Viena-Trezoreria Imperiala-partea aII-a

VIENA - TREZORERIA IMPERIALA -

PARTEA a II-a

In acest articol va prezint Trezoreria Imperiala din Viena, partea a II-a.

Daca doriti mai multe informatii despre Trezoreria Imperiala din Viena, partea I, le gasiti aici.

Sfantul Imperiu Roman - context

Numele "Sfantul Imperiu Roman" deriva de la ideea si actiunea conducatorilor Europei de vest medievale a continuarii "Imperium Romanum" a antichitatii clasice. Ca urmare a initierii sale sub Carol cel Mare, care a fost incoronat imparat de Papa in anul 800, "Imperiul romanilor" crestin medieval, a inceput sa prinda forma in secolul al X-lea.

Denumirea "Sfant" a intrat in uz in secolele XII si XIII. Completarea "a natiunii germane" la numele imperiului a inceput sa apara la sfarsitul secolului al XV-lea. Imperiul a fost compus din diverse teritorii care s-au bucurat de un grad de independenta mai mare sau mai mic si l-au recunoscut pe rege sau pe imparat ca suveranul lor. La cea mai mare extindere a sa, imperiul a inclus parti extinse ale Europei centrale, inclusiv teritorii din Franta si Italia. Imperiul s-a dizolvat cand 16 printi germani au format o alianta cu Napoleon si s-au retras. Dupa care, pe 6 asugust 1806, Imparatul Francisc al II-lea a proclamat desfiintatea imperiului.

O particularitate a Sfantului Imperiu Roman pana la dizolvarea sa din anul 1806 a fost caracterul sau de monarhie electiva. Din anul 1257, cercul numitilor sa aleaga regele a fost restrictionat la printii-electori. Legea imperiului, Bula de Aur din 1356, a desemnat trei electori spirituali si patru laici: arhiepiscopii de Mainz, Trier si Köln si Regele de Boemia, Contele Palatin al Rinului, Ducele de Saxonia ai Margraful de Brandenburg.

In Evul Mediu, seful imperiului dobandea prin alegeri si incoronare titlul de rege. Pentru a-si asuma titlul de imparat, oricum, el trebuia sa fie uns si incoronat de Papa de la Roma. Abia in anul 1508, Maximilian I a stabilit titlul de "imparat roman ales", care a inlaturat rolul Papei.

Sfantul Imperiu Roman: alegerile si incoronarea

Alegerea si incoronarea conducatorului imperiului urma procedurile si ceremoniile care s-au desfasurat de-a lungul secolelor. Aceste obiceiuri erau codificate in Bula de Aur din 1356 si in notiunile de baza ale lor, observate pana la sfarsitul imperiului (1806).

In timpul Evului Mediu, alegerea si incoronarea nu aveau loc in general in aceeasi locatie. Din 1147, alegerea era tinuta de obicei in Frankfurt am Main, in timp ce incoronaea trebuia sa aibe loc in Aachen. Intre 936 si 1531, un total de 31 de regi au fost incoronati in Catedrala din Aachen si au urcat pe tronul lui Carol cel Mare.

Oricum, incepand cu 1562, incoronarile s-au tinut in cea mai mare parte in Frankfurt am Main. Rapoartele oficiale ("Diarien") de la inceputurile timpurilor moderne au consemnat ceremoniile in detaliu: procesiunea avea loc in catedrala, incoronarea cu regalia imperiala si banchetul la Primarie.

In Epoca Iluminismului, ceremoniile antice prin care Sfantul Imperiul Roman si-a proclamat continuitatea veche, care data de la Carol cel Mare, erau din ce in ce mai curioase.

Johann Wolfgang von Goethe in "Poezie si adevar", a amintit de incoronarea lui Josef al II-lea la Frankfurt, in 1764: "Tanarul rege (...) se tara in hainele voluminoase si cu bijuteriile coroanei lui Carol cel Mare ca cineva deghizat, astfel incat, din cand in cand, aruncand o privire catre tatal sau, nu a putut rezista sa nu zambeasca. Coroana, care intr-adevar ar fi trebuit sa fie prevazuta cu o captuseala, statea in varful capului sau ca un acoperis superior".

Tocmai acesta ceremonie de incoronare este reprezentata in pictura la scara larga din aceasta camera, care arata procesiunea de incoronare a lui Josef al II-lea, la Catedrala de la Frankfurt.

Sfantul Imperiu Roman - Habsburgii si Imperiul

Alegerea Contelui Rudolf von Habsburg ca rege in anul 1273 a pus capat Interregnului "epoca fara imparat" in Sfantul Imperiu Roman. A stabilit, de asemnea, dominatia acestei case in pamanturile austriece (camerele 1,2) si rolul important pe care l-au jucat in imperiu in secolele urmatoare. Oricum, in secolul al XIV-lea, dinastia Luxemburg a determinat destinul imperiului.

Sub Imparatul Carol al IV-lea a fost emisa Bula de Aur, care stabilea alegerea regelui Sfantului Imperiu Roman de catre sapte printi-electori (1356). Circumstantele prin care Habsburgii nu erau inclusi printre acesti electori i-a dat ocazia Ducelui Rudolf al IV-lea (1339 - 1365) sa inventeze titlul de arhiduce pentru casa sa. Aceasta revendicare s-a bazat pe documente falsificate, Priviligium Maius (camera 1).

In anul 1438, prin Albert al II-lea, un Habsburg a urcat din nou pe tronul lui Carol cel Mare. Habsburgii aveau sa domneasca de acum inainte in Sfantul Imperiu Roman pana la dizolvarea imperiului din anul 1806, cu exceptia anilor 1742 - 1745. Prin achizitia Coroanei Boemiei din anul 1526, Habsburgii si-au securizat in sfarsit cel mai mare rang printre secularii printi-electori. Pictura din camera il arata pe Imparatul Matia I (1557 - 1619) in demnitatea sa de Rege al Boemiei, un titlu de o importanta speciala pentru dinastie.

La alegerea unui rege al Sfantului Imperiu Roman, un print-elector trebuia sa poarte o roba speciala. Pe langa mantie, erau si manusi si o bereta patrata caracteristica, din hermina tunsa. Robele tesute in matase si aur din centrul camerei au fost facute probabil pentru Ferdinand al IV-lea (1633 - 1654), care a fost incoronat rege al Boemiei in anul 1646 si al Sfantului Imperiu Roman in anul 1653.

Sfantul Imperiu Roman - istoria regaliei imperiale

Regalia imperiala este singurul ansamblu cuprinzator de bijuterii ale coroanei din Europa de vest medievala care a fost pastrat. Au fost produse numeroase obiecte care au alcatuit bijuteriile coroanei, in diferite perioade si locatii; cele mai vechi dateaza din secolul al VIII-lea, iar cele mai recente de la inceputul secolului al XVI-lea.

Din secolul al XI-lea, ansamblul regalia a inceput sa capete statutul de simbol al suveranitatii. El era expresia evidenta a legitimitatii si autoritatii sefului imperiului, a puterii sale de comandant si judecator, cat si a relatiei sale cu biserica si cresatinatatea. "Keyserliche Zeychen" sau simbolurile imperiale au fost inregistrate pentru prima data intr-un inventar din anul 1246.

Incepand cu secolul al XIV-lea, ele au fost considerate relicve ale lui Carol cel Mare, care a fost canonizat in anul 1165. Din acest motiv, la sfarsitul Evului Mediu, aceste obiecte au fost expuse frecvent publicului.

Locatia unde era tinuta regalia imperiala s-a schimbat frecvent in timpul Evului Mediu. In anul 1424, Regele Sigismund a avut un grup mare de mantii, insigne si relicve depozitate la Nuremberg. O parte din acest ansamblu a fost transferat ulterior pentru a fi folosit la incoronare si adus pentru scurt timp impreuna cu cele trei piese tinute in Aachen (camera 11).

Deoarece Napoleon a avansat in teritoriile Sfantului Imperiu Roman, regalia imperiala a fost evacuata din cele doua orase si adusa in sfarsit la Viena, in anii 1800 si 1801, in rezidenta imparatului domnitor, Francisc al II-lea. Aici, regalia a fost depusa la Trezoreria Imperiala.

Ca urmare a "Anschluss", anexarea de catre Germania Nationala Socialista a Austriei, in anul 1938, intregul grup de obiecte a fost mutat la Nuremberg. La sfarsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial, Comisia de Control a Aliatilor a alocat regalia imperiala Austriei si in anul 1946 obiectele au fost returnate la Viena.

Sfantul Imperiu Roman - robele de incoronare

Cele mai multe dintre robele din acesta camera au fost produse la Palermo in secolul al XII-lea si la inceputul secolului al XIII-lea. Mantia de Incoronare semi-circulara din matase rosie, cu reprezentarea unui leu rosu care supune o camila, vesmintele exterioare lungi, brodate bogat, precum si pantofii, ciorapii si manusile, impreuna cu centura reflecta, pe baza inscriptiilor si a dovezilor lor o legatura cu regii normanzi ai Siciliei. Designul in ansamblu si elementele de decoratii sunt derivate din vesmintele de la Curtea imparatilor bizantini.

Textilele cele mai vechi au ajuns probabil in imperiu prin Imparatul Henric al VI-lea din dinastia Hohenstaufen. El s-a casatorit cu printesa normanda Constanta, in anul 1186 si a devenit rege al Siciliei in anul 1194. In imperiu se credea ca aceste vesminte erau preotesti, folosite pentru incoronari si completate cu textile suplimentare. Stola imita un "loros", un tip mai vechi de material textil de origine bizantina sau normanda.

Centura de sase metri lungime, din matase galbena a fost decorata cu vulturii imperiali negri in medalioane, din care numai unul s-a pastrat. Spre deosebire de modul original in care se purta "loros", in Sfantul Imperiu Roman medieval, centura lunga era purtata la stola unui preot si forma o cruce peste piept. Acest fapt poate fi vazut in celebrul portret al lui Carol cel Mare facut de Albrecht Dürer (camera 11).

Dalmatica (vesmant imperial roman si bizantin) mov este brodata cu vulturi si capete incoronate. In acest fel, purtatorul hainei era asociat cu fiara heraldica a Sfantului Imperiu Roman si cu predecesorii sai, ca rege.

Sfantul Imperiu Roman - insignele si relicvele

In plus fata de insignele proprii - coroana, sceptrul, orbul si sabiile - regalia imperiala include doua relicvarii, care pana in secolul al XII-lea erau considerate a fi cele mai importante simboluri ale suveranitatii legitime a imperiului: Lancea Sfanta si Particica din Crucea Adevarata.

Lancea Sfanta a fost mentionata pentru prima data in secolul al X-lea ca garantie a asistentei divine a victoriei in batalii. Adoratia Lancii Pasiunii lui Hristos a devenit raspandita in secolul al XIV-lea. Particica din Crucea Adevarata a fost cumparata probabil din Imperiul Bizantin, in anul 1029. Marea Cruce incrustata cu bijuterii a fost creata ca relicvariu pentru a tine aceste doua relicve, in timpul imparatului Conrad al II-lea (domnie: 1024 - 1039).

In Evul Mediu timpuriu si inalt a existat un numar de coroane care indicau rangul si pozitia domnitorului individual al imperiului. Odata cu trecerea timpului, coroana arcuita - care este expusa in centrul acestei camere - a devenit simbolul prin excelenta al suveranitatii in imperiu. Coroana Imperiala s-a crezut in mod eronat ca este coroana lui Carol cel Mare.

Forma si decoratia sa sunt expresi tangibila a relatiei spirituale dintre divinitate si regatele pamantesti. Coroana a exemplificat, de asemenea, conceptul de conducator ca vicerege al lui Hristos pe pamant.

Legenda spune ca au fost descoperite trei obiecte cand a fost deschis mormantul lui Carol cel Mre, in anul 1000; acestea au fost folosite mai tarziu in ceremoniile de incoronare. Grupul include Punga Sfantului Stefan, sabia purtata de rege la incoronare si Evangheliile Incoronarii, pe care regele si-a depus juramantul.

Lancea Sfanta si Particica din Crucea Adevarata, impreuna cu Marea Cruce incrustata cu bijuterii, in urmatoarea fotografie.

Sfantul Imperiu Roman - incoronarea in picturi

Trei picturi dintr-o serie de sase, care au inregistrat incoronarea lui Josef al II-lea ca rege al Sfantului Imperiu Roman, in Frankfurt in anul 1764 sunt expuse in Trezoreria Imperiala din Viena (camera 9). Una dintre cele doua lucrari din aceasta camera portretizeaza incoronarea de catre trei electori spirituali la altarul Catedralei Sfantul Bartolomeu. A doua pictura infatiseaza ceremonia dublarii, cu o sabie care a urmat incoronarii. Pentru aceasta parte a incoronarii, noul rege avea sa fie condus la un tron construit special, iar in acest fel era inclus in ceremonie actul important de a lua in posesie tronul lui Carol cel Mare la locul antic de incoronare din Aachen.

Alegerea si incoronarea lui Josef al II-lea din anul 1764 a avut loc in timpul vietii tatalui sau, imparatul Sfantului Imperiu Roman Francisc I Stefan. Acest act a urmat practica stabilita deja in timpul Evului Mediu, prin care imparatul se straduia sa-l instaleze pe fiul sau ca ca succesorul sau ca rege al Sfantului Imperiu. Dupa moartea iminenta a tatalui sau, regele putea sa-si asume demnitatea de imparat.

Pentru incoronarea fiului sau, Francisc I a facut copii ale vesmintelor de incoronare medievale (camera 10). El le-a purtat pe acestea la ceremonii, impreuna cu coroana Casei de Habsburg (camera 2). Containere din piele serveau la depozitarea si protectia regaliei imperiale in timpul transferului la ceremoniile de alegere si incoronare.

Pintre cele mai vechi dulapuri existente este acela facut in secolul al XIV-lea pentru Coroana Imperiala, care are stema cu vulturul imperial si leul boemian.

Mostenirea burgunda - dominatia ducilor de Burgundia

In anul 1361, regele franc Ioan al II-lea si-a investit fiul, pe Filip cel Indraznet, cu Ducatul Burgundia. Prin casatoria sa cu fiica si mostenitoarea Contelui de Flandra, Filip si-a marit domeniul sau intr-unul dintre cele mai bogate ale Europei.

Prin diplomatie, casatorii si putere militara, el si succesorii sai au fost capabili sa-si extinda teritoriile lor. Pana la sfarsitul secolului al XV-lea, teritoriile lor includeau ducatele de Burgundia, Namur, Brabant si Limburg, Hainaut, Olanda si Zeeland (provincie in Olanda), cat si Luxemburg. Ducele de Burgundia a fost astfel vasal atat la coroana Frantei cat si la coroana Sfantului Imperiu Roman.

Carol Temerarul, ultimul Duce de Burgundia al dinastiei Valois a incercat, dar a esuat sa-si ridice teritoriile sale la rang de regat suveran. In mod similar, incercarea lui Carol de a cuceri Lorena si de a-si uni astfel posesiunile sale burgunde din sud, cu cele din Tarile de Jos, din nord, a esuat. Prin casatoria cu fiica lui Carol, Maria, Burgundia a cazut sub Habsburgi in anul 1477, promovandu-le astfel ascensiunea catre statutul de mare putere.

Redarea stemelor si emblemelor a avut un rol central in reprezentatiile de la Curte, care au ajuns la apogeu in secolul al XV-lea, la Curtea Ducilor de Burgundia.

Sarcina unui vestitor era sa identifice participantii la festivitati, turniruri sau in batalii, prin stemele lor si sa anunte numele lor. Vestitorii si regele de arme, fata de care era responsabil, duceau mesaje, atat pe timp de pace cat si pe timp de razboi. Tinuta lor oficiala includea tunica, care era specifica domeniului pe care-l reprezentau si un baston.

Mostenirea burgunda - ascensiunea Habsburgilor la statutul de mare putere

Portretele din aceasta camera ii infatiseaza pe cei patru duci de Burgundia, care in secolele XIV si XV au creat unul dintre cele mai puterinice si prospere domenii. Maria, fiica lui Carol Temerarul s-a maritat cu viitorul imparat Habsburg Maximilian I, in anul 1477. Copiii lor, Filip si Margareta, au securizat mostenirea burgunda pe plan intern, pentru Casa de Habsburg. Maximilian I a securizat-o impotriva Frantei, cel putin a partii care cuprindea Tarile de Jos.

Casatoria lui Filip, fiul lui Maximilian, cu Infanta spaniola, i-a adus tronul Spaniei. Fiul lor, Imparatul Carol al V-lea (1500 - 1558) a domnit peste un imperiu "pe care soarele nu apune niciodata". Tarile de Jos au rams supuse liniei spaniole a Habsburgilor. In anul 1581, nordul "Sapte Provoncii" s-a revoltat sub conducerea Olandei si si-a castigat independenta fata de Spania.

Au rams putine ramasite din bogatia legendara a ducilor de Burgundia, pe care ei erau priceputi sa o foloseasca si o expuna cu efect. S-a pierdut mult in razboaiele lui Carol Temerarul, iar Maximilian I a promis mai mult pentru a finanta lupta pentru mostenirea burgunda.

Obiectele expuse in aceasta camera, brosa cu email aurit, pocalul din roca de cristal al lui Filip cel Bun si sabia "Ainkhurn" a lui Carol Temerarul ne dau cateva idei asupra standardului artelor decorative de la Curte, realizate sub ducii de Burgundia. Cele mai scumpe materiale au fost combinate cu tehnici de un mare refinament, pentru a spori reprezentarea princiara, care urma sa devina un model pentru Curtile europene.

Mostenirea burgunda - Ordinul Lana de Aur

Ducele Filip cel Bun al Burgundiei a stabilit Ordinul Lana de Aur ca ordin secular al cavalerismului, pe data de 10 ianuarie 1430. In plus fata de duce ca suveran, 30 de nobili, care s-au angajat sa contimue si sa protejeze crestinismul, au fost cavaleri ai ordinului. Admiterea in ordin era o onoare si a servit sa determine loialitatea nobilimii fata de Casa de Burgundia.

Ca simbol al ordinului, Ducele Filip cel Bun a ales o piele cu lana a unui berbec, care fusese deja asociat in secolul al XV-lea atat cu legenda antica greaca a lui Iason si Medea, cat si cu povestea biblica a lui Gideon. Splendoarea si prestigiul ducilor de Burgundia au contribuit la crestrea rapida a ordinului, ca fiind al uneia dintre cele mai iminente societati aristocratice.

Prin achizitia Burgundiei, Habsburgii au devenit, de asemenea suverani ai ordinului, care exista si in ziua de astazi.

La admiterea in ordin, un cavaler depune un juramant de loialitate pe Crucea de Loialitate, care poate fi vazuta in aceasta camera. Ca semn al apartenentei la ordin, cavalerul primeste un lant din argint, cunoscut sub denumirea de colier al ordinului. Lantul este format din reprezentari din otel-foc si silex, din care ies scantei. In centrul lantului atarna Lana de Aur. Potenta sau lantul de arme este un guler larg purtat de herald, cu stemele a 51 de cavaleri ai ordinului.

Carol al V-lea, ca suveran al ordinului, a marit numarul de membri de la 31 la 1.516.

In secolul al XIX-lea, regalia cavalerilor a continuat sa urmeze desenul vesmintelor Curtii Burgundiei a epocii lui Carol Temerarul (1433 - 1477). Motoul "Je l'ay emprins" ("L-am asumat") este brodat in aur, asa cum sunt si simbolurile silexului si lanii. Regalia a fost purtata in public pentru ultima data in anul 1830, la ceremoniile din Viena care au comemorat aniversarea a 400 de ani a ordinului.

Colierul ordinului Lana de Aur

Mostenirea burgunda - vesmintele liturgice ale Ordinului Lana de Aur

Ansamblul este documentat ca fiind in posesia Ordinului Lana de Aur din anul 1477. A fost facut, probabil pentru Capela Curtii lui Filip cel Bun al Burgundiei (1396 - 1467), deoarece simbolurile ordinului sunt absente din decoratii. Materialele costisitoare, designul si realizarea tehnica au facut ca aceste piese sa fie capodopere ale artei textile medievale.

Broderiile combina tehnici ale picturii acului pentru fetele si mainile figurilor, cu broderia "ornue". In cea din urma tehnica, firele de aur sunt asezate aproape unul langa altul pe suportul de panza si sunt fixate prin cusaturi de fire de matese in diferite culori. Fondul de aur ramane vizibil intr-o masura diferita, in functie de densitatea cusaturilor. Vesmintele au fost evacuate de la Viena la Bruxelles in anul 1797, in timpul avansului armetelor lui Napoleon.

Cele doua atarnatori mari de altar au fost folosite sa impodobeasca fata mesei altarului, sau sa acopere peretele din spatele altarului. Decoratia lor consta dintr-un registru superior cu reprezentatii ale Profetilor si cu un registru inferior cu infatisari ale Apostolilor. Acestea flancheaza grupurile centrale mari, care infatiseaza Sfanta Tteime cu corpul culcat al lui Hristos si pe Sfanta Fecioara cu copilul si cu sfintii.

Designul pentru aceste imagini este atribuit Maestrului din Flemalle (activ circa 1410 - 1440), unul dintre fondatorii picturii timpurii pe panouri din Olanda. Acestui ansamblu apartin si capele sau pluvialele corului, o casula, dalmatica si tunica. Suprafetele sunt structurate de campuri pictoriale ale unei forme de fagure, in care sunt infatisate figuri individuale. Pluvialele celor trei coruri impreuna formeaza un program iconografic hristologic care dezvaluie paralele directe cu faimosul iconostas de la Gent al fratilor van Eyck, care a fost finalizat in anul 1432.

Vesmintele liturgice ale Ordinului Lana de Aur, in urmatoarele 5 fotografii.

Trezoreria ecleziastica

Trezoreria ecleziastica consta dintr-o colectie de vesminte liturgice si vase, relicvarii si imagini religioase ale Habsburgilor, care au fost utilizate pe vremuri in capelele Curtii.

Oricum, multe dintre aceste obiecte au fost expuse la Trezoreria Imperiala inca din secolul al XVII-lea, ca simboluri ale pietatii particulare ale dinastiei. Impreuna cu Trezoreria Seculara Imperiala, care este expusa separat, ele au fost considerate printre cele mai notabile locuri de interes ale Vienei baroce.

in anul 1747, in timpul regimului Mariei Tereza (1717 - 1780) a fost construit un numar mare de dulapuri in care sunt expuse obiectele si astazi. Obiectele, care au fost transferate pentru folosinta in Capela Hofburg sub fiul si succesorul ei, Josef al II-lea (1741 - 1790) au fost integrate din nou, dupa anul 1918 in Trezoreria Ecleziastica si combinate cu obiectele Trezoreriei Capucinilor.

Trezoreria Capucinilor consta din actele de caritate facute bde Habsburgi Manastirii Calugarilor Capucini, locul de inmormantare al dinastiei (camera 6). Aceasta Trezorerie Ecleziastica a ramas proprietatea imperiala din cauza juramantului strict de saracie al Ordinului Capucinilor.

Obiectele care constituie Trezoreria Ecleziastica se clasifica de la vase de altar fasonate cu argint, aur si portelan, la relicvarii din cele mai variate materiale si forme, la lucrari de arta religioasa in bronz, marmura si fildes. Aici pot fi vazute capodopere ale artei europene si ale maiestriei din secolul al XII -lea pana in secolul al XIX-lea.

O semnificatie particulara o au vesmintele liturgice, din care numai o mica parte a putut sa fie expusa. Cateva din vesmintele liturgice au fost brodate de insasi Imparateasa Maria Tereza, de fiica ei si de doamnele de onoare de la Curte si au fost folosite in diferite capele ale Curtii Habsburgilor.

Trezoreria ecleziastica, in urmatoarele fotografii.

Vesminte liturgice, in urmatoarea fotografie.