Romania-Slanic Moldova-partea I

 

ROMANIA - SLANIC MOLDOVA -

PARTEA I

 


 

In acest articol va prezint atractiile turistice din Slanic Moldova, Romania, partea I (Cazinoul si Parcul Central).

 

 

Am fost la Slanic Moldova cu un grup de prieteni, in perioada 11 -13 februarie 2022. Speram sa fie zapada multa, dar nu a fost asa, din pacate. Noi am fost la Slanic Moldova acum 30 de ani si am regasit statiunea modernizata. Ne-a placut foarte mult!

 

Slanic Moldova (Baile Slanic, in trecut) este un oras in judetul Bacau, Moldova, format din localitatile componente Cerdac, Ciresoaia si Slanic Moldova (resedinta). Orasul Slanic Moldova se afla in partea de sud a judetului, la limita cu judetul Covasna, in bazinul raului Slanic, (un afluent al Trotusului), la poalele muntilor Nemira din Carpatii Orientali. Orasul Slanic Moldova se afla la o altitudine de circa 530 de metri, intr-o vale inconjurata de paduri de fagi si brazi. Orasul este deservit de soseaua nationala DN12B. Localitatea de resedinta a orasului este statiune cu sezon permanent.

 

Din Slanic Moldova se pot face trasee turistice in Muntii Nemira. Traseele usoare, accesibile in toate anotimpurile, de 2 ore - 2 ore si jumatate sunt: traseul 300 de scari, de 5,1 kilometri, traseul Partia de schi Nemira - Valea Dobru - Parc Slanic Moldova si traseul Plaiul Ciungetului - Varful Nemira Mare. Daca doriti trasee mai scurte, de o ora, usoare si accesibile in toate anotimpurile, acestea sunt: Slanic Moldova - Varful Pipas si Slanic Moldova - Platoul de sub Varful Cerbul. Traseele si hartile lor se pot gasi pe un panou mare in Parcul Central.

 

Noi ne-am plimbat prin Slanic Moldova si ne-am distrat cu prietenii, nu am facut niciun traseu.

 

Cazinoul din Slanic Moldova

 

Cazinoul din Slanic Moldova este monument istoric. A fost construit de mesteri italieni si de mesteri de pe Valea Slanicului in perioada 1892 - 1894, in stilul Art Nouveau, dupa planurile arhitectului iesean George Sterian, impreuna cu H.Rick, la initiativa arhitectului Nicolae Ghica-Budesti, care era pe atunci efor al Epitropiei Sfantul Spiridon din Iasi.

 

Din anul 1948, in imobil a functionat Casa de Cultura, dar, de-a lungul anilor, in Cazinou a mai fost o sala de spectacole, a fost deschisa biblioteca oraseneasca, precum si unitati de servicii publice.

 

In anul 1960, cladirii Cazinoului i s-au adaugat doua terase destinate amenajarii unui bufet, unei braserii si unei pensiuni. Cladirea Cazinou a fost restaurata intre anii 1986 - 1989, pentru a i se reda forma initiala si a fost amenajata in totalitate ca edificiu cultural-educativ.

 

Cazinoul din Slanic Moldova are o suprafata construita de 1.847 de metri patrati si a fost obiectul a numeroase licitatii pentru vanzarea sa in ultimii ani, licitatii care nu s-au finalizat, desi cladirea a fost reabilitata total in perioada 1994 - 1995.

 

Cazinoul din Slanic Moldova, in urmatoarele 10 fotografii.

 





 

Parcul Central

 

Parcul Central din Slanic Moldova este o oaza de frumusete si liniste. Are o suprafata de 4,16 hectare. Parcul are alei cu banci, copaci si flori. In mijlocul parcului se afla un foisor realizat intr-un stil arhitectural deosebit, integrat in ansamblul Cazinoului. Turistii mai pot gsi in parc cascade antropice si un spatiu modern de joaca pentru copii. In Parcul Central se afla, de asemenez, Aleea Personalitatilor, cu un ansamblu statuar, unde regasim statiule lui Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu sau George Enescu. 

 

Parcul Central din Slanic Moldova, in urmatoarele fotografii.

 









Harta cu traseele turistice montane din Muntii Nemira

 


 

Biserica Sfantul Ilie din Parcul Central

 

Statiunea Slanic Moldova a fost proprietatea Eforiei Spitalului Sf.Spiridon din Iasi, careia i-a fost donata de catre domnitorul Constantin Cehan Racovita, impreuna cu alte mosii.

 

Izvoarele minerale au fost descoperite de catre Serdarul Mihalache Spiridon sau Mihaluca, arendasul mosiei, cu ocazia unei vanatori, la data de 20 iulie 1801.

 

Serdarul Mihaluca a comandat 50 de camere pentru bolnavi, dar in scurt timp acestea nu au mai fost suficiente pentru numarul mare de bolnavi. Mai tarziu, atat Eforia cat si persoane particulare au inzestrat statiunea cu vile mari si confortabile, cu un cazinou frumos, precum si cu instalatii de bai, inhalatii si altele. Statiune Slanic Moldova a fost greu lovita in Primul Razboi Mondial. Frumoasele vile particulare, impreuna cu instalatiile au fost ras de pe fata pamantului. Din vechea statiune eleganta nu au mai ramas decat mormane de piatra si caramida.

 

Printre cladirile distruse in timpul razboiului a fost si istorica bisericuta a Slanicului, cu hramul Sfntul Ilie. S-a recladit o biserica noua, care a fost finalizata in vara anului 1929 si sfintita pe 15 august 1929.  

 

Biserica Sfantul Ilie, in urmatoarea fotografie.

 

Hotelul Perla

 



Aleea Personalitatilor din Parcul Central, in urmatoarele 4 fotografii.

 




 

Foisorul din Parcul Central, in urmatoarele 4 fotografii.

 





 

 


Va urma...

 

 

 

 

 

 








Comments

Popular posts from this blog