Viena-Muzeul Sisi-prtea I

 

VIENA - MUZEUL SISI -

PARTEA I

 

 

In acest articol va prezint Muzeul Sisi, din Viena, partea I.

 

 

Muzeul Sisi se afla in Palatul Hofburg, in Michaelerplatz, iar programul de vizitare este zilnic, intre orele 09.00 - 17.30, iar ultima intrare este la ora 16.30. Noi am intrat in muzeu cu un card pe 3 zile, despre care voi vorbi intr-unul din articolele viitoare.

 

Daca doriti mai multe informatii despre Palatul Hofburg din Viena, partea I, le gasiti aici

 

Daca doriti mai multe informatii despre Palatul Hofburg din Viena, partea a II-a, le gasiti aici.

 

Muzeul Sisi este creatia lui Rolf Langenfass, un scenograf de renume internatioanal si ofera vizitatorilor o cale neconventionala de a explora personalitatea Imparatesei Elisabeta de Austria.

 

Elisabeta de Wittelsbach, cunoscuta mai ales sub numele de Sisi (nascuta pe data de 24 decembrie 1837, in Herzog-Max-Palais, Regatul Bavariei, Germania - decedata pe data de 10 septembrie 1898, la Geneva, Elvetia) a fost sotia imparatului Franz Josef al Austriei.  

 

Pe langa reconstructiile robelor si rochiilor purtate de imparateasa in diverse ocazii, mai presus de toate, bogatia de articole vestimentare si obiecte originale detinute candva de imparateasa, este ceea ce readuce la viatsa personalitatea acestei femei fascinante.

 

Opinia publica a fost ingrozita la vestea ca Elisabeta a fost asasinata, pe data de 10 septembrie 1898. Cu toate acestea, moartea ei violenta a transformat-o pe imparateasa inconjurata chiar din timpul vietii de aura mitului, intr-o legenda nemuritoare. Elisabeta a intrat in istorie ca o imparateasa a tineretii si frumusetii eterne.

 

Pentru mai mult de trei decenii din viata sa, ea a fost privita ca cea mai frumoasa regina din Europa. Ea nu si-a exprimat aproape nicio opinie politica in ultimele decenii ale vietii sale si se retrasese aproape in intregime din viata publica.

 

Cand a fost asasinata la Geneva, nu doar faptul asasinarii ei a fost punctul central al raportarii. Ziarele monarhiei si-au exprimat consintamantul fata de imparat, caruia soarta i-a dat inca o lovitura grea. A fost recunoscut imediat faptul ca subiectul imparatului singuratic si mai ales al imparatesei frumoase, nefericite, asasinate, ar putea fi exploatat in scopuri de propaganda monarhista.

 

Imagini si monede comemorative, carti postale, tot felul de obiecte de uz cotidian care purtau chipul imparatesei, impreuna cu o serie intreaga de alte suveniruri au invadat magazinele de suveniruri din Austria si din stainatate.

 

In tarile pe care le-a frecventat Elisabeta in ultimii ei ani, au fost formate comitete pentru a supraveghea construirea monumentelor regretatei imparatese. O statuie mare a Elisabetei, proiectata de Hermann Klotz, a fost executata pentru Catedrala Sf.Matei din Budapesta, in timp ce doua exempare erau detinute de Ida Ferency, tovarasa si confidenta imparatesei si de catre fiica sa, Arhiducesa Marie Valerie. Aceasta imagine a imparatesei a fost atat de populara, incat Imparatul Franz Josef a comandat copii mici din portelan, pentru a le oferi in dar membrilor familiei si oaspetilor statului. 

 

Imparateasa Elisabeta a continuat sa exercite o fascinatie asupra posteritatii chiar si dupa caderea monarhiei. In anii 1930 s-au publicat niste romane in serie despre viata sa, care au format baza trilogiei filmului Sisi, facut de Ernst Marischka dupa Al Doilea Razboi Mondial.

 

Primul film despre viata imparatesei a fost facut in anul 1919 si a fost regizat de nepoata Elisabetei, Marie Larisch. Au urmat si alte filme, in care a fost descrisa viata imparatesei, care au culminat cu trioul de filme cu Romy Schneider in rolul principal, in care cultivarea aurei mitice a Elisabetei a atins apogeul.

 

Intrarea in Muzeul Sisi, in urmatoarele 4 fotografii.

 

Apartamentele Imperiale

 

Pntru mai mult de 6 secole, Palatul Hofburg din Viena a fost centrul administrativ, sediul guvernului si principala resedinta a conducatorilor austrieci. In afara de familia imperiala, in jur de 2.500 de persoane au locuit si lucrat la Hofburg, care a servit, de asemenea, ca palat imperial de iarna. Incepand cu secolul al XVIII-lea, Curtea obisnuia sa petreaca lunile de vara la Schönbrunn sau Laxenburg.

 

Toti membrii familiei imperiale aveau propriile lor apartamente, si fiecare consta dintr-o suita de aproximativ 5 camere.

 

Dupa ce au fost cazati initial la Leopoldinischer Trakt al Palatului Hofburg, Imparatul Franz Josef si Elisabeta s-au mutat in anul 1857 in noile camere decorate din Reichskanzleitrakt si Amalienburg. Elementele originale din secolul al XVIII-lea au fost pastrate, intruchipand stilul ideal pentru interioarele locuite de familia imperiala. Mobilierul folosit pentru suitele imperiale a fost executat in stilul rococo revival (renastere rococo) si el dateaza din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Tanarului cuplu imperial i-a placut foarte mult noile apartamente.

 

Apartamentele care au fost ocupate de  Imparatul Franz Josef si de sotia sa, Elisabeta sunt incluse in tur. Din pacate, fotografiatul in Apartamentele Imperiale este interzis.

 

Am reusit sa facem doar doua fotografii in Apartamentele Imperiale.

 

 

Fosta Camera de Argint si de Masa

 

Exista dovezi arhivate care sugereaza ca a existat biroul Marelui Master al Camerei de Argint de la Curtea de la Viena inca din secolul al XV-lea. Activitatile lui nu erau numai cele de manipulare ale veselei. Regulile gospodariei Curtii lui Ferdinand I din anul 1527 au desemnat un Master al Camerei de Argint din cadrul descendentilor nobilimii, care era responsabil de argintarie, vesela, paine si fructe. El a avut un adjunct, trei servitori si doi asistenti.

 

In secolul al XVIII-lea, Camera de Argint a devenit Camera de Argint a Curtii. Indatoririle personalului includeau gestionarea si grija pentru vesela de argint a imparatului si a celorlalti membri ai familiei imperiale. Stocul de argint din Camera de Argint a devenit proprietatea statului. La acea vreme, functiile Camerei de Argint erau mult mai numeroase decat au fost mai tarziu.

 

Pana la mijlocul secolului al XVIII-lea, Camera de Argint era responsabila pentru lenjeria de masa cat si pentru servirea corespunzatoare a painii, salatei, otetului, uleiului, mustarului, branzei, dulciurilor, zaharului si fructelor. Materiile prime veneau din sediile Controlorului, Cofetariei sau Depozitului Curtii.

 

Pentru fiecare masa, servitorii si spalatorii Camerei de Argint trebuiau sa pregateasca o picata de vitel fript sau de miel, supa si lamai proaspete. In fiecare zi, vesela din argint necesara pentru masa era furnizata Bucatariei Curtii pe baza de lista. Personalul care nu apartinea Curtii nu era lasat sa care farfuriile si supierele. Camera de Argint, car si rutele personalului de transpor a argintariei erau supervizate.

 

Dupa mese, vesela era returnata la bucatarie, unde erau indepartate resturile de mancare si erau curatate vasele. Apoi, toate piesele erau returnate la Camera de Argint. Pana in secolul al XVIII-lea, personalul Camerei de Argint era format din doi seritori pentru argint, doi spalatori pentru argint, sase ucenici si doi transportatori, cat si o spalatoreasa a argintariei. Aceasta din urma curata vase si tacamuri intr-o camera alaturata, in timpul mesei. Pentru curatarea argintului se foloseau oase de oaie, alaun si perii, iar ocazional erau angajati lustrangii pentru argint.

 

Personalul Camerei de Argint servea la masa imperiala in mod regulat, la doua saptamani. Daca membrii anturajului imparatului luau masa singuri, mesele lor erau servite in recipiente din tabla sau in vase din alte materiale.

 

In secolul al XIX-lea, Camera de Argint a fost unita cu Camera de Masa si s-a format Camera de Argint si de Masa a Curtii. Cateva dintre indatoririle mentionate mai sus au fost luate de alte birouri ale Curtii: painea era servita de personalul Beciurilor Curtii; responsabilitatea pentru aranjarea fructelor si dulciurilor a fost transferata Cofetariilor Curtii, care aveau in birourile lor nu numai serviciile de cafea si ceai, ci si piesele centrale din bronz, farfuriile de fructe si dulciuri, paharele, cat si farfuriile din sticla pentru inghetata. De atunci, mesele nu au mai fost pregatite in Camera de Argint.

 

Pentru mesele imperiale, seful combina o lista cu farfuriile si supierele necesare, care era obtinuta de la Camera de Argint, pentru o receptie. Personalul Camerei de Argint furniza, de asemenea, fetele de masa si obiectele de care era nevoie. Datoria principala a servitorilor Camerei de Argint era sa se ingrijeasca de depozitarea si intretinerea corespunzatoare a veselei din Camera de Argint. Obiectele trebuiau sa fie inmagazinate intr-un mod usor accesibil.

 

Incepand cu prima jumatate a secolului al XIX-lea, personalul Camerei de Argint a folosit o masina pentru polizarea argintului aurit (vermeil, din limba franceza) si a serviciilor pentru argint. Controlorul Curtii decidea ce sericiu era folosit in diverse ocazii.

 

Dupa caderea monarhiei Habsburg (1918), bunurile din argint din Camera de Argint si de Masa au devenit proprietatea Republicii Austria, iar gospodaria imperiala a fost dizolvata. Multe obiecte din alte birouri ale Curtii (Beciurile Curtii, Bucatarie Curtii, Cofetaria Curtii, Camera de Lenjerie a Curtii) au fost vandute si piesele ramase au fost transfertae in Camera de Argint si de Masa.

 

Ca si in timpul monarhiei, angajatii vechii Camere de Argint si de Masa sunt responsabili pentru asezarea meselor pentru dineurile de stat si pentru prepararea bufetelor pentru receptii. Serviciile imperiale au fost folosite pentru dineuri de stat pana in anul 1999. In acel an a fost achizitionat un serviciu nou de masa (portelan, sticla) pentru Republica Austria.

 

Interiorul Muzeului Sisi, in urmatoarele fotografii.

 

Standul pentru dulciuri, in urmatoarea fotografie.

 

Tacamurile-argintaria de masa a Curtii vieneze-inainte de anul 1837, in urmatoarea fotografie.

 

Aici a fost Cantina Curtii, bucataria inainte de manevre si camera pentru lenjeria de pat si de bucatarie, in urmatoarea fotografie.

 

 

Marele Serviciu Vermeil (din argint aurit)

 

De la sfarsitul secolului al XVII-lea, folosirea serviciilor mari, omogene, din aur, argint aurit (vermeil) sau argint a devenit un obicei la mesele princiare. Ele erau folosite pentru servirea meselor cu ocazia ceremoniilor sau la dineurile publice.

 

Marele Serviciu Vermeil din vechea Camera de Argint Imperiala si Regala din Viena este unul dintre cele mai mari servicii din argint aurit din lume. Contine cam 4.500 de piese si cantareste aproximativ 1.100 kg. Fiind facut initial pentru 40 de persoane, serviciul a fost probabil comandat de Eugène de Beauharnais, fiul virtreg al Imparatului Napoleon I, in jurul anului 1808.

 

Serviciul a fost facut de mesterul aurar parizian Martin-Guillaume Biennais, in colaborare cu alti mesteri aurari, precum Eugenio Brusa din Milano. Serviciul a fost facut pentru Curtea din Milano, iar farfuriile erau gravate cu stema lui Napoleon, ca Rege al Italiei. Dupa infrangerea lui Napoleon, Regatul Lombardo-Venetian a fost incorporat in Imperiul Austriac. Dar Eugène de Beauharnais a primit o compensatie baneasca pentru pretioaserle obiecte pe care le-a lasat in Milano.

 

In anul 1816, inainte de casatoria Imparatului Franz al II-lea (I) cu ultima sa sotie, Carolina Augusta, Marele Serviciu Vermeil a fost adus la Viena. Deoarece Franz a topit toate serviciile din metale pretioase pentru a plati costul razboaielor impotriva lui Napoleon, Curtea de la Viena nu mai avea niciun serviciu potrivit pentru ocaziile ceremoniale.

 

In toamna anului 1816, Marele Serviciu Vermeil a fost adus la Viena; stema lui Napoleon, de la Milano a fost indepartata si inlocuita cu stema Imparatului Austriei si cu literele FIA (Franciscus Imperator Austriae).  

 

Serviciul a fost completat pentru o masa de 140 de persoane de catre firma Mayerhofer&Klinkosch si, incepand cu anul 1869, de catre J.C. Klinkosch, care a imitat stilul Imperiului al pieselor originale.

 

Marele Serviciu Vermeil (din argint aurit), in urmatoarele 17 fotografii.

 

Farfurii, platouri si piese centrale din Marele Serviciu Vermeil

 

 

Serviciul Habsburg

 

Din anul 1821 pana in 1824, Fabrica de Portelan Viena a produs serviciul de desert in stil gotic, decorat cu portretele conducatorilor Habsburgi si a sotiilor lor. Comandat de imparatul Franz al II-lea (I), acest serviciu (denumit inainte Serviciul Laxenburg) a fost facut pentru masa de nunta, cu ocazia casatoriei Arhiducelui Franz Carl, fiul cel mai mic al Imparatului Franz si a Printesei Sofia de Bavaria. Prin portretizarea stramosilor sai, imparatul a cautat sa contribuie la legitimarea Imperiului austriac, creat dupa ce a depus coroana Sfantului Imperiu Roman, in anul 1804.

 

Serviciul de desert a fost folosit nu numai pe mesele familiei, ci si la mesele publice, pentru a prezenta ideile dinastice publicului larg.

 

In anul 1860, Serviciul Habsburg a fost transferta inventarului de Antichitati si Curiozitati al Camerei de Argint Imperiale si astfel, nu a mai fost folosit niciodata.Aproape toate piesele serviciului au supravietuit.

 

Serviciul Habsburg, in urmatoarele 3 fotografii.

 

 

 

 

Va urma....