Biserica Nasterea Domnului din Betleem

 

BISERICA NASTEREA DOMNULUI -

BETLEEM

 


 

In acest articol va prezint Biserica Nasterea Domnului din Betleem.

 

 

Deoarece mai sunt doua saptamani pana la Paste, m-am gandit sa scriu cateva articole despre locurile sfinte legate de viata lui Iisus Hristos. Voi incepe bineinteles, cu locul nasterii Mantuitorului, care se afla in Biserica Nasterea Domnului din Betleem. Mie mi-a placut foarte mult aceasta biserica, deoarece este veche si impozanta.

 

Biserica Nasterea Domnului din Betleem este una dintre cele mai vechi biserici din lume care a functionat continuu. Structura bisericii a fost construita deasupra grotei pe care traditia o marcheaza ca locul nasterii lui Iisus din Nazaret si este considerata sacra atat de adeptii crestinismului cat si de cei ai islamismului.

 

Prima bazilica de pe acest loc a fost inceputa de imparateasa Elena, mama Imparatului Constantin I. Fiind facuta sub supravegherea Patriarhului Macarie al Ierusalimului, constructia bisericii a inceput in anul 327 si a fost finalizata in anul 333. Bazilica avea o intrare monumentala (propilee) si era compusa dintr-un atrium (pronaos), un naos divizat in cinci nave longitudinale prin patru randuri de coloane si altarul octogonal.

 

Pelerinii din secolele al IV-lea si al V-lea au descris bogatia si stralucirea mozaicurilor, a frescelor si a marmurei folosite pentru impodobirea bazilicii. Altarul octogonal avea in centru o deschidere mare, astfel incat credinciosii puteau sa priveasca in interiorul Sfantei Pesteri de sus, din biserica. Trepte mari duceau la locul nasterii, iar credinciosii urcau si coborau pe o singura scara.

 

Bazilica a fost arsa pana la temelii in Revolta samariteana din anul 529.

 

Imparatul Iustinian I a reconstruit bazilica in anul 565, care si-a pastrat forma pana in zilele noastre. Deschiderea centrala a fost zidita si s-a construit in partile laterale o intrare, respectiv o iesire, pentru a permite inchinarea in Sfanta Pestera, a unui numar cat mai mare de pelerini, intr-un timp mai scurt. Insa noua biserica, desi era mai mare in interior, nu a atins eleganta impunatoare a celei dintai.

 

In mod neasteptat, structura bazilicii nu a fost afectata in timpul invaziei persilor condusi de Cosroe al II-lea din anul 614. Conform legendei, comandantul lor Shahrbaraz a fost miscat de reprezentarea din interiorul bisericii a celor Trei Magi, care purtau haine persane si a poruncit sa fie crutata cladirea. Initial, arabii au respectat bazilica Nasterii Domnului, apoi s-a ajuns la un compromis: musulmanii aveau dreptul sa se roage in absida de sus, iar crestinii in restul bazilicii.

 

Musulmanii nu au indeplinit decretul lui Hakim, din anul 1009, care se referea la daramarea tuturor monumentelor crestine, deoarece in anul 639,  in vremea lui Omar acestora li s-a oferit pentru slujire o cladire a bisericii.

 

Cucerirea Palestinei de catre Cruciati (1096 - 1099) a deschis un capitol nou in istoria Betleemului. Biserica si Sfanta Pestera au fost luate de latini. Atunci a fost refacuta pardoseala din marmura, s-a facut un acoperis nou din lemn de cedru, invelit in plumb, au fost restaurate pictura si mozaicurile bisericii, iar in jurul bisericii propriu-zise s-a facut un sistem de fortificatii.

 

Ulterior, Cruciatii au facut reparatii si extinderi ale cladirii bisericii, in timpul Regatului Latin al Ierusalimului, cu permisiunea si ajutorul dat de Imperiul Bizantin si primul rege al Ierusalimului a fost incoronat in aceasta biserica.

 

Cea mai mare parte din marmura existenta la acea vreme in biserica a fost scoasa de turci si folosita pentru zidirea si impodobirea Domului Stancii, aflat in Ierusalim.

 

In anul 1757, grecii au ocupat biserica si pestera si de atunci Patriarhia Ierusalimului a ramas posesoarea Bisericii Nasterii si a Sfintei Pesteri. Intre anii 1810 si 1829, armenii au pus stapanire pe bratul nordic al transeptului bazilicii.

 

Alte incercari prin care a trecut Biserica Nasterea Domnului din Betleem au fost cutremurul din anul 1834 si incendiul din anul 1869, care au distrus mobilierul din lemn al pesterii. Cu toate acestea, biserica a supravietuit tuturor incercarilor la care a fost supusa.

 

De-a lungul anilor, biserica a fost extinsa si astazi acopera aproximativ 12.000 mp. In anul 1847, furtul stelei din argint a provocat o criza internationala, care a dus in cele din urma la Razboiul din Crimeea (1854-1856), impotriva Rusiei.

 

Autoritatile romano-catolice, greco-ortodoxe si apostolice-armene administreaza biserica in comun, din anul 1852. Toate cele trei traditii mentin comunitatile monahale in zona.

 

Strctura Bisericii Nasterea Domnului din Betleem este in ptrezent o combinatie de doua biserici, cu o cripta dedesubt, Grota Nasterea Domnului, unde s-a nascut Iisus.

 

Se intra in bazilica pe o usa foarte joasa, numita "Usa Umilintei", care este este o usa de dimensiuni mici, incrustata in zidul gros din piatra, de la intrare. Ea a fost facuta in perioada otomana, cu scopul de a impiedica necredinciosii sa intrre calare. De asemenea, in afara faptului ca oricine trebuia sa descalece de pe cal pentru a intra in biserica, usa obliga vizitatorii sa plece capul in semn de cinstire a locului. Un alt motiv al dimensiunilor usii ar fi putut fi si acela al apararii in cazul unui atac al musulmanilor.

 

Bazilica principala a Nasterii Domnului este intretinuta in prezent de Patriarhia Greco-Ortodoxa a Ierusalimului. A fost proiectata ca o bazilica tipic romana, cu cinci nave formate din 44 coloane corintice si o absida la capatul de est, unde este sanctuarul. Biserica are fragmente de mozaicuri murale aurii, care acopera peretii laterali si care sunt acum in mare parte degradate. Aceste mozaicuri dareaza din anul 1160.

 

Coloanele sunt inalte de sase metri, au culoarea rosie, sunt din piatra de provenienta locala, sunt asezate pe patru randuri si sustin capiteluri de marmura alba, impodobite frumos cu acante, iar deasupra fiecareia, pe abaca, se afla o rozata sculptata, cu o cruce greceasca. Majoritatea coloanelor au fost luate din biserica initiala a Imparatului Constantin, din secolul al IV-lea.

 

Dintre cele 44 de coloane ale navei, 13 pastraeza inca picturi de pe vremea Cruciatilor, care infatiseaza mai multi sfinti si pe Maica Domnului cu Pruncul. Starea acestor picturi nu este foarte buna, datorita vechimii lor si a mijloacelor de iluminat ale bisericii. 

 

Nava incapatoare s-a pastrat intacta inca de pe vremea Imparatului Iustinian, dar tavanul a fost restaurat in secolele al XV-lea si al XIX-lea.

 

De atunci, podeaua originala in stil roman a fost acoperita in perioada otomana, dar exista o trapa in podeaua moderna care se deschide pentru a scoate la iveala o portiune din podeaua originala cu mozaic. Biserica are trei altare: unul central, care apartine grecilor ortodocsi si doua mai mici, aflate in absidele laterale, care apartin armenilor. Biserica are, de asemenea, o catapeteasma mare aurita si o gama complexa de lampi in intreaga cladire.

 

Grota Nasterii Domnului, o pestera subterana situata sub bazilica, consacra locul unde se spune ca s-a nascut Iisus. Locul exact este marcat sub un altar de o stea din argint cu 14 colturi, plasata pe podeaua de marmura si inconjurata de lampi de argint. Altarul este neutru din punct de vedere confesional, desi prezinta in primul rand influente aposolice armene.

 

Pe marginea stelei din argint se afla o inscriptie in limba latina, care spune: "Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est" ("Aici s-a nascut Iisus Hristos di  Fecioara Maria" - inscrptia dateaza din anul 1717).  Steaua din argint este strajuita de 15 candele care ard in permanenta. Dintre acestea, 6 sunt ale grecilor, 5 ale armenilor si 4 ale latinilor.

 

Pestera este pavata cu marmura si tot mobilierul ei provine de dupa incendiul din anul 1869, cu exceptia portilor din bronz ale intrarilor de sud si de nord, care dateaza din secolul al VI-lea, de pe vremea Imparatului Iustinian.

 

Un alt altar din grota, din Capela Ieslei, care este intretinut de romano-catolici, marcheaza locul unde in mod traditional, Fecioara Maria a depus pruncul in iesle. Langa acesta se pastreaza unele fragmente de mozaic care dateaza din secolul al II-lea.

 

Exteriorul Bisericii Nasterea Domnului din Betleem, in urmatoarele 8 fotografii.

 





Usa Umilintei, in urmatoarele doua fotografii.

 



Interiorul Bisericii Nasterea Domnului din Betleem, in urmatoarele fotografii.

 




Mozaicurile aurii de pe peretii laterali si coloanele corintice cu picturi de pe vremea Cruciatilor, in urmatoarele doua fotografii.

 



Tavanul bisericii, in urmatoarea fotografie.

 


Mozaic de pe vremea Imparatului Constantin, secolul al IV-lea (a fost redescoperit in anul 1934), in urmatoarea fotografie.

 


Altarul bisericii ortodoxe, cu catapeteasma mare aurita, in urmatoarele doua fotografii.

 




Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului "Maica Domnului Betleemita" (singura icoana in care Maica Domnului zambeste de bucuria Nasterii Domnului), in urmatoarea fotografie. Ea se afla langa scarile care coboara in Grota Nasterii Domnului.

 


Intrarea in Grota Nasterii Domnului, in urmatoarea fotografie. Am stat la coada cam 10 minute sa intram in grota.

 


Altarul din Grota Nasterii Domnului, cu steaua din argint, in urmatoarea fotografie.

 






 

Biserica Sfanta Ecaterina

 

Dupa trecerea prin Pestera Nasterii Domnului, aflata sub altarul bisericii ortodoxe, niste trepte duc in partea nordica a bisericii. De aici, o usa duce spre Biserica Sfanta Ecaterina. Romano-catolicii au construit aceasta biserica in anul 1881, imediat dupa Razboiul din Crimeea si au inchinat-o Sfintei Ecaterina din Alexandria.

 

Biserica Sfanta Ecaterina o biserica romano-catolica, care a fost construita in stilul renasterii gotice, mai moden, si de atunci a fost modernizata in continuare, conform tendintelor liturgice care au urmat Vatican II.

 

In aceasta biserica Patriarhul Latin al Ierusalimului celebreaza Liturghia de la miezul noptii in Ajunul Craciunului. Anumite obiceiuri, respectate inca in aceasta Liturghie de la miezul noptii preced Vatican II, dar ele trebuie mentinute, deoarece "status quo" (obiceiurile, drepturile si indatoririle diferitelor autoritati bisericesti care au in custodie locurile sfinte) a fost stabilit legal de un firman in anul 1852, sub Imperiul Otoman si este in vigoare si astazi.

 

Biserica romano-catolica Sfanta Ecaterina si Manastirea Franciscana, strans lipite de Bisrica ortodoxa a Nasterii Domnului sunt si ele locuri de pelerinaj. Potrivit traditiei, aceasta biserica a fost construita pe locul in care Iisus Hristos i-a aparut in chip vazut Sfintei Ecaterina din Alexandria, anuntandu-i moartea martirica, in jurul anului 310.  Astazi, trupul sfintei Ecaterina se afla pe muntele Sinai.

 

Prima marturie istorica care aminteste de Biserica Sfanta Ecaterina dateaza din secolul al XV-lea, iar cladirea actuala are si o parte dintr-o manastire cruciata din secolul al XII-lea, construita tot pe acest loc. Sub temelia acestei biserici s-au descoperit si urme monahale din secolul al V-lea, identificate cu locuirea aici a Sfantului Ieronim.

 

Sfantul Ieronim s-a nascut in nordul Italiei, in anul 347 si s-a remarcat ca un mare om de cultura, si un bun cunoscator al limbilor vremii sale. Pentru a cunoaste mai bine limba, cultura, istoria si locurile biblice, el s-a mutat in Betleem, aproape de Biserica Nasterea Domnului, intr-o pestera mica.

 

In acea pestera el a tradus Vechiul Testament. Pestera Sfantului Ieronim poate fi vizitata dupa ce se iese din Biserica Ortodoxa a Nasterii Domnului si se merge spre Biserica romano-catolica Sfanta Ecaterina, care adaposteste pestera sfantului.

 

Sfantul Ieronim a tradus pentru prima data Vechiul Testament din limba ebraica in limba latina, limba oficiala a Imperiului Roman. Dupa o munca de 15 ani, el a reusit sa traduca integral textul Vechiului Testament. Aceasta opera a fost numita "Vulgata", aratand limba simpla si populara in care a fost facuta traducerea.

 

Biserica Sfanta Ecaterina a fost extinsa in perioada 1881 - 1882, cu fonduri de la imparatul Austriei, pe ruinele unei manastiri mai vechi, care a fost construita in perioada cruciata, detinuta de calugarii augustini. Actuala biserica este o bazilica moderna, cu trei abside. In partea de nord-vest a bisericii se afla manastirea franciscana.

 

In dreptul usii de pe peretele vestic se afla o curte mica interioara, care a fost restaurata in anul 1948 de catre A.Barluzzi, care a folosit la restaurare coloane si capiteluri de la o manastire din secolul al XII-lea. In centrul acestei curti se afla o statuie a Sfantului Ieronim, iar pe frontonul bisericii se afla stauia Sfintei Ecaterina. Tot in aceasta curte se afla statuia Sfintului Gheorghe, care ucide balaurul.

 

Interiorul Bisericii Sfanta Ecaterina, in urmatoarele 4 fotografii.

 




 

Pesterile si capelele de sub Biserica Sfanta Ecaterina

 

Imediat in partea dreapta, dupa intrarea in biserica, se afla niste trepte care duc spre pesterile si capelele de sub biserica, cum ar fi: Capela Sfantului Iosif, care comemoreaza aparitia ingerului lui Iosif, poruncindu-i sa fuga in Egipt (Matei 2:13), Capela Nevinovatilor, care comemoreaza copiii ucisi de Irod (Matei 2:16-18) si Capela Sfantului Ieronim, unde in mod traditional a tradus Biblia in latina (Vulgata).

 

Mormantul Sfantului Ieronim si Camera sa de lucru unde se spune ca ar fi tradus cartile sunt doua dintre cele mai iubite locuri ale pelerinilor romano-catolici care ajung aici. Pe partea laterala a pesterii Sfantului Ieronim se afla un pat din piatra, unde a stat trupul sau, pana a fost luat la Roma si depus la Biserica Sfanta Maria Maggiore.

 

O usa de pe peretele sud-vestic al bisericii conduce spre Camera Cruciatilor, care dateaza din secolul al XII-lea. Atunci, cruciatii au zidit capatul nordic al naosului lui Iustinian, pentru a construi un turn clopotnita. Pe peretii capelei sunt ramasite de fresca din vremea cruciatilor, restaurate partial in anul 1950.

 

Pesterile si capelele de sub Biserica Sfanta Ecaterina, in urmatoarele 4 fotografii.

 

Capela Inocentilor

 

Pestera Sfantului Ieronim

 


Curtea interioara a Bisericii Sfanta Ecaterina, in urmatoarele 3 fotografii.

 

Statuia Sfantului Ieronim

 

Frontonul bisericii, pe se afla stauia Sfintei Ecaterina

 

Statuia Sfintului Gheorghe

 

 

 

Recomand vizitarea Bisericii Nasterea Domnului din Betleem!

 

 

 

 

 

 





Comments

Popular posts from this blog