Orasul Luxemburg - partea a III - a
In acest articol va prezint partea a III-a a articolului despre orasul Luxemburg, cu Cazematele Bock, Zidul Wenzel si Platoul Rham.
Daca doriti mai multe informatii despre orasul Luxemburg, partea I (Ville Haute), le gasiti aici.
Daca doriti mai multe informatii despre orasul Luxemburg, partea a II - a (Orasul Superior si Cornisa), le gasiti aici.
Cazematele Bock
Bockul este un promontoiu in coltul de nord - est al districtului istoric vechi al orasului Luxemburg. Oferind o fortifoicatie naturala, stancile sale pietroase se inalta deasupra Raului Aalzette, care il inconjura pe trei parti.
Aici a construit Contele Siegfried Castelul Lucilinburhuc in anul 963, furnizand baza pentru dezvoltarea orasului Luxemburg de mai tarziu. Peste secole, Bockul si apararile inconjuratoare au fost fortificate, atacate si reconstruite in repetate randuri, deoarece armatele Burgundiei, Habsburgilor, Spaniei, Prusiei si Frantei le-au atacat si au obtinut victoria asupra uneia dintre cele mai strategice fortarete din Europa, Fortareata Luxemburg.
Ingrijorarea populatiei in ceea ce priveste atacurile asupra fortaretei nu s-a oprit pana cand a fost semnat Tratatul de la Londra din anul 1867, care a prevazut demolarea fortificatiilor. Ruinele castelului vechi si sistemul vast subteran de pasaje si galerii al "cazematelor", continua sa fie o atractie turistica majora.
Scurt istoric al Cazematelor Bock
In anul 963, Contele Siegfried, care era in cautarea unui loc din care sa poata sa-si apere proprietatile, a obtinut Bockul si imprejurimile sale de la Abatia Sfantul Maximin din Trier, in schimbul pamantului pe care-l detinea la Feulen, in Ardennes, in nord.
Romanii, apoi francii, locuisera deja, probabil, Bockul, cu toate ca exista numai o dovada arheologica insuficienta a prezentei lor. Sunt, oricum, ramasite ale unui turn santinela, roman, din secolul al IV-lea, in apropierea Pietei de Peste, unde se intretaiau doua drumuri mari romane, unul din Reims catre Trier, iar celalalt de la Metz la Liège.
Prima mentiune istorica a Bockului este, intr-adevar, in conexiune cu turnul de santinela sau fortificatia de pe drumul roman de la Reims la Trier, care a fost cedat in anul 723 de catre Charles Martel, Duce al Francilor, Manastirii Sfantul Maximin din Trier. Doua secole mai tarziu, Contele Siegfried, care avea proprietati "in Feulen, Hosingen si Monnerich din Pagus Wabrensis, in Sarreburg, Berncastel si Roussy din Pagus Mosellanus", cauta o locatie pentru construirea unui castel care sa reziste oiricarui asalt si care sa serveasca ca punct central pentru domeniile sale.
Dupa ce a esuat in obtinerea unui loc langa Manastirea Stavelot, care este acum in provincia belgiana Liège, Contele Siegfried s-a dus la staretul Manastirii Sfantul Maximin din Trier, pentru cumpararea proprietatii cu pozitie importanta de pe stanca Bock, de deasupra Raului Alzette, descrisa ca si "castelul cu numele Lucilinburhuc" (castellum quod dicitur Lucilinburhuc). De aceea, se pare ca era deja un castel pe acel loc, inainte de a fi interesat Siegfried sa cumpere locul si nu Siegfried i-a dat numele de Lucilinburhuc.
Dupa ce a fost obtinut consimtamantul Imaparatului Otto I, documentul de cumparare a fost semnat de Viker, staretul Manastirii Sfantul Maximin, pe data de 7 aprilie 963. Siegfried a achizitionat locul in schimbul catorva proprietati ale sale, de la Feulen.
Peste secole, castelul fortificat al lui Siegfried de pe Bock a fost marit considerabil si protejat cu ziduri aditionale si aparari. In anul 987, a fost construita Capela Castelului in Piata de Peste (Fishmarket) din apropiere. Astazi, pe acel loc se afla Biserica Sfantul Mihail.
Sub Conrad I, castelul a devenit rezidenta Contilor de Luxemburg. Castelul a fost avariat, distrus, capturat si reconstruit in cateva ocazii, cand burgundienii (1473), Habsburgii (1477) si spaniolii (1555) au atacat si au luat fortareata.
Cu trecerea timpului, fortificatiile au trebuit sa fie adaptate noilor metode de lupte, bazate pe o putere a focului in crestere. In timpul anilor 1640, sub spanioli, inginerul elvetian Isaac von Treybach a refacut semnificativ defensivele. Bockul a fost, de asemenea, intarit cu trei forturi: Bockul Mare, Bockul Mijlociu si Bockul Mic (de la vest la est), separate unul de altul de taieturi in roca si unite de poduri. In urma acestei reorganizari a mai ramas fosrte putin din castelul medieval.
Putin mai tarziu, in anul 1684, in numele lui Ludovic al XIV-lea, Vauban a reusit sa captureze orasul Luxemburg in timpul unui asediu lung, de cateva luni, asediu sub care fortificatiile Bock au fost complet ruinate. Dupa aceea, Vauban, care poate a fost cel mai competent inginer in fortificatii de la vremea lui, a facut multe adaugiri defensivelor, realizand ca pasajele si camerele subterane erau tot atat de importante ca si instalatiile de suprafata.
Bockul Mare, conectat la orasul vechi de Podul Castelului (Pont du Château), a fost intarit ulterior. Inclus intr-un perete de 12 metri inaltime, podul a fost componenta majora a noii fortarete.
In completare la aceste structuri, Bockul include, de asemenea, un sistem de cazemate care isi au originea in pivnitele castelului medieval. In anul 1744, in timpul perioadei austriece, aceste pasaje subterane au fost largite considerabil de Generalul Neipperg. Pasajul principal, care a ramas inca, este de 110 metri lungime si pana la 7 metri latime. Ramurile care duc pe fiecare parte au fost echipate cu nu mai putin de 25 de deschizaturi de tunuri, 12 la nord si 13 la sud, oferind o putere considerabila a focului. In eventualitatea unui razboi, Cazematele Bock, care acopereau o arie de 1.100 mp, puteau sa fie folosite ca baraci pentru cateva sute de soldati. Apa era furnizata de la un put de 47 metri adancime.
Datorita defensivelor sale, in anul 1794, in timpul Razboaielor Revolutiei Franceze, orasul a continuat sa reziste sapte luni impotriva asediului asupra sa. Cand garnizoana a cedat, in sfarsit, zidurile erau inca in picioare. Acest fapt l-a facut pe politicianul si inginerul francez Lazare Carnot sa denumeasca Fortareata Luxemburg "cea mai buna din lume, pe langa Gibraltar". Ca urmare a cuvintelor lui, fortareata a fost denumita adesea Gibraltarul Nordului.
Fortificatiile au fost in sfarsit demolate sub termenii Tratatului de la Londra din anul 1867. Demolarea a durat 16 ani si a costat enorma suma de 1,5 milioane de franci - aur.
Mostenirea - ramasitele si utilizarea lor ulterioara
Multe parti din fortareata nu au fost distruse, si au fost inapoiate armatei, pentru folosirea lor in scop militar. Multe ziduri noi si turnuri sunt inca in picioare si au o influenta mare in panorama orasului.
Cateva dintre elementele fortaretei, care au ramas inca sunt: promontoriul Bock, turnurile Vauban, "Cele Trei Turnuri" (unul dintre ele a fost pentru portile vechi), Fortul Thungen, Turnurile Platoului Rham, Zidul Wenceslas, Baracile Cavaleriei vechi din Pfaffenthal, Citadela Sfantului Spirit, Cazematele Bock si Pétrusse, Podul Catelului si cateva turnuri spaniole.
Pentru industria turismului, orasul modern de astazi depinde foarte mult de locatia sa, cat si de promovarea ramasitelor fortaretei si cazematelor. Sunt organizate Traseele circulare Wenzel si Vauban, care arata vizitatorilor fortificatiile orasului. Aceste tururi ghidate (disponibile in limbile engleza, franceza si germana) pornesc de la Biroul de Turism 30 din Piata Guillaume II, in fiecare sambata, de la ora 15.00 (din sambata Pastelui pana pe data de 31 octombrie). Traseul dureaza 2,5 ore, se parcurg 5 kilometri si costa 10 EURO. Fortificatiile vechi si orasul Luxemburg au fost clasate ca Loc de Patrimoniu Mondial UNESCO, din anul 1994.
Vechiul Fort Thüngen de pe platoul Kirchberg a fost restaurat masiv si gazduieste acum un muzeu - fortareata. Fortul Lambert de pe Frontul din fata campiei a fost acoperit cu pamant dupa anul 1867. Pe acel loc a fost construita strada Monterey. In anul 2001, lucrarile de constructie la o parcare subterana de masini, sub strada Monterey, au descoperit o parte a fortului (unul dintre forturile sale), care pot fi vizitate acum de catre public. Bastionul Beck este acum in Piata Constitutiei, unde se afla si Statuia Gëlle Fra.
Am pornit la drum din Piata Constitutiei, imediat pe langa Monumentul Amintirii (Gëlle Fra) si am mers pe Calea Cornisei. Am plecat la drum cu o colega si am stat o zi intreaga. Peisajele si locurile sunt superbe! Ne-am si ratacit prin cazemate, dar nu este nicio problema, am iesit tot in oras. As recomanda totusi sa va luati o harta! Pana la urma ne-am intors si am gasit drumul dorit. Pe mine m-a "furat" peisajul de tot si nu am citit/fotografiat niciun indicator, astfel incat mi-a venit acum destul de greu sa reconstitui traseul. Oricare ar fi modalitatea de a parcurge acest traseu (cu ghid, cu harta sau cu "capul in nori"), el nu trebuie ratat! Vremea este racoroasa la Luxemburg si ploua mult. Terenul este accidentat in unele locuri, asa ca trebiue sa va luati incaltaminte adecvata.
Am trecut apoi pe sub Pasarela, care este un viaduct cu arce, construit intre anii1859 si 1861, pentru a conecta noul cartier de atunci (Gara) cu orasul vechi sai Ville Haute. Acest viaduct a inlocuit un pod din lemn existent, de unde ii provine si numele. Viaductul trece si peste Raul Petrusse, la o inaltime de 45 de metri.
Pasarela, in urmatoarele 4 fotografii.
Dupa ce am trecut pe sub Pasarela, am mers putin si prin padure.
Apoi am ajuns intr-un punct de unde am admirat panoramele, ca in urmatoarele 5 fotografii.
Panorama in care se vede Promontoriul Bock, Podul Castelului si Cazematele Bock, in urmatoarele doua fotografii.
Podul Castelului (Pont du Château)
Podul cu doua etaje, care conecteaza Bockul de orasul vechi, a fost o componenta importanta a fortificatiilor. Podul Castelului a fost construit din piatra rosie in anul 1735 si a inlocuit o constructie din lemn cu un pod basculant, care a fost in folosinta pana atunci. Trasatura caracteristica a podului tine de faptul ca el conecta Orasul Superior si Promontoriul Bock in cateva moduri, atat la suprafata cat si in subteran.
Din punct de vedere tehnic, podul este mai degraba o structura curioasa. Construit de austrieci, podul furnizeaza nu mai putin de patru cai de trecere intre stanci: drumul de deasupra podului, un pasaj pe calea celor patru arce superioare, o scara in spirala deasupra trecerii arcului principal si un tunel sub drumul de la baza. Podul Castelului a fost restaurat in intregime in perioada 1992 - 1993.
Podul Castelului (cel roz) si Bockul, in urmatoarele doua fotografii.
Cornisa
Drumul continua pe Calea Cornisei si ajunge la Cornisa, facuta de spanioli in secolul al XVII-lea si fortificata de Vauban mai tarziu. Acest perete defensiv furnizeaza vizitatorilor o vedere care iti taie respiratia, asupra Vaii Alzette, cu suburbia Grund si asupra Platoului Rham, opus.
Calea Cornisei este traseul stabilit in anul 1875, pe un drum vechi in jurul fortaretei si care uneste cartierele vechi Ville Haute si Platoul Sfantului Spirit. Pana in anul 1870, unele pante abrupte ale Cornisei aveau scari, iar dupa demolarea cazematelor, scarile au fost nivelate. O mare parte a meterezelor, care erau impodobite cu creneluri au trebuit sa fie cedate.
Pe Cornisa putem admira case renascentiste si alte cladiri remarcabile. Casa de Cassal (cea roz) care a apartinut industriasilor bogati, este acum sediul Serviciului media si de comunicatii a Guvernului Luxemburghez. Alte locatii ale nobililor din secolele XVII, XVIII si XIX sunt acum magazine de bijuterii si restaurante.
Cornisa, in urmatoarele doua fotografii.
Daca ne continuam drumul drept in jos, trecem prin poarta bastion construita de spanioli in anul 1632, denumita A Doua Poarta Grundberg sau Poarta Grund.
Poarta Grund, in urmatoarele doua fotografii.
Continuam plimbarea.
Daca facem la stanga, urmand cotitura drumului chiar in jos, spre capatul vaii raului, ajungem la un fort interesant, care a conservat elemente din perioade diferite: arcade si cai circulare, din secolul al XVI-lea, reconstruite de Vauban la sfarsitul secolului al XVII-lea. Partea arcadelor situata la dreapta a fost restaurata in anul 1994. Tot aici sunt pereti si arce reconstruiti in secolul al XIX-lea, iar consolidarea zidului s-a facut in secolul al XVII-lea. Tot aici se afla si Cazematele Bock.
Podul pietonal, numit Podul Stierchen, a fost construit in jurul anului 1450, iar partea sa superioara a fost reconstruita in anul 1983. Se poate urca pe cele doua metereze pe o scara inzidita, vizibila din subsol, din partea dreapta. Partea inferioara a podului a avut doua arcade, care exista inca. Constructia Podului Stierchen si a celor doua turnuri care-l flancau s-a facut la mijlocul secolului al XV-lea. Turnul care a fost situat pe malul drept a fost demolat in anul 1604 de catre spanioli, cand acestia si-au facut lucrarile de amenajare. Ramasitele acestui turn au fost descoperite in anul 1991. Hoinarind pana ajungem pe malul raului, putem sa urcam in turnul medieval "Stierchen", pentru o extra vedere a partii zidului circular.
Cazematele Bock cu gauri - deschideri pentru tunuri si Podul Stierchen, in urmatoarele 5 fotografii.
Zidul Wenzel
Aceasta parte a zidului circular al orasului a functionat ca defensiva pentru locuitorii vaii si se numeste Zidul Wenzel, in dialectul local. Zidul Wenzel proteja locuitorii vaii. Zidul uneste asa - numitul Oras Superior si Platoul Rham cu cea mai inalta locatie a sa din cadrul inelului defensiv al orasului. Zidul a avut initial 875 de metri lungime si a inclus 37 de turnuri si 15 porti.
Santul din fata Zidului Wenzel a fost descoperit de arheologi in anii 1992/1993. Printre alte lucruri, ei au dezvaluit fundatiile foarte bine intretinute ale unui pod medieval din lemn, care a facut parte din primul drum inalt spre Trier, ca o continuare a "Krudelspuert" (Poarta Krudels). Mai mult, au fost scosi la lumina doi pertei exteriori ai santului, unul medieval iar celalalt dateaza din timpul dominatiei spaniole, care a fost reconstruit. Aceste descoperiri sunt toate foarte remarcabile, ilustrand clar stagiile variate ale constructiei asa - numitului Zid Wenzel.
Traversand coridorul santinelei, cu parapeti, care au gauri pentru tunuri, trecem prin Sala Robert Krieps ("Tutesaal"), unde se afla ramasitele Zidului Wenzel. Aruncand o privire printr-o fereastra din aceasta cladire, putem sa prindem o vedere a " Krudelspuert" mentionata anterior. Prima referinta a existentei acestei porti este din anul 1395 si ea a legat districtele Grund si Clausen pana in secolul al XVII-lea. "Tutesaal" face parte din Locul de intalnire cultural "Neimenster", despre care voi vorbi in articolul viitor.
Panorama care se vede de la Zidul Wenzel, in urmatoarele doua fotografii.
Zidul Wenzel, cu turnurile sale, in urmatoarele 4 fotografii.
Panorama care se vede de la Zidul Wenzel, in urmatoarea fotografie.
Un pod duce de-a lungul strazii spre Platoul Rham. Pe drum spre Platoul Rham trecem printr-o poarta mare, Dinselpuert sau Turnul lui Iacob, numita, de asemenea, "Vechea Poarta a Trierului". Aici este prezentat, din aprilie pana in octombrie, filmul "Nasterea si semnificatia zidurilor orasului in Evul Mediu". Aceasta poarta a Zidului Wenzel, cu planul de baza patrat, a avut un pod basculant, un sant in fata portii si o cazemata de tun la etajul superior. " Dinselpuert" a fost construita in secolul al XV-lea.
Din Turnul lui Iacob ni se infatiseaza panorama magnifica a Platoului Kirchberg (colina cu turnuri), "cartierul european" al Luxemburgului, situat in partea de nord - est a orasului si care este centrul bancar si financiar al tarii. Se vede, de asemenea, stanca Bock, Ville Haute, Calea Cornisei si Poarta Grundului, iar la dreapta se vede Platoul Sfantului Spirit cu fortificatiile sale.
Dinselpuert sau Turnul lui Iacob si panorama care se vede de pe platoul turnului, in urmatoarele 3 fotografii.
Urcand o scara, ajungem la A Doua Poarta a Trierului, care a fost construita in anul 1590.
A Doua Poarta a Trierului, in urmatoarea fotografie.
Panorama care se vede de pe platoul celei de a Doua Porti a Trierului, in urmatoarele 3 fotografii.
Ne intoarcem la Turnul lui Iacob.
Pe Platoul Rham puteti descoperi instalatii defensive din cateva ere si anume era medievala a primei Ocupatii Franceze (Ravelin Vauban) si era prusaca (bateria de pe drum). Putin mai departe ajungem la un punct panoramic si un turn al Zidului Wenzel.
Turn al Zidului Wenzel in urmatoarele doua fotografii.
Platoul Rham
Dupa asediul din anul 1684, Vauban a inaltat primele patru baraci, care puteau sa cazeze 1.760 de barbati, cu conditia sa includa doi - trei barbati intr-un pat, un sodat, un om de serviciu si un om care intretinea caii. Astfel, au fost disponibile de la 700 la 880 de paturi in aceste baraci, la sfarsitul secolului al XVII-lea.
Doua secole mai tarziu, prusacii au construit a cincea baraca, direct in spatele peretelui vechi al Rhamului. Aceasta baraca noua, masiva, cu lungimea de 75 de metri, a fost construita pentru a rezista socului bombardamentelor de artilerie.
Cand s-a incheiat epoca militara a Platoului Rham, aici a fost amenajat un orfelinat in cladiri. In anul 1893, orfelinatul a fost transformat in azil de batrani. Astazi, cladirile Rhamului sunt inca utilizate pentru aziluri.
Platoul Rham, in urmatoarele 4 fotografii.
De-a lungul baracilor impunatoare construite de Vauban, parasim Platoul Rham pe o scara sinuoasa care coboara pana la valea Raului Alzette. Poarta pe care o descoperim, numita Bisserpforte (sau Biesserpuert), a fost construita in secolul al XV-lea, in acelasi timp cu celelalte parti din zona. Poarta a avut o importanta secundara, permitand traficul local si trecerea locuitorilor Grundului si a celor din vecinatati.
De la constructia sa si pana la inceputul secolului al XX-lea, Poarta Bisserpforte si-a pastrat aspectul medieval. Din motive de salubritate publica, poarta a fost deschisa in anul 1907 si partea sa exterioara a sa a fost distrusa. In anii '80, poarta a fost restaurata. Din aceleasi motive, casele din Bisserwee, situate mai jos de Platoul Rham, au fost demolate. Astazi, urmele acestor case sunt inca vizibile pe rocile platoului.
Zidurile exterioare ale baracilor si Poarta Bisserpforte, in urmatoarele 3 fotografii.
Continuam plimbarea pe calea circumferintei zidului medieval numit Maierchen. Acest zid a facut parte din orasul vechi si a fost construit in secolul al XV-lea si este un alt vestigiu al Zidului Wenzel. In spatele zidului Maierchen se afla Viaductul Pulvermuhl. In scopul de a inchide valea spre est, Maierchen coboara in vale, taie Bisserwee, trece peste Alzette, pentru a se sprijini de celalalt versant al vaii si anume Verlorenkost.
Zidul Maierchen, Viaductul Pulvermuhl si imprejurimile lor, in urmatoarele 5 fotografii.
Zona Bisserwee cu Poarta Bisserpforte, viaductul Pulvermuhl, cu doua cai feroviare, Zidul Maierchen cu drumul din jurul lui, cat si rocile masive ale Rhamului si versantul Verlorenkost constituie un ansamblu impresionant, impreuna cu drumurile medievale si dispozitivele militare ale orasului Luxemburg.
Ajungand in districtul popular Grund, ne plimbam de-a lungul Raului Alzette (in articolul urmator) si incheiem calatoria la podul inconjurat de cafenele si restaurante. Ne putem intoarce usor in centrul orasului cu un lift public, care este gratuit.
Comments
Post a Comment