Iordania-Petra-Canionul Siq-partea a II-a

 

IORDANIA - PETRA -

CANIONUL SIQ - PARTEA a II-a

 

 

In acest articol va prezint Canionul Siq din Petra, Iordania, partea a II-a.

 

 

Daca doriti mai multe informatii despre Canionul Siq din Petra, Iordania, partea I, le gasiti aici.

 

Petra si nabateenii (continuare din articolul precedent)

 

Ce este inca neclar in Petra este aspectul vietii din oras. Este foarte probabil ca golul Petrei sa fi fost luat de o unitate monumentala, a carei pol sa fi fost strada care merge de-a lungul cursului bine regimentat al Wadi Musa, inconjurat de sedii de locuit si suburbii, aflate mai departe.

 

Casele oamenilor obisnuiti trebuie sa fi fost simple, cu un etaj sau doua, cladiri patrate, construite din piatra si caramizi arse la soare, cu un acoperis plat, varuite si tencuite si cu ferestre care dadeau de obicei in curtea interioara, bogata in verde, daca era posibil. Aranjate astfel incat sa fie unele langa altele, aceste asezari lasau o camera mica pentru o retea de alei dispuse dupa conturul terenului si foarte ingusta, incat sa asigure cat mai multa umbra.

 

Deaorece nu era lemn din abundenta in regiune, elementele structurale cum ar fi grinzile, ramele, usile si ferestrele trebuiau sa fie refolosite mereu. Mai mult, camerele interioare nu erau mai late de aproximativ 3 metri, datorita marimilor mici ale grinzilor folosite pentru acoperisuri. Cu toate acestea impreuna, Petra nu era diferita de niciun sat vechi iordanian. De asemenea, in timpul celor mai fierbinti luni, oamenii dormeau probabil in corturi amenajate pe acoperisurile plate.

 

Aceste intinderi de case mici erau interpuse cu zone cultivate si livezi, in timp ce ici colo se ridicau cladiri ale maselor largi, ale publicului si cladiri religioase. Alte locuinte, conectate de terase si scari, au fost sapate in roca vaii care inconjura orasul. Proaspete si confortabile, ele aveau pereti si tavane infrumusetate cu picturi policrome care aratau influenta stilului lumii elenistice si romane: aripi arhitecturale, usi false, sau creatii mici fanteziste cum ar fi pergole false si gradini infloritoare.

 

Asa cum s-a demostrat de excavarile actuale in curs (2006), in "districtul" cunoscut ca ez-Zantur (in spatele Marelui Templu), in secolul I I.Hr., nabateenii locuiau deja in case somptuoase, a caror frumusete a fost adesea mentionata de Strabo. Ele au inclus camere numeroase si spatioase, pentru relatii sociale si intruniri, in conformitate cu stilul elenistic - roman, in jurul peristilurilor si vestibulelor cu colonade.

 

Ambiantele, cu flori din piatra erau cu stucaturi si pictate abundent cu policromii bogate; partea rezidentiala mai putin ingrijita a casei a fost amenajata neregulat, in conformitate cu obiceiul din est.

 

Templele si edificiile publice, cum ar fi Qasr el Bint sau Templul Leilor Inaripati au fost construite inalte, cu piatra care a fost extrasa neincetat din carierele din jurul orasului; chiar daca ele au infatisat urme ale influentei elenistice mai intai si ale celei romane, mai tarziu, aceste monumente expuneau in intregime caracteristici originale, structurale si decorative. Qasr el Bint insusi, cu aspectul sau patrat, declara autonomia nabateenilor, pe care constructorii locali au dobandit-o cu privire la canoanele clasice.

 

Nabateenii au fost ca buretii, gata sa absoarba toate ideile de la popoarele cu care au intrat in contact. Astfel, in cladirile mari ale Petrei, elemente siriene, egiptene, grecesti si romane s-au contopit liber impreuna si au fost imbinate prin solutii nemaivazute, printre care este folosirea masiva a asa numitului capitel nabateean sau "cu coarne", adica o inventie locala. Este, de asemenea evident (de exemplu, in fatada Manastirii Palatului) ca "proportiei de aur" in diferitele parti, comune cladirilor caselor grecesti si romane i s-a acordat putina atentie aici.

 

De asemenea, decoratia sculpturala a acestor edificii reflecta situatia mentionata: nabateenii, asa cum am mai zis, nu aveau o traditie figurativa proprie si, incepand cel putin de la sfarsitul secolului I I.Hr., atelierele sculptorilor, modelatorilor si artistilor care au fost instruiti in strainatate (daca nu chiar strainii) trebuie sa fi fost active in oras.

 

De-a lungul perimetrului sau, orasul celor vii s-a amestecat incet, dar sigur cu orasul mortilor; asemenea combinatie neobisnuita, care este dificil de inteles pentru noi, trebuie sa fi fost a doua natura a nabateenilor, datorita crezului lor religios. In zilele noastre, avand in vedere faptul ca nu a mai ramas nimic din orasul propriu-zis, atentia vizitatorilor se focuseaza pe necropole, unde sunt cateva sute de morminte (mai mici sau mai mari si elaborate) si unde pana acum au fost catalogate in Petra nu mai putin de 3.000 de repere, de la morminte la betile (betilele sau baetylus sunt pietre sacre, care se presupune ca au fost inzestrate cu viata sau au dat acces la o zeitate) simple, taiate in roca. Cateva dintre ele sunt piese de arta extraordinare, chiar daca multe, desi fasonate, sunt chiar mai modeste, in comparatie cu capodoperele grecesti sau romane contemporane.

 

Stilurile sunt mai degraba eterogene si cativa savanti cred ca fiecare reprezinta un aflux cultural diferit. Altii cred in schimb ca modelele arhitecturale variate nu corespund deloc unei secvente cronologice si au fost toate in acelasi timp, pe o perioada de cel putin 3 secole, cea ce pare logic, dat fiind faptul ca cele catreva morminte ar putea fi atribuite la cele mai "recente" stiluri. In scop practic, stilurile arhitecturale variate au fost clasificate dupa tipuri.

 

Primele morminte, care pot fi atribuite secolelor IV - III I.Hr. sunt mormintele de sant, adica simple camere dreptunghiulare sapate in roca; putin mai tarziu au aparut mormintele fantana, care inseamna camere hipogee la care se ajungea printr-un fel de horn. Foarte similare sunt si mormintele dromos, unde fantana a fost substituita cu un coridor care ducea la camera funerara.

 

In secolul al II-lea I.Hr. au inceput a se raspandeasca mormintele in stilul asirian, ale caror fatada simpla, omogena era acoperita de un rand sau doua de trepte ca merloanele, importate  de fapt din Siria; usa putea fi asezata intre pilastri si acoperita cu un antablament simplu. In acelasi timp a evoluat un tip de capitel bazat pe stilul clasic, corintic. Oricum, fiind foarte simplificat este numit "cu coarne" sau nabateean si a fost folosit foarte mult in mormintele cavetto, unde fatada este surmontata de o cornisa curbilinie, frumoasa, pe care se sprijina doar doi merloni enormi, ca treptele (de aceea se mai numesc si morminte de scari).

 

Mai mult, frontul este inclus in benzile pilastrilor, care au capiteluri nabateene, in timp ce usa este imbogatita cu un  antablament mai mult sau mai putin complex. O elaborare a acestui model este data de mormantul cornisa dubla, unde, sub cornisa cavetto este inserata o cornisa de tip clasic. Aticul inclus intre cele doua cornise poate fi accentuat de pilastri scurti, cu capiteluri nabateene, in timp ce usa este de obicei surmontata de un pediment cu fronton triunghiular.

 

Din a doua jumatate a secolului I I.Hr., motivele arhitecturale si decorative care au venit din lumea elenistica au fost de atunci adoptate in dictionarul arhitectural nabateean, dand astfel nastere mormintelor in stil nabateean clasic, dintre care el Khazneh (Trezoreria) este cel mei superb exemplu. Dorind maretie din ce in ce mai exagerata, dimensiunea mormintelor a devenit colosala si au fost introduse solutii inovative - cum ar fi tholosul, adica un mormant din stup, cu elemente invechite pana atunci (cum ar fi rozete sau animale infatisate in stilul heraldic), care denota caracterul provincial, chiar mai original decat a fost, al arhitecturii nabateene.

 

Exemple ale acestei arhitecturi sunt, pe langa Trezorerie, Mormantul cu Pedimentul Despicat, Mormantul Renascentist, Bab el Siq Triclinium, Mormantul Corintic, Mormantul lui Sextius Florentinius.

 

Datand de dupa cucerirea lui Traian din 106 D.Hr., sunt cateva morminte rare cu pediment (insemnand ca sunt similare cu fatada unui templu roman tetrastil), care pot fi atribuite stilului roman clasic: Mormantul Soldatului Roman si cel aproape similar, Mormantul Wadi al Najr, pe langa alte cateva exemple care nu s-au conservat bine. Mormantul Palatului si el Deir, care pot fi clasificate ca fiind in stilul clasic nabateean, datorita dificultatii legate de data constructiei si a functie lor, raman unice.

 

Chiar si asa - numitele morminte arc, a caror usa este surmontata de fronton curbiliniu simplu sau timpan sunt destul de provocatoare: in concordanta cu cativa savanti, ele sunt din aceeasi epoca cu cele asiriene sau cavetto, iar in concordanta cu altii ele pot fi atribuite dominatiei romane.

 

Pentru a incheia, spunem cateva concluzii practice. Mormintele sapate in piatra ale Petrei pot da impresia unei risipe incredibile de resurse si energie. Oricum, pentru a ciopli o camera sau o fatada intr-o piatra moale este, in multe privinte mai usor si mai ieftin decat sa ridici o cladire, deoarece peretii si tavanul exista deja.

 

Studiul asa-numitului Mormant Neterminat ne-a permis sa intelegem ca lucrarea de cioplire incepea de la varf in jos. Cu ajutorul schelelor din lemn, dar si datorita platformelor mobile, muncitorii erau sustinuti de manevrabili printr-un sistem complex de franghii si trebuiau mai intai sa indrepte suprafata stancoasa cu tarnacoape, dalti si fierastraie pentru piatra. Pe aceasta suprafata plana, impartita in patrate, cu firul cu plumb, desenul general al detaliilor arhitecturale era conturat, care era eventual cioplit si sculptat in relief in masa rocii. Fiecare element trebuia apoi slefuit si terminat, pe langa cioplirea camerei funerare sau a interiorului si a camerei hipogee.

 

Deoarece piatra tare nu permitea de obicei executia rapida a detaliilor decorative, in cateva cazuri (in special deasupra portalurilor), cateva modelari in piatra mai tare au fost inglobate in crestaturi corespunzatoare, care puteau fi eventual cioplite pentru a produce detalii mai bune. In cateva cazuri se stie ca s-a folosit mortar pe fatade (mai comun in camerele interioare), dar, pana astazi se pare ca teoria care spune ca fatadele erau cel mai mult facute cu stucaturi si pictate, este nefondata.

 

Printre altele, este evident ca, dupa prelucrare, policromia bogata de gresie se uzeaza in timp, probabil din cauza oxidarii; in locurile unde roca era erodata mai mult s-a pus marmura. Acest fapt trebuie sa fi dat aspectul fatadelor mai uniform in comparatie cu felul in care arata astazi.

 

In concluzie, structurile in roca ale Petrei sunt "lucrari convertite in piatra", fixate laborios in stanca, ca o indemanare pentru angajament si o marturie a maiestriei si sensibilitatii rafinate: de acee merita toata admiratia si atentia noastra, astfel incat sa poata fi pastrate cat mai mult posibil.

 

Canionul Siq (continuare din articolul precedent)

 

Inainte de a intra in canionul umbros, trebuie sa spunem cateva detalii. Cursul Wadi Musa, acoperit de un pod din beton armat pare aici ca este blocat de un baraj (care este din anul 1991), transportand viiturile bruste spre dreapta catre un sant impresionant, de 100 metri lungime, pe partea muntelui, care se schimba brusc intr-un tunel real. Atat podul cat si malul inlocuiesc structuri similare, care au fost construite spre sfarsitul secolului I I.Hr. de inginerii nabateeni, care au construit si noul curs al torentului si tunelul de 86 metri lungime.

 

De fapt, nabateenii, pentru a preveni valurile potopului de la revarsarea continua in canion, care era una dintre intrarile care duceau in oras, provocand astfel distrugeri recurente, au fortat cursul de apa din interiorul Wadi Muthlim invecinat, cunoscut, de asemenea ca Micul Siq. Astfel, apele Wadi Musa au fost deviate indelung in jurul masivului Gebel al Khubtha si s-au intors eventual, linistite, in albia raului antic in golul Petrei, chiar la intrarea in Strada Colonadelor.

 

Langa gura tunelului se vede un bloc djinn; cele doua nise originale trebuie sa fi gazduit la fel de multe statui. Nu se stie cand a fost construita aceasta usa monumentala, probabil ca trebuie sa fi fost initial inchisa de doua panele grele din lemn; pe baza influentei greco - romane evidente, se spune ca dateaza din a doua jumatate a secolului I D.Hr.; arcul apare mai degraba intr-o litografie a lui David Roberts si ramasitele sale insuficiente se pot vedea in stanga sus, cazute ori in 1896 sau in anul anterior.

 

Aici, la fel ca pe toata lungimea drumului, se observa tot atatea santuri adanci in cele doua flancuri ale rapei: ele sunt canalele legate de Petra, care transportau apa din Izvorul lui Moise si din alte izvoare in imprejurimi si traversau albia Wadi Musa in conducte inglobate in podul nabateean.

 

Apeductul de la nord (si anume cel de pe partea dreapta) pare sa fie cel mai vechi, si apa s-a revarsat probabil in el o lunga perioada de timp (prima jumatate a secolului I D.Hr.), cand fundul defileului a fost reglat cu o inclinatie constanta si pavata cu piatra. Ramasite ale pardoselii originale, neacoperite intre anii 1997 si 1998 sunt vizibile in cateva puncte. Intr-un stadiu mai tarziu, apa din cele doua canale a fost dirijata sa treaca prin tevi si conducte facute din piese cilindrice de teracota (cateva sunt inca la fata locului) unite cu mult mortar; aceasta inventie a limitat dispersia apei, iar presiunea crestea in acelasi timp.

 

De-a lungul Canionului Siq se gasesc numeroase inscriptii in nabateeana si greaca, pe langa aproape 50 betile si nise votive si un grup sculptural descoperit in anul 1998.

 

Cateva largiri naturale din canion trebuie sa fi fost carvanseraiuri, adica statii pentru caravane, care, de-a lungul Petrei duceau spre si de la Mediterana si Arabia, cat si Siria si Egipt; in aceste puncte, de-a lungul peretilor stancosi, se pot observa cateva camere facute de mana omului, probabil erau posturi de garda sau "birouri" ale unui agent fiscal.

 

Am continuat plimbarea prin Canionul Siq, ca in urmatoarele fotografii.

 

Santuri a celor doua apeducte (jos) ale Canionului Siq

 

 

Statia Sabinos Alexendros

 

Acest set lung de betile sau blocuri de piatra sacre a fost lucrarea unei persoane numita Babinos, care a fost maestrul ceremoniilor religioase in onoarea lui Dushara la Adraa (astazi Dar'a in Siria). El si alti maestri au vizitat   Petra in onoarea zeului Dushara, care a fost renumit si aici (in secolelke II si III D.Hr.). Cele doua nise principale infatiseaza betila cu dom a lui Dushara din Adraa (dreapta) si alte zeitai, cum ar fi zeita Allat cu doi lei (stanga). Numele statiei a fost dat dupa unul dintre donatori.

 

La capat se pot vedea reliefuri cu camile.

Statia Sabinos Alexendros, in urmatoarele 8 fotografii.

 

 

 

 

Reliefuri ale Caravanelor Camilelor (100 - 50 I.Hr.)

 

In urmatoarea fotografie este un relief monumental, cu o treime mai mare decat marimea naturala, care infatiseaza caravana reala in procesiune. Relieful consta dintr -un grup de camile si conducatori, care intra in Petra. La aproape 10 metri mai sus este o sculptura similara a unei caravane care paraseste Petra, dar este mult mai erodata. Aceste sculpturi simbolizeaza procesul fara sfarsit al oamenmilor si bunurilor care intrau si ieseau din Petra, a carei economie era bazata pe comertul cu caravane.

 

Prima camila din aceasta procesiune are o cocoasa inalta, ceea ce indica ca face parte dintr-o caravana care cara bunuri. O inspectare indeaproape a grupului superior dezvaluie ca seful grupului, a carei figura s-a pastrat bine, este imbracat intr-o haina de lana lejera, larga. El tine un bat in mana stanga. pentru a ghida animalele.

 

 

In anul 1998, in timpul excavarilor in curs pentru a descoperi podeaua originala a Canionului Siq, a fost dezgropat un grup statuar (erodat in partea superioara), a carui marime era mai mare decat cea naturala, infatisand doi negustori care coborau rapa, urmati de multi dromaderi. Un grup similar mai mic este orientat in directia opusa.

 

Grup statuar, in urmatoarele 6 fotografii.

 

Este incredibil cum se reeflecta lumina in canion si da senzatia de schimbare a culorii stancilor. Urmatoarele doua fotografii le-am facut una dupa alta, cu acelasi aparat si stancile au culori diferite.

 

 

 

Canionul Siq este magnific!