San Marino

 

O ZI LA SAN MARINO

 

 

In acest articol va prezint San Marino.

 

 

 

Am vizitat San Marino in anul 2006, cand am fost intr-o excursie organizata prin Italia. Dupa ce am vizitat Venetia, am plecat spre San Marino, unde am stat aproape o zi. Nu am intrat, din pacate, la niciun obiectiv turistic, ne-am plimbat numai prin orasul San Marino.

 

Daca doriti mai multe informatii despre atractiile turistice din Venetia, le gasiti aici.

 

San Marino, oficial Republica San Marino, este un microstat - enclava inconjurat de Italia, situat in Peninsula Italica, pe versantul de nord - est al Muntilor Apenini. Capitala republicii este orasul San Marino.

 

Nu exista aeroporturi publice in San Marino. Turistii care vor sa viziteze San Marino merg cu avionul pana la Aeroportul International Federico Fellini, care se afla aproape de orasul Rimini, dupa care fac transferul cu autobuzul. Autobuzul face aproximativ 20 de statii din Rimini si din San Marino, capetele fiind la gara Rimini si la autogara San Marino. Prin San Marino curg doua rauri, dar nu exista transport fluvial ni niciun port.

 

Scurt istoric al Republicii San Marino

 

Legenda spune ca in secolul al IV-lea D.Hr., un cioplitor in piatra crestin, cu numele de Marinus, a venit din Arbe, insula Dalmatiei, pentru a lucra la constructia portului Rimini, fiind urmarit de catre oamenii Imparatului Diocletian impotriva crestinilor si s-a ascuns pe Muntele Titano. In scurt timp, alti credinciosi, atrasi de faima Sfantului Om, au venit si ei si au dat viata primei comunitati crestine de pe muntele Titano.

 

Intre timp, Marinus a fost facut Diacon de catre Episcopul de Rimini, Guadentio. Dupa moartea lui Marinus, comunitatea care s-a strans in jurul sau nu s-a imprastiat si a organizat o viata colectiva pe fundamentul ultimelor cuvinte ale Sfantului: "Liberi va las de catre alti oameni".

 

Cea mai veche marturie despre exisatenta acestei comunitati a fost cea a calugarului Eugippio, care a trait intre secolele V - VI si a povestit despre viata unui oarecare Basilicio, calugarul muntelui Titano. Documentul "Placito Feretrano" (Sentinta Feretrano), din anul 885, pastrat in Arhivele de Stat, povesteste despre o viata civila organizata si demna, care nu recunostea nimanui dreptul de a inainta pretentii sau avantaje la drepturile poporului din Titano.

 

In secolul al X-lea, au inceput asediile asupra populatiei din San Marino, iar acestia au inceput sa construiasca cetati fortificate. Marturiile ca aici a existat un oras fortificat sunt inscrise in documentele "Diploma di Berengario", din anul 951 si "Bolla di Onorio III", din anul 1126. O marturie ulterioara a fost data de catre Cardinalul Angelico care, in anul 1371 a spus ca orasul era situat "deasupra unei pietre foarte inalte, in varful careia se inalta trei stanci foarte rezistente".

 

Pana atunci, populatia a urmat propriile sale legi, iar apoi pe cele Longobarde. In consecinta, institutiile sale s-au transformat gradual, iar orasul a devenit si mai fortificat, imprejmuind cele trei cetati cu un zid puternic de protectie. S-au construit primele cisterne pentru a strange apa de ploaie. Primele cisterne, numite "gropi", erau in spatele primei cetati. Altele si mai mari (existente si astazi) erau situate langa piata din fata Palatului Guvernului si au fost construite intre anii 1471 si 1478.

 

In secolul al XI-lea, San Marino a devenit comuna cu statut propriu si cu o populatie in crestere. De aceea, era nevoie de extinderea teritoriului si s-au cumparat Castelele Pennarossa si Casole. Documentele acestor achizitii, din anul 1200, sunt pastrate si astazi, in Arhivele Statului.

 

In timp ce populatia Italiei era victima celor mai crude tiranii execitate de catre familiile cele mai autoritare, sanmarinezii traiau o viata proprie, in libertate, in apararea careia au creat trupe armate si instruite perfect la ordinele capitanilor regenti care aveau puterea executiva. Legile erau facute de catre popor printr-un consiliu numit Arengo.

 

Odata cu extinderea puterii Bisericii in peninsula, au crescut rivalitatile si luptele intre Guelfii si Ghibellinii.  Guelfii si Ghibellinii erau factiuni care si-au disputat puterea in aproape toaste orasele si comunele din Italia medievala, mai ales intre secolele XII si XIV. Cele doua grupuri sustineau Statul papal, respectiv pe Imparatul german. Sanmarinezii, care, din pacate, au suportat influenta evenimentelor italiene de-a lungul secolelor, au ramas nevatamati pana atunci. Pentru prima data insa, discordanta civila a ajuns si pe Muntele Titano si Ghibellinii, care simpatizau Imaparatul, au exilat urmaritorii Guelfilor.

 

Prietenul populatiei de pe Titano, Calugarul Feretrano Ugolino, din familia Feltria, era de partea Ghibellinilor. Toate acestea au dus la excomunicarea Papei Innocenzo al IV-lea, care a fost achitat dupa doi ani, in anul 1249. Dar nici excomunicarea papei, nici achitarea lui nu au adus pacea si acordul, ci dimpotriva. Sanmarinezii s-au aliat cu Ghibellino Guido din Montefeltro si cu fiul sau Federico si au continuat lupta impotriva Comunei Guelfo de Rimini, care era sustinuta de catre familia tirana Malatesta. Luptele s-au incheiat odata cu pacea Romagnei, in anul 1299.

 

Prima tenattiva a Guvernului Papei de a supune San Marino a fost in anul 1291, cand Canonico Teodorico a incercat sa oblige sanmarinezii sa  plateasca impozite Suveranului Pontif si sa faca un act in care sa se declare supusii lui. Sanmarinezii au refuzat cererea, aparandu-si originile libere si independenta. Pentru a rezolva acest conflict, a fost insarcinat un jurisconsult celebru in acele vremuri, judecatorul Palamede din Rimini, care a dat o sentinta in favoarea San Marino.

 

Cativa ani mai tarziu, in anul 1296, sanmarinezii s-au confruntat cu alta cerere, de data aceasta din partea sefilor de justitie Feretrani, care au incercat sa-si impuna suprematia pe Titano. Sanmarinezii s-au adresat Papei Bonifacio al VIII-lea in aceasta problema, care a recunoscut independenta Republicii San Marino.

 

In anul 1303, cativa ambasadori de la Biserica Feretrana, care au intrat in San Marino, au fost arestati si au inceput astfel ostilitatile. In anul 1320, militia din San Marino a constrans Calugarul Umberto sa faca pace. In anul 1322, Contele Federico de Montefeltro, Calugarul benvenuto si toti din familia Malatesta de Rimini au incercat sa atraga sanmarinezii de partea lor, propunandu-le iertarea Bisericii, scutirea de impozite pentru proprietatile sanmarinezilor, in afara de teritoriu, dreptul de a face comert liber si posibilitatea de a aduce Republicii San Marino renta funciara.

 

In schimb au cerut sa-l considere dusman pe Domini din Urbino, care intre timp s-a refugiat in San Marino. Pretul tradarii a fost refuzat si sanmarinezii au continuat ostilitatile impotriva tuturor din familia Malatesta, pana in anul 1366. Multa vreme cei din familia Malatesta au atacat San Marino, pana cand s-a rupt raportul conducatorului Rimini cu Papa Pio al II-lea. Profitand de aceasta situatie, pe data de 21 septembrie 1461, sanmarinezii au incheiat un pact de alianta cu Biserica si au reinceput razboiul, care s-a incheiat in anul 1463 cu cucerirea castelurilor malatestiane Fiorentino, Montegiardino si Serravalle, iar castelul Faetano a trecut voluntar la San Marino. De atunci, teritoriul San Marino nu a mai suferit nicio schimbare.

 

Timp de cateva decenii a fost pace in San marino, iar apoi nelinistea a stapanit din nou poporul, in momentul in care, in anul 1503, Cesare Borgia, Ducele Valentin, fiul Papei Alexandru al VI-lea a ocupat Republica San Marino. Din fericire, sanmarinezii au indurat tirania numai cateva luni, cand au profitat de o insurectie care a avut loc in Ducatul Urbino, s-au rasculat si ei impotriva trupelor lui Valentin si au contribuit la infrangerea sa.

 

Dupa aproape 40 de ani, si mai precis in noaptea de 4 iunie 1542, sub pontificatul Papei Paolo al III-lea, Fabiano de pe Muntele Sansavino a incercat sa ocupe San Marino cu o armata de 500 de soldati de infanterie si cavaleri care au incercat sa darame zidurile. O ceata densa a impiedicat armata dusmana sa ajunga pana sub ziduri pana la rasaritul soarelui si planul de a ataca noaptea, pe neasteptate, a esuat. Fabiano s-a retras, iar ambasadorul imperial a lui Carlo al V-lea la Roma a oferit sanmarinezilor privilegiile imperiale si i-a indemnat sa nu mai aibe incredere in ministrii pontifici din Romagna.

 

In anul 1631, dupa moartea ultimului Duce de Urbino, Guvernul Ducatului a fost transferat la Sfantul Sediu si in acelasi an a intrat in vigoare Tratatul de Protectie intocmit intre Republica San Marino si Biserica. Tot atunci, San Marino a trecut printr-o perioada lunga de declin a vietii civile si economice. La acest fapt a contribuit si disparitia familiilor nobile, din lipsa de mostenitori, familii care au aparat libertatea si emigrarea continua a oamenilor ilustri care se duceau in strainatate in cautarea unui job si a unei reputatii pe care nu o gaseau in Republica.

 

Aceasta perioada nefasta a durat pana in anul 1739, cand San Marino a trecut prin cel mai grav atentat la libertate si independenta din toata istoria sa. Luand ca pretext arestul care a avut loc intr-o biserica, de catre doi conspiratori sanmarinezi, Cardinalul Alberoni, Pontiful din Romagna a intrat cu trupele sale in San Marino, pe data de 17 octombrie 1739. Invazia a fost precedata de montarea de garduri la frontiera pentru a impiedica aprovizionarea Republicii cu alimente si negustoria. Insa, Alberoni, nereusind sa supuna sanmarinezii cu aceste mijloace, a trecut la folosirea directa a fortei si la ocuparea teritoriului.

 

Casele mai marilor Republicii au fost jefuite, deoarece acestia au refuzat juramantul de devotament si fidelitate fata de Suveranul Pontif, capitanii regenti au fost destituiti si inlocuiti cu un gonfalonier (magistrat suprem in guvernul unei comune) si doi conservatori (persoane insarcinate cu conducerea unui muzeu). Sanmarinezii nu s-au supus insa la aceasta tiranie si au trimis in secret o solie la Papa, pentru a-i salva. Cardinalul Enrico Enriquez a fost trimis de la Roma pe Muntele Titano, fiind insarcinat sa evalueze situatia creata in San Marino.

 

Suveranul Pontif i-a ordonat lui Alberoni sa-si retraga trupele si pe data de 5 februarie 1740 Republica si-a recapatat independenta. Acest episod a fost reconstituit de catre Carducci in anul 1894, in discursul sau celebru despre "liberta perpetua" (libertatea vesnica).

 

Inaintarea armatei lui Napoleon Bonaparte din anul 1797 a reprezentat pentru scurt timp o amenintare la independenta Republicii San Marino, dar tara a fost salvata de la pierderea libertatii sale de unul dintre Regenti, Antonio Onofri, care a reusit sa castige respectul si prietenia lui Napoleon. Datorita interventiei sale, Napoleon a promis, intr-o scrisoare trimisa lui Gaspard Monge, un matematician ilustru si ambasadorul sau, sa garanteze si sa protejeze independenta Republicii, oferindu-se chiar sa-i extinda teritoriul, dupa nevoi. Oferta a fost refuzata de Regentii din San Marino, care s-au temut de viitoarele represalii ale statelor vecine.

 

In anul 1805, Napoleon l-a intampinat cu toata onoarea pe Antonio Onofri, solul Republicii, care s-a dus la Milano pentru a extinde Tratatul comercial in vigoare pe atunci, dintre Republica Cisalpina si San Marino. Dupa moartea lui Napoleon, a fost recunoscuta si intarita independenta Republicii San Marino de catre Congresul de la Viena din anul 1815.

 

San Marino a ajutat la luptele pentru unificarea Italiei din secolul al XIX-lea si a oferit intotdeauna refugiu si protectie refugiatilor. Multi oameni de seama italieni s-au ascuns in San Marino. De exemplu, Garibaldi, care a fost urmarit de trupele austriece, a intrat in San Marino si a cerut refugiu pentru el si pentru cei 2.000 de soldati ai sai. Sanmarinezii au acceptat, le-au dat hrana si au ingrijit soldatii raniti.

 

Guvernul Republicii i-a cerut lui Garibaldi in schimb ca San Marino sa nu fie incorporata in noul stat italian. Garibaldi a fost de acord si a vorbit trupelor sale de pe scara Manastirii Cappuccini si a desfacut Legiunea Romana. Acest eveniment s-a intamplat pe data de 31 iulie 1849, cand Garibaldi a depus armele.

 

In aceeasi noapte, in timp ce trupele austriece impreuna cu cele ale Papei au inconjurat Republica San Marino, Garibaldi, impreuna cu 250 de oameni ai sai cei mai de incredere, condusi de sanmarinezul Nicola Zani, au abandonat teritoriul timp de 15 minute, inainte ca acesta sa fie inconjurat de tot.

 

Ajutorul oferit de Garibaldi nu a fost pe placul Guvernului Papal, care a incercat sa se razbune in mai multe randuri. Cel mai mare pericol infruntat de catre sanmarinezi a fost in anul 1854, cand Guvernului Papal a Ducelui din Toscana a incercat sa ocupe militar San Marino, "cuibul liberalilor". Atunci a intervenit Franta, care a repus in San Marino un ambasador al sau si pericolul a fost indepartat.

 

In timpul Primului Razboi Mondial, cand Italia a declarat razboi Austro - Ungariei, pe data de 23 mai 1915, San Marino a ramas neutra si Italia a adoptat o atitudine ostila fata de aceasta neutralitate. Din anul 1923 pana in anul 1943, San Marino a fost sub conducerea Partidului Fascist Sanmarinez.

 

In timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, Republica San Marino a ramas neutra, dar si-a deschis portile fratilor italieni care au cautat salvarea pe teritoriul lor, primind 100.000 de refugiati (mai mult de 8 ori decat populatia sa de atunci). San Marino a avut primul guvern comunist ales democratic din lume, care era o coalitie intre Partidul Comunist Sanmarinez si Partidul Socialist Sanmarinez, care a guvernat intre anii 1945 si 1957.

 

San Marino este cea mai mica republica din lume, cu suprafata continentala de doar 21 km². San Marino nu este membru nici a Uniunii Europeme nici a zonei Euro, desi foloseste Euro ca moneda.

 

San Marino este o enclava fara iesire la mare, inconjurata de Italia, in Europa de Sud, la granita dintre regiunile Emilia Romagna si Marche, la aproximativ 10 km de coasta Adriaticii, la Rimini. Relieful sau este deluros, fara teren plat si face parte din lantul Muntilor Apenini. Cel mai inalt punct al tarii este varful Monte Titano si are 749 metri deasupra nivelului marii. In San Marino nu exista intinderi de apa de dimensiuni semnificative.

 

San Marino este a treia cea mai mica tara din Europa, doar Vatican si Monaco fiind mai mici. San Marino este, de asemenea, a cincea cea mai mica tara din lume.

 

Am plecat cu autocarul spre San Marino. Autocarul cu care am mers prin Italia, in urmatoarea fotografie.

 

Si am ajuns in Republica San Marino, unde am facut o scurta pauza, intr-un oras din apropierea capitalei, prezentat in urmatoarele 7 fotografii.

 

 

Apoi am ajuns in orasul San Marino. Prima data am intrat intr-un restaurant, unde am servit masa si unde erau multe soiuri de vinuri si alte bauturi facute in San Marino, care sunt renumite, conform celor spuse de ghida noastra. Am cumparat si noi o sticla de vin.

 

Vinuri de San Marino, in urmatoarele 5 fotografii.

 

 

Poarta Sfantului Francesco (sau Poarta Loculi)

 

Poarta Sfantului Francesco sau "Poarta Loculi" este o poarta antica de paza, ridicata in anul 1361. Poarta a fost transformata radical in anul 1451 si restaurata in anul 1581. Arcul original a fost supraetajat cu constructia unui turn crenelat care avea o deschizatura in zid, de unde se turna plumb topit si se aruncau pietre peste dusmani.

 

In spatele portii sunt fixate in zid stemele Republicii San Marino si a familiei Feltresca. Sub bolta portii era o lespede, care exista si acum si care impiedica calatorii antici sa intre cu arme in oras, pedepsele fiind foarte severe.

 

De la Poarta Sfantului Francesco se intra in oras. Imediat dupa aceasta poarta, in dreapta, se afla Biserica Sfantului Francesco, cu o vechime de 300 de ani. Din interiorul Bisericii Sfantului Francesco se intra in Muzeul Bisericii si in Pinacoteca, unde se pot admira mobiliere vechi remarcabile, obiecte de cult religios si opere de arta din secolele XVI - XVII.

 

Pinacoteca Sfantului Francesco, in urmatoarea fotografie (in stanga).

 

 

 

Palatul Guvernului

 

Palatul Guvernului, opera Scalpellinilor locali a fost construit dupa proiectul arhitectului roman Francesco Azzuri, pe locul unde exista un palat vechi de 500 de ani. Constructia palatului a inceput in anul 1884, a durat zece ani si a fost inaugurata solemn pe data de 30 septembrie 1894. Oratorul ceremoniei de inaugurare a fost Giosuz Carducci, care a tinut discursul celebru "despre libertatea continua".

 

Fatada Palatului Guvernului este decorata abundent cu stemele castelelor Republicii si este separata pe orizontala de o poarta cu trei arce gotice. Structura Palatului Guvernului este urmatoarea: un mezanin cu o inscriptie comemorativa inramata; etajul I, care este ornat cu trei ferestre mari si frumoase si cu o arcada cu arce ascutite; etajul II, cu ferestre mici si coronament proeminent, cu creneluri simple.

 

Deasupra palatului se ridica clopotnita, care este crenelata si decorata cu figura Sfantului (San) Marino (Marinus), care se afla intre Sfanta Agata si Sfantul Leo, sub care se afla un ceas. In unghiul drept al palatului, la nivelul mezaninului, deasupra unei console, se afla statuia lui San Marino, din bronz, iar sub poarta, la dreapta, se afla bustul din marmura al arhitectului Francesco Azzuri, care este opera lui Giulio Tavolini.

 

Pe partea dreapta a fatadei palatului, sub clopotnita, se afla un cadru antic din piatra, cu masurile la scara redusa ale lungimilor folosite in San Marino pana in anul 1907, cand a fost adoptat sistemul metric decimal.

 

Interiorul palatului este o constructie medievala sobra si mareata.

 

In fata Palatului Guvernului se afla Piata Libertatii, in centrul careia este Statuia Libertatii, opera sculptorului Galletti, care a fost daruita Republicii San Marino in anul 1876, de catre Contesa Otilia Heyroth Wagener din Berlin. In spatele statuii se afla o lespede din marmura cu cele patru puncte cardinale.

 

Mai jos de piata sunt cateva cisterne pentru strangerea apei de ploaie, care, cu cateva secole in urma, au servit la aprovizionarea cu apa a populatiei. In fata Palatului Guvernului se afla fostul Palat al Postelor, reconstruit in stilul secolului al XVI-lea pe antica "Casa mica" a comunei (din secolul al XIV-lea).

 

Din Piata Libertatii, care ofera o panorama incantatoare, se poate vedea, la poalele orasului, Cimitirul lui Montalo, o alta opera monumentala a arhitectului Azzuri.

 

Palatul Guvernului si Piata Libertatii, in urmatoarele 5 fotografii.

 

Intrarea in Palatul Guvernului si garda palatului

 

Districtul Colegiului, in urmatoarea fotografie.

 

 

Bazilica Sfantului Marino

 

Bazilica Sfantului Marino, in stil neoclasic, opera arhitectului Antonio Serra, a fost construita in locul bisericii antice, care a fost demolata. Biserica antica, pre-romanica, era una dintre primele monumente crestine (secolele V -  VI D.Hr.).

 

Constructia bazilicii actuale a inceput in anul 1826 si s-a finalizat in anul 1838. Consacrarea bazilicii a avut loc in anul 1855, iar in anul 1926, Papa Pio al XI-lea a ridicat-o in gradul de Bazilica Minora.

 

Altarul principal al bazilicii este impodobit cu statuia din marmura a Sfantului Marino, opera lui Tadolini, elevul lui Canova. Sub altar sunt pastrate parti din relicvele Sfantului Marino. Craniul este pastrat in "Cutiuta Sfanta", aflata la dreapta Altarului, iar bustul relicvariu a fost imbracat in aur si argint in anul 1602. La stanga Altarului se afla "Tronul Regentei", opera pretioasa din anul 1600.

 

Toate statuile din gips au fost facute de catre sculptorii bolognezi Putti si Berozzi si reprezinta virtutea Cardinala si Apostolii.

 

In afara de Altarul Principal, alte sase altare, impodobite cu tablouri, infrumuseteaza interiorul bazilicii. Aceste tablouri sunt operele pictorilor Sirani, Monicelli, Moiolo (care se afla langa copia tabloului Sfintei Fecioare), tabloul Mila facut de Sebastiano Conca, tabloul Madonei din Loreto facut de pictorii Scoalii lui Guercino si un tablou cu Sfantul Sebastiano Martire.

 

Exteriorul Bazilicii Sfantului Marino, in urmatoarele doua fotografii.

 

 

Turnurile din San Marino

 

Pe creasta muntelui Titano se inalta trei stanci sau turnuri: Guaita (Santinela), Cesta (Caruta) si Montale, care au aparat libertatea si independenta populatiei din San Marino, de-a lungul secolelor. Turnurile n-au fost cucerite niciodata, dar ele au fost distruse aproape in totalitate din cauza neglijentei locuitorilor. Pietrele zidurilor au fost folosite la pavarea strazilor si la constructia caselor.

 

Turnurile au fost restaurate si finalizate la sfarsitul anilor 1920.

 

Primul Turn (Guaita) (Castello Della Guaita) sau Santinela, de pe Muntele Titano

 

Nu se stie cu exactitate cand a inceput constructia primei fortarete din San Marino. Originile acestui turn se pierd in legende, chiar daca se presupune ca Santinela a inceput sa fie construita in secolul al X-lea. Pe de alta parte, Cardinalul Angelico scria in anul 1371 "...pe o piatra mare unde rasar trei stanci foarte puternice...".

 

Primul Turn sau Santinela a fost constituit din doua ziduri, iar zidul interior pastreaza caracteristicile fortaretelor din epoca feudala. Poarta de acces in turn se afla la cativa metri de sol si se intra cu ajutorul unui pod mobil care nu mai exista astazi. Stanca a fost restaurata de mai multe ori, in anii 1416, 1479, 1482, 1549 si 1615.

 

In interior sunt pastrate cateva bucati de tunuri de artilerie, darurile regilor italieni Vittorio Emanuele II si Vittorio Emanuele III , care sunt folosite in prezent in timpul sarbatorilor nationale.

 

Pana la sfarsitul anilor '60, Stanca a fost folosita ca inchisoare, iar in zilele noastre aici se afla o expozitie permanenta a fortaretelor.

 

Primul Turn (Guaita) si panorama care se vede din el, in urmatoarele 5 fotografii.

 

Intrarea in Primul Turn (Guaita)

 

 

Al Doilea Turn (Turnul Cesta) sau Cosul

 

Al Doilea Turn, denumit si Ruptura, este a doua fortareata din San Marino. A fost construita in a doua jumatate a anului 1200 si restaurata de mai multe ori de-a lungul secolelor. Ultima restaurare a fost facuta in anul 1925 si a redat intregului complex frumusetea sa antica.

 

Ca si Santinela, Al Doilea Turn a fost construit pe prapastia extrema, pe punctul cel mai inalt al muntelui Titano si exprima clar dorinta de rezistenta a sanmarinezilor antici. Al Doilea Turn gazduieste astazi Muzeul armelor antice, care este  interesant si care expune arme din Evul Mediu pana la inceputul anului 1900.

 

Al treilea Turn (Turnul Montale) sau Calaretul

 

Anul de constructie al celui de Al Treilea Turn este necunoscut. Este doar un singur turn, cu baza pentagonala si cu usa de acces la cativa metri deasupra pamantului, care a fost restaurata in anul 1743. Probabil ca locuitorii din San Marino au dorit sa extinda acest turn, transformandu-l intr-o fortificatie importanta, lucru care nu s-a mai intamplat. Acest turn a avut, cu siguranta, rol de observator, pentru a apara partea stanga a Turnului al Doilea de atacuri.  

 

Din pacate, nu am vazut Al Doilea Turn si nici Al Treilea Turn.

 

Ne-am mai plimbat putin prin San Marino. Am avut program liber cam o ora, pentru shopping. Am mers si noi dupa grup, din spirit de turma, dar mai bine intram sa vizitam un obiectiv. Am mers pe stradutele inguste si in panta din San Mrino, unde erau magazine de tot felul, inclusiv de firma. Am cumparat un colier cu o piatra semipretioasa, care a costat 10 EURO.

 

 

Si am plecat cu autocarul spre Roma.

 

Imagini cu San Marino, vazut din autocar, in urmatoarele 5 fotografii.

 

 

Daca doriti mai multe informatii despre atractiile turistice din Roma, partea I (Piata Capitoliului cu Palatele Capitoliului si Piata Venetia), le gasiti aici.

 

Daca doriti mai multe informatii despre atractiile turistice din Roma, partea a II-a (Forumul Roman, Colina Palatina si Forumurile Imperiale), le gasiti aici.

 

Daca doriti mai multe informatii despre atractiile turistice din Roma, partea a III-a (Colosseum), le gasiti aici.

 

Daca doriti mai multe informatii despre atractiile turistice din Roma, partea a IV-a (Fontana di Trevi si Panteonul), le gasiti aici.

 

Daca doriti mai multe informatii despre atractiile turistice din Roma, partea a V-a (Piata Navona si Castelul Sant'Angelo), le gasiti aici.

 

 

 

Recomand vizitarea San Marino!