Spania-Barcelona-Casa Mila
Am vizitat Casa Milà in aceeasi zi in care am vizitat Sagrada Familia. Distanta dintre cele doua obiective turistice nu este mare, este de 10 minute de mers pe jos.
Daca doriti mai multe informatii despre partea intai a articolului cu Bazilica Sagrada Familia, le gasiti aici.
Daca doriti mai multe informatii despre partea a doua a articolului cu Bazilica Sagrada Familia, le gasiti aici.
Casa Milà se afla pe strada Passeig de Gracia 92, 08008 Barcelona, iar programul de vizitare este zilnic, de la 09.00 - 20.30 si de la 21.00 - 23.00. Pretul unui bilet de intrare este de 22 EURO, noi am dat 35 EURO/persoana, in anul 2016, iar in pret intra si audio guide. Am stat la coada la casa de bilete cam 5 minute. Se viziteaza curtea interioara de la parter si etajul patru, cu mansarda si acoperisul. Am mers cu liftul pana la ultimul etaj si am stat la coada sa urcam in lift cam 10 minute. Nu se poate merge pe scari, nu iti dau voie organizatorii.
Timpul de vizitare al Casei Milà este de 1 - 1,5 ore.
Casa Milà este o cladire modernista din Barcelona, Catalonia, Spania. Este cunoscuta popular sub denumirea de La Pedrera, care inseamna "Cariera de piatra", in catalona, deoarece fatada este cioplita brut. A fost ultima rezidenta privata proiectata de arhitectul Antoni Gaudi si a fost construita intre anii 1906 si 1912.
Cladirea a fost comandata in anul 1906 de catre Pere Mila si sotia sa, Roser Segimon. La acea vreme cladirea a fost controversata, datorita fatadei sale din piatra, ondulata, cu balcoane din fier forjat, care au fost proiectate de Josep Maria Jujol. Au fost facute cateva inovatii structurale la fatada din piatra, care are sustinere proprie si [odele cu plan liber, garajul de la subsol si o terasa spectaculoasa pe acoperis.
Din anul 1984, cladirea figureaza pe lista de locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO. Din anul 2013, cladirea a fost sediul Fundatiei Catalunya La Pedrera, care manageriaza vizitarea ei, organizarea de expozitii si alte activitati culturale si educative la Casa Milà.
Istoria cladirii
Arhitectul cladirii
Arhitectul cladirii a fost Antoni Gaudi i Cornet.
Proprietarii cladirii
Casa Milà a fost construita pentru Roser Segimon si sotul sau, Pere Milà. Roser Segimon a fost vaduva bogata a lui Josep Guardiola, un indian american, care fusese colonist in trecut, intors din America de Sud si care a facut averea sa din plantatii de cafea, in Guatemala. Al doilea sot a lui Segimon, Pere Milà, a fost un dezvoltator cunoscut pentru stilul sau de viata extravagant.
Procesul de constructie al cladirii
Milà si Segimon s-au casatorit in anul 1905, pe data de 9 iunie. Roser Segimon a cumparat o casa cu gradina care ocupa o suprafata de 1.835 mp, pe strada Passeo de Gracia nr.92. In septembrie, cei doi soti l-au angajat pe Gaudi sa le construiasca o casa noua, in ideea de a locui la etajul principal si sa inchirieze restul apartamentelor. Pe data de 2 februarie 1906, prioectul noii case a fost prezentat la Consiliul Municipal al Barcelonei si au inceput lucrarile de demolare a vechii cladiri. Gaudi a preferat sa demoleze vechea cladire, in loc sa o renoveze, ca si in cazul Casei Batllo.
Cladirea a fost finalizata in decembrie 1910 si proprietarii i-au cerut lui Gaudi un certificat pentru a putea locui la etajul principal, pentru care au primit autorizatie de la Consiliul Municipal in octombrie 1911, iar cuplul s-a mutat in noua cladire. Pe data de 31 octombrie 1912, Gaudi a emis un certificat in care se mentiona ca lucrarea a fost finalizata in concordanta cu planurile sale si sub directia sa si intreaga casa poate fi inchiriata.
Critici si controverse
Constructia cladirii nu a respectat nicio regula si niciun stil conventional, pentru care Gaudi a primit multe critici. Numele de "La Pedrera" a fost dat de fapt numele dat de catre cetateni pentru a dezaproba caracterul neobisnuit al constructiei. Structura unica a cladirii si relatia dintre arhitectul cladirii si Pere Milà a devenit obiectul ridicularizarii de catre oamenii din Barcelona si de catre multe publicatii de umor ale vremii.
Gaudi, care a fost catolic si devotat Sintei Fecioare, a planificat casa ca un simbol spiritual. Elementele religioase din cladire includ un fragment al Rozariului, o cornisa si statui ale Sfintei Fecioare si doi arhangheli, Mihail si Gavril.
Oricum, Casa Milà nu a fost construita in intregime conform specificatiilor lui Gaudi. Guvernul local a ordonat demolarea elementelor care depaseau inaltimea maxima permisa in oras si a amendat familia Milà pentru multe infractiuni privind incalcarea codurilor cladirilor. Dupa Saptamana Tragica si a curentului anticlericismului din oras, Milà a decis sa renunte la statuile religioase, iar Gaudi a vrut sa abandoneze proiectul, dar a fost convins de un preot sa-l continue.
Schimbarea proprietarilor
Milà a murit in anul 1940. Segimon a vandut proprietatea in anul 1946, lui Josep Ballve i Pellise, pentru 18 milioane de pesetas. Noul proprietar era cunoscut pentru magazinele sale din Rovda de Sant Antoni, care le avea in parteneriat cu familia lui Pio Rubert Laporta. A fost fondata compania Imobiliara Provenza SA (CIRSA), pentru a administra cladirea. Roser Segimon a continuat sa locuiasca la etajul principal al casei, pana la moartea sa, in anul 1964.
Noii proprietari au impartit primul etaj, cu fata la Carrer de Provenca, in cinci apartamente, in loc de doua cate erau initial. In anul 1953, ei l-au angajat pe Francisco Juan Barba Corsini sa transforme cel 13 camere pline de deseuri si spalatoria din atic, in apartamente cu fata la strada, lasand un coridor comun pe partea cu fata la curtile interioare. Cateva dintre aceste apartamente de doua sau trei camere aveau mansarda si au fost proiectate si mobilate in stilul tipic inceputului anilor 1950, folosind caramizi, ceramica si lemn. Obiectele de mobilier, cum ar fi scaunul Pedrera, aminteau de lucrarile lui Eero Saarinen.
Compania Nord de asigurari a preluat etajul principal in anul 1966. Pana atunci, Casa Milà a gazduit un salon de bingo, o academie si birourile companiei de ciment Molins si Inoxcrom, printre altele. Costurile de mentenanta ale cladirii erau ridicate si cladirea a fost delapidata in anul 1971, pierzand piatra din constructie. Iosep Anton Comas a facut cateva reparatii urgente, mai ales la picturile din curtile interioare, respectand proiectul original.
Restaurarea
Lucrarea lui Gaudi a fost desemnata monument istoric si artistic, pe data de 24 iulie 1969. Casa Milà a fost in conditii precare la inceputul anilor 1980. A fost pictata in maro si multe dintre picturile sale din interior au fost abandonate sau lasate sa se deterioreze, dar a fost restaurata dupa aceea si multe dintre culorile originale au reinviat.
In amul 1984, cladirea a devenit parte a Patrimoniului Mondial, impreuna cu alte cateva lucrari ale lui Gaudi. Consiliul Local al Barcelonei a incercat sa inchirieze etajul principal pentru birourile Olimpiadei din 1992. In final, cu o zi inaintea Craciunului din anul 1986, societatea Caixa Catalunya a cumparat La Pedrera pentru 900 milioane pesetas.
Pe data de 19 februarie 1987 au inceput lucrarile de restaurare care trebuiau facute urgent si curatarea fatadei. Lucrarea a fost facuta de arhitectii Joseph Emilio Hernandez - Cross si Rafael Vila. Etajul principal, care a fost renovat, s-a deschis in anul 1990, ca parte a Olimpiadei Culturale a Barcelonei. Etajul a devenit expozitie de arta modernista in cartierul Eixample.
Proiectul
Casa Milà are 1.323 mp pe fiecare etaj, pe un plan de 1.620 mp. Gaudi a facut primele schite ale cladirii in atelierul sau din Sagrada Familia. El a proiectat casa ca o curba constanta, atat la exterior cat si la interior, incorporand elemente geometrice dupa formele si elementele din natura. Casa Milà consta din doua cladiri care sunt structurate in jurul a doua curti interioare care furnizeaza lumina celor noua niveluri: subsolul, parterul, mezaninul, etajul principal (sau nobil), patru etaje superioare si un atic.
Subsolul a fost proiectat sa fie garaj, etajul principal rezidenta familiei Milà (un etaj de 1.323 mp), iar restul cladirii a fost distribuit in 20 de apartamente. Configuratia asimetrica rezultata este in forma de "8", din cauza formelor diferite si marimilor curtilor interioare. Aticul gazduia zonele de spalatorie si uscare, formand un spatiu izolat de cladire si determinand simultan nivelelurile acoperisului.
Unul dintre cele mai notabile elemente ale cladirii este acoperisul, impodobit cu luminatoare, iesiri cu scari, ventilatoare si cosuri de fum. Toate aceste elemente construite din caramizi si acoperite cu car, marmura sparta sau sticla au o functie arhitecturala specifica, dar sunt in acelasi timp sculpturi reale integrate in cladire.
Apartamentele aveau tavane tencuite, cu reliefuri dinamice, usi din lemn facute manual, ferestre si mobila, cat si faianta si diferite elemente ornamentale. Scarile au fost concepute ca intrari de serviciu, iar accesul principal la apartamente se facea cu liftul, exceptand etajul nobil, unde Gaudi a facut scari interioare proeminente. Gaudi a dorit ca persoanele care locuiesc in apartamente sa se cunoasca intre ele. De aceea, el a conceput lifturi, in ideea in care oamenii sa se poata intalni in lift.
Structura
Casa Milà este caracterizata prin fatada din piatra cu sustinere proprie, ceea ce inseamna ca are pereti independenti de sustinere a greutatii. Fatada este conectata de structura interna a fiecarui etaj prin grinzile de mijloc curbate, din fier, care inconjura perimetrul fiecarui etaj.
Sistemul de constructie permite, pe de o parte deschderi largi ale fatadei, care dau luminozitate camerelor, iar pe de alta parte structuri independente la diferite niveluri, astfel incat peretii interiori sa poata fi adaugati si demolati fara sa afecteze stabilitatea cladirii.Aceasta permitea proprietarilor sa faca schimbari dupa dorinta fiecaruia si sa mofice, fara nicio problema amplasarea interioara a camerelor.
Balcoanele Casei Milà si fatada din piatra cu sustinere proprie, sustinuta de asemenea, de grinzi curbate, din fier, in urmatoarele doua fotografii.
Fatada
Fatada este compusa din blocuri mari din piatra de var din masivul Garraf, la primul etaj si din cariera Villefranche la etajele superioare. Blocurile au fost taiate, puse pe locurile lor si apoi ajustate pentru a se alinia la curba continua. Vazuta din exterior, cladirea are trei parti: corpul principal de sase etaje spiralate, din piatra, doua etaje in spate, cu o curba diferita, similara valurilor, cu o textura neteda, de culoare alba si cu gauri mici care arata ca niste goluri, iar in final corpul acoperisului.
In fatada originala a lui Gaudi lipseau cateva lucrari din fier forjat de la nivelul inferior. In anul 1928, croitorul Mosella si-a deschis primul magazin in La Pedrera si a eliminat barele din fier. Acest lucru nu a deranjat pe nimeni, deoarece la mijlocul secolului al XX-lea lucrarile ornamentale din fier forjat nu aveau importanta prea mare. Lucrarile din fier forjat au disparut cativa ani mai tarziu, cand americanii au donat una dintre aceste lucrari muzeului MoMa (Muzeul de Arta Moderna), unde nu a fost expusa.
La restaurarile lansate in anul 1987, fatada a fost reamenajata cu cateva piese din piatra, care au cazut anterior. Pentru a arespecta infatisarea originala, materialul a fost adus din cariera Villefranche, chiar daca aceasta era inchisa la acea vreme.
Fatada Casei Milà, in urmatoarele 6 fotografii.
Salile si curtile interioare
Arhitectura cladirii a fost o solutie originala pentru a rezolva problema unui culoar care era prea inchis si intunecat. Curtile interioare deschise si aerisite sunt locuri de tranzit si sunt vizibile direct din locurile de acces in cladire. Sunt doua curti interioare (patios) pe partile strazilor Passeig de Gracia si Provence. Curtile sunt, din punct de vedere structural, cheile de sustinere ale fatadelor interioare.
Etajul dinspre curtea interioara este sustinut de pilastri din fier. In curtea interioara sunt grinzi traditionale eliptice, dar Gaudi a aplicat o solutie ingenioasa prin folosirea a doua grinzi cilindrice concentrice, cu grinzi radiale, ca spitele unei biciclete. Functia grinzii centrale este baza si lucraza in tensiune si compresiune simultan. Acesta structura de sustinere are 12 picioare in diametru si este considerata "sufletul cladirii", avand o asemanare clara cu criptele gotice.
Piesa centrala a fost construita intr-un santier naval de catre Josep Maria Carandell, care a copiat o timona, interpretand intentia lui Gaudi de a reprezenta o timona a vaporului vietii. Accesul in cladire se face printr-o usa masiva din fier care are designul facut de Jujol. Usa a fost folosita initial atat pentru accesul persoanelor cat si pentru masini, ca acces in garajul de la subsol, care este acum un auditorium. Cele doua sali sunt in intregime policromatice, cu picturi in ulei pe suprafetele din ipsos, care au referinte eclectice, mitologice si florale.
In timpul constructiei a aparut o problema in a inchide subsolul ca garaj pentru masini, noua inventie care a infiorat burghezimea vremii. Proprietarul Felix Anthony Meadows, care detinea societatea industriala Linera, a solicitat o modificare, deoarece masina sa Rolls Royce nu putea sa intre in garaj. Gaudi a acceptat sa inlature un pilastru de pe rampa care ducea in garaj, astfel incat Felix, care avea o fabrica si un magazin, sa se poata duce cu masina in ambele locuri.
Gaudi a folosit un model de forme ale etajelor din lemn, patrate, cu doua culori, iar pavajul avea piese hexagonale de culoare bleo si motive marine, care au fost proiectate initial pentru Casa Batlo.
Curte interioara, in urmatoarele fotografii.
Mansarda
Ca si in Casa Batlo, Gaudi a folosit arcul in forma de cos, ca o structura de sustinere pentru acoperis, o forma pe care ele o folosise deja in scurt timp dupa ce a terminat facultatea, in cooperativa Mataro, cunoscuta sub denumirea de "L'Obrera Mataronense". In acest caz, Gaudi a folosit tehnica catalona a tobelor, imporatta din Italia in secolul al XIV-lea.
Aticul, unde erau localizate spatiile spalatoriei, a fost o camera cu bolta catalona, sustinuta de 270 de bolti parabolice de diferite inaltimi si care au o suprafata de aproximativ 80 de cm.
Mansarda, in urmatoarele doua fotografii.
Acoperisul seamana atat cu coastele unui animal imens cat si cu un palmier, dand acoperisului - platforma o forma total neconventionala, similara cu un teren cu dealuri si vai. Forma si locatia curtilor interioare face arcele mai inalte cand spatiul este ingust si mai mici cand spatiul se largeste.
Lucrarea lui Gaudi de pe acoperisul cladirii La Pedrera i-a folosit ca experienta la Palatul Guell, impreuna cu solutiile care au fost mai inovatoare, creand de acesta data forme si volume cu corp, mai proeminente si cu mai putina policromie. Pe acoperis sunt sase iesiri luminatoare/case ale scarilor (dintre care patru au fost acoperite cu faianta sparta si cateva care se terminau intr-o cruce dubla, tipica lui Gaudi), 28 de cosuri de fum impartite in cateva grupuri, doua hornuri ascunse pe jumatate, ale caror functii sunt sa improspateze aerul din cladire si patru domuri care sunt spre fatada.
Casele scarilor gazduiesc rezervoarele de apa, cateva dintre ele fiind in forma de spirala. Acoperisul in trepte de pe cladirea La Pedrera, denumit "gradina razboinicilor" de catre poetul Pere Gineferrer, deoarece cosurile de fum par sa protejeze luminatoarele, a suferit o restaurare radicala, indepartandu-se cosurile de fum adaugate in perioadele de dupa Gaudi, antenele de televiziune si alte elemente care degradau spatiul. Restaurarea a readus splendoarea cosurilor de fum si a luminatoarelor care au fost acoperite cu fragmente din marmura si cu placi sparte din ceramica de Valencia.
Unul dintre cosuri a fost acoperit la varf cu bucati de sticla si s-a spus ca Gaudi a facut acesta lucrare a doua zi dupa inaugurarea cladirii, folosind sticlele goale de la petrecere. Lucrarea a fost restaurata folosindu-se sticle de sampanie de la inceputul secolului al XX-lea. Lucrarile de reparatii din timpul restaurarii au readus infatisarea originala a consolelor facute din piatra de la Ulldecona, cu fragmente de ceramica. Acest set este mai colorat decat fatada, cu toate ca aici sunt dominante tonurile de crem.
Asa cum a facut si in Casa Batllo, Gaudi a proiectat mobila pentru etajul principal. Acest lucru a facut parte din conceptul de arta modernista in care arhitectul isi asuma responsabilitatea pentru rezultatele globale, cum ar fi structura si fatada, cat si fiecare detaliu al decorului, proiectand mobila si accesoriile cum ar fi lampadarele, decoratiile podelelor si ale tavanelor.
Arhitectura acoperisului Casei Milà, cu cosuri de fum, cunoscute sub denumirea de "sperietorile vrajitoare", in urmatoarele 13 fotografii.
Acesta a fost un alt motiv al certurilor cu Segimon, care a reclamat ca nu este niciun perete drept pe care sa-si puna pianul Steinway. Raspunsul lui Gaudi a fost direct: "Atunci canta la vioara". Rezultatul acestor dezaprobari a fost pirederea mostenirii decoratiilor lul Gaudi, deoarece cea mai mare parte a mobilei proiectata de el a fost indepartata, datorita schimbarilor pe care le-a facut Segimon la etajul principal, dupa ce a murit Gaudi.
Cateva piese au ramas in colectii private, incluzand o draperie de 4 metri lungime pe 1,96 metri inaltime, care se afla la Muzeul Modernismului Catalan, un scaun si un desktop ale lui Mila. Gaudi a sculptat usile din stejar in mod similar cu cele facute de el in Casa y Bardes, dar acestea au fost montate numai la doua etaje, restul nu au mai fost montate, deoarece Segimon a aflat pretul lor si a decis sa nu le mai foloseasca, nefiind de calitate buna.
Decorul interior al Casei Milà si mobilierul de la etajul patru, in urmatoarele 6 fotografii.
Arhitectura
Casa Milà face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, la capitolul "Lucrarile lui Antoni Gaudi". La primul etaj se deschid expozitii, care dau oportunitatea de a vedea designul interior. Se plateste o taxa pentru intrarea in apartamentul de la etajul patru si pentru acoperis. Celelalte etaje nu sunt deschise vizitatorilor.
Similaritati constructive
La Pedrera lui Gaudi a fost inspirata de un munte, dar nu exista niciun agrement in care sa se spuna ca muntele a fost modelul de referinta al constructiei. Joan Bergos a crezut ca sursa de inspiratie pentru La Pedrera au fost rocile Fray Guerau din muntii Prades. Joan Matamala a crezut ca modelul constructiei ar fi putut fi Sfantul Miguel del Fai, in timp ce sculptorul Vicente Vilarubias a crezut ca a fost inspirata de stancile Torrent Pareis din Menorca. Alte optiuni includ muntii Uchisar din Cappadocia, idee sugerata de Juan Goytisolo, sau Mola Gallifa, sugerata de Louis Permanyer, bazat pe faptul ca Gaudi a vizitat zona in anul 1885, pentru a scapa de epidemia de holera din Barcelona.
Cateva persoane au spus ca organizarea interiorului cladirii La Pedrera vine din studiile fortaretelor medievale, pe care le-a facut Gaudi. Aceasta teorie este confirmata de infatisarea aparenta a cosurilor de fum ale acoperisului, ca "santinele" cu coifuri mari. Structura usii din fier din hol nu respecta nicio simetrie sau tipar repetitiv. Mai degraba evoca baloane de sapun care se formeaza intre maini sau structura celulei unei plante.
Critici si controverse
Stilul neconventional al cladirii a fost subiectul multor critici. Cladirii i s-a dat numele de "La Pedrera", care inseamna "cariera". Casa Milà a aparut in multe publicatii de satira si umor. Joan Junceda a prezentat-o ca "prajitura de Paste" traditionala, facand referire la desenele animate din Patufet. Joaquim Garcia a facut o gluma in revista sa, referindu-se la balcoanele din fier forjat. Proprietarii din Passeig de Garcia au fost suparati pe Milà si nu l-au mai salutat, argumentand ca vrajitoarele cladirii lui Gaudi vor scade preturile terenurilor din zona.
Probleme administrative
Casa Milà a creat si cateva probleme administrative. In decembrie 1907, Primaria a oprit lucrarile la cladire datorita unui pilastru care ocupa o parte din trotuar, nerespectand aliniamentul fatadelor. Pe 17 august 1908, au aparut din nou multe probleme, cand cladirea a depasit inaltimea prevazuta in regulamente si ancadramentul locului de constructie, de 4.000 mp.
Consiliul Municipal al Barcelonei a dat o amenda de 100.000 de pesetas (aproximativ 25% din costul lucrarii) si a cerut demolarea aticului si a acoperisului. Disputa a fost rezolvata dupa un an si jumatate, pe 28 decembrie 1909, cand s-a dat un ordin care a certificat ca este o cladire monumentala si de aceea nu este necesar sa aibe un "acord strict" cu regulamentele din constructii.
Competitiile proiectului
Proprietarii au inscris La Pedrera in competitia anuala a Cladirilor Artistice din Barcelona, competitie sponsorizata de Consiliul orasului Barcelona. Alte doua cladiri inscrise in competitie au fost ale lui Sagnier (una pe Calle Mallorca nr.264 si alta pe Corsica si Av.Diagonal), Casa Gusta facuta de arhitectul Jaume Gusta si Casa Perez Samanillo, proiectata de Joan Josep Hervas.
Cu toate ca favorita competitiei a fost in mod cert Casa Milà, juriul a mentionat ca, in ciuda faptului ca fatadele erau finalizate, "mai sunt inca multe de facut inainte de a fi finalizata in intregime si intr-o stare perfecta pentru evaluare". Castigatorul competitiei din anul 1910 a fost Samanillo Perez, pentru cladirea care gazduieste acum sediile Cercului Ecvestru.
Neintelegerile privind proiectul
Relatia lui Gaudi cu Segimon s-a deteriorat in timpul constructiei si decorarii casei. Au fost multe neintelegeri intre ei, un exemplu fiind monumentala statuie din bronz a Sfintei Fecioare, pe care Gaudi a vrut sa o puna in fata cladirii si care ar fi trebuit sa fie sculptata de artistul Carles Mani i Roig. Statuia nu a mai fost facuta, cu toate ca fusesera inscriptionate cuvintele "Ave gratia M plena Dominus tecum" pe partea superioara a fatadei.
Neintelegerile continue l-au determinat pe Gaudi sa-l dea in judecata pe Milà pentru plata onorariului sau. Procesul a fost castigat de Gaudi in anul 1916 si el a facut acte de caritate cu banii castigati in acest caz (105.000 pesetas), spunand ca "principiile conteaza mai mult decat banii". Milà a platit ipoteca. Dupa moartea lui Gaudi, in anul 1926, Segimon a indepartat cea mai mare parte a mobilierului proiectat de Gaudi si a acoperit multe parti din proiectul lui Gaudi cu decoratii noi in stilul lui Ludovic al XVI-lea.
La Pedrera a fost achizitionata in anul 1986 de Caixa Catalunya si cand s-au facut restaurarile, dupa patru ani, cateva dintre decoratiile originale au reiesit la lumina. Cand a izbucnit Razboiul Civil in iulie 1936, familia Milà era in vacanta. O parte din cladire a fost colectivizata de catre Partidul Socialist Unificat al Cataloniei. Familia Milà a fugit din zona, luand cu ei cateva lucrari de arta.
Va prezint la final, 4 fotografii cu panorama Barcelonei vazuta de pe acoperisul Casei Milà.
Comments
Post a Comment