nunta Mostenitorului tronului, viitorul Ludovic al XVI-lea cu Arhiducesa Maria Antoaneta a Austriei. El a facut numeroase adaugiri si schimbari apartamentelor regale, unde a locuit impreuna cu Regina, fiicele lor si mostenitorul sau.

Ludovic al XV-lea a remodelat Apartamentul mic al Regelui de pe partea de nord a Curtii de Marmura, care a fost initial intrarea curtii in vechiul castel. Regele a oferit discret camere in alta parte a palatului faimoaselor sale amante, Doamna de Pompadour si mai tarziu Doamnei du Barry. Extinderea apartamentului mic al Regelui a necesitat demolarea Scarii Ambasadorilor, una dintre cele mai admirate in Palatul lui Ludovic al XIV-lea si care a lasat palatul fara marea scara de intrare.

In anul urmator, Ludovic al XV-lea a ordonat demolarea aripii nordice, orientata spre Curtea Regala, care cazuse intr-o degradare avansata. El i-a comandat lui Gabriel sa o reconstruiasca mai mult in stilul neoclasic. Noua aripa a fost finalizata in anul 1780.

Ludovic al XVI-lea si Palatul in timpul Revolutiei

Ludovic al XVI-lea a fost constrans de situatia financiara inrautatita a regatului sa nu faca schimbari majore in Palat, astfel incat s-a concentrat in primul rand pe imbunatatirea apartamentelor regale. Regele i-a dat Mariei Antoaneta Micul Trianon, in anul 1774. Regina a facut schimbari majore in interior, a adaugat teatrul, Teatrul Reginei. Regina a transformat total si zona cu arbori plantati in timpul domniei lui Ludovic al XV-lea in ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Catunul Reginei.

Aceasta a fost o colectie pitoreasca de cladiri modelate dupa un catun frantuzesc rural, unde Regina si curtenii ei puteau sa joace roluri de tarani. Regina era la Micul Trianon in iulie 1789, cand a aflat prima data de inceputul Revolutiei Franceze. In anul 1783, Palatul Versailles a fost locul unde s-au semnat cele trei Tratate de Pace de la Paris (1783) in care Regatul Unit recunostea independenta Statelor Unite.

Regele si Regina au aflat de furtuna Bastiliei de la Paris, pe 14 iulie 1789, in timp ce se aflau la Palat si au ramas izolati acolo, pe masura ce s-a raspandit Revolutia de la Paris. Mania tot mai mare de la Paris a dus la Marsul Femeilor de la Versailles, pe 5 octombrie 1789. O multime formata din cateva mii de barbati si femei, care protestau impotriva preturilor mari si lipsei painii au marsaluit din pietele Parisului catre Versailles. Ei au luat arme de la Armureria orasului, au asediat Palatul Versailles si i-au obligat pe Rege si familia regala si membrii Adunarii Nationale sa mearga cu ei la Paris in ziua urmatoare.

Imediat ce a plecat familia regala, Palatul Versailles a fost inchis, in asteptarea intoarcerii lor, dar, de fapt, monarhii nu s-au mai intors niciodata la Versailles. In anul 1792, Conventia, noul guvern revolutionar, a ordonat transferul tuturor picturilor si sculpturilor de la Palat la Luvru. In anul 1793, Conventia a declarat abolirea monarhiei si a ordonat ca toata proprietatea palatului sa fie vanduta la licitatie.Licitatia a durat intre 25 august 1793 si 11 august 1794.

Mobilierul si obiectele de arta ale Palatului, incluzand mobila, oglinzile, echipamentele bailor si bucatariilor au fost vandute in 17.000 de loturi. Toti crinii si emblemle regale de pe cladiri au fost razuite sau cioplite. Cladirile goale au fost transformate intr-un depozit pentru mobila, lucrari de arta si biblioteci, confiscate de la nobilime. Marile apartamente goale au fost deschise pentru vizitare incepand cu anul 1793 si au fost deschise un muzeu mic de picturi franceze si o scoala de arta, in cateva dintre camerele goale.

Secolul al XIX-lea - Muzeul de istorie si locul de intalnire guvernamental

Cand a devenit Napoleon Bonaparte Imparat al Frantei, in anul 1804, el a dorit sa-si faca rezidenta la Palatul Versailles, dar a abandonat ideea datorita costului ridicat al renovarii. Inaintea casatoriei lui cu Maria-Luiza, din anul 1810, el a restaurat Marele Trianon si l-a mobilat, facandu-l rezidenta de primavara pentru el si familia sa, in stilul care se poate vedea si astazi.

In anul 1815, odata cu caderea finala a lui Napoleon, Ludovic al XVIII-lea, fratele mai tanar al lui Ludovic al XVI-lea a devenit rege si a considerat ca trebuie sa se intoarca in rezidenta regala de la Versailles, unde s-a nascut. El a ordonat sa se restaureze apartamentele regale, dar costul a fost prea mare. Ludovic al XVIII-lea a demolat capatul aripii de sud al Curtii Regale si l-a reconstruit (1814 - 1824), dupa modelul aripii opuse, facuta de arhitectul Gabriel in anul 1780, ceea ce a dat o simetrie intrarii frontale. Nici el si nici succesorul sau, Carol al X-lea nu au locuit la Versailles.

Revolutia Franceza din anul 1830 a adus la putere un nou monarh, Ludovic-Filip si noi ambitii pentru Versailles. El nu a avut rezidenta la Versailles, dar a inceput sa creeze Muzeul de Istorie al Frantei, dedicat "tuturor gloriilor Frantei", care a fost folosit sa gazduiasca cativa membri ai familiei regale.

Muzeul a fost inceput in anul 1833 si a fost inaugurat pe data de 30 iunie 1837. Camerele sale faimoase sunt Galeria Bataliilor, care se intinde pe cea mai mare parte a etajului al doilea al aripii de sud. Proiectul muzeului a fost oprit in mare parte cand Ludovic-Filip a fost rasturnat de la putere in anul1848, desi picturile eroilor francezi si ale marilor batalii au ramas in aripa sudica pana in zilele noastre.

Imparatul Napoleon al III-lea a folosit palatul pentru marile ceremonii. Una dintre acestea a fost banchetul pe care l-a organizat pentru Regina Victoria in Opera Regala Versailles, pe data de 25 august 1855.

In timpul Razboiului Franco-Prusac din perioada 1870 - 1871, Palatul Versailles a fost ocupat de staful german al armatei germane victorioase. Unele parti din palat, incluzand Galeria Oglinzilor au fost transformate in spital militar. Creerea Imperiului German, care a unit Prusia si statele germane inconjuratoare sub conducerea Imparatului Wilhelm I, a fost proclamata oficial in Sala Oglinzilor, pe data de 18 ianuarie 1871. Germanii au ramas in palat pana la semnarea Armistitiului, in martie 1871. In acea luna, guvernul celei de A Treia Republici Franceze nou formata, care parasise Parisul in timpul Razboiului pentru Tours si apoi al celui pentru Bordeaux, s-a mutat in palat.

Adunarea Natioanla si-a tinut sedintele in Opera Vesrailles. Revolta Comunei din Paris din martie 1871 a impiedicat guvernul francez, sub conducerea lui Adolphe Thiers, sa se intoarca imediat la Paris. Operatiunea militara care a suprimat Comuna la sfarsitul lunii mai a fost directionata de la Versailles, iar prizonierii Comunei au fost obligati sa defileze acolo si au fost judecati in instantele militare.

In anul 1875 a fost creat un al doilea corp parlamentar si anume Senatul francez, care si-a tinut sedintele pentru alegerea presedintelui Republicii intr-o sala noua, facuta in anul 1876 in aripa de sud a Palatului Versailles. Senatul francez continua sa se intruneasca la palat cu ocazii speciale, cum ar fi modificarea Constitutei franceze.

Secolul al XX-lea

La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea s-au demarat eforturile de restaurare a Palatului Versailles, prima data de catre Pierre de Nolhac, poet si savant si primul conservator care a inceput lucrarea sa, in anul 1892. Conservarea si restaurarea Palatului Versailles au fost intrerupte de cele doua razboaie mondiale, dar continua si in zilele noastre. Palatul Versailles a intrat din nou in scena mondiala in iunie 1919, cand a fost semnat Tratatul de la Versailles, in Sala Oglinzilor, care a incheiat formal Primul Razboi Mondial.

Intre anii 1925 si 1928, filantropul si multimilionarul america John D.Rockefeller a dat 2.166.000 de dolari, echivalentul a circa 30 de milioane de dolari de astazi, pentru restaurarea si amenajarea palatului. Cea mai mare parte a lucrarilor s-a facut dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial, cand s-a restaurat Opera Regala de la Versailles. Teatrul a fost redeschis in anul 1957, in prezenta Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit.

In anul 1978, unele parti ale Palatului Versailles au fost avariate grav in urma unui bombardament comis de teroristii bretoni.

Incepand cu anii 1950, cand Muzeul Versailles a fost sub conducerea lui Gérald Auffret Van der Kemp, obiectivul a fost sa se restaureze palatul in starea sa initiala, sau cat mai aproape de acesta, starea din anul 1789, cand familia regala a parasit palatul. Printre proiectele initiale a fost si cel pentru repararea acoperisului Salii Oglinzilor. Campania publicitara a atras atentia internationala asupra starii Palatului Versailles de dupa razboi si a adunat multi bani din strainatate, inclusiv o subventie de la Fundatia Rockefeller.

In acelasi timp, in Uniunea Sovietica (Rusia din 26 decembrie 1991), restaurarea Palatului Pavlovsk, situat la 25 de kilometri de centrul orasului Leningrad (astazi Sankt Petersburg) a atras atentia Ministerului Culturii francez, inclusiv a curatorului de la Versailles. Dupa razboi, cand autoritatile sovietice restaurau palatul lor, care fusese golit de fortele naziste in retragere, au recreat tesaturile de matase folosind resturi conservate din secolul al XVIII-lea.

Cand aceste rezultate si calitatea inalta obtinuta au fost aduse la cunostinta ministrului francez al culturii, el a reinviat tehnicile de tesut din secolul al XVIII-lea, astfel incat sa reproduca matasurile folosite in decorul de la Versailles. Cele mai mari doua realizari ale acestei initiative se pot vedea astazi in tapiseria de perete folosita la restautarea Camerei Reginei si a Camerei de Dormit din Apartamentul Regelui.

Cu toate ca designul folosit pentru Camera Regelui provenea, de fapt, din designul original de decorare a Camerei Reginei, acesta reprezinta totusi o mare realizare in restaurarea in curs de desfasurare de la Versailles. In plus, la acest proiect, care a durat sapte ani, s-au folosit cateva sute de kilograme de aur si argint.

Unul dintre cele mai costisitoare eforturi pentru Muzeu si pentru cea de A Cincea Republica Franceza a fost sa recumpere cat mai multe dintre piesele originale de mobilier. In consecinta, deoarece mobilierul de provenienta regala si in special mobilierul care a fost realizat pentru Palatul Versailles este o marfa foarte cautata pe piata internationala, muzeul a cheltuit fonduri considerabile pentru a recupera o mare parte din mobilierul original al Palatului.

Secolul al XXI-lea

In anul 2003 a fost demarata o noua initiativa de restaurare, proiectul "Marele Versailles", care a inceput cu restaurarea gradinilor, care au pierdut circa 10.000 de copaci in timpul uraganului Lothar din 26 decembrie 1999. Una dintre partile initiativei, restaurarea Salii Oglinzilor, a fost finalizata in anul 2006. Alt proiect major a fost resturarea zonelor scenei Operei Regale Versailles, care a fost finalizat pe 9 aprilie 1957.

Proprietatea si managementul Palatului Versailles

Palatul Versailles este detinut de statul francez. Titlul sau oficial este "Infiintarea Publica a Palatului, Muzeului si Mosiei Nationale din Versailles". Incepand cu anul 1995, acesta societate a fost condusa ca o institutie publica, cu o administratie si o conducere independente, supravegheate de Ministerul Culturii din Franta. Actuala presedinta a acestei institutii publice este Catherine Pégard.

Am mers cu trenul de la Paris la Versailles.

Curtile si fatadele palatului

In fata curtii de intrare se afla un spatiu deschis, lat, care separa grajdurile de castel: aceasta este Piata Armelor, unde Regele inspecta regimentele sale din aramata. Dicolo de poarta se intind trei curti interioare, una dupa alta: Curtea Onoarei, flancata de aripile de cladire ale Ministerelor, urmata de Curtea Regala, care a fost inchisa sub Vechiul Regim, cu o a doua poarta, a carei restaurare va fi finalizata curand si Curtea de Marmura. Prin aceasta a doua poarta se facea accesul la locuinta regala propriu-zisa si numai personalitatile puteau sa treaca prin ea.

De indata ce se intra in Curtea Regala, se pot vedea cladiri care difera unele de altele prin inaltime si materialele folosite la constructia lor: piatra. Aceste cladiri au inceput sa fie construite la sfarsitul domniei lui Ludovic al XV-lea. Au fost proiectate de arhitectul Gabriel care a reconstruit complet fatadele de pe partea orasului, in stilul clasic, care era considerat mai nobil la acea vreme.

Arhitectura fatadelor, facute din caramida si piatra, cu acoperisuri inalte din ardezie, dateaza din epoca primului Castel Versailles, construit pentru Ludovic al XIII-lea, pe care Ludovic al XIV-lea l-a mentinut si l-a extins in acelasi stil. Desi refacuta, aceasta cladire originala formeaza inca inima castelului de astazi.

Poarta de intrare (stanga fotografiei)

Capela Regala

Ludovic al XIV-lea a folosit acesta capela numai cinci ani, deoarece nu a fost terminata pana in anul 1710. Singurul salon pe care l-a folosit cel mai mult, fiind terminat in anul 1682, a fost salonul unde este acum Salonul Hercules, care s-a dovedit curand a fi prea mic pentru Rege. Oricum, lucrarile la marea capela, inceputa in anul 1689 de catre Hardouin-Mansart, au fost intaziate datorita razboaielor. Arhitectul nu a vazut niciodata capela finalizata, deoarece a murit in anul 1708.

Dupa moartea lui Hardouin, cumnatul sau, Robert de Cotte a preluat lucrarea, dar liniile generale de arhitectura si decor fusesera fixate in anul 1699: un design care a inclus o nava, nave laterale si ambulatoriu, un etaj cu tribune (sau galerii boltite), o armonie intre alb si auriu, care contrasteaza cu policromul marmurei ornamentale si cu picturile boltii; proiectul a avut ca rezultat o lucrare originala care este un amestec de arhitectura gotica si estetica baroca.

In fiecare zi la ora 10.00 dimineaata, Curtea participa la mesa (liturghia la catolici) Regelui. Regele insusi statea in tribuna regala, inconjurat de familia sa. Doamnele Curtii ocupau galeriile laterale. In nava erau ofiterii si publicul. Regele cobora din tribuna sa numai cand erau ceremonii religioase mari, ceremoniile ordinului Duhului Sfant, botezuri si casatoriile Copiilor Frantei, sarbatorite in Capela din anul 1710 pana in anul 1789.

Deasupra altarului, in jurul orgii Cliquot au cantat cativa maestri mari, cum ar fi François Couperin si Corul de Muzica al Capelei, renumit in toata Europa, care canta imnuri in timpul slujbelor zilnice.

In monarhia franceza, se credea ca Regele era ales de Dumnezeu si prin incoronarea sa devenea "Locotenentul" Domnului pe pamant. Picturile si sculpturile din Capela de la Versailles evoca acesta idee intr-un ciclu care porneste din nava si se termina la tribuna unde statea Regele. Deasupra pilastrilor navei sunt infatisati ingeri care poarta instrumentul pasiunii lui Hristos care l-a dus la moarte, o tema ilustatra de un basorelief mare de pe altarul inalt; deasupra, catapeteasma exprima lumina Invierii, cu simbolul divin al sfintei Treimi, care contine numele Iahve (Dumnezeu) scris in ebraica in mijlocul razelor.

In jumatatea de dom de deasupra orgii, este infatisat Hristos in gloria Invierii, iar apoi in bolta sunt infatisati Domnul (Tatal) si Fiul Sau, iar in final, deasupra tribunei poate fi vazuta Coborarea Duhului Sfant, care este a treia parte din Sfanta Treime, simbolizata printr-un porumbel, care trebuia sa inspire faptele Regelui.

Capela Regala (parter), in urmatoarele 3 fotografii.

Jumatatea de dom de deasupra orgii

Galeriile istorice. Camerele secolului al XVII-lea

In aripa de nord, intre Capela si Opera, se afla Camerele secolului al XVII-lea, care sunt esentiale de vizitat, pentru orice tur al rezidentei regale si explica creatia Versailles in contextul artistic si istoric. In aceste camere sunt expuse portrete, evenimente si scene din viata de la Curtea castelului, in timpul lungii domnii a lui Ludovic al XIV-lea. Din pacate, nu am vizitat Opera Regala, cred ca era in renovare.

Camerele secolului al XVII-lea, in urmatoarele 11 fotografii.

Bustul lui Ludovic al XIV-lea

Portretul lui Ludovic al XIV-lea

Am trecut printr-un hol lung cu statui, pentru a ajunge in Apartamentele de Stat ale Regelui.

Apartamentele de Stat ale Regelui (sau Marele Apartament al Regelui, aflat la parter)

Apartamentele de Stat ale Regelui constau din sapte saloane inalte, cu vedere la gradini, pe partea de nord, cu ferestre inalte, din podea pana in tavan, o creatie inovativa pentru acea vreme, in anii 1670. Aceste saloane au fost create pentru a servi la ceremoniile Regelui, cu alte cuvinte au fosat lasate pentru actele oficiale ale suveranitatii.

De aceea, aceste saloane au fost decorate somptuos, in stilul palatelor italiene ale epocii. Pictoriul sef al Regelui, Carol le Brun, care era si Directorul Academiei Regale de Pictura si Sculptura si Directorul Productiei de Mobilier a Coroanei, a facut toate desenele tavanelor, panelurilor ornamentale din marmura pretioasa si altele. Dar Regele Ludovic al XIV-lea a capatat repede obiceiul de a-si indeplini sarcinile regale in apartamentul sau privat, cu vedere la Curtea de Marmura. Asa ca Apartamentele de Stat au devenit si un loc de primire al oaspetilor.

In timpul zilei, apartamentele erau deschise oricui, atat francezilor cat si strainilor care veneau sa-l vada pe Rege cand trecea pe acolo, in drumul sau spre Capela, sau sa admire picturile splendide din colectia regala. Dar in timpul a trei seri pe saptamana, intre Ziua Tuturor Sfintilor (1 noiembrie) si Paste, apartamentele erau rezervate pentru curteni. De la ora 07.00 la ora 10.00, aici se tineau receptii cu muzica, dansuri si jocuri.

Salonul Venus

Impreuna cu Salonul Diana, acest salon a reprezentat acesul principal in Apartamentele de Stat, pentru ca scara de stat, cunoscuta sub denumirea de "Scara Ambasadorilor" (distrusa in anul 1752) ducea catre acesta camera. In serile de ceremonii, mesele erau ornate cu cosuri de flori, piramide de fructe proaspete si rare, cum ar fi portocalele si lamaiele, cat si cu fructe confiate si martipan.

Ca si in cazul fiecarei camere din aceste apartamente, aceasta camera este denumita dupa o planeta, cu o tema legata de mitul solar, care a inspirat toate decorurile de la Versailles din anii 1670. Aici, planeta Venus este reprezentata pe tavan, in forma Zeitei Iubirii, care a fost corelata cu planeta in Grecia Antica.

Celelalte picturi, care impodobesc arcul boltii (panelurile tavanului) au fost pictate sa infatiseze faptele eroilor antici, reprezentand atat planeta cu acelasi nume cat si faptele lui Ludovic al XIV-lea. Deci panelul care il reprezinta pe Augustus, prezidand jocurule circului trebuie privit ca o referinta la faimosul carusel din anul 1662 dat in onoarea Reginei si panelul care il infatiseaza pe Alexandru cel Mare la casatoria lui cu Roxana evoca casatoria lui Ludovic al XIV-lea.

Dintre toate camerele din apartament, Salonul Venus are cel mai mult decor in stilul baroc. Este singura camera unde Le Brun a creat un dialog intre arhitecturi, sculpturi si picturi, uneori real iar alteori fals: pilastrii si coloanele din marmura au rezultat in perspectivele pictate de Jacques Rousseau si cele doua statui tompe l'oeil de pe partea ferestrei sunt o replica la figura lui Ludovic al XIV-lea facuta de Jean Warin.

Salonul Venus, in urmatoarele 5 fotografii.

Tavanul salonului

Statuia lui Venus

Salonul Diana

Ca si Salonul Venus, Salonul Diana a servit ca vestibul pentru Apartamentele de Stat si ca sala de biliard pentru seratele de la palat in timpul lui Ludovic al XIV-lea. Doua platforme speciale erau rezervate doamnelor care aplaudau ori de cate ori castiga Regele, care era foarte priceput la joc.

In Antichitatea Greaca, Diana, Zeita Vanatorii a fost asociata cu luna, pentru raceala sa. Ea a fost, de asemenea, sora lui Apollo, Zeul Soarelui. Panelurile ornamentale ale tavanului sunt pictate cu scene de vanatoare care infatiseaza eroii din Antichitate. Aici, aluzia este transparenta, deoarece se stia bine ca Ludovic al XIV-lea a fost un mare vanator.

Partea centrala a tavanului pictat de Gabriel Blanchard o infatiseaza pe Diana prezidand navigatorii si vanatorii. Pe semineu, pictura facuta de Carol de la Fosse infatiseaza Sacrificiul Ifigeniei si in partea opusa, deasupra consolei, se afla pictura Diana si Endymion facuta de Gabriel Blanchard. Busturile clasice din acest salon provin din colectia Cardinalului de Mazarin lasate mostenire lui Ludovic al XIV-lea.

Salonul Diana, in urmatoarea fotografie.

Salonul Marte

Marte este o planeta si a fost si Zeul Razboiului. Alegerea acestei teme militare care a inspirat decoratiile acestei camere mai poate fi explicata prin faptul ca a fost proiectata initial ca salon de garda pentru Apartamentul ceremonial. Salonul a fost folosit ulterior pentru muzica si dansuri in serile de stat si de aceea a devenit cunoscut ca "Sala de bal". Dansurile la curte erau foarte formale si aveau numeroase repetitii; la aceste dansuri luau parte si printii uneori, alaturi de dansatori profesionisti. De cealalata parte a semineului erau doua paltforme pentru muzicanti, care au fost scoase in anul 1750.

In centrul tavanului Claude Audran a pictat planeta Marte intr-un car condus de lupi. Lucrarea este flancata de doua compozitii, una este pe partea de est, facuta de Jouvenet si este intitulata "Victoria sustinuta de Hercules urmata de Abundenta si Fericire", iar cealalta, de pe partea de vest, este facuta de Houasse si este intitulata 'Teroarea, Furia si Frica de a fi suparat de puterile pamantesti".

Patru picturi facute de Simon Vouet, care au fost initial in Castelul de Saint-Germain-en-Laye, au fost plasate deasupra usilor: Cumpatarea, Prudenta, Justitia si Curajul. Pictura preferata a Regelui Ludovic al XIV-lea a fost "David cantand la harpa" de Dominichino si a fost plasata deasupra semineului. Pictura s-a aflat in nisa din Dormitorul Regelui, in timpul lui Ludovic al XIV-lea si a fost o lucrare care se potrivea cu pictura "Sfantul Ioan din Patmos", atribuita pe vremea aceea lui Rafael.

La stanga semineului poate fi vazuta pictura "Familia lui Darius inainte de Alexandru", facuta de Carol Le Brun si pe dreapta "Pelerinii lui Emmaus", o copie dupa o pictura din Verona (inainte era acolo pictura originala). Aceste doua picturi plasate impreuna ca piese potrivite, reflecta faptul ca pictorii francezi puteau rivaliza cu cei mai buni maestri italieni. Pe peretii din parti sunt doua portrete: Ludovic al XV-lea si Maria Leszczinska, ambele pictate de Carle Van Loo.

Salonul Marte, in urmatoarele 3 fotografii.

Tavanul salonului

Palatul si gradinile vazute din Salonul Marte

Salonul Mercur

Initial, Salonul Mercur a fost dormitorul ceremonial al Apartamentelor de Stat, de aceea era dennumit dormitor, cu toate ca patul era scos pe timpul iernii pentru a folosi camera la jocuri. Mese, oglinzi si candelabre din argint solid, lucrate magnific de catre argintarii Atelierului Les Gobelins impodobeau peretii, tavanele si semineele, pana in naul 1689, cand Regele Ludovic al XIV-lea a fost fortat sa le topeasca pentru a finanta Razboiul Ligii de la Augsburg.

O balustrada facuta, de asemenea, din argint, despartea nisa de restul camerei. Brocarduri (tesaturi tesute cu fire din aur si argint) erau atarnate pe pereti si pe pat, dar ele au fost trimise la Monetarie, de data aceasta pentru a sprijini Razboiul de Succesiune Spaniol.

Una dintre ocaziile rare in care a fost folosit Salonul Mercur ca dormitor a fost la proclamarea ca Rege al Spaniei a Ducelui de Aanjou, nepotul lui Ludovic al XIV-lea: tanarul print a dormit trei saptamani in acest salon, inainte de a se duce in Spania. In aceasta camera a fost tinut trupul neinsufletit al lui Ludovic al XIV-lea, din 2 pana in 10 septembrie 1715.

Razboiul Ligii de la Augsburg, cunoscut si ca "Razboiul de Noua Ani" sau "Razboiul Marii Aliante" a fost declansat in anul 1688 de ocuparea Palatinatului de catre Franta. Ca raspuns la aceasta actiune, Imperiul, Olanda si Spania au format o alianta pentru a contesta pretentiile regatului privind "Dreptul Doamnei" (Ducesa de Orleans), cumnata lui Ludovic al XIV-lea si printesa Palatina, la teritoriu. Acest conflict, cel mai important din timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea s-a terminat prin cedarea Strasbourgului Frantei, pe data de 30 octombrie 1697.

Razboiul de Succesiune Spaniol a inceput ca urmare a acceptarii de catre Ludovic al XIV-lea a testamentului lui Carol al II-lea, care, dupa ce a murit fara sa aibe mostenitor, l-a numit pe Ducele de Anjou ca succesor si proprietar al tuturor posesiunilor Spaniei si prin urmare a preferat dinastia Bourbon in locul dinastiei Habsburg, din care provenea.

Tavanul pictat de Jean-Baptiste de Champaigne il infatiseaza pe Mercur in carul sau tras de doi cocosi. Panelurile tavanului boltit sunt decorate cu patru picturi: in stanga, pe partea Salonului Marte este pictura intitulata "Augustus primind un ambasador al indienilor"; la capat, opus ferestrelor se afla pictura "Ptolomeu consultand savantii in biblioteca sa"; pe dreapta, pe partea ferestrei se afla pictura "Alexandru si Aristotel primind de la acest print o varietate de animale ciudate pentru care printul a scris istoria lor".

Patul care poate fi vazut acum in salon este cel pe care l-a instalat Ludovic-Filip in Dormitorul Regelui cand a transformat Palatul Versailles in muzeu.

Salonul Mercur, in urmatoarele 8 fotografii.

Tavanul salonului

Patul din salon

Salonul Apollo

Salonul Apollo, dedicat Zeului Soarelui, Zeului Artelor si Pacii, cu care s-a identificat Regele Ludovic al XIV-lea insusi, a fost cel mai somptuos dintre toare saloanele. Acest lucru poate fi vazut si astazi in decorul tavanului, unde toate picturile (compozitia centrala, panelurile si piesele de colt) sunt in culori glorioase si in sculpturi, care sunt toate aurite.

Dar celelalte piese nu mai sunt in salon: mobilierul din argint si tronul de 2,6 metri inaltime au fost topite in anul 1689. Un scaun din lemn, aurit, al carui stil a evoluat odata cu diferitele domnii, a inlocuit tronul lui Ludovic al XIV-lea. Scaunul a fost pus pe o platforma acoperita cu un covor persan cu fond aurit si sub un baldachin. Decorurile care, la fel ca la toate curtile regale erau schimbate in functie de anotimp, erau din catifea rosie punctata de 18 benzi de broderie din aur si argint in timpul iernii si din matase cu broderii din aur si argint, vara.

Salonul Apollo, in urmatoarea fotografie.

Sala Oglinzilor si salonele sale

Salonul Razboiului

Salonul Razboiului, Sala Oglinzilor si Salonul Pacii fac un ansamblu care are aproape 100 de metri lungime si termina magnific secventa camerelor din Apartamentele de Stat. Nu au avut intotdeauna aceeasi structura ca in anul1678, cand erau trei camere aditionale la Apartamentele de Stat, care duceau la o terasa. Sfarsitul Razboiului Franco - German a fost o oportunitate pentru a se face lucrari noi la palat si o schimbare.

Arhitectul Hardouin-Mansart a construit Sala Oglinzilor si cele doua saloane ale sale. Le Brun proiectase decoratiile inainte, intre anii 1681 si 1684, facand picturile cu ajutorul personalului din studioul sau.

Mitul solar a deschis calea spre temele de razboi si pace si Regele nu este reprezentat ca Apollo, dar este prezentat triumfal, imbracat ca un imparat roamn. Semnarea Tratatului de la Nijmegen din anul 1678 a marcat un mare succes al regimului. Picturile care impodobesc Salonul Razboiului glorifica victoriile Frantei asupra puterilor europene unite impotriva ei: Imperiul, Spania si Olanda. Din pacate, nu am vizitat Salonul Pacii.

Salonul Razboiului, in urmatoarele doua fotografii.

Sala Oglinzilor

Dupa ce victoria asupra celor trei puteri unite este reprezentata in Salonul Razboiului, Sala Oglinzilor, lunga de 73 metri evoca succesul politic, economic si artistic al Frantei: cele 30 de compozitii de pe tavanul boltit al salii, pictate de Le Brun ilustreaza actele glorioase ale Regelui Ludovic al XIV-lea din timpul primilor 18 ani de guvernare, din anul 1661 pana la Tratatul de la Pace de la Nijmegen. Asrfel, sunt ilustarte in forme alegorice, victoriile militare si diplomatice impreuna cu reformele de reorganizare ale Regatului.

Sala arata prosperitatea economica prin dimensiunile si numarul celor 357 de oglinzi care impodobesc cele 17 arcade opuse ferestrelor, care arata ca industria franceza de oglinzi, noua pe atunci, a fost capabila sa depaseasca monopolul Venetiei in oglinzi, care erau considerate a fi obiecte de mare lux la acea vreme. Succesul artistic este aratat prin pilastrii din marmura care au fost ornamentati cu un design nou la acea vreme, asa numitul "ordin francez", cu capiteluri din bronz aurit. Ele au fost create de Le Brun la solicitatarea lui Colbert si infatiseaza emblema Frantei: crinul surmonatat de soarele regal, intre doi cocosi galici.

Marea Galerie, asa cum a fost denumita in secolul al XVII-lea, a fost o magistrala a palatului si un loc de intalnire frecventat zilnic de curteni si de publicul vizitator. Era folosita rar, pentru scopuri ceremoniale, cand suveranii doreau sa impresioneze la receptiile diplomatice, sau la divertismente (baluri si jocuri) si la casatoriile printilor. La aceste casatorii, era pus tronul pe o platforma la capatul salii, spre Salonul Pacii, a carui arcada era inchisa.

In Sala Oglinzilor se primeau rar oaspeti: Dogele Genovei (1685) si ambasadorii Siamului (1686), Persiei (1715) si Imperiului Otoman (1742) au traversat intreaga sala, sub privirile Curtii, intrunita pe ambele parti ale terasei. Tot aici s-au tinut casatoriile Ducelui de Burgundia, nepotul lui Ludovic al XIV-lea, in anul 1697, fiului lui Ludovic al XV-lea, in anul 1745 si balul mascat pentru casatoria Mariei Antoaneta cu Mostenitorul tronului, viitorul Ludovic al XVI-lea, in anul 1770.

Tot in sala Oglinzilor, s-a semnat Tratatul de la Versailles, pe data de 28 iunie 1919, care a adus sfarsitul Primului Razboi Mondial. Pana atunci, Presedintii Republicii au continuat sa primeasca oaspetii oficiali ai Frantei in acesta sala.

Sala Oglinzilor, in urmatoarele 7 fotografii.