Italia - Pompei - partea a II - a

 

ITALIA - POMPEI -

 

Partea a II -a

 

 

In acest articol va prezint orasul Pompei, partea a II -a.

 

 

 

Daca doriti mai multe informatii despre articolul cu orasul Pompei, partea I, le gasiti aici.

 

Cu toate ca era un oras samnit, Pompei a fost un aliat al Romei si a ramas credincios Republicii, in timpul Raboiului Social. Oricum, la scurt timp dupa acest razboi, Pompei l-a sfidat pe dictatorul Sulla, care a cucerit orasul. Dupa acest razboi, Sulla l-a insarcinat pe nepotul sau Publius sa fondeze in Pompei o colonie care a fost denumita Cornelia Veneria Pompeianorum. Colonia s-a format in anul 80 I.Hr. si evenimentul s-a marcat prin constructia sugestiva a Templului lui Venus.

 

Situat pe pintenul de sud - est al colinei si facut din marmura alba, templul a devenit un reper la intrarea in oras, pe drumul care ducea la Sarno. Putem spune ca acest templu, care a fost comandat de insusi Sulla, este un omagiu adus zeitei si reprezinta cea mai veche adoptare a stilului mediteranean in arhitectura, in orasul Pompei. Acest lucru se poate observa in folosirea capitelurilor coloanelor "corintice normale", mai bine decat in ordinul "corintic - italic".

 

Dar mai presus de toate, a fost aspectul general care se vede in modelele arhitectonice elenistice si suflul nou in arhitectura cladirilor, care a inclus orasul Pompei in circuitul cultural. Baza economica a orasului Pompei a continuat sa fie productia fermelor. Proprietatile agricole de langa orasul Pompei au fost alocate celor doua mii de soldati romani din armata lui Sulla.

 

Acest fapt explica in mod plauzibil transformarea radicala a modelului original al Vilei Misterelor, a rezidentelelor cunoscute ca "Vila lui Cicero" si a "Vilei lui Diomedes".  Frescele din aceste cladiri sunt din al doilea stil si pot fi datate din anii imediat urmatori anului 80 I.Hr. Pe de alta parte, numarul considerabil de case care contineau inca (sau in multe cazuri au continut pana la cutremurul din anul 62 D.Hr.) decoratii din primul stil, au apartinut familiilor samnite, care dupa ce a trecut episodul dificil al colonizarii, au continuat sa traiasca in oras si au devenit progresiv romanizate.

 

Cel mai bun exemplu al acestor case pare sa fie Casa Faunului. Planul general urban s-a schimbat radical imediat dupa instituirea coloniei, in primul rand pentru a face loc cladirilor publice, solicitate de noii locuitori. Astfel, a fost construit Odeonul sau Teatrul acoperit, unde se jucau piese in limba latina, in timp ce Teatrul Mare, care era in aer liber, a fost facut probabil pentru piesele care se jucau in limba oscan. Cicero a consemnat ca in Pompei se puteau vedea inca piese de teatru in oscan.

 

In mod similar, constructia Bailor Forumului sugereaza ca s-a intentionat ca aceasta unitate a fost menita sa completeze Baile Stabiane existente deja, folosite pentru locuitorii samniti, cu toate ca cele doua bai au fost refacute partial in timpul acestei perioade.

 

Baile Stabiane

 

Acest stabiliment de bai dateaza din secolul al II-lea I.Hr. si a fost restaurat si extins in primii ani ai Coloniei Romane (80 - 70 I.Hr.). Camerele bailor pentru barbati si femei deopotriva, au ocuoat aripa de est a palaestra, cu un portic care era extins imprejurul a trei laturi, asa cum era regula in toate baile din acea perioada.

 

Din vestibul se intra in frigidarium (o camera rotunda care avea o piscina pentru baia rece), apoi se intra in spatiosul apodyterium (camera unde se schimbau cei care veneau la bai), apoi urma tepidarium (camera calda) si in final caldarium (calera fierbinte). Cuptoarele folosite pentru incalzirea apei erau situate intre caldaria pentru barbati si sectiunile pentru femei. Alte stabilimente mari de bai din Pompei erau Baile Forum si Baile Centrale, care au fost construite in anul 79 D.Hr.

 

Palaestra

 

Langa Amfiteatru se afla o palaestra imensa. Asa cum s-a dovedit printr-o inscriptie gasita inauntrul stabilimentului, curtea mare interioara si porticul au fost reconstruite de catre Caius Julius si Publius Aninius in timpul lui Sulla. Curtea interioara sau palaestra pentru exercitii fizice si training a fost probabil nucleul cladirii originale, care dateaza din secolele IV - III I.Hr. si care avea un rand de cabine pentru bai, de-a lungul partii sale de nord.

 

Au fost adaugate apoi o latrina si o piscina in aer liber pe partea de vest. Deoarece numai casele opulente aveau baile lor proprii, baile publice au fost foarte populare. Taxa de intrare la aceste bai era foarte mica si ele erau deschise de dimineata pana noaptea, cu toate ca progamul pentru imbaiat era aparent devreme, la pranz, intre mijlocul zilei si ora 4 p.m.

 

Peretele de sud - est al palaestra a fost decorat bogat cu stucatura policroma, in timpul celei de a doua jumatati a secolului I D.Hr. Schema compozitionala a figurilor infatisate in cel de "al patrulea stil" era alcatuita din atleti, cat si din personaje mitologice: Jupiter pe tron, cu sceptru si vultur, un satir care ii ofera o bautura lui Hercules, etc.

 

Decoratiile de zidarie erau grecesti. In Era Republicana a fost folosit stucul, ca in "primul stil", cu picturi gercesti, pentru a imita structurile arhitectonice din marmura. In timpul secolului I I.Hr., s-a inceput folosirea modelelor cu figuri, iar in a doua jumatate a secolului I D.Hr., reliefurile stucatura colorate, facute pe boltile tavanelor cat si pe pereti, care reproduceau schemele celui de "al patrulea stil" in pictura.

 

Baile Stabiane, gymnasium cu decoratii in stucatura policroma (sectorul de sud-est), in urmatoarele doua fotografii.

 

In ceea ce priveste edificiile religioase, asa - numitul Templu a lui Zeus Meilichios si adaugirile cele mai recente ale altarului din Templul lui Apollo pot fi datate din prima generatie a existentei coloniei. Dar proiectul cel mai mare a fost restructurarea Templului original al lui Jupiter, situat pe latura nordica scurta a Forumului, in concordanta cu modelul tipic de capitoliu, simbolizand prezenta romana.

 

In mod general, faptul ca zidurile orasului nu mai erau necesare pentru scopuri defensive, inseamna ca lucrarile la cladiri se puteau extinde in afara perimetrului orasului si se putea vedea panorama de pe partea marii. Pana la mijlocul secolului I D.Hr., acesta dezvoltare s-a extins si pe partea de vest, pana la Poarta Marii (Porta Marina), in fata careia s-au construit Baile Suburbane, care se terminau cu un sistem de incalzire sofisticat.

 

Cea mai semnificativa constructie a acestei faze a fost probabil Amfiteatrul, construit din costurile personale ale celor doi comandanti ai lui Sulla, Gaius Quintius Valgus si Marcus Portius, in timpul mandatelor lor de magistrati, de cinci ani. Amfiteatrul semnifica traditia samnita a luptelor cu gladiatori in timp de pace, intr-un oras in care au trait descendentii familiilor stabilite aici demult si a noilor rezidenti care au privit zidurile orasului ca pe o infrastructura pentru proiectele lor de case, mai bine decat o resursa militara vitala.

 

Inscriptiile din acea perioada arata mutatia din regimul politic care insotea institutiile coloniei cat si primatul limbii latine, doua dezvoltari care au creat probleme in domeniul legal si al ordinii din oras, atat timp cat descendentii familiilor originale si clasa politico - militara nou venita au trebuit sa invete sa convietuiasca impreuna. Au fost necesari zece ani, dupa formarea coloniei, pana in anul 70 I.Hr., sa se defineasca starea cetatenilor, taxele si proprietatile detinute.

 

Acesta  a fost momentul in care au inceput lucrarile la Amfiteatru, care avea o capacitate de 20.000 de locuri si primea spectatori din Pompei si din orasele inconjuratoare. In anul 59 D.Hr., locuitorii din Pompei si Nocera s-au batut intre ei in Amfiteatru.

 

Amfiteatrul

 

Amfiteatrul din Pompei este cel mai vechi amfitreatru roman cunoscut si a fost ridicat intre anii 80 - 70 I.Hr., sub auspiciile magistratilor orasului C.Quintius Valgus si M.Porcius, care au construit, de asemenea, teatrul principal.

 

Cavea, care avea o audienta de aproximativ 20.000 de spectatori, nu are substructuri si se putea ajunge acolo pe scari exterioare. Acestea sunt ramasitele substantiale ale locurilor pe mai multe niveluri, cat si a galeriei superioare, care era rezervata pentru femei.

 

Inauntru, parapetul care inconjura arena a fost decorat cu picturi care infatisau lupte cu gladiatori si scene de vanatoare. De aceea, Amfiteatrul constituie un model valoros pentru dezvoltarea timpurie a unui tip de monument care era foarte popular in timpurile romane si care a fost dezvoltat ulterior si elaborat in marele amfiteatre ale Erei Imperiale.

 

Scaunele erau umbrite de un velarium (baldachin) sustinut de stalpi, asa cum se stie din programele jocurilor si dupa cum se vede in faimoasele picturi (pastrate in Muzeul National de Arheologie din Napoli) care infatiseaza revolta care a explodat intre locuitorii din Pompei si Nuceria, in anul 59 D.Hr.

 

Restaurarile care au avut loc dupa cutremur au fost facute, probabil de duoviri C.Cuspius Pansa (tata si fiu).

 

Amfiteatrul, in urmatoarele 6 fotografii.

 

Iesirea din Amfiteatru

 

Cvadriporticul teatrelor

 

Porticul patrulater spatios, un fel de foaier, care se extinde de la sudul Teatrului Principal, a fost construit, probabil, in secolul I I.Hr., poate in acelasi timp cu Odeionul.

 

Conform celor mentionate de scriitorul Vitruvius, autorul tratatului "De Architectura", fiecare teatru din Pompei trebuia sa fie echipat cu un portic spatios, unde putea sa se plimbe publicul in pauzele din timpul spactacolelor. Porticul din Pompei, care este conservat foarte bine, este inconjurat de 74 de coloane din tuf, din ordinul Doric, invelite in stuc.

 

Se putea intra in teatru, de asemenea, prin Calea (Via) Stabiana, printr-un pasaj deschis din spatele scenei Odeionului, care servea, de asemenea, ca loc de intalnire a publicului, chiar si in zilele cand nu erau reprezentatii in teatre. Aproape de coltul de vest de pe partea de nord, se afla o casa a scarii care duce in jos, la Forumul Triunghiular.

 

Dupa cutremurul din anul 62 D.Hr., complexul a fost transformat intr-un "ludus gladiatorius", adica baraci pentru gladiatori.

 

Cvadriporticul teatrelor; in fundal Teatrul Principal (spate) si Odeionul, in urmatoarele 4 fotografii.

 

Cu un secol si jumatate inaintea eruptiei vulcanului (79 D.Hr.) s-a simtit asimilarea graduala a culturii romane in Pompei. Cutremurele de pamant si miscarile politice si-au pus amprenta in refacerea continua a cladirilor si in "succesiunea" stilurilor decorative, in modernizarea Forumului, in ridicarea Templului Fortuna Redux din timpul domniei lui Imparatului Augustus si in constructia apeductului.

 

Orasul Pompei a fost in progres social si au aparut criterii noi pentru constructia caselor, in care au fost inlocuite dimensiunile mici si aspectul grandios, reflectand tendinta de a economisi spatiul si cheltuielile, intr-o perioada de stabilitate si bunastare.

 

Forumul poate fi vazut ca fiind emblematic pentru Perioada Imperiala a orasului Pompei. Piata veche a orasului samnit a fost restructurata pentru a reprezenta cultura dominanta. Pe partile de vest si nord ale pietei au fost amenajate Templul lui Apollo, caruia i-a fost devotat Imparatul Augustus si Templul lui Jupiter, zeul orasului capitala, acest templu fiind impodobit cu statui ecvestre si arce triumfale, pentru a-i sarbatori pe imparatii care s-au succedat la domnie.

 

Partea de vest a Forumului cuprinde Templele lui Vespasian si Larii Publici (larii erau divinitatile protectoare ale orasului), si "Cladirea Eumachia" a carui scop este neclar dar care a fost legata fara nicio indoiala de familia imperiala. Aici se afla si statuia Zeitei Concordia, care are infatisarea Liviei, sotia lui Augustus si mama lui Tiberius, si inscriptiile care ii celebreaza pe Romulus si pe Aeneas, onorati fiecare in parte ca fondatorii Romei si a familiei Julius, careia i-a apartinut Augustus.

 

Zona publica, ceremoniala a Forumului s-a extins in partea de nord, unde jonctiunea dintre Calea Fortuna si Calea Mercurio a fost marcata cu un arc triumfal, dedicat probabil lui Caligula si de Templul lui Fortuna Redux, facut de Marcus Tullius pe cheltuiala sa si pe terenul sau. Marcus a apartinut unei ramuri a familiei Tullia, aceea a marelui Cicero, care a fost asasinat in timpul Triumviratului al doilea, fara interventia din partea lui Octavian, viitorul Augustus. Astfel, acest templu periferic al Zeitei Fortuna este un exemplu real al contrastelor unei familii conducatoare, care a fost in sfarsit impacata in timpul lui Augustus.

 

Bazilica

 

Bazilica dateaza din a doua jumatate a secolului al II-lea I.Hr. si este cea mai veche cladire de acest gen, pe care o putem vedea in zilele noastre. Bazilica a fost ridicata in timpul programului de constructie a cladirilor monumente publice. Bazilica a gazduit Curtea Inferioara (a Magistratilor) si activitati comerciale.

 

Nava sa centrala si doua nave laterale au fost initial acoperite de un acoperis inclinat, sustinut de coloane centrale masive si de semicoloane, in sectiunea  inferioara a peretilor laterali. La capatul indepartat al Bazilicii se afla Tribunalul, unde stateau magistratii si se putea ajunge acolo pe niste scari din lemn. Au supravietuit cateva ramasite ale lucrarilor originale din gips din "primul stil".

 

Bazilica, in urmatoarele 4 fotografii.

 

Zidurile orasului, din zona Bazilicii, cu vulcanul Vezuviu in fundal, in urmatoarea fotografei.

 

Forumul

 

Forumul, situat la jonctiunea dintre doua strazi principale si facut in prima faza a dezvoltarii urbane, a ocupat numai o parte din zona aflata in interiorul zidurilor orasului. Forumul a fost dezvoltat pentru prima data in timpul programului de lucrari publice intreprins in secolul al II - lea I.Hr., cand a fost construit porticul cu colonada sa dubla, facut din tuf (roca poroasa), impreuna cu alte monumente din acest loc: Bazilica, Templul lui Jupiter si Macellum.

 

In Era Imperiala a orasului Pompei, au fost construite cladiri noi, pe partea de est, care era ocupata inainte cu un rand de magazine si lucrarile la Forum au inceput prin pavarea pietei si reconstructia colonadei, facuta din calcar alb.

 

In concordanta cu programele de constructii de cladiri din alte orase, Forumului i s-a dat infatisarea definitiva, pentru a sarbatori administratiile imperiale, in timpul secolului I D.Hr.

 

Piata principala a orasului Pompei a fost inchisa pentru mijloacele de transport si s-au construit aici cele mai importante cladiri religioase, politice si comerciale. Numeroasele piedestale care se vad in portic au sustinut statui ale cetatenilor care au condus orasul, in timp ce pe soclurile monumentale aflate de-a lungul partii de sud, in fata birourilor oficiale, se aflau statuia Imparatului conducand intr-o cvadriga si statui ale familiei imperiale.

 

Pe un drum scurt din fata se afla un soclu pentru o statuie ecvestra, in timp ce in centrul partii de vest este un podium pentru oratori.  Nu s-au gasit nici statuile care se aflau in piata si nici cele care au decorat cladirile dimprejurul ei, dar se pare ca ele au fost salvate de catre supravietuitorii eruptiei vulcanului.

 

Piata Forumului, cu vulcanul Vezuviu in fundal, in urmatoarele doua fotografii.

 

Forumul, in urmatoarele 3 fotografii.

 

 

 

 

Macellum

 

Macellum, sau piata de alimente, este localizat in coltul de nord - est al Forumului. Complexul, care a fost construit in Era Imperiala a orasului Pompei ca o piata acoperita, a avut un numar mare de magazine la periferia sa, pe Calea (Via) degli Aaugustali, cat si inaunutrul sau, sub o colonada aflata imprejurul curtii sale interioare mari. De-a lungul partii de est a Forumului a fost un portic compus din doua coloane de marmura alba, una peste alta, care sustineau un acoperis.

 

S-au pastrat fragmente din coloanele corintice care apartineau ordinului arhitectural inferior si din antablamentul intermediar, care era bine proportionat. La baza coloanelor si la capetele peretilor grupului, intre magazinele din spatele porticului erau statui. Deoarece Macellum se intinde intr-un unghi fata de axa Forumului, magazinele care aliniaza Forumul descresc in inaltime de la nord la sud, astrfel incat inaltimea porticului ramane constanta. Deoarece camera de la sudul extrem era atat de mica incat nu a putut sa fie folosita ca magazin, a fost transformata intr-un altar.  

 

Macellum a avut trei intrari. Intrarea principala era impartita in doua cai de trecere de un "aedicule" care se afla in centru, care continea o statuie a unui membru al familiei imperiale. Curtea interioara a Macellum masura (37 x 27) metri si era inconjurata de o colonada adanca. In centrul sau erau 12 coloane care susutineau un acoperis sub care se ascundea un bazin dreptunghiular cu un canal de scurgere acoperit, care ducea in coltul de sud - est al complexului. Sub acest acoperis se vindea peste curatat de solzi, iar solzii erau aruncati in bazin, unde s-au acumulat in numar mare.

 

Peretii colonadei au fost decorati in al patrulea stil. Decoratia consta din lambriuri mari, negre, incadrate de un chenar mare, rosu, deasupra unei frize decorative joase, ca in urmatoarea fotografie.

 

Intre fiecare lambriu incadrat sunt teme arhitecturale pictate in culorile galben, verde si rosu, pe un fond alb. De-a lungul muchiilor lambriurilor negre sunt reprezentate desene cu plante conventionale, in timp ce in centru sunt reprezentate scene mitologice, care alterneaza cu figuri care plutesc. Printre scenele mitologice se afla picturi ale lui Ulise si Penelopa, paziti de Argus si Medea, complotand pentru uciderea copilului sau.

 

Au fost gasite ramasitele catorva oi in camera mica sau tarcul, in coltul de nord - est al curtii. S-a presupus ca aceste animale erau vandute vii, astfel incat ele puteau sa fie sacrificate zeilor, in gospodarii, inainte de a fi folosite ca hrana.

 

Pe peretele de est al curtii se aliniaza trei camere. Camera centrala a fost dedicata rugaciunilor familiei imperiale. Podeaua este ridicata deasupra restului cladirii si se acceseaza printr-o casa a scarii cu cinci scari, care vin din spatele colonadei. Pe un piedestal al peretelui din spate si in patru nise de pe parti au fost statui din care s-au gasit doar doua, in nisele de pe peretele de sud. Statuile ii reprezinta pe Octavia, sora lui Augustus si pe Marcellus, fiul Octaviei.

 

Camera centrala, in urmatoarea fotografie.

Altarul

 

Statuile Octaviei, sora lui Augustus si a lui Marcellus, fiul Octaviei, in urmatoarele 3 fotografii.

 

 

La dreapta altarului imperial, in coltul de sud - est al curtii, se afla o camera mare in care a fost o piata. Intrarea sa este impartita in trei, de catre doua coloane. De-a lungul a trei parti ale camerei se afla o tejghea care a fost folosita pentru vanzarea carnii si a pestelui. Tejgheaua de pe partea stanga pare sa fi fost folosita pentru vanzarea pestelui, datorita aranjamentelor pentru alimentarea cu apa; podeaua din spatele tejghelei este ridicata si se inclina spre spate, de unde un jgheab de legatura duce sub tejgheaua din partea de sud, afara, in strada.

 

Camera dinspre nord a altarului imperial, ca si camera dinspre sud, au cate o intrare lata, impartita in trei de cate doua coloane. Camera dinspre nord contine un altar scund neuzual, care, conform celor consemnate de August Man, a fost folosit pentru a oferi bauturi, in timp ce camera in sine a fost folosita pentru banchetele in care se aduceau jertfe zeilor. In aceasta camera au fost gasite doua picturi care contin Cupidoni. Intr-una dintre picturi ei sunt infatisati band vin si cantand la lira, in timp ce in cealalta ei sunt infatisati rugandu-se.

 

In spatele colonadei de pe partea de sus a curtii a fost un rand de tarabe de piata sau magazine mici. Deasupra acestora erau camerele superioare, cu fronturi cu galerii din lemn, iar accesul trebuie sa fi fost pe o scara mobila si nu pe scari normale, conform dovezilor gasite.

 

Intrarea de pe partea de sud a complexului contine o nisa mica pe peretele de pe partea stanga, sub care au fost pictati doi serpi. Altarul de aici a fost dedicat probabil divinitatii care prezida cladirea, Genius Macelli.

 

Aspectul public al ultimelor doua generatii a vietii din Pompei a dus mai mult la finalizarea apeductului, un brat al constructiei romane originale, care aducea apa din Raul Sirino, din provincia Avellino, la baza flotei imperiale, la Misenum. Rezervorul principal era situat langa Poarta Vezuviu, pe cel mai inalt loc din oras. De acolo porneau conducte care duceau la rezervoarele subsidiare, fantani publice si instalatii publice si private.

 

Unitatile termice au fost intinerite prin aceasta abundenta noua de apa. Baile Stabiane si Forumul au fost in modernizare, facandu-se decoratii figurative noi in structura, in timp ce au fost construite unitati noi in afara Portii Marina, intre Calea Stabiae si Calea Nola si pe coastele cu fata la mare.

 

Proprietarii caselor si-au incorporat si ei baile termale proprii, pe care le deschideau uneori publicului (cum a fost la Vila Julia Felix) sau si-au impodobit gradinile cu fantani si cascade (ca in Casa lui Octavius Quartio sau a lui Loreius Tiburtinus).

 

Toate aceste inovatii au fost astupate de eruptia vulcanului Vezuviu, care a inceput sa vuiasca icepand cu dupa amiaza zilei de 24 august, pana pe 26 august. Fazele acestei conflagratii au fost inregistrate si consemnate cativa ani mai tarziu, de catre Gaius Plinius Secundus, care avea 17 ani in anul 79 D.Hr. si statea la unchiul sau, un amiral din flota imperiala si un bun naturalist. El a fost convins sa relateze evenimentele de catre Tacitus, prin doua scrisori.

 

Aceste ultime zile ale lunii august au fost precedate de trepidatii ale pamantului, un fenomen destul de comun in Campania, care nu a trezit nicio frica speciala. Dar in dupa amiaza zilei de 24 august, mama lui Pliny i-a aratat fratelui ei un nor enorm in forma de pin, care-si schimba continuu culoarea. Amiralul a studiat norul, necunoscandu-i cauza, cand a primit un strigat de ajutor venit de la Rectina, sotia lui Tascio, care locuia la poalele Vezuviului. Ea s-a trezit cuprinsa in eruptia vulcanului si a scapat fugind pe mare.

 

Amiralul a ordonat sa se pregateasca intreaga flota pentru a pleca pe mare, intentionand sa ia cat mai multi dintre numerosii locuitori care traiau de-a lungul coastei. In timp ce treceau navele pe mare, acestea au fost acoperite de cenusa revarsata de vulcan, care, pe masura ce se apropiau de coasta, devenea mai fierbinte si mai densa, continand pumicite si lapili in flacari.

 

Forta vulcanului a fost atat de mare incat navele nu au putut sa traga la mal si au trebuit sa navigheze pana in Portul Stabiae, la patru mile sud de Pompei. Aici locuia Pomponiano, un localnic care era prieten cu amiralul si care si-a incarcat bunurile in barci, fiind gata sa fuga pe mare, de indata ce vantul de pe uscat, care adusese flota peste Golf, ar fi trebuit sa scada si sa faca posibila imbarcarea.

 

Intre timp, amiralul a coborat pe tarm si a luat cina cu Pomponiano, continuand sa cerceteze spectacolul naturii, care, odata cu caderea noptii, devenise cu adevarat minunat. Norul de cenusa care se aduna in deriva in curtea centrala a casei nu i-a lasat pe meseni sa ramana acolo, fortandu-i sa paraseasca curtea. In plus, trepidatiile pamantului au continuat fara incetare, scuturand cladirile pana la temelii si fiecare a ales sa stea afara in aer liber, acoperindu-si capetele cu perne,  pentru a se proteja de furtuna de particule fierbinti, mai bine decat sa fie ingropati sub zidaria care cadea.

 

In dimineata zilei de 25 august, lumina soarelui nu a putut sa patrunda prin valul gros al fumului, facand sa para eruptia vulcanului de nestavilit, iar intensitatea vantului si starea marii au continuat sa faca evadarea imposibila. Amiralul a fost ingropat in cenusa sufocanta, care impreuna cu gazele sulfuroase au dus la moartea sa, impreuna cu multi alti locuitori din Pompei. Cadavrele contorsionate ale catorva dintre ei au fost refacute in gips.

 

Imparatul Titus a infiintat o magistratura care trebuia sa se ocupe de consecintele catastrofei. Nu exista informatii suficiente a rezultatului acestei comisii, in afara de cateva fragmente de epigrafe, care dateaza din anii 80 - 82 D.Hr.

 

Descoperirile din timpul excavarilor locale sugereaza ca supravietuitorii au incercat de mai multe ori sa scape printre resturi si sa recupereze ceva din ceea ce fusese abandonat in case. In general se stie ca intregul pavaj al Forumului a fost indepartat, impreuna cu statuile din bronz care erau in piata si acest fapt indica probabil ca grupurile de lucru au eliminat materialele care ar fi putut sa fie refolosite in alte parti.

 

In ciuda acestor initiative, orasul a trecut in uitare totala, astfel incat chiar si numele sau a fost uitat. la sfarsitul anilor 1500, au fost gasite doua inscriptii in latina, in timpul constructiei unui canal pentru distributia apei din Raul Sarno, dar este inca prematur sa se identifice originea lor.

 

Chiar din primii ani ai excavarilor, care au inceput in anul 1748, nimeni nu a fost prea sigur daca locul era Stabiae sau Pompei, pana cand, asa cum a consemnat Winckelmann, s-a descoperit o inscriptie care declara irevocabil numele Coloniei Pompei. Au trecut de atunci mai mult de doua secole si milioane de vizitatori vin sa vada una dintre cele mai semnificative mosteniri ale lumii antice, ducand inapoi senzatii si reflectii care pot fi intr-adevar folositoare in vietile lor viitoare.

 

Victime (cadavrele refacute in gips) ale eruptiei vulcanului, in urmatoarele fotografii.

 

Din Baile Stabiane, in urmatoarele doua fotografii.

 

Din zona Forumului, in urmatoarele 5 fotografii.

 

Descoperiri gasite in situl Pompei si victime (cadavrele refacute in gips) ale eruptiei vulcanului, aflate intr-o magazie din Forum, in urmatoarele 4 fotografii.

 

 

 

Recomand vizitarea orasului Pompei!