Romania-Dobrogea-Manastirea Sfantul Filip

 

ROMANIA - DOBROGEA - MANASTIREA SFANTUL FILIP

 


 

In acest articol va prezint Manastirea Sfantul Filip, din Dobrogea, Romania.

 

 

Manastirea Sfantul Filip se situeaza la marginea vestica a comunei Adamclisi, in sud-vestul podisului Dobrogei, pe DN3, la 62 de kilometri de municipiul Constanta.

 

Istoria Manastirii Sfantul Filip

 

 Inceputurile acestui asezamant monahal din apropierea cetatii antice Tropaeum Traiani dateaza din anul 2005, cand ieromonahul Andrei Mantea, cu binecuvantarea lui IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a asezat pe un teren donat de familia Stanca, primele baraci provizorii pentru obstea care urma sa munceasca la ridicarea manastirii. I-a urmat ca egumen ieromonahul Pahomie Filip in anul 2006, an in care, la solicitarea lui IPS Teodose,  au fost aduse sfintele relicve ale celor cinci martiri necunoscuti din cetatea Tropaeum-Adamclisi, de la Centrul de Cercetari Antropologice al Academiei Romane in Dobrogea, temporar la Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei.

 

Apoi, in anul 2007 a inceput constructia bisericii Manastirii Sfantul Apostol Filip, situata pe deal, la sud de situl arheologic al cetatii Tropaeum Traiani, la cca 1 kilometru. Lucrarile de constructii au fost coordonate de staretul de atunci, ieromonahul Pahomie Filip.

 

In toamna aceluiasi an au fost aduse sfintele moaste ale celor cinci martiri crestini, pentru a fi depuse in raclele din cripta-altar a bisericii-paraclis, cu ocazia hramului manastirii, care este pe data de 14 noiembrie. Paraclisul manastirii are ca patroni pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel si este o constructie cu suprafata de 150 mp, fundatia din beton armat, peretii confectionati din barne groase de lemn, captusiti pe ambele fete cu sipci lemnoase tencuite si gletuite. Acoperisul este confectionat din tabla de cupru pe suport de scanduri si are o turla hexagonala pe naos si doua cruci din inox aurit.

 

La subsolul paraclisului a fost construita o cripta in care se pastreaza raclele cu moastele sfintilor mucenici, asemanatoare criptei in care au fost gasite. Paraclisul a foast sfintit pe data de 14 noiembrie 2007 de catre IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Au fost construite in acelasi timp cladirea chiliilor, trapeza si anexele gospodaresti. Acestea se afla pe latura de vest a terenului manastirii, intr-o cladire dreptunghiulara, construita din caramizi de lut nears si acoperita cu tigla.

 

Din anul 2008, lucrarile de finisaj si pictare a bisericii au fost coordonate de actualul staret, Ieromonahul Dorotei Rambet. Pictura bisericii a fost facuta de pictorul Sergiu Ivas, in stilul bizantin autentic, utilizand culori tempera pe suport special de fresca si foita de aur.

 

Catapeteasma, iconoistasul si stranele au fost facute din lemn sculptat de catre mesterul nemtean Ion Hantas, care a facut si usile din lemn masiv de la intrarea de vest in pronaosul bisericii. In fata bisericii paraclis actuale a fost construit un atrium, o curte interioara cu arcade, cu coloane placate cu piatra, in aceeasi nota cu cetatea antica vecina.

 

Tot pe terenul bisericii, vis-a-vis de intrarea in biserica s-a construit turnul clopotnitei, din beton armat placat cu piatra, acoperit cu tigla si cu o cruce mare din inox galben in varf. Pe latura de sud a atriumului s-a construit cladirea arhondaricului, din cadre de grinzi din beton armat cu pereti din caramida arsa. Cladirea are suprafata la sol de 300 mp, cu parter, etaj si mansarda. Mansarda a fost construita pe schelet metalic, cu pereti din sandwich-uri din insertie metalica.

 

Biserica manastirii a ars intr-un incendiu in anul 2019, dar calugarii au amenajat un paraclis cu ajutorul donatiilor credinciosilor, iar pe locul fostei biserici se ridica un altar de vara.

 

Noua biserica va reflecta mostenirea romanica a crestinatatii romanesti, intr-un loc apropiat de cetatea Tropaeum Traiani, unde au existat in antichitate cinci bazilici si unde s-au descoperit cei cinci martiri de la Adamclisi.

 

Forma bazilicala simpla, mai rar intalnita pe meleagurile romanesti, se va inspira din edificiile precum Basilica Sfantului Nicolae din Bari sau Biserica Sfantului Mare Mucenic Dimitrie din Salonic.

 

Biserica manastirii adaposteste moastele Sfantului Apostol Filip, Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, impreuna cu moastele sfintilor cinci martiri necunoscuti descoperiti in cetatea Tropaeum.

 

Mi-a placut foarte mult la Manastirea Sfantul Filip! Am fost intampinati de un calugar, care ne-a condus pe terenul manastirii si ne-a dat explicatii. Se strang fonduri din donatii pentru ridicarea noii biserici.

 

Manastirea Sfantul Filip, in urmatoarele fotografii.

 






Pictura din biserica veche, care a supravietuit incendiului, in urmatoarea fotografie.

 



Picturi din biserica veche, care au supravietuit incendiului, in urmatoarele 3 fotografii.

 



Constructia noii biserici, in urmatoarele doua fotografii.

 



Paraclisul nou amenajat, in urmatoarele 9 fotografii.

 



 

Racla cu moaste


 

Recomand vizitarea Manastirii Sfantul Filip, din Dobrogea, Romania!

 




Comments

Popular posts from this blog