O zi in Munchen din Bavaria, Germania
In acest articol va prezint ce am vizitat eu in Munchen, intr-o zi.
Eu am vizitat orasul Munchen la inceputul lunii octombrie, in 2014. Am fost cazati la Fussen si am luat trenul pentru a merge la Munchen.
Daca doriti mai multe detalii despre Fussen si imprejurimile sale, le gasiti aici.
Munchen este capitala landului federal Bavaria (Bayern) din Germania, aflat pe raul Isar. Este al treilea oras ca mărime din Germania, după Berlin si Hamburg. Numele orașului provine de la Monch, care inseamna „călugăr, monah” (din latină, monachus).
Scurt istoric al orasului
Numele orașului Munchen este legat de o colonie (în locul numit Petersbergl) a unor călugări proveniți de la mănăstirea Schaftlarn. Nu este cunoscuta data exactă a fondării așezării. Prima atestare documentară datează din anul 1158, sub denumirea Villa Munichen, în timpul lui domniei lui Henric Leul, duce de Saxonia. O jumătatate de secol mai târziu, localitatea a primit statut de cetate și a fost fortificată.
În anul 1327, întregul oraș a fost distrus de foc, dar a fost reconstruit
câțiva ani mai târziu de Ludovic al IV-lea, împărat al Sfantului Imperiu Roman
din acel moment. In anul 1759 a fost fondata prima instituție academică a
orașului, Academia Bavareza de Stiinte.
Munchen a devenit capitala regatului Bavaria in anul 1806. În anul 1818,
sediul Episcopiei de Freising a fost mutat de la Freising la München, iar biserica
Frauenkirche a devenit catedrală. În anul 1826, Universitatea din Ingolstadt s-a
mutat la München, numindu-se Universitatea din Munchen.
În anul 1882 a fost introdus în oraș iluminatul electric. Inginerului Oscar
von Miller, un pionier al energiei hidroelectrice, i se datorează înființarea Muzeului
German din Munchen, (Deutsches Museum),
care este cel mai mare muzeu tehnico-științific din lume.
München a jucat un rol important în perioada nazistă, fiind numit de Hitler „capitala
mișcării (naziste)” (Hauptstadt der
Bewegung). Dar a fost și orașul unde “Trandafirul Alb” (Die Weiße Rose), un grup de studenți,
a format o mișcare antinazistă din iunie 1942 până în februarie 1943.
Orașul a fost lovit grav în timpul celui de al doilea razboi mondial, dar a fost reconstruit în perioada postbelică.
Obiective turistice vazute de mine
In Munchen sunt peste 40 muzee si aproape 70 galerii, 60 teatre.
Am fost in centrul istoric al orasului Munchen, in Marienplatz, am intrat in Catedrala Sfanta Maria – Frauenkirche, am vizitat Palatul Residence, aflat langa Teatrul National si am vazut Poarta Karlstor.
Daca doriti mai multe detalii despre Palatul Residence le gasiti aici.
Marienplatz - Piata Sf. Maria
Marienplatz, sau Piața Sf. Maria, numită după coloana cu statuia Fecioarei Maria din centrul pieței, are noua și vechea primărie, atrăgătoare prin turnurile lor. In turnul principal al primăriei noi se afla mecanismul cu statuete și clopoței (Rathaus-Glockenspiel), un ceas ornat care mișcă figurine care reprezintă scene medievale și este acționat la anumite ore. Peterskirche (biserica Sf. Petru) este cea mai veche biserică din centru. Totuși catedrala Frauenkirche este cea mai faimoasă biserică din centrul orașului, prin spectaculoasa sa arhitectură medievala, din secolul al XV-lea. Înălțimea de 99 metri a celor două turnuri a fost stabilită drept limită, începând din 2004, a înălțimii noilor clădiri ale orașului.
Neues Rathaus, Primaria Noua
Primăria Nouă (în germana Neues Rathaus) este un sediu al primariei aflat în partea de nord al pieței Marienplatz. El găzduiește guvernul orașului, inclusiv consiliul orașului, birourile primarilor și o parte a administrației. În anul 1874 municipalitatea a părăsit Primaria Veche si s-a mutat în noul său sediu.
Cladirea primariei a fost construită între anii 1867 și 1908, in stil neo-gotic
si are 400 de incăperi. Fațada principală situată înspre Marienplatz, lungă de
100 de metri, este bogat decorată. Ea îl prezintă pe Ducele Henric Leul si
aproape întreaga linie a dinastiei Wittelsbach din Bavaria. Monumentul central
din centrul fațadei principale situat deasupra casei de pază este o statuie
ecvestră a Printului Regent Luitpold. Traveea turnului conține statui ale
primilor patru regi bavarezi.
Fațada principală este plasată înspre piață, în timp ce partea din spate este
adiacentă unui mic parc, Marienhof.
Subsolul este ocupat aproape în întregime de un restaurant mare. La parter,
unele camere sunt închiriate pentru întreprinderi mici.
Primul etaj găzduiește un balcon mare înspre Marienplatz, care este folosit
pentru festivaluri mari, cum ar fi campionatele de fotbal sau pentru concerte
organizate în timpul Craciunului. Turnul principal are o înălțime de 85 m, iar
vizitatorii pot urca în el cu un lift. În vârful turnului se află statuia Munchner
Kindl, Rathaus - Glockenspiel, care prezintă două povești interpretate de un
aparat zilnic la orele 11, 12 și 17 si este un punct de atractie turistica.
Neues Rathaus - Primaria Noua, in urmatoarele 9 fotografii.
Altes Rathaus, Vechea Primarie
Primăria Veche din München (în germana Altes Rathaus) este o clădire care a îndeplinit până în 1874 funcționalitatea de sediu al primăriei, astăzi fiind o clădire a consiliului orășenesc din Munchen. Primăria Veche se învecinează cu piața centrală Marienplatz pe partea sa de est.
Clădirea primariei a fost menționată documentar pentru prima dată în 1310 si
a avut o Sală Mare, construită
in anii 1392- 1394. Fosta Poartă
Talburg din primele ziduri ale orașului a servit ca turn. In perioada
1470 – 1480, Primăria Veche a fost reproiectată în stil gotic târziu. Sala Mare
a fost decorată cu dansatori mauri, sculptați. După modificări ale fațadei în
timpul Renașterii clădirea a fost refăcută în stil neo-gotic, intre anii
1861-1864. In anul 1874 municipalitatea s-a mutat în Primaria Noua din Munchen.
Ca urmare a creșterii traficului rutier, s-a construit un tunel pe sub
Primăria Veche in 1877 și 1934. În timpul celui de-al doilea război mondial,
clădirea a fost grav avariată și turnul a fost reconstruit in anii 1971 - 1974.
Părți ale elementelor neo-gotice, în special statuile lui Ludovic Bavarezul de
pe fațada de vest si a lui Henric Leul de pe fațada de est și frontonul sunt
conservate.
Sala Mare a fost locul unde Joseph Goebbels a tinut discursul din 9 noiembrie 1938, care este cunoscut ca preludiul Noptii de Cristal.
Turnul Vechii Primării găzduiește Muzeul Jucăriilor, colectate de Ivan
Steiger. Sunt expuse trenuri vechi de jucărie, jucării de pluș, păpuși, case de
păpuși și jucării din tablă.
Altes Rathaus, Vechea Primarie, in urmatoarele 3 fotografii.
Catedrala Sfanta Maria - Frauenkirche
Catedrala din München, cunoscută și sub numele de Frauenkirche, servește drept catedrala a Arhiepiscopiei romano-catolice din Munchen si Freising si scaun al arhiepiscopului. El este un punct de reper, fiind considerat un simbol al capitalei bavareze.
Turnurile bisericii sunt foarte
vizibile, din cauza limitelor de înălțime locale. În urma unui referendum
local, administrația orașului a interzis construirea în centrul orașului de
clădiri cu o înălțime mai mare de 99 m. Turnul de sud este deschis pentru cei
care doresc să urce pe scări și oferă o priveliște unică asupra orașului Munchen
și a muntilor Alpi aflați în apropiere.
Catedrala actuală înlocuiește o biserică mai veche, din secolul al XII-lea și
a fost comandată de ducele Sigismund și de locuitorii din München. Construcția
catedralei a început în anul 1468 a fost construită în doar 20 de ani de Jorg
von Halsbach. Din motive financiare și din cauza lipsei unei cariere de piatră
în apropiere, a fost aleasă ca material de construcție cărămida.
Cele două turnuri, cel de nord de 98.57 m si cel turnul de sud avand cu 0,12
m mai puțin, au fost finalizate în 1488, iar biserica a fost sfințită în 1494.
Cu toate acestea, din cauza lipsei de bani, acoperișurile turnurilor
planificate inițial în stil gotic nu au putut fi construite și turnurile au
rămas neacoperite până în anul 1525.
Până atunci, s-a hotărât să se construiască acoperișuri cu un buget mult mai
redus, deoarece apa de ploaie se scurgea prin plafoanele celor două turnuri. În
acest fel, catedrala a obținut celebrele sale cupole deasupra fiecărui turn și
a devenit astfel un punct de reper al orașului. Modelul cupolelor a fost copiat
după cel al Domului Stancii din Ierusalim, care la rândul său, s-a inspirat din
arhitectura bizantina târzie.
Orașul München era populat la acea vreme de doar 13.000 de locuitori, iar catedrala
putea găzdui 20.000 de credincioși.
Catedrala a suferit pagube severe în timpul celui de-al doilea razboi
mondial, acoperișul s-a prăbușit și unul din turnuri a suferit avarii majore.
După război a început restaurarea, care a fost realizata în mai multe etape,
dintre care ultima a fost finalizată în 1994.
Frauenkirche a fost construită din cărămidă roșie în stil gotic târziu.
Clădirea a fost proiectată fara ornamente gotice bogate. Cele două cupole au
fost construite în timpul Renasterii și nu se potrivesc stilului arhitectural
al clădirii, dar cu toate acestea, ele au devenit un punct de reper distinctiv
al orașului Munchen.
Interiorul catedralei, care este printre cele mai mari biserici-hală din
sudul Germaniei, este format din naos și două nave laterale de aceeași
înălțime, 31 metri. Arcadele au fost proiectate de către Heinrich von
Straubing. Interiorul nu copleșește, în
ciuda dimensiunilor sale, deoarece rândul dublu de coloane înalte de 22 de
metri contribuie la închiderea spațiului. Din portalul principal se pot vedea
doar rânduri de coloane fără ferestre și cu bolți în care lumina pare să
strălucească. Efectul spațial al bisericii este legat de o legendă despre o
amprentă pe sol a piciorului într-o dală pătrată la intrarea în navă,
așa-numitul "pas al diavolului".
O colecție bogata de opere de artă din secolul al XIV-lea al unor artiști
notabili decorează interiorul catedralei. Nava gotică, mai multe vitralii în
stil gotic, unele dintre ele făcute pentru biserica anterioară și monumentul
funerar al lui Ludovic al IV-lea, Imparat al Sfantului Imperiu Roman, sunt
atracțiile sale majore.
O mare parte din interior a fost distrus în timpul celui de-al doilea razboi
mondial. O atracție care a supraviețuit este Teufelstritt sau Pasul Diavolului, aflat la intrare. Acesta este
un semn negru care seamănă cu o amprentă de picior și care, conform legendei,
s-a întipărit acolo atunci când diavolul a privit curios și a ridiculizat
biserica "fără ferestre" pe care a construit-o Halsbach.
Cripta conține mormintele arhiepiscopilor de Munchen si Freising si pe cele ale unor membri ai dinastiei Wittelsbach, cum ar fi Ludovic al IV-lea, Imparat al Sfantului Imperiu Roman si Regele Ludovic al III-lea.
O usa de intrare in catedrala, in urmatoarea fotografie.
Interiorul catedralei, in urmatoarele 15 fotografii.
Am luat masa de pranz la o berarie din centrul vechi al orasului. Nu a fost scump.
Beraria unde am luat masa de pranz, in urmatoarele doua fotografii.
Arhitectura cladirilor din centrul istoric
Cladire din Piata Karlsplatz, in urmatoarea fotografie.
Palatul de Justitie din Munchen (Justizpalast)
A fost construit intre anii 1890 – 1897, de catre arhitectul Friedrich von Thiersch, in stil neo-baroc si se afla in partea de vest a Pietii Karlsplatz. Cladirea are o cupola din sticla. Cladirea gazduieste Departamentul Bavarez de Justitie si Tribunalul Districtului I din Munchen. Tribunalul Poporului a condamnat membrii gruparii White Rose in Justizpalast, in anul 1943. De aceea, camera 253 este un loc memorial.
Deoarece cladirea s-a dovedit a fi prea mica, Friedrich von Thiersch a construit in anul 1905, pe partea de vest a cladirii, asa-numitul Justizpalast Nou. Noua cladire a fost construita din caramida rosie, in stil neo-gotic nordic, cu doua turnuri. Noul Justizpalast gazduieste Curtea Constitutionala Bavareza si Tribunalul Regional Superior.
Palatul de Justitie din Munchen (Justizpalast), in urmatoarele 8 fotografii.
Alta cladire frumoasa, care mi-a placut, in urmatoarele doua fotografii. In cladire se afla sediul Hirmer, un brand de imbracaminte pentru barbati.
Parcul Marienhof, in urmatoarele doua fotografii.
Teatrul National
Teartrul National se afla in Piata Max-Joseph, intr-o cladire istorica si este sediul Operei de Stat Bavareze, a Orcherstrei de Stat Bavareze si a Baletului de Stat Bavarez.
Primul Teatru, 1818 – 1823
Primul Teatru a fost construit in anul 1810, de Regele Maximilian I de Bavaria, deoarece Teatrul Cuvillies din apropiere era prea mic. A fost proiectat de Karl von Fischer, care a facut Teatrul Odeon din Paris, in anul 1782. Constructia a inceput pe 26 octombrie 1811, dar a fost intrerupta in anul 1813, din cauza problemelor financiare. In anul 1817, un incendiu a devastat cladirea neterminata inca.
Noul teatru s-a deschis in sfarsit pe 12 octombrie 1818, dar a fost distrus repede de un alt incendiu, pe 14 ianuarie 1823. Scena a fost cuprinsa de flacari in timpul unui spectacol, iar focul nu a putut fi stins usor deoarece apa era inghetata. Ca o coincidenta, Teatrul Odeon din Paris a ars in anul 1818.
Al Doilea Teatru, 1825 – 1943
Proiectat de Leo von Klenze, al doilea teatru a avut elemente din arhitectura neo-greaca, in portic si pedimentul triunghiular si o intrare sustinuta de coloane Corintice. In anul 1925, teatrul a fost modificat, pentru a crea o zona a scenei mai mare si a fost dotat cu echipament modern pentru acea vreme. Cladirea a fost avariata de un raid aerian nocturn, pe 3 octombrie 1943.
Al Treilea Teatru, 1963 – prezent
Al treilea teatru si cel prezent, a recreat designul original neo-clasic al lui Karl von Fischer si are 2100 locuri. Boxa regala, magnifica, este in centrul rondoului interior si este decorata cu doua Cariatide mari. Noua scena acopera 2500 mp si de aceea este a treia din lume, dupa Opera Bastille din Paris si Teatrul Mare din Varsovia.
Datorita materialului de constructie si lemnului, folosite in cantitati mari, auditoriul are o acustica excelenta. Arhitectul Gerhard Moritz Graubner a pastrat aspectul original al foaierului si scarii principale. Teatrul a fost inaugurat pe data de 21 noiembrie 1963.
Teatrul National, in urmatoarele 3 fotografii.
Portile orasului din Munchen
Dintre cele patru porti care asigurau intrarea in Munchen in Evul Mediu, au supravietuit in zilele noastre numai trei: Sendlinger Tor, Isartor si Karlstor.
In Evul Mediu, Altstadt, centrul istoric al orasului Munchen era protejat de
un zid de aparare cu patru turnuri mari si alte cinci mai mici. Sistemul de
fortificatii a fost construit intre anii 1285 si 1347 pentru a inlocui un inel
de aparare mai mic, cunoscut sub numele de Innere Stadtmauer si care fusese
construit in secolul al XII-lea. Noul zid a fost botezat ca Aussere Stadtmauer.
In timpul secolului al XVIII-lea, populatia orasului Munchen a inceput sa creasca
in mod constant si astfel Karl Theodor, Printul Elector al Bavariei, a decis in
anul 1791 sa darame zidul care inconjura orasul.
Karlstor, prima dintre portile orasului, a fost cunoscuta initial sub numele
de Neuhauser Tor si a fost redenumita in anul 1797 dupa Karl Theodor. Printul a
infiintat si o noua piata langa Karlstor, cu numele oficial de Karlsplatz dar
inca numita de localnici Stachus. Poarta a fost integrata in planurile noii
piete adaugandui-se niste noi aripi de o parte si de cealalta si dand astfel
nastere unei piete semi-circulare.
Karlstor a avut initial trei turnuri, insa cel mai mare dintre ele, cel
central a fost distrus in 1857 cand praful de pusca care era stocat aici a
explodat. Turnurile laterale au fost renovate in 1861 in stil neo-gotic de
catre arhitectul italian Domenico Zanetti.
Poarta Karlstor, in urmatoarea fotografie.
Comments
Post a Comment