Scotia-Castelul Edinburgh-partea aIII-a

 

SCOTIA - CASTELUL EDINBURGH -

PARTEA a III-a

 

 

In acest articol va prezint Castelul Edinburgh, din Edinburgh, Scotia, partea a III-a (Casa guvernatorului, Baracile Noi, Poarta Cetii/Sectiunea Superioara, Memorialul National de Razboi al scotienilor, Capela Sfanta Margareta, Mons Meg, Turnul Argyile, Putul din fata)!

 

 

Daca doriti mai multe informatii despre Castelul Edinburgh, din Edinburgh, Scotia, partea I (Poarta Porticullis, Bateria Argyile, Apararile inferioare, Expozitia Tunul de la Ora Unu, Carucioarele), le gasiti aici.

 

Daca doriti mai multe informatii despre Castelul Edinburgh, din Edinburgh, Scotia, partea a II-a (Piata Spitalului/Muzeul Razboiului), le gasiti aici.

 

Istoria Castelulului Edinburgh (continuare din articolul precedent)

Razboaiele de independenta

 

Pe tot parcursul anilor 1200, relatia cu Anglia a fost in general buna. Dar criza succesiunii Scotiei din anii 1290 a facut ca pacea sa se sfarseasca. Alexandru al III-lea a murit subit in anul 1286 si nepoata sa Margareta in 1290, lasand tronul gol, cu niciun mostenitor clar. Acest fapt a dus la "Marea Cauza", in care diferiti nobili au lansat pretentii rivale la coroana.

 

Eduard I al Angliei a fost invitat sa adjudece: el a ales un candidat bine calificat, John Balliol, Conte de Galloway. Regele Ioan a fost incoronat in noiembrie 1292. Dar Eduard stapanea in Scotia, ceea ce a dus la rebeliune printre lorzii lui Ioan. Acestea, cuplate cu relatiile calde dintre Scotia si Franta (cel mai mare dusman al Angliei) l-au determinat pe Eduard sa inceapa un razboi brutal de cucerire a Scotiei.

 

Fortele engleze au capturat Castelul Edinburgh in iunie 1296. Englezii au tinut castelul in urmatorii 18 ani, ca un bastion cheie in incercarea lui Eduard de a subjuga scotienii. Eduard a jefuit simbolurile natiunii, mutand arhivele nationale, bijuteriile coroanei si Piatra Destinului la Londra.

 

Castelul a fost in cele din urma castigat inapoi pe data de 14 martie 1314 de Sir Thomas Randolph, Conte de Moray, nepotul Regelui Robert Bruce. Intr-o noapte intunecata, pe o vreme urata, Moray a dus aproape 30 de oameni sub stanca castelului. Ei au fost ghidati de William Francis, care stia o ruta secreta pana sus, pe fata nordica a stancii. Rapitorii au escaladat zidul castelului si au prins garda dusmanului.

 

Acest fapt a ridicat mult moralul scotienilor, care au invins o armata puternica englezeasca la Bannockburn, trei luni mai tarziu.

 

Catelul a fost distrus la ordinele lui Bruce, asa ca nu a mai putut fi reocupat de englezi. Capela Sfanta Margareta a fost singura structura care a ramas in picioare. Castelul a ramas in ruine 20 de ani, dar dupa moartea lui Bruce, din anul 1329, razboiul l-a distrus din nou si pana in anul 1335 a cazut din nou in mainile englezilor. Ei au trebuit sa-l reconstruiasca de la zero.

 

Cstelul a fost recapturat din nou in aprilie 1341 de Sir William Douglas, in alta isprava de vitejie si viclenie. Un vapor care cara provizii pentru garnizoana engleza a acostat la Leith, cu 200 de scotieni mascati in navigatori si negustori. Cand au ajuns la castel cu transportul lor de marfuri, garnizoana a coborat cu nerabdare podul mobil. Scotienii si-au lasat marfa, deschizand porticulul si invangandu-i pe paznici. Forta principala a lui Douglas a coplesit rapid garnizoana engleza, formata din mai mult de 100 de barbati.

 

In acest timp, Eduard al III-lea al Angliei a fost invins in razboiul cu Franta. Acest fapt, corelat cu cresterea succesului militar scotian, l-au facut sa abandoneze campania. In iunie 1341, fiul lui Bruce de 17 ani, David al II-lea s-a intors din exil sa-si inceapa propria domnie. El a facut Edinburgh capitala s si a reconstruit castelul, cu Turnul lui David ca resedinta a sa si cateva turnuri care au avut suite cu statut inalt, pentru familie si ofiterii regali. A inceput atunci o noua faza in viata castelului.

 

Regalitatea si Renasterea

 

In timpul anilor 1400, Europa a intrat intr-o perioada numita Renasterea, o mare inflorire a ideilor noi in arta, arhitectura, filozofie si moda. Influenta sa a fost imbratisata curand de monarhii scotieni, care erau dornici sa se pozitioneze ca si conducatori ai unei natiuni vibrante si prospere.

 

Aceasta dorinta a fost exprimata partial in cladiri costisitoare la resedintele regale ale Scotiei, cum ar fi Palatul Regal de pe partea de est a Pietei Coroanei. Acest edificiu mare a inceput ca o extensie a Turnului lui David in anii 1430 si a fost largit ulterior pentru a deveni resedinta regala. S-a mai pastrat inca o mica parte din cladirea originala, Camera Mare a Regelui, construita de Iacob I in 1434-5. Oricum procesul a fost finalizat de Iacob al IV-lea la inceputul anilor 1500, cu finalizarea Pietei Coroanei ca un patrulater inclus pe toate cele patru parti.

 

Cladirile sale erau de calitate inalta, ceea ce reflecta magnificul regalitatii.

 

Probabil ca tot Iacob al IV-lea a creat inima blocului palatului pe care o vedem astazi, prin unirea a cel putin doua turnuri vechi sau intervale. Jumatatea de est a acestei piete a reflectat maiestatea si spiritualitatea sa, in timp ce casa armelor din vest ii intarea priceperea martiala.

 

Bogatia Palatului Regal al lui Iacob al IV-lea poate fi vazuta intern in cele doua camine frumoase de la parter (acum Sala Laich si antecamera) si extern in cele trei foisoare de pe peretele de est. Acestea oferea gazdelor vederi uimitoare asupra capitalei lor, dar au fost avariate gtrav in bombardamentele din 1573, care s-au finalizat cu Asediul Lang.

 

Regii Stuart ai acestei perioade au facut cateva casatorii diplomatice ambitioase, care au influentat si schemele cladirilor lor. Casatoriile din dragoste erau frumoase, dar casatoriile pentru avantaje politice (si mai presus pentru bani) erau chiar mai bune.

 

Iacob al II-lea, Iacob al III-lea, Iacob al IV-lea si Iacob al V-lea s-au casatorit toti cu printese straine bogate, ale caror zestre au completat trezoreria regala. Aceste casatorii au ajutat, de asemenea la cimentarea aliantelor politice importante.

 

In anul 1503, Iacob al IV-lea (in varsta de 30 ani) s-a casatorit cu Margareta Tudor (13 ani), cea mai mare fiica a lui Henric al VII-lea al Angliei. Aceasta casatorie a pus pecetea pe "Tratatul unei paci perpetue" intre cele doua natii, in timp ce influenta Tudorilor a extins procesul de internationalizare a Curtii scotiene, in termeni de vestimentatie, maniere si arhitectura.

 

Iacob a aplicat cunostintele sale despre Renasterea de nord in corbelele sculptate ale Salii Mari, care includ reprezentari ale ciulinului scotian si trandafirului englezesc. In alta parte a aceste sali, ferestrele mari arata influenta arhitecturii frantuzesti, in timp ce acoperisul cu ciocan deschis scoate la iveala arhitectura regala englezesca. Detalii similare ar fi putut exista in Palatul Regal, dar au fost pierdute.

 

Cu toate ca stim putin despre palatul creat de Iacob al IV-lea pentru tanara sa sotie, putem fi siguri ca au existat apartamente pereche pentru rege si regina, care aveau camere decorate bogat (aranjamente similare pot fi vazute la Linlithgow si Stirling). Iacob a adoptat noile idei europene in ceea ce priveste accesul protejat al regelui, care se reflecta in planul palatului. Cu cat statutul vizitatorului era mai inalt, i se permitea sa intre in suitele de apartamente regale.

 

Viziunea glorioasa a lui Iacob al IV-lea pentru palatul sau de la Edinburgh nu a fost niciodata realizata in totalitate. La numai 10 ani de la casatoria cu Margareta Tudor, el a murit in batalia de la Flodden, luptand cu armata fratelui ei, Henric al VIII-lea.

 

Turnurile pierdute

 

Din anii 1100 si pana la sfarsitul anilor 1500, Stanca Castelului a fost dominata de turnuri inalte spectaculoase, concepute pentru a proiecta puterea regala. Cele mai multe au disparut, dintr-un singur motiv: turnurile mari au devenit foarte eficiente in a demola zidurile medievale.

 

Turnul Sfanta Margareta a fost un donjon in stil normand, care statea probabil in inima castelului de la inceputul anilor 1100, incorporand Capela Sfanta Margareta. Aceta ar fi fost un turn rezidential fortificat, construit din piatra, care a servit ca locuinte regale in anii 1200.

 

Cu timpul, au fost adaugate alte turnuri din piatra in jurul zidurilor de aparare, care erau resedinte pentru principalii ofiteri regali. Cand castelul era atacat, aceste turnuri faceau parte din sistemul defensiv. Aparatorii puteau sa arunce in asediatori cu sageti si rachete din fantele si capetele peretilor protejati.

 

Turnul Casa Buna. La sfarsitul anilor 1300, reconstructia masiva a castelului a fost necesara, ca urmare a politicii lui Bruce de a parjoli pamantul. Acest fapt i-a dat fiului sau, David al II-lea oportunitatea sa construiasca turnuri mai mari. Turnul Casa Buna a fost finalizat pana in anul 1366. Situat la nivelul inferior, in partea de nord-vest, acest turn proteja o retea importanta de furnizare a apei. A aparat, de asemenea, ruta aproape verticala expolatata de grupul de asalt a lui Moray, in anul 1314.

 

Turnul lui David. Acest turn a fost planificat ca resedinta regala a lui David al II-lea. A fost cel mai puternic element al apararii, dominand drumul dinspre oras. A fost un turn casa sofisticat, fiind probabil prototipul unei forme copiate.

 

Turnul Conetabilului. Acest turn a fost construit la capatul de nord al fatadei impozante, in anii 1370. Conetabilul pazea castelul, in apropierea prezentei Porti Porticullis. Turnul era echipat cu un pod mobil si ar fi putut fi reconstructia unui turn mai vechi. Platile efectuate pentru constructia din acel moment sugereaza ca si alte turnuri erau in constructie.

 

Sala Mare. Acest salon de ceremonii a fost adaugat de Iacob I in anul 1433. Ar fi putut sa faca parte dintr-un turn care se afla in spatele Turnului lui David.

 

Turnul de inregistrare. Pana in anul 1540 era nevoie de un spatiu nou construit pentru inregistrarile (documentele) regale. Acest turn a fost adaugat in anii 1541-2, intre Palat si Sala Mare. A fost o adaptare a unui turn mai vechi a anilor 1300.

 

Alte turnuri au fost mentionate in inregistrarile istorice, dar sunt pierdute acum, fara indicii cu privire la locatia lor. Acestea sunt Turnul Bijuteriilor si Contabilitatea, ultimul referindu-se la Trezoreria Regala.

 

Ilustratii din timpul anilor 1500 arata castelul cu turnuri multiple, dar aspectul sau a fost alterat grav de Asediul Lang al anilor 1570.

 

Va urma....

 

Casa guvernatorului

 

Placuta resedinta georgiana a fost construita in anul 1742 pentru guvernatorul castelului. In cele doua aripi erau asigurate locuinte pentru ofiterii sai principali de stat major, maestrul tunar si depozitar.

 

Postul de guvernator a fost usapendat in anul 1876 si reinstalat in anul 1936 ca un titlu onorific pentru Ofiterul General care comanda fortele terestre in Scotia. Intre timp, surorile de la spitalul castelului au folosit cladirea. Astazi, cladirea serveste pentru ofiteri si rezidenta pentru guvernator. Nu este deschisa vizitatorilor.

 

Fiecare guvernator nou este instalat in timpul unei ceremonii splendide, condusa pe Esplanada de Lord Lyon, Regele Armelor, oficialul scotian responsabil de heraldica. In timpul ceremoniei, guvernatorul devine, de asemenea un membru al casei Regale in Scotia.

 

Casa guvernatorului, in urmatoarele doua fotografii.

 

Baracile Noi

 

In spatele Casei guvernatorului se afla Baracile Noi, construite in timpul razboaielor napoleoniene cu Franta. Cladirea serveste inca pentru o varietate de scopuri militare. Lucrarile de constructie ale acestei cladiri au inceput in anul 1796, anul in care Napoleon s-a casatorit cu Josephine si a strabatut nordul Italiei. Cladirea a fost finalizata in anul 1799, anul in care marele general Napoleon a devenit liderul nedisputat al tarii sale.

 

Aceasta cladire vasta a gazduit un batalion de infanterie de 600 ofiteri si soldati. Nu este cea mai frumoasa structura din castel. Singura parte din Baracile Noi deschisa vizitatorilor este Muzeul Regimental al Garzilor Dragon al Scotienilor Regali.

 

Baracile Noi, in urmatoarea fotografie.

 

Am continuat drumul prin castel.

 

 

Poarta Cetii/Sectiunea Superioara

 

Poarta Cetii a fost construita la sfarsitul anilor 1600, in timpul unei refortificari majore a castelului, comandata de Charles al II-lea.

 

Originea numelui este necunoscuta. A fost cunoscuta inainte ca "Poarta Ceata", referindu-se probail la o ceata groasa care invaluia Stanca Castelului din cand in cand. Zidurile de pe ambele parti ale portii au deschideri pentru tunuri si muschete. Poarta Cetii duce la Sectiunea Superioara, varful natural de aparare al stancii si inima castelului.

 

Poarta Cetii, in urmatoarea fotografie.

 

Am mers mai departe.

 

 

Memorialul National de Razboi al scotienilor

 

Memorialul a fost creat in anii 1920 pentru a comemora mortii din Primul Razboi Mondial. Apoi a fost folosit sa-i comemoreze si pe cei cazuti in Al Doilea Razboi Mondial si in conflictele de mai tarziu.

 

In timpurile medievale, partea nordica a Pietei Coroanei a fost ocupata de biserica castelului, dedicata Sfintei Maria. David al II-lea a reconstruit-o ca pe o capela regala in anul 1366, influentat probabil de ridicarea splendidei capele de la Castelul Windsor, pe care a vazut-o in timpul anilor lungi de captivitate in Anglia.

 

Dupa dezvoltarea Palatului Holyrood facuta de Iacob al V-lea, biserica a fost convertita intr-un depozit de munitie in 1538, pentru extinderea rapida a arsenalului regal. A fost demolata in cele din urma in 1754 si inlocuita cu Baracile de Nord, care pot gazdui 270 barbati pe 3 etaje.

 

Cand garnizoana a parasit castelul in anul 1923, a aparut oportunitatea de a adapta baracile in Memorialul mortilor din Primul Razboi Mondial (1914-18). Arhitectul a fost Sir Robert Lorimer si au fost angajati cei mai buni artisti si mesteri scotieni in aceasta creatie.

 

Printul de Wales (viitorul Rege Eduard al VIII-lea) a deschis oficial Sanctuarul National al Scotiei pe 14 iulie 1927, cu batranul Feldmaresal Haig langa el. Cladirea ii comemoreaza acum si pe cei cazuti in conflictele de mai tarziu.

 

Exteriorul cladirii a fost imbogatit cu sculpturi care simbolizeaza "Razboiul Just". Animalele pictate pe ferestre si sculptate in nise reprezinta Viciile si Virtutile; figurile de pe fatada din Piata Coroanei semnifica Curajul (o figura masculina cu sabie si scut), Pacea (o figura feminina cu porumbei), Justitia (legata la ochi, cu solzi si sabie) si Mila (un razboinic care leagana un copil). Deasupra intrarii, figura care se ridica dintr-un Phoenix ilustreaza Supravietuirea Spiritului.

 

Inauntru este Sala Onoarei. Aici este inregistrata contributia enorma a celor 12 regimente scotiene si a altor corpuri si servicii din armata.

 

Mai incolo se afla Altarul, concentrat pe sicriul din fier care contine rolul complet de Onoare al mortilir scotieni. Figura Sfantului Mihail Arhanghelul se inalta deasupra capului, iar vitraliile si frizele din bronz ofera impresii vii din Primul Razboi Mondial.

 

Din pacate, fotografiatul in interior este interzis.

Memorialul National de Razboi al scotienilor, in urmatoarele 4 fotografii.

 

Fatada memorialului din Piata Coroanei, unde este si intrarea, in urmatoarele 3 fotografii.

 

 

Capela Sfanta Margareta

 

Aceasta structura mica este cea mai veche cladire din castel si din Edinburgh. A fost construita in jurul anului 1130 de Regele David I ca si capela regala privata. El a dedicat-o mamei sale, Regina Margareta, care a devenit mai tarziu Sfanta Margareta.

 

Margareta a fost o printesa anglo-saxona care s-a maritat cu Malcom al III-lea. Ea a murit la castel, in anul 1093, la cateva zile dupa ce a auzit ca sotul si fiul ei cel mai mare au fost ucisi intr-o ambuscada. Trei dintre ceilalti fii ai ei au devenit regi ai Scotiei. David a fost al treilea dintre ei. Avand reputatia de a fi credincioasa, ea a fost canonizata ca sfanta in anul 1250.

 

Capela a facut parte probabil din primele case regale construite in piatra in castel, gazduind o sala si camere private. A semanat probabil cu un turn-donjon normand, din care au supravietuit cateva in Anglia. Zidul de moloz de pe partea de intrare a trebuit sa fie umplut atunci cand a devenit o cladire separata, spre deosebire de blocurile de pietris din jurul celorlalte trei laturi.

 

Acesta a fost singura cladire care a ramas in picioare in anul 1314, cand Regele Robert Bruce a ordonat sa fie daramat castelul, pentru a nu mai putea fi folosit de englezi si sa se pastreze numai capela, din respect pentru acest sfant regal.

 

Dar capela inca mai poarta cicatricile daunelor din asediu, cu piatra arsa si inrosita pe latura sa de sud. Cu toate ca este simpla pe dinafara, capela este o incantare in interior. Un arc fin chevronat imparte spatiul mic in doua: un cor semicircular care gazduieste altarul si o nava dreptunghiulara, care a fost facuta pentru uzul familiei regale. Capela a devenit redundanta la sfarsitul anilor 1500, cand regii nu au mai locuit la castel.

 

A fost convertita mai tarziu in depozit de praf d epusca, iar tavanul cu bolta din piatra "rezista la bomba" dateaza de atunci.

 

Functia originala a capelei a fost redescoperita numai in anul 1845 de anticarul Sir Daniel Wilson, care supervizat apoi restaurarea ei. Ferestrele cu vitralii cu Sf Andrei, Sf Ninian, Sf Columba, Sf Margareta si William Wallace au fost adaugate in anul 1922 de Douglas Strachan, care a proiectat si ferestrele pentru Memorialul National de Razboi al scotienilor.

 

Capela mica este un loc frumos pentru organizarea de botezuri sau slujbe pentru cununie si doamnele Breslei Sfanta Margareta au pastrat mobilierul in memoria omonimei lor care a murit aici la castel, cu peste 900 de ani in urma.

 

Capela Sfanta Margareta, in urmatoarele 7 fotografii.

 

Sfanta Margareta

 

In fata Capelei Sfanta Margareta este o platforma pe care se afla un tun.

 

Mons Meg

 

Cantarind 6 tone, tunul Mons Meg este probabil cea mai mare arma cu care s-a tras vreodata in Marea Britanie. In anul 1449, cand aceasta bombarda (tun de asediu) a fost facuta in orasul belgian Mons, era de tehnologie militarea de ultima ora. Putea sa traga o bila din piatra la aproape 3,2 kilometri.

 

Ducele de Burgundia a trimis Mons Meg ca dar pentru Regele Iacob al II-lea in anul 1457. Regele facea parte din familia ducelui, fiind casatorit cu nepoata lui, Mary de Guelders. Iacob era cunoscut ca fiind pasionat de artilerie, dar tunul a fost un cadou extraordinar. Sosirea unei arme atat de puternice a intarit increderea si puterea crescanda atat a regelui cat si a regatului.

 

Nu se stie daca Mons Meg a fost luat la Castelul Roxburgh cand acesta a fost asediat, in august 1460. Nu era usor de transportat si putea fi deplasat numai 15 kilometri pe zi. In eveniment, alt tun a explodat langa rege, care a murit din cauza ranilor.

 

In anul 1489, nepotul lui Iacob al II-lea, Iacob al IV-lea a trimis Mons Meg si alte tunuri sa atace castelele rebele Duchal, Crookston si Dumbarton din vestul Scotiei. Ele s-au predat repede ca sa nu infrunte mania lui Mons Meg.

 

Urmatoarea calatorie inregistrata a fost in anul 1497, cand tunul  a fost expediat la Northumberland sa asedieze Castelul Norham. Tunul a plecat cu stil, acoperit cu o panza pictata fin si acompaniat de o trupa de muzicieni. Dar atacul nu a fost de succes. Garnizoana engleza a rezistat, iar tunul a revenit incet acasa.

 

Cand Iacob al IV-lea a organizat urmatorul sau raid in Anglia, campania din anul 1513 care l-a costta viata, Mons Meg nu a mai fost necesar. Locul sau a fost luat de tunuri din bronz, care puteau sa traga mai multe bile distructive din fier.

 

Dar s-a gasit o alta utilizare pentru Mons Meg, sa traga focuri de salut, pentru a marca ocazii de importanta nationala. In anul 1558, s-a tras pentru a celebra nunta Reginei Mary a scotienilor. Bila cu care s-a tras a fost recuperata mai tarziu din Wardie Muir, care este acum in Gradina Botanica Regala.

 

Cu toate ca a fost folosit ca arma in Asediul Lang (1571-3), Mons Meg a continuat sa fie folosit si cu ocazia ceremoniilor. Tunul chiar incepuse sa atraga vizitatori. Ultimul salut a tunului Mons Meg a fost in anul 1681, cand s-a tras cu ocazia zilei de nastere a Ducelui de Albany, care a devenit mai tarziu Regele Iacob al VII-lea. O incarcatura de praf de pusca deosebit de puternica i-a spart teava, care se poate vedea si astazi. Mons Meg a fost apoi aruncat fara ceremonie in castel si a ramas neglijat multi ani.

 

In anul 1754, Mons Meg a fost luat la Turnul Londrei, impreuna cu alte arme neoperative, in urma Rascoalei iacobite. Dar Mons Meg nu a fost uitat.

 

In anii 1820, s-au lansat campanii pentru a se returna acest simbol al mostenirii scotiene. Pe data de 9 martie 1829, Mons Meg a venit cu escorta militara inapoi la castel, acompaniat de multimi de oameni.

 

Mons Meg, in urmatoarele 3 fotografii.

 

De pe platforma pe care se afla Mons Meg se pot admira privelisti frumoase din interiorul castelului si din oras.

Privelisti din interiorul castelului, in urmatoarele 4 fotografii.

 

Privelisti cu orasul, in urmatoarele 8 fotografii.

 

De aici se coboara niste scari si se ajunge la Turnul Argyile.

 

 

Turnul Argyile

 

Turnul Argyile este de fapt partea superioara a Portii Porticullis, adaugata structurii vechi in anul 1887. A fost proictat de Hipppolyte Blanc, un arhitect din Edinburgh, ca parte a schemei de restaurare a Salii Mari. Aceste lucrari au fost finantate toate de editorul din Edinburgh, William Nelson. Blanc si Nelson au dorit sa adauge grandoare turnului prin inaltarea lui in stilul imaginat al sfarsitului anilor 1300.

 

Nelson a sperat ca turnul va deveni sediul permanenent al Onorurilor Scotiei, Bijuteriilor Coroanei, dar a murit dezamagit.

 

Turnul a fost numit dupa al 9-lea Conte de Argyile. Se spune ca el a fost intemnitat deasupra Portii Porticullis cu o noapte inaintea executiei sale, pe data de 30 iunie 1685, pentru ca a condus o rebeliune esuata impotriva Regelui Iacob al VII-lea. Se spune ca Argyile a mancat bine si a dormit profund in noaptea dinaintea executiei sale.

 

Turnul Argyile gazduieste acum expozitia Lupta pentru castel, care ne spune povestea Castelului Edinburgh in timpul Razboaielor de Independenta medievale.

 

Turnul Argyile, in urmatoarele doua fotografii.

 

Panorama care se vede de aici, in urmatoarele 8 fotografii.

 

 

Putul din fata

 

Putul din fata este o gaura adanca, taiata in stanca, care a avut una dintre cele mai bogate marfuri din Castelul Edinburgh: apa. De secole, putul a fost o linie a vietii pentru garnizoana castelului.

 

Dar cand putul a fost pompat spre sfarsitul anului 1913, a fost dezvaluit ca o capsula a timpului pentru istoria adesea violenta a castelului.

 

William Thomas Oldrieve, arhitectul principal de 59 de ani al Scotiei a fost coborat 33,5 metri pana jos intr-o galeata. El a descoperit ca cei 7 metri superiori erau alcatuiti din randuri circulare de blocuri bine taiate, inainte ca putul sa se deschida brusc prin bolti magmatice catre un put patrat, taiat grosolan.

 

Sectiunea superioara a fost construita odata cu Bateria Half Moon, in anii 1570. Dar partea inferioara este mult mai veche, sapata cu mai mult de 700 de ani in urma.

 

A fost inregistrata prima data in anul 1314, la scurt timp dupa ce castelul a fost capturat de englezi. La vremea aceea, putul a fost umplut pentru a face imposibil ca viitori invadatori sa detina locul.

 

Putul a fost curatat din nou in anul 1381 si a continuat sa furnizeze apa castelului pentru inca aproape 200 de ani, pana cand avariile provocate de asediu au oprit aprovizionarea inca odata.

 

Apa era adesea putina la castel. In anul 1573, garnizoana a fost fortata sa se predea cand Putul din fata a fost blocat cu moloz in timpul Asediului Lang. In alt asediu, in anul 1689, aparatorii casatelului au trebuit sa se predea dupa ce au baut toata apa din put. Oldrieve a calculat ca putul are capacitatea de 130.000 de litri de apa, insuficienta sa reziste unui asediu lung.

 

In partea de jos se aflau alte dovezi ale razboiului. Au fost gasite fragmente de obuze explozive si o ghiulea, precum si un burete folosit pentru curatarea in interiorul unui tun, doua monede si un buton de uniforma din alama.

 

Bateria Forewall

 

Putul sta pe Bateria Forewall, care a fost construita in anii 1540, aproximativ pe linia apararilor medievale. A fost reconstruita substantial dupa Asediul Lang din 1571-3. Acum bateria este inarmata cu arme din fier facute in timpul razboaielor napoleoniene.

 

Putul din fata, in urmatoarea fotografie.

 

 

 

Va urma....