Spania-Barcelona-Sagrada Familia-partea a II-a


SPANIA - BARCELONA
BAZILICA SAGRADA FAMILIA - PARTEA a II-a




In acest articol va prezint Bazilica Sagrada Familia, partea a II-a.



Daca doriti mai multe informatii despre partea intai a articolului cu Bazilica Sagrada Familia, le gasiti aici.

Navele

Navele sunt facute cu forme complet noi, cu solutii si structuri geometrice. Ele sunt rezultatul multor ani de studii si reflectii. Gaudi a inceput studiul navelor in jurul anului 1910, folosind aici experienta sa din Capela Colonia Guell. O solutie cu coloane avand forme usor elicoidale, arce si bolti cu paraboloizi hiperbolici a fost publicata de catre Gaudi in anul 1917. O descoperire a cresterii luminozitatii datorata hiperboloizilor, l-a facut pe Gaudi sa ii folosesca in nava centrala, intr-un transept al domurilor concave - convexe, alternand coloanele cu peretii si cu ferestrele inalte.

Au fost facute modele ale formelor, la scara 1:10, care au constituit o viziune a padurii pe care arhitectul a folosit-o adesea ca imagine, pentru a explica proiectul sau. Formele acestor coloane, ale boltilor, ferestrelor inalte si acoperisurilor pe care le-a considerat rezultatul final al muncii lui de proiectare, cat si intregul proiect final al lui Gaudi, cu liniile sale structurale, au fost prezentate de asistentul sau Sugrajes, in anul 1923, la Asociatia Catalona a Arhitectilor. In anii recenti, acest model la scara 1:10 a fost construit pe baza proiectului lui Gaudi, atingandu-se continuitatea formelor, asa cum exista in natura.

Navele, in urmatoarele 4 fotografii.

Nava centrala

Nava laterala de pe Fatada Patimilor

Nava laterala

Model din ipsos al navelor, aflat in muzeul bazilicii


Coloanele, boltile si ferestrele cu vitralii seamana cu o padure luminoasa, ca in urmatoarele 4 fotografii.







Coloanele

Aceasta solutie noua adoptata de Gaudi, cu coloane verticale, inclinate usor, astfel incat sa urmeze curba presiunii care sustine greutatea acoperisului, este o inovatie creativa extraordinara. Coloanele se multiplica, ca si cum ar fi rasucite spre partea superioara. Coloana lui Gaudi este extraordinara si in acelasi timp si simpla. Ea are muchii si se multiplica cu cat coloana se inalta. Cu cat se ridica coloana, luminozitatea creste. Aceasta este senzationalul noii coloane, de o frumusete aparte. Gaudi a planificat sa foloseasca acest tip de coloana peste tot in biserica, dar cu poligoane variate.

Prima data Gaudi a proiectat o coloana octogonala. In nave a pus coloane hexagonale, patrate si pentagonale, dreptunghiulare, cu forme de decaedru si dodecaedru. Gaudi s-a jucat cu aceste forme, rasturnandu-le, rasucindu-le, atingand astfel in formele arhitecturale viziunea padurii cu arbori, pe care a obtinut-o din observarea copacilor din afara studioului sau.

Coloane cu forme de arbori, in urmatoarele 5 fotografii.






Coloane si capitelurile coloanelor (in partea stanga sus a fotografiei)

 Boltile

Pe partile inferioare ale coloanelor sunt noduri sau capiteluri, elemente mari care genereaza coloane noi si care se ridica pecum crengile copacilor, pana la bolti. Inclinarea lor urmeaza liniile presiunii si reduc lumina in bolti. Hiperboloizii plini sau goi pe care ii formeaza aceste structuri sunt intercalati in forma de stele. Ele formeaza o structura stransa, luminoasa.

Pe bolti sunt montate lampile centrale, pe braurile hiperboloizilor, lampi care au simboluri cu anagrame ale lui Isus, Mariei si a lui Iosif. In  trecere se incruciseaza trei cercuri concentrice de hiperboloizi cu paraboloizi hiperbolici si umplu spatiul cu lumina, care gliseaza peste mozaicul venetian din aur. Cele doua cercuri de 12 hiperboloizi simbolizeaza cei 24 Batrani ai Apocalipsei, iar in centru, la o inaltime de 66 de metri este figura care-l reprezinta pe Isus Hristos, cu un brau de 4 metri in diametru.

In viitor se va instala un candelabru mare acolo, asa cum a planificat Gaudi, reprezentand Ierusalimul celest, cu cele 12 turnuri imprejurul sau, conform viziunii Sfantului Ion. In sfarsit, un paraboloid mare de 14 metri leaga trecerea de absida si are reprezentari de figuri angelice, formand domul cerului, cu mantaua Domnului si Tatalui, Creatorul Atotputernic, al carui centru este astral si cu Sfinta Treime, decoratie imaginata de Gaudi.

Bolti, in urmatoarele doua fotografii.




Ferestrele

De-a lungul navei si transeptului sunt ferestre gratioase care permit luminii sa patrunda inauntru prin forme geometrice, incepand din partea neo-gotica a Fatadei Nasterii, apoi se schimba in paraboloizi, hiperboloizi rotiti si plati, asa cum i-a gandit Gaudi. Pe exterior, ferestrele sunt decorate cu fructe ale fiecarui sezon, formand ciclul unui an si simbolizeaza fructul dat umanitatii de catre Divinitate.

Pe stalpii fiecarei ferestre sunt infatisati Sfintii Fondatori: Ignatius de Loyola, Iosif de Calasanz, Vincent de Paul, Filip Neri, Petru Nolasco, Antoniu Maria Claret, Ioachim Vedruna, Ion Bosco, Ion de Lestonnac si Iosif Manyanet. La terminatiile fiecarei ferestre sunt cosuri pline cu toate felurile de fructe, reprezintand lucrarile bune care s-au facut la catedrala.

Ferestre cu vitralii, in urmatoarele doua fotografii.





Acoperisurile

Verticalitatea acoperisurilor le face unele dintre elementele unice ale intregii biserici, in ciuda functionalitatii lor, de a proteja biserica de ploaie si de alte intemperii. "O unitate monumentala de sase domuri lumineaza transeptul si altarul, inaltand intreaga biserica", a spus Gaudi, "culminand cu forma piramidala a cladirii". In timpul ultimilor sai ani de lucru continuu la biserica, Gaudi a finalizat studiul structural al cladirii, din care, tot ce a ramas sunt niste schite care arata o structura a bisricii similara cu aceea a sacristiilor, lunga, cu planul in cruce si cu boltile in forma de paraboloizi.

Inaltimea mare a bisericii este divizata in 12 sau 13 etaje si cu o manta dubla rezistenta, iar pe exterior biserica este facuta din piatra si caramizi. Ciboriul Sfintei Fecioare acopera absida, care este atat de lata incat seamana cu un dom. Acoperisul navei centrale este format din piramide, una pe sectiune, interconectate si unite cu ferestrele prin paraboloizi mari. Cateva edicule (altare mici cu statui) care contin anagrame ale Familiei Sfinte sustin si incununeaza lanternele care au 70 de metri inaltime si au scrise pe blindajele parabolice cuvintele "Al.leluia, Amen".

Spatiul dintre bolti si acoperisuri este divizat orizontal in patru etaje, sustinute de zonele celor patru coloane inclinate, care se inalta deasupra ramificatiilor coloanelor principale. Navele laterale sunt acoperite de suprafete inclinate deschise, unde se pot vedea lanternele terminate frumos, de forma piramidala, care ilumineaza etajul de sus si difuzeaza lumina. Stratul exterior al acoperisului este din piatra rezistenta la intemperii adusa de pe dealul Montjuic. Proiectand etaje - suport structurale, colonade si bolti pe interior, premiza de baza a lui Gaudi a fost sa "Impart incarcaturile inerte se sa multiplic elementele active".

Regulamentele cereau folosirea betonului armat in structura, dar Gaudi a insistat pe necesitatea acoperisurilor duble in astfel de cladiri singulare, indicand ca au fost folosite piatra si ceramica ca si in celelalte cladiri ale sale, precum Casa Batllo, Bellesguard (sau Casa Figueres) si La Pedrera (sau Casa Milla).

Asa ca acoperisurile au fost constrite fara otel. Nimeni nu stie cat timp va dura acesta tehnologie, care este de aproape un secol si va putea crea probleme serioase de mentenanta in viitor. Acoperisul este susutinut de o combinatie de arce din caramida si de "bolti toba", facute din dale de piatra de pe dealul Montjuic. Partea superioara a acoperisului va fi adaugata mai tarziu, dupa ce se vor finaliza domurile si suprafetele plate, astfel incat sa se permita finalizarea zonelor cele mai inalte ale bisericii, ceea ce nu va mai dura mult timp.

Sacristiile si capelele individuale

Sacristiile sunt plasate in fiecare colt al cladirii si in zona centrala din spatele absidei. Aceste elemente importante sunt inca in costructie si se ridica din arcada, care este de jur - imprejurul bisericii. Gaudi spunea ca "Paraboloidul este tatal tuturor geometriilor". El a proiectat aceste structuri ale cupolelor, care ocupa partile de nord si vest ale arcadei, acoperite de lanterne si dedicate "zilelor de post" si slujbelor care se tin in postul Craciunului. Boltile in cruce si conurile parabolice mari ale extradosului, facute din caramizi sunt foarte frumoase si vor fi decorate cu mozaic venetian "trencadis", combinat cu creneluri mici din porfir. 

Gaudi a facut studii detaliate ale sacristiilor, care s-au dovedit a fi folositoare ca experimente pentru constructia de mai tarziu a domurilor dedicate lui Isus Hristos si Sfintei Fecioare. Baptiseriul si Capela Sacramentului ocupa colturile opuse fatadei principale. O schita estimativa a lui Gaudi arata structura lor, sustinuta de coloanele centrale si inconjurate de arcada. Pe exterior, aceste colturi sunt similare sacristiilor si contin, de asemenea, capele mici si lanterne dedicate zilelor de post din posturile Pastelui si Rusaliior.

Turnurile - clopotnita si domurile

Primul turn - clopotnita, Turnul Sfantului Barnaba, a fost finalizat pe data de 30 noiembrie 1925. Gaudi si-a exprimat incantarea la vederea turnului, care "strapunge cerul, unind cerurile cu pamantul". Gaudi a adaugat ca "forma parabolica a acestor turnuri - clopotnita verticale este uniunea gravitatiei cu lumina". Acesta a fost inceputul unei arhitecturi noi, pe care ne-a lasat-o Gaudi, construita in intregime de el insusi. Celelalte trei turnuri au fost finalizate de arhitectul Domenec Sugrane, succesorul si colaboratorul maestrului, care a lasat Fatada Nasterii aproape finalizata.

In planul lui Gaudi sunt incluse 12 turnuri - clopotnita, cu inaltimi de la 98 la 120 metri, inchinate Apostolilor. Pe Fatada Nasterii sunt Matei, Iuda, Simon si Barnaba, pe Fatada Patimilor sunt Iacob, Bartolomeu, Toma si Filip, iar pe Fatada Gloriei sunt Andrei, Petru, Pavel si Iacob. Transeptul si absida sunt incoronate cu alte sase domuri dedicate lui Isus Hristos, celor patru Evanghelisti si Fecioarei Maria. 

Cel mai inalt dintre turnuri va culmina cu o cruce de 170 de metri inaltime. In timpul zilei, aceasta va straluci de la mozaicuri, iar in timpul noptii va emite lumina peste celelalte turnuri - clopotnita, parand sa aduca intreg orasul sub protectia bazilicii, in concordanta cu cuvintele lui Isus "Eu sunt lumina" (Ioan, 8,12). Gaudi a lucrat mult timp pentru finalizarea proiectului acestor turnuri. In modelul prezentat la Expozitia de la Paris din anul 1910, planurile lui au fost destul de diferite de ceea ce vedem noi astazi.

Lipsa de resurse financiare pentru continuarea lucrarilor i-a dat lui Gaudi mai mult timp sa compuna figurile geometrice care simbolizeaza Apostolii, care au insemnele episcopale ale inelului, mitrei, carjei episcopale si crucii pectorale.  Terminatiile de la inaltimea de aproximativ 25 de metri ale turnurilor incep cu cuvintele "Hosanna Excelsis", scrise pe verticala, intr-un invelis hexagonal, separat de canale gravate cu ingeri, decorati cu forme piramidale si incercuiti de caramizi glazurate verde inchis.

In varful acestora se inalta forme geometrice acoperite cu mozaic venetian din aur si argint, pe fond rosu si toate converg spre un octaedru si o sfera perforata, care are reflectoare si reprezinta inelul episcopal. O forma piramidala triunghiulara truncheaza curbele dimprejur, forman carja, in timp ce doua patrate divergente reprezinta mitra si crucea pectorala (insemnele episcopale). Turnurile - clopotnita ies in evidenta din masa de piatra a celor trei usi mari de pe fiecare fatada, iar fatadele sunt dedicate Virtutilor Teologice.

Turnurile au cate o galerie dubla inauntru, cu o scara elicoidala, care urca pana in mijlocul stresinii din piatra iar sus se urca pe planuri inclinate. In spatiul interior se vor monta clopote traditionale, proiectate de Gaudi si care se vor auzi in tot orasul.

Turnurile - clopotnita, in urmatoarele doua fotografii.




Scara de acces la galeria corului de pe Fatada Gloriei

Scoala

Planul general al bisericii prevedea ca baza cladirii va fi folosita pentru invatare, asa cum a spus Gaudi "Langa biserica, oamenii vor primi educatie si cultura". Confruntarile violente din iulie 1909, cunoscute sub denumirea de "Saptamana Tragica", au dus la construirea scolii parohiei. Aici, Gaudi a demonstrat abiliatea sa arhitecturala enorma.

Inauntrul scolii, peretii verticali, putin inclinati sustin grinzile care, la randul lor sustin un acoperis ondulat, concav - convex, care are aceasta forma pentru a colecta apa si pentru a da forta structurala mare. Acoperisul care cuprinde cele trei clase a fost impartit in doua parti, astfel incat sa poata fi folosite toate sectiunile standard si platformele de pe lungimea scolii.

Incendiul produs de revolutionarii agitati din iulie 1936 a distrus scoala, care a fost reconstruita cu cateva modificari, de catre arhitectul Francesc Quintana. Deoarece scoala obstructiona navele bisericii, ea a fost mutata cu cativa metri si a fost reconstruita conform cu scoala originala.

Structura

Primele planuri ale lui Gaudi pentru biserica au fost inspirate din stilul gotic. El a accentuat verticalitatea elementelor, asa cum se poate vedea din schitele intregii cladiri vazuta din absida. Gaudi si-a dedicat ultimii 12 ani din viata sa pentru Sagrada Familia, care este cea mai importanta creatie arhitecturala a secolului al XX-lea, in termeni structurali.

In cautarile sale pentru curbele de presiune si dorinta lui de a le face sa coincida cu formele arhitecturale, el a decis sa incline coloanele. Din aceasta cauza, Gaudi a ramificat coloanele, la o inaltime anume, facandu-le sa semene cu crengile copacilor, iar rezultatul este o structura luminoasa, care reduce considerabil masa mare a constructiei, ceruta de o catedrala gotica.

Mai mult, Gaudi a planificat sa foloseasca beton armat ca sa reduca costurile totale si sa sustina greutate mare a cladirii. In zilele noastre, fezabilitatea originala a proiectului lui Gaudi a fost demonstrata total cu ajutorul computerului si a contributiei mai multor arhitecti. 

Modelul geometric

Gaudi a studiat si a facut o serie de modele din ipsos la scara 1:10 si 1:25, in ultimii 12 ani, dedicati exclusiv bisericii Sagrada Familia. Toate planurile lui Gaudi au fost arse cand studioul sau a fost jefuit de revolutionari in iulie 1936, dar modelele din ipsos au supravietuit distrugerii, chiar daca au fost sparte, asa ca lucrarea planificata de Gaudi a putut sa fie continuata in conformitate cu proiectul sau.

Proportiile simple sunt repetate oriunde in Sagrada Familia, ele sunt bazate pe multiplii si diviziunile cifrei 12, asa cum se foloseste uzual in Catalonia, inca din Evul Mediu. Coloanele care au 7,5 metri intre ele se repeta de 12 ori, rezultand 90 de metri, pe lungimea interiorului bisericii. Din observatiile sale asupra naturii, Gaudi ne-a lasat modelele detaliate din ipsos ale "noii arhitecturi". Arhitectura lui Gaudi este o arhitectura vie, in care viata este aratata prin culoare si miscare, bazata pe forme geometrice cu curbe duble. Cercetarile recente au permis, cu ajutorul computerului, sa se taie piatra acestor suprafete, pentru a pune in practica planurile lui Gaudi.

Modele din ipsos, aflate in muzeul bazilicii, in urmatoarele fotografii.


Modelul navei principale din planul initial facut de Joan Villar, predecesorul lui Gaudi

Model de nave

Model (2011) de nave cu hiperboloizi, creat dupa originalul lui Gaudi (1921-1926) (la scara 1:50)





Simbolismul

Gaudi a fost foarte hotarat ca Sagrada Familia sa fie o biserica pentru toti oamenii, un cantec de slava al Sfintei Treimi a lui Dumnezeu. In exterior, Sagrada Familia simbolizeaza Biserica, pe Isus Hristos si credinta reprezentata de Maria, Apostolii si Sfinti. Cele 12 turnuri - clopotnita reprezinta Apostolii, acesti primi episcopi ai Bisericii, vocile care au predicat credinta. In interior, coloanele care sustin boltile si acoperisul reprezinta Apostolii si bisericile locale cu sfintii lor.

Cu alte cuvinte, intreaga lume, de la diocezele catalone la cele cinci continente, cat si Ierusalimul celest, orasul mitic al pacii, cu Mielul Domnului, au fost facute pentru noi. Gaudi a spus ca navele si boltile vor fi ca o padure. Lumina va intra din abundenta prin ferestrele plasate la diferite inaltimi, iar in biserica va fi posibil sa se tina principalele slujbe zilnice.

Printre coloanele care incercuiesc transeptul si absida, dedicate Apostolilor si Evanghelistilor, cele ale Apostolilor Petru si Pavel sunt deosebit de importante, deoarece formeaza o unitate cu arcul triumfal, cu Patimile, Fecioara Maria, Crucificarea si Sfantul Ioan. Reprezentarea Sfintei Treimi va fi completata cu imaginea Tatalui Etern, care va fi vazuta de la intrarea in biserica, fiind localizata in domul absidei si avand un candelabru cu sapte brate, care simbolizeaza Duhul Sfant.

Inscriptia Slavei Gloriei si baldachinul din altar care atarna, vor atrage atentia credinciosilor. In traforul de pe partea Fatadei Patimilor este Fecioara Maria, inconjurata de ingeri, cu atributele Litaniei (rugaciune liturgica). Pe Fatada Nasterii este Sfantul Iosif, cu atributele muncii sale. Crucifixul din altar, cu Isus, completeaza reprezentarea Familiei Sfinte.

Statuia Fecioarei Maria



Baldachinul si reprezentarea lui Dumnezeu Creatorul

Plasticitatea

In orice lucrare frumoasa de arhitectura, elementele sale trebuie sa fie localizate corespunzator si sa se potriveasca cu dimensiunile, forma si culoarea.

Natura

Plasticitatea lui Gaudi este bazata pe studiul naturii si este exprimata prin forma si culoare. Am vazut deja cum a comentat Gaudi studiul sau din natura, exprimat astfel: "Acest copac de langa atelierul meu de lucru este pilot". Observand acel copac, el a tras concluzia pe care a pus-o in practica in proiectele sale. Folosirea formelor naturale, ale florei si faunei este frecventa oriunde in lucrarile lui Gaudi si in multe detalii din biserica Sagrada Familia. Formele geometrice abstracte ale lui Gaudi provin din studiul naturii si sunt rezultatul combinatiilor convergente, care nu au mai fost folosite niciodata in arhitectura.

Formele

Formele naturale sunt prezente chiar si in capitelurile coloanelor din cripta, in gargui si in turnurile - clopotnita ale absidei. Pe Fatada Nasterii sunt prezente figuri umane, plante si animale care exprima Misterul Nasterii lui Isus, si tot ce face parte din copilaria lui. Formele naturale se regasesc si in ferestre si in motivele sculpturale care reprezinta fructe din diferitele anotimpuri ale anului.

Formele geometrice bazate pe elemente simple si pe desene au devenit mai complicate cu cat Gaudi a devenit mai familiar cu studiul si folosirea suprafetelor curbate. El a folost prima data paraboloizii, apoi hiperboloizii si helicoizii, producand o mare revolutie a inovatiei teoretice si formale. Coloanele, ferestrele si boltile pe care le-a planificat Gaudi in ultimii ani din viata sa sunt exponentele unei munci extraordinare de cercetare si studiu. Acest lucru este valabil si pentru turnurile - clopotnita, domurile si alte elemente.

Culoarea

Culoarea este alt element important din arhitectura lui Gaudi. In Biserica Sagrada Familia, terminatiile turnurilor - clopotnita sunt cele mai frumoase exemple ale rezultatelor care pot fi obtinute din folosirea culorii. Un model la scara 1:25 a demonstrat ideile lui Gaudi pentru Fatada Nasterii, iar modelul a fost facut pentru Expozitia de la Paris din anul 1910, dar din pacate a fost distrus in anul 1936. Oricum, cateva din teoriile lui Gaudi care se regaseau in acel model au fost aplicate in Capela Colonia Guell si in alte lucrari.

Gaudi a planificat sa foloseasca mozaic venetian care sa faca culoarea un semn trainic al vietii, in loc de efemerul care ar fi fost dat de mozaicul cu ceramica "trencadis". Pentru a putea sa puna in practica ideile lui Gaudi, a fost adus un artist suficient de experimentat in vitralii, Joan Vila Grau, care a facut cele mai multe ferestre din absida si din transepturi si care le va face si pe cele din nave. Sculptorul Etsuro Sotoo a finalizat figurile de pe Fatada Nasterii si terminatiile de pe fatadele laterale din modelele originale ale lui Gaudi, cu fructe si simbolurile eucharistice ale painii si vinului.

 Culoarea din bazilica, in urmatoarele 4 fotografii.






Acustica si lumina

Gaudi a studiat acustica si a experimentat-o cu clopote tubulare pe care le-a instalat in sectiunile de sunet alungite ale turnurilor clopotnita, cat si cu orgile care vor umple navele cu muzica rasunatoare. Sunt galerii de sunet pe ambele parti ale navei, in interiorul sectiunii din spate a Fatadei Gloriei si deasupra ambulatoriului din absida, unde este spatiul pentru corul copiilor, in care incap un numar total de 1.500 de coristi. Gaudi a fost sigur ca lumea va participa la slujbele religioase, avand preotii in jurul altarului.

Lumina care intra armonios prin ferestrele mari si inalte, difuzata de suprafetele geometrice noi, va preveni contrastul excesiv, dand vizibilitate mare suprafetelor decorate. Spoturile de lumina plasate in orificiile hiperboloizilor boltilor vor adauga o lumina difuza noaptea. Lumina de la ferestrele cu vitralii si luminile suspendate de la hiperboloizi, de pe elipsoizii nodurilor si de pe capitelurile coloanelor din nava centrala se vor adauga toate la luminozitatea policromatica.

Gaudi a spus "Biserica este plina de lumina, cu efecte frumoase de filtrare, combinand lumina care vine de la domuri cu cea de la sticla de pe ferestrele inalte. Toate acestea vor ilumina policromia interiorului".

Orga impregnata cu lumina de la ferestre, in urmatoarea fotografie.




Lumina din bazilica, in urmatoarele 4 fotografii.


Spoturi de lumina plasate pe capitelurile coloanelor





Obiectele liturgice si muzeul bazilicii

Gaudi a proiectat altarele, obiectele si mobila de cult din cripta bisericii, dand instructiuni din punct de vedere liturgic despre importanta si calitatea fiecarui obiect. Aceste obiecte sunt: bancile, dulapurile liturgice, amvoanele, confesionalele, candelabrele, bufetele, scaunele ceremoniale, luminile, candelabrele, stranele si sfesnicele mari pentru lumanari, pentru Paste.

Baldachinul din Catedrala din Mallorca este un element extraordinar pe care Gaudi nu l-a finalizat, dar planul acestuia ne-a ramas si a fost folosit, pe cat posibil, pentru Sagrada Familia. In Sagrada Familia au ramas de la Gaudi numai masuratorile si locatia altarului. Cele mai multe dintre proiectele banchetelor criptei au fost mentinute, dar jilturile corului prezbiteriului au fost simplificate.

Orga va fi montata dupa ce va fi terminata cladirea. Instrumentul actual este potrivit pentru acompaniament, avand aproximativ 30 de registre si aproape 2.000 de tuburi in centru si pe partea ambulatoriului, pana cand va putea fi instalat altul in viitor, unde a dorit Gaudi si care va avea inaltimea adecvata, de 30 de metri. Elementele mici vor lipsi, simboluri si dedicatii, pe care maestrul a dorit sa le adauge, pentru oameni.

Muzeul bazilicii se afla pe partea opusa intrarii, la subsol (se coboara cateva scari).

Muzeul bazilicii, in urmatoarele 10 fotografii.


Sfesnic pentru denii

Tavanul muzeului


Amvon portabil




Cronologia Bazilicii Sagrada Familia






Stadiul bazilicii in prezent si in viitorul apropiat (stadiul prezentat este din anul 2016)

In prezent, au fost finalizati 4.500 mp din acoperis, sunt aproape finalizate doua fatade (Fatada Nasterii si Fatada Patimior) si se va incepe constructia sacristiei de vest, pentru a o folosi la serviciile parohiei. Urmatoarea sarcina va fi montarea partii centrale a transeptului, impreuna cu extinderea muzeului si a accesului sau la nivelul strazii, cu intrare din Carrer Mallorca.

Vom vedea, de asemenea, in curand, pedimentul Patimilor, cu sculpturi de patriarhi si profeti si mormantul gol, dovada Invierii. Lifturile vor duce vizitatorii sus in bolti, in transept, lucrarile vor continua in baptiseriu, se va finaliza transeptul cu crucea de deasupra bisericii, daca totul merge bine si se vor finaliza si turnurile - clopotnita de pe Fatada Gloriei, in primul sfert al secolului. Dar cateva probleme nu au aparut inca, probleme care nu au fost anticipate, dar care au afectat lucrarile pentru o decada si care vin din tunelul trenului de mare viteza din zona inconjuratoare.

Credinciosii si alti prieteni ai Bazilicii Sagrada Familia formeaza suportul spiritual care duc mai departe ideea lui Gaudi, iar lucarile continua sa avanseze cu contributia tuturor claselor sociale, mari si mici. La acestia se adauga devotiunea dezinteresata a multor oameni care lucreaza in teren: tehnicieni, tencuitori, sculptori, taietori in piatra, mecanici, tamplari, etc.

Adminiatratia este austera, permitand lucrarii sa se adapteze la veniturile primite sub forma donatiilor de toate felurile. Mai presus de toate sunt veniturile stranse din biletele de intrare a milioannelor de vizitatori care vin sa vada biserica, asa cum a prevazut Gaudi: "Oamenii din toate colturile lumii vor veni sa vada ce construim noi". Din punct de vedere tehnic, sunt folosite cele mai moderne metode: computere pentru calculul structurii sau a lucrarilor in piatra, controlul calitatii pietrei si a betonului folosit, masinarii si tehnologii noi, care au fost create pentru a imbunatati lucrarile si a respecta normele de protectia muncii in constructii.

Acum zece ani a fost instalata o macara, pentru a se putea lucra la inaltimea de 140 de metri. Acum se lucreaza deja la aceasta inaltime, iar in ceea ce priveste urmatorii pasi, aproape nimeni nu stie ce tehnologii noi vor fi disponibile.

Multe persoane intreaba cand va fi finalizata biserica. Aceasta este o intrebare grea, deoarece depinde de donatiile primite, dar exista un plan pentru prezent si altul pentru viitorul apropiat, care sunt puse in opera gradual, de catre Fundatia Bordului si Administratorilor. Lui Gaudi i-au luat 40 si respectiv 50 de ani sa construiasca o fatada de-a lungul criptei si peretii absidei (au fost facute simultan). Apoi a urmat trauma Razboiului Civil Spaniol, care a paralizat lucrarile timp de 20 de ani. Apoi, generatia celor care l-au cunoscut pe Gaudi, discipolii sai directi, au lucrat 20 de ani sa construiasca Fatada Patimilor.

Asa cum s-a scris cu cativa ani in urma, ne putem astepta ca boltile sa fie inchise in prima parte a secolului al XXI-lea.



Recomand vizitarea Bazilicii Sagrada Familia din Barcelona!



Comments

Popular posts from this blog