Italia - Pompei - partea I

ITALIA - POMPEI -

Partea I

In acest articol va prezint orasul Pompei, partea I .

Am vizitat situl arheologic de la Pompei in anul 2006, cand am fost intr-o excursie organizata prin Italia. Dupa ce am vizitat Roma, am plecat spre Pompei, via Napoli, unde am stat numai o ora.

Daca doriti mai multe informatii despre atractiile turistice din Roma, partea I (Piata Capitoliului cu Palatele Capitoliului si Piata Venetia), le gasiti aici.

Daca doriti mai multe informatii despre atractiile turistice din Roma, partea a II-a (Forumul Roman, Colina Palatina si Forumurile Imperiale), le gasiti aici.

Daca doriti mai multe informatii despre atractiile turistice din Roma, partea a III-a (Colosseum), le gasiti aici.

Daca doriti mai multe informatii despre atractiile turistice din Roma, partea a IV-a (Fontana di Trevi si Panteonul), le gasiti aici.

Daca doriti mai multe informatii despre atractiile turistice din Roma, partea a V-a (Piata Navona si Castelul Sant'Angelo), le gasiti aici.

Dupa ce am intrat in situl arheologic, am ajuns la Amfiteatru (pe care il voi prezenta in articolul viitor). Ghida noastra ne-a prezentat Amfiteatrul si apoi ne-a lasat sa mergem singuri prin sit, timp de o ora, avand la dispozitie o harta pe care am primit-o de la intrare. Nu am putut sa vedem tot situl intr-o ora si din pacate nu am vazut vilele mai importante. Niste prieteni de-ai nostri care au fost la Pompei pe cont propriu, cam in aceeasi perioada cu noi, au stat toata ziua in sit si au reusit sa-l vada pe tot.

Situl arheologic Pompei se afla in Piazza Immacolata, 80045, Pompei NA. Programul de vizitare al sitului este de marti pana duminica, de la 9.00 - 19.30. Situl este inchis lunea. Pretul unui bilet de intrare este de 11 EURO, pentru vizita fara ghid.

Timpul de vizitare al Sitului arheologic Pompei este de 3-4 ore minim, dupa parerea mea.

Pompei a fost un oras roman aflat in apropierea orasului Napoli, in regiunea Campania. Orasul se invecineaza cu linia de coasta a Marii Tiraniene, desi astazi se afla la 700 de metri distanta de aceasta. Orasul Pompei a fost distrus in urma eruptiei vulcanului Vezuviu, pe data de 24 august, anul 79 D.Hr., la numai o zi dupa sarbatoarea numita Vulcanalia, inchinata zeului Vulcanus. Pompei a fost acoperit atunci de un strat gros de cenusa si piroclastite. Pompei a fost redescoperit intamplator, in anul 1748, dupa ce a fusese descoperit in anul 1738 Herculaneum, alta localitate distrusa de aceeasi eruptie a vulcanului Vezuviu.

Cercetarile arheologice au scos la lumina o cantitate imensa de informatii detaliate despre viata citadina din Imperiul Roman la culmea dezvoltarii sale. In prezent, Pompei este una dintre cele mai importante atractii turistice ale Italiei.

Muntele Vezuviu si Marea Tireniana, vazute din Pompei, in urmatoarele 8 fotografii.

Istoricul orasului Pompei

Numele Pompei se refera la cetateni europeni educati. Pana la mijlocul secolului al XVIII-lea, descoperirile siturilor Herculaneum, Pompei si Stabiae au trezit interes sau curiozitate. Din aceste descoperiri, turistii si vizitatorii pot sa vada in Pompei un oras complet al timpurilor antice, impietrit in timpul eruptiei vulcanului, care a ingropat orasul intr-o singura noapte, pe data de 24 august, anul 79 D.Hr.

Sunt inca multe lucruri care nu sunt intelese, nu in ultimul rand absenta tuturor elementelor decorative si a obiectelor singulare. Mobilierul si decorul, ustensilele, sculpturile, frescele si mozaicurile au fost dezmembrate din Pompei si duse la Muzeul National de Arheologie din Napoli, unde este expusa cea mai cuprinzatoare consemnare a vietii si culturii din Campania tarzie, din secolul I D.Hr.

Ceea de vedem pe pereti, in case, temple, strazi, fantani si teatre, au ramas asa cum au fost construite pe scheletul orasului care a supravietuit, asa cum a fost inainte de eruptia vulcanului si a devenit ultima faza a evolutiei sale.

In anul 79 D.Hr., viata in Pompei avea deja o istorie de aproape o mie de ani. Raul Sarno continua sa se verse in Marea Tireniana, asa cum s-a intamplat si in vremurile antice, curgand prin campia lata, fertila, Nola. Raul Sarno intalneste marea intr-o parte joasa, mlastinoasa a coastei, intre peninsula Sorrento si coastele cele mai de sud ale Vezuviului, o zona dotata cu coline, care marcheaza un crater vulcanic antic.

Pe una dintre aceste coaste, in localitatea Sant' Abbondio, s-a format o asezare care dateaza din Epoca Bronzului Mijlociu, in jurul anului 1500 I.Hr. Orasul Pompei s-a dezvoltat pe colina cea mai mare din zona. Aici a fost, de asemenea, o asezare din timpurile proto - istorice, din care au fost scoase la lumina cateva fragmente de ceramica, dar nu exista dovezi clare a locuintelor care au existat.

Cultura Epocii Bronzului a fost intrerupta, de asemenmea, de o eruptie catastrofala a Vezuviului. Excavarile recente de la Palma Campania, dintre Pompei si Nola, au scos la iveala un sat ingropat in cenusa si piatra ponce, aruncata de vulcan.

Pozitia de comanda a acestei coline a favorizat ocuparea sa in timpul Epocii Fierului, dupa anul 1000 I.Hr. Extinzandu-se cu mai mult de 70 de hectare, colina a dominat gura raului Sarno si de aceea a fost posibil sa controleze atat miscarea de-a lungul vaii raului cat si puncul de debarcare al navelor din Golful Napoli. Campia Sarno a fost incrucisata cu asezari care dateaza din perioada secolelor IX si VII I.Hr.

Exista o idee clara a cronologiei per total, datorata prezentei vaselor ceramice gasite impreuna cu artefactele locale. Aceste vase au fost facute in colonia greaca Pithekoussai din insula Ischia. Colonia a fost fondata de aventurierii comercianti din insula Euboea la mijlocul secolului al VIII - lea I.Hr., facand Ischia cea mai lunga asezare greaca din Italia. Interesele comerciale ale coloniei Pithekoussai in care au locuit nu numai greci, dar si fenicieni si alti calatori din Asia Mica, s-au raspandit la fel de departe ca Etruria si comertul a fost intens cu coasta Campaniei, de-a lungul Golfului.

Cunostintele actuale nu ne permit sa fim siguri ca Pompei a fost implicat in acest comert, dar pot fi facute analogii cu dovezile care au iesit la suprafata in Pontecagnano (din provincia Salerno). Ce se stie cu siguranta este faptul ca s-au gasit artefacte etrusce, atat in zonele de coasta cat si in interior. Astfel, in Castellammare di Stabia, pe langa "bucchero" (ceramica neagra etrusca), descoperirile au inclus vase figurine etrusce facute in Vulci. In Pompei s-au gasit multe fragmente de "bucchero", amestecate cu vase figurine negre grecesti, care ilustreaza schimburile comerciale din Campania din perioada arhaica.

Materialele din secolul al VI - I.Hr., care au fost scoase la lumina in Pompei apartin atat culturii grecesti cat si celei etrusce, dar cercetatorii au dezbatut cine a controlat de fapt asezarea. Ajutata de comertul continuu si roditor cu grecii si etruscii, populatia locala a fost rezervata asupra realizarilor cele mai semnificative ale vecinilor si a construit ziduri defensive, sau a ridicat sanctuare in care a venerat zeitatile locale. De aceea, se presupune ca Pompei nu a fost sub controlul politic al grecilor sau etruscilor in timpurile arhaice si in epocile ulterioare.

Asezarea din interiorul zidurilor, facuta din "lava tenera" parea sa fie ausoniana (nume vechi grecesc dat Italiei inferioare). In timpurile arhaice, locuintele din asezarile indigene nu erau permanente si erau facute din lemn sau uneori din caramida nearsa. Aceste asezari au fost distruse mai tarziu si s-au facut fundatii si constructii din beton. De aceea nu exista consemnari ale primelor faze ale asezarii.

Se pare ca numele "Pompei" provine din perioada arhaica si inseamna numarul cinci. Aacest numar poate insemna ca cinci grupuri etnice s-au unit ca o federatie, pentru a controla gura raului Sarno. Oricum, luand in considerare faptul ca cinci este numarul degetelor de la o mana, poate fi de fapt o referinta generica, indicand faptul ca Pompei a strans impreuna toate grupurile din regiunile invecinate.

Se pare, de asemenea, ca populatia orasului Pompei a crescut in timp ce asezarea vecina Stabiae era in declin, sugerand faptul ca era un singur centru de control si exploatare a oportunitatilor comerciale din valea inferioara a raului Sarno. Nu se stie daca aceasta suprematie a asezarii Pompei a fost stabilita pasnic sau prin lupta dintre etrusci si greci pentru hegemonia totala in Campania. Acest fapt a cuminat cu batalia navala decisiva din anul 474 I.Hr., in care au invins grecii. Aceasta victorie a permis oraselor grecesti Cumae si Napoli sa-si extinda comertul si sferele de influenta fara o competitie din partea etruscilor.

In acest context general, a fost construit zidul defensiv existent in jurul orasului Pompei. Structura din "lava tenera" a fost invelita in blocuri dreptunghiulare din calcar adus din Valea Sarno si intarit cu turnuri patrate. Nu se stie inca cine a fost responsabil pentru acest proiect si cine l-a platit, daca a fost unul dintre protagonistii momentului, grecii, etruscii sau poporul italic, acesta din urma fiind in curs de a fi asimilat de samniti. Este posibil ca locuitorii indigeni sa fi format o alianta cu grecii sau etruscii pentru constructia zidurilor.

Atat reconstructia zidurilor, care care a mentinut circuitul structurii anterioare din "lava tenera" cat si pozitionarea portilor orasului au fost importante in integrarea orasului Pompei in sistemul de comunicatii de atunci. Orasul Pompei a fost vazut atat ca un indicator cat si ca o componenta a stabilirii teritoriului pe care suprematia samnitilor, finalizata pana la sfarsitul secolului al V-lea I.Hr., a consacrat forma care a tinut pana la venirea romanilor.

In prezent exista dovezi materiale din Pompei care dateaza incepand cu secolul al IV-lea I.Hr., dar nu exista nimic din secolul al V-lea I.Hr. Acest fapt ar putea indica o scadere (chiar daca nu inseamna o intrerupere totala) a activitatii maritime din aceasta perioada. Concluzia se poate referi la faptul ca orasul Pompei s-a stabilizat progresiv in aceasta perioada in interiorul zidurilor sale, care au capatat o configuratie urbana.

Au fost facute doua porti principale de acces pe partea de nord: una a devenit mai tarziu Poarta Vezuviu (Porta Vesuvio) iar cealalta Poarta Herculaneum (Porta Ercolano). Prima poarta a servit pentru drumurile din jurul vulcanului si pentru vecinatati, iar cealalta poarta era pentru drumurile care duceau la Herculaneum si Napoli. Pe partea de sud a orasului, platoul colinei este strapuns de un defileu care asigura un curs natural al drumului de la Poarta Vezuviu la Stabia. Drumul spre Nocera incepea de la Poarta Nuceria (Poarta Nocera) si pare ca s-a dezvoltat ca o deviatie a drumului Stabia.

Configuratia din interiorul zidurilor a fost impartita intr-un numar de sectoare. Sectorul de sud-vest corespundea orasului antic (ceea ce se numeste Altstadt) si includea centrul orasului, cu Forumul si Templul lui Aapollo, dar aici amplasarea strazilor este neregulata. Sectorul de nord-vest (in principal Regio VI) conserva intinderea urbana a drumurilor coastei, ducand spre piata centrala a Forumului; o indicatie clara a existentei sale este modul in care Calea (Via) Consularis perturba modelul de retea urbana in Insula 4 a Regio VI.

Cele doua sectoare de est sunt delimitate pe partea de vest de drumul catre Stabia care pleaca de la Poarta Vezuviu catre Poarta Stabia. Topografiile si dimensiunile lor sugereaza ca au fost facute in secolele V - IV I.Hr. Chiar daca nu avem inca suficiente dovezi arheologice, putem presupune ca pana in anul 300 I.Hr., Pompei avea configuratia care avea sa se mentina pana in anul 79 D.Hr. Aceasta perioada este cunoscuta ca perioada Razboaielor Samnite, in care Roma si samnitii au luptat in regiunea Campania pentru suprematie. Lupta a fost in faze alternative diferite, cu armata Romei infranta la Forche Caudine si in care au invins fortele samnite in final (310 I.Hr.).

Putem vedea ca Pompei si-a mentinut avantajul de a controla teritoriul de la gura raului Sarno si traficul de pe rau. Starea buna a fortificatiilor sale au descurajat romanii sa atace orasul. Mediul rural era populat de samniti care se ocupau cu acivitatile agricole, iar produsele lor erau dorite de romani si de aliatii lor navali. De aceea, avand in vedere productia agricola a vecinilor orasului Pompei, strazile lui care duceau in aceste orase erau foarte importante.

Importanta rutelor de comunicatie de pe uscat s-a descoperit odata cu mormintele din secolele IV si III I.Hr. din zona din afara portilor Stabian la sud si Herculaneim la nord - vest. Aceste locuri de inmormantare se aseamana cu unele cunosute deja din alte asezari samnite in care mortii erau ingropati in santuri sau sicrie facute din dale din piatra. Obiectele gasite in morminte erau vase ceramice lacuite cu lac negru, figurine rosii facute local si obiecte din bronz, in cateva cazuri.

Prezenta necropolelor este importanta si sugereaza ca aceste rute erau folosite frecvent. Orasul Pompei era inconjurat de ziduri defensive. In aceasta perioada, zidurile orasului erau niste fortificatii facute intr-un stil nou, militar. Astfel se explica de ce romanii au evitat cetatea si au preferat sa invadeze fermele fara ziduri defensive si cladiri. Noile ziduri erau, de asemenea placate cu blocuri dreptunghiulare din calcar de Sarno si construite cu terasamente pentru a inveli zidurile facute inainte.

Fiind intarite cu turnuri patrate, aceste ziduri au fost consolidate ulterior in timpul secolului al III-lea I.Hr., posibil in timpul perioadei petrecute de armata lui Hannibal in Campania. Sunt numeroase marci de cariere in forma de litere oscane cioplite in blocurile utilizate in constructia zidurilor, care indica fie cariera de provenienta sau tipul de zidarie care a fost folosit in variatele sectiuni ale fortificatiei.

Dupa ce a fost fixata structura interna a orasului, integrarea sa cu teritoriul inconjurator a fost stabilta de orientarea celor doua drumuri care duceau la Nola si de Calea Abundentei (Via dell'Aabondanza).

Calea Abundentei sau Via dell'Aabondanza (sectorul de sud - vest), in urmatorele 7 fotografii.

Strada din situl Pompei, pavata cu pietre, in urmatoarea fotografie.

Aceste rute duceau la est spre varful Muntelui Torrenone, de unde izvoraste Raul Sarno si catre locul Sanctuarului Samnit. In lipsa dovezilor arheologice specifice, care ar fi putut sa determine planul urbanistic, s-a asumat ca acesta a fost definit in timpul secolului al IV-lea I.Hr. si a continuat sa se dezvolte in urmatoarele doua secole. Patrimoniul know-how-ului urban general pare sa fi fost atribuit romanilor si samnitilor deopotriva si neluand in considerare faptul ca acesta colonie a fost Colonia latina de la Paestum (273 I.Hr.), limitata in parte de numeroasele trasaturi care au supraviutuit mai mult de un secol dominatiei samnitilor a asezarii grecesti vechi.

In Pompei, orientarea nord - sud corespunde unei rute vechi a carei divizare tripartita avea numai cele doua sectoare de est. Dezvoltarea acestor sectoare de est a fost influentata de dinamica interna a comunitatii samnite din teritoriul inconjurator, desi era conditionata de contextul politic general al conflictului cu Republica Romana. Cultura Pompeiului a fost fara niciun dubiu, samnita, pana la vremea Razboiului Social din anul 89 I.Hr. si exista dovezi clare in acest sens.

Acest fapt a fost valabil pentru limba vorbita si pentru institutii si a inclus prezenta inconfundabila individuala sau a grupurilor, care au continuat sa foloseasca limba etrusca, asa cum se poate vedea in variatele graffiti. Astfel, munca se desfasura in matricea culturala in care diviziunea spatiilor care determina sectorul de est al orasului a evoluat sau s-a adaptat altor modele, din cele ce se cunosc pana astazi.

Sunt cunoscute marcile etrusce si romane urbane ale constructiei orasului, dar nu se poate spune acelasi lucru despre partile samnite ale orasului, in timp ce parcelele agricole dintre Pompei si Boscoreale sunt inca in studiu. Acest fapt pare important pentru comunitatile italice situate de-a lungul coastei Marii Tiraniene, incluzand orasul Pompei. Incepand cu sfarsitul secolului al V-lea I.Hr., ele au preluat centrele urbane pe care le constituisera deja, cum ar fi Cumae, Napoli si Poseidonia. Apoi, in timpul ultimei parti a secolului al IV-lea I.Hr., colonistii italici din Laos (care este acum Marcellina din provincia Cosenza) au facut un oras fortificat lucanian (de la Lucania, care este acum Basilicata, o regiune din sudul Italiei), fiind probabil prima definitie urbana a unui loc italic ex novo (de la inceput).

In Pompei, nu exiata descoperiri arheologice din perioada principala a prezentei samnite. Cea mai convingatoare dovada materiala a fost gasita in sectorul Regio VII, sub o casa care dateaza din secolul al II-lea I.Hr. In timpul excavarilor o parte din cladire a fost scoasa la lumina si a fost identificata ca Sala Publica de Banchete, cu camere existente, care aveau terase pe care erau canapele pentru oaspeti.

Astfel de cladiri exista in cel putin alte doua orase italice: in situl lucanian Buccino (din provincia Salerno) si in Capua, principalul centru samnit din Campania. Aceste cladiri erau locul unde se tineau banchetele asociatiilor al caror nume oscan era Vereiia si care constituiau puterea (coloana vertebrala) organizatiilor sociale italice, organizate pe grupuri de varsta. Aceasta descoperire clarifica etnicitatea si cultura orasului Pompei si se leaga de numeroasele graffiti si inscriptii, unele provenind din monumente.

Al Doilea Razboi Punic s-a sfarsit in Zama in anul 202 I.Hr. si rezultatul favorabil romanilor a deschis calea Republicii Romane sa-si extinda influenta in tot sudul Italiei, fara frica si adversari. Republica a facut o serie de colonii imprejurul coastei, intinzandu-se de la Buxentum la Siponto, fapt care a intarit controlul pe care-l avea inainte asupra fortaretelor de la Venosa si Paestum.

Extinderea spre est a adus piete noi, bogate, pentru comertul negustorilor bogati romani si italici, din jurul portului comercial liber de pe insula Delos, din mijlocul Marii Aegean, insula plasata strategic pentru voiajele spre orasele opulente din Asia Mica. Aceste oportunitati noi au stimulat probabil locuitorii orasului Pompei sa-si exploateze atat productia locala cat si alte cerinte noi, deoarece erau situati convenabil, aproape de Portul Puteoli, destinatia finala a negustorilor italici de-a lungul Mediteranei.

Estul a fost o prezenta tangibila pentru comert: astfel, erau cerute artefacte orientale pentru mobilierul caselor, obiecte religioase din est, cum ar fi obiecte din cultul zeitei Isis si era vandut grau cu unitati de masura grecesti, probabil din cauza importantei Alexandriei. Oricum, in ciuda acestor schimbari prospere, loialitatea orasului Pompei fata de Republica Romana nu a fost pusa la indoiala niciodata.

Astfel, il gasim pe stapanul Casei Faunului inscriind salutul latin "Have" in pragul acestui somptuos salas, in timp ce erau adoptate schemele decorative care erau evident egipto - elenistice, din punct de vedere al gustului si al iconografiei. Acest lucru se poate vedea in efectul spectaculos al mozaicului podelei care impodobeste tablinum al doilea, care reprezinta o reproducere magistrala a picturii faimoase facute de Philoxenos din Eretria care il infatiseaza pe Alexandru cel Mare care l-a infrant pe conducatorul persan Darius in batalia de la Issus (sau Issos, anul 333 I.Hr.).

Avand frescele (care au supravietuit) din prima perioada (primul stil), fatada sa construita din blocuri de calcar si distributia simetrica a camerelor in jurul atriumului, aceasta casa a ramas in picioare, fiind un exemplu excelent al tipului de locuinta privata populara in secolele III si II I.Hr. si care au continuat sa fie in folosinta pana la distrugerea orasului. Casa ilustreaza, de asemenea, cum s-a modificat divizarea originala a orasului in loturi urbane, in concordanta cu averile familiilor bogate.

Conform celor stiute pana astazi, Casa Faunului a fost absorbita clar de cel putin alte doua case adiacente. Cladirile in folosinta din anul 79 D.Hr. din centru orasului Pompei au avut originea in structurile care datau din secolele III si II I.Hr. In acea perioada s-au folosit cele mai durabile mteriale. Asa cum am mai spus, pentru constructiile anterioare din zona privata s-au folosit materiale si tehnici perisabile. Acest lucru nu a fost valabil insa si pentru edificiile religioase si coloanele din ordinul toscan, care datau din perioada arhaica si au fost incorporate intr-un perete in perioada elenistica, folosindu-se in temple.

Nu au fost demolate numai structurile cand s-au facut altele noi in Pompei, ci si frescele, iar majoritatea lor, care mai sunt si astazi, apartin ultimului stil (cel de al patrulea stil). Sunt numai cateva exemple al celui de al doilea si al treilea stil, celelalte au fost fie distruse fie acoperite in timpul redecorarilor repetate sau modernizarilor. De fapt, fiecare cladire din Pompei reprezinta un exemplu de "lucrare in desfasurare", fiind subiectul renovarilor sau modernizarilor repetate din timpul celor trei secole care au precedat anul 79 D.Hr.

Acest lucru s-a intamplat nu numai din cauza schimbarilor nevoilor proprietarilor caselor ci si din cauza cutremurelor frecvente in urma carora s-au facut reparatii structurale. Se stie din consemnari scrise ca un cutremur care a avut loc in anul 62 D.Hr. a produs avarii atat cladirilor publice cat si celor private. In urma acestui eveniment s-a restaurat Templul lui Isis, avariat rau in timpul cutremurului. Templul a putut fi restaurat datorita generozitatii lui Numerius Popidius Celsinus.

Case din situl arheologic Pompei, in urmatoarele 15 fotografii.