Viena-Biblioteca Nationala a Austriei-partea I

VIENA - BIBLIOTECA NATIONALA A AUSTRIEI -

PARTEA I

In acest articol va prezint Biblioteca Nationala a Austriei, din Viena, partea I.

Biblioteca Nationala a Austriei se afla in Palatul Hofburg, in Josefsplatz 1, 1010 Viena, iar programul de vizitare este zilnic, cu exceptia zilei de luni (cand muzeul este inchis), intre orele 10.00 - 18.00, iar iar joia muzeul este deschis pana la orele 21.00. Noi am intrat in muzeu cu un card pe 3 zile, despre care voi vorbi intr-unul din articolele viitoare. Este unul dintre muzeele mele preferate din Viena.

Daca doriti mai multe informatii despre Palatul Hofburg din Viena, partea I, le gasiti aici.

Daca doriti mai multe informatii despre Palatul Hofburg din Viena, partea a II-a, le gasiti aici.

Anul trecut muzeul era deschis pana la orele 17.30. Noi am ajuns in zona pe la 17.00 si am alergat sa prindem deschis. Timpul de vizitare este de 30 minute.

Biblioteca Curtii Imperiale din Viena, a carei colectii pot fi inregistrate din secolul al XIV-lea, a fost redenumita "Biblioteca Nationala a Primei Republici" in anul 1920 si in sfarsit "Biblioteca Nationala a Austriei" in anul 1945. Istoria sa variata si conceptia de sine reflecta intr-un mod viu istoria Austriei in zonele succesive ale tarii. Istoria bibliotecii este de 650 de ani.

Tezaurul Erei Medievale

Inceputurile Bibliotecii Imperiale, predecesoarea Bibliotecii Nationale de astazi dateaza din Europa medievala. Cea mai veche carte din posesia bibliotecii a fost detinuta initial de Arhiducele Albert al III-lea (1350 - 1395), un bibliofil care a comandat numeroase manuscrise: este o Evanghelie somptuoasa facuta in anul 1368 de Johannes von Troppau, un canon din Brünn si preot in Landskron. Acest volum poate fi gasit acum in Departamentul de Manuscrise si Carti Rare si este asa-numitul codex fondator al Bibliotecii Nationale a Austriei.

Imparatul Frederic al III-lea

Primul pas in crearea unei Biblioteci Nationale a fost facut in timpul domniei Imparatului Frederic al III-lea (nascut in 1415; domnie: 1452 - 1493), care a avut 110 lucrari valoroase speciale aduse la castelul sau, la Wiener Neustadt. Printre aceste volume se gasea mostenirea Habsburgilor din Boemia, care a inclus manuscrisele colectate in Praga de Regele Venceslau I (IV) (nascut in 1361; domnie: 1378 - 1419).

Una dintre acestea a fost Biblia Venceslau. Alt articol pretios a fost Bula de Aur, o transcriere a edictului imperial cu privire la alegerea regelui Germaniei, emisa in anul 1356 de Imparatul Carol al IV-lea din dinastia Luxemburg (nascut in 1316; domnie: 1355 - 1378). Cand, in anul 1400, electorii germani l-au detronat pe Regele Venceslau, el a folosit Bula de Aur ca forma de protest, caci, conform formularii sale, el fusese ales legal rege german.

Frederic al III-lea, care a mostenit manuscrisul, a facut o legare noua, care a purtta motoul: "A.E.I.O.U." (Austria est imperare orbi universo- Intreaga lume este supusa Austriei).

Kaiser Maximilian I

Maximilian I (nascut in 1459; domnie: 1508 - 1519), fiul lui Frederic al III-lea, a fost el insusi un autor si colaborator al lucrarilor cu privire la istoria propriei sale vieti. El a marit sistematic biblioteca acumulata de tatal sau.

Prin casatoria cu Maria de Burgundia, cateva dintre cele mai importante exemple de manuscrise din Iluminism, din Burgundia si nordul Frantei au intrat in colectiile Habsburgilor. Manuscrise magnifice, cu ar fi Cartea Orelor Mariei de Burgundia, Cronicile Ierusalimului si Cartea Statutului Ordinului Lana de Aur au venit din colectiile Burgundiei. Calatorind de la Bruxelles si Praga la Viena, ele au fost depuse initial la Trezorerie si au fost transfertae mai tarziu la Biblioteca Curtii.

Cea de a doua sotie a lui Maximilian a fost Bianca Maria Sforza (1472 - 1510). Capodopere ale manuscriselor italiene din Iluminism, care erau in propriile sale colectii au fost adaugate in curand la tezaurul Bibliotecii Habsburgilor. Pana la acel moment, biblioteca continea exemple remarcabile de lucrari din cele mai importante traditii ale manuscriselor europene ale Iluminismului, din Boemia, Franta si Italia, in plus fata de lucrarile austriece splendide facute de iluministii de la Curtea Habsburgilor. Dar acesta nu a fost sfarsitul expansiunii bibliotecii.

Maximilian I a depozitat cateva dintre bunurile sale in castelul Wiener Neustadt, cateva in Hofburg Viena si, din jurul anului 1500, cateva in Innsbruck, de unde, dupa moartea sa din anul 1519, au fost mutate la Schloss Abras.

Biblioteca Regia

Articolele din colectia bibliotecii care au fost percepute ca fiind foarte valoroase (tezaurul sau medieval) erau intotdeauna depozitate astflel incat sa fie usor accesibile pentru imparat, in timp ce articolele care au fost mutate in Hofburg Viena aveau caracter stiintific sau savant. In cursul secolului al XVI-lea, acestora li s-au adaugat bibliotecile savantilor si lucrarile tiparite.

In anul 1504, umanistul Conradus Celtes (1459 - 1508), care a amenajat si extins biblioteca la cererea imparatului, a fost primul care s-a referit la ea, ca Biblioteca Regia.

Savantii si bibliotecile lor proprii

Printre savantii care urmau sa fie in stransa legatura cu Biblioteca Curtii in urmatorii 70 de ani, au fost personalitati celebrate precum Wolfgang Lazius (1514 - 1565), care a fost profesor de medicina la Universitatea Viena si a fost numit istoricul oficial al Imparatului Ferdinand I (nascut in 1503; domnie: 1558 - 1564).

Lazius a intreprins trei turnee intense de colectare de carti in teritoriile Habsburgilor, vizitand Seckau, St Lambrecht, Friesach, Gurk, St Paul, Cilli, Krain si imprejurimile si s-a intors la Viena cu o prada substantiala. Dupa moartea sa, colectia sa a fost absorbita de Biblioteca Curtii din Viena.

De la regenta lui Maximilian I a existat o recunoastere tot mai mare a semnificatiei tiparului si, in consecinta, a domeniilor de specialitate ale stiintelor si istoriei, genealogiei, heraldicii si iconologiei, ca instrumente potentiale in legitimarea pretentiilor de putere.

In timp ce era ambasador la Constantinopol, diplomatul Ghislain de Busbecq (1522 - 1592) a achizitionat manuscrise grecesti valoroase, din care s-au pastrat peste 270. Peste 560 de manuscrise grecesti si latine deriva din activitatea de colectare a lui Johannes Sambucus (1531 - 1584) din Italia. Catalogul colectiei lui Hans Derschwamm (1494 - 1568), administrator al minelor de cupru Neusohl, inchiriate firmei Fuggers de catre imparat, listeaza 651 lucrari. Dupa moartea lui Derschwamm, acestea au fost vandute Bibliotecii Imperiale din Viena.

Hogo Blotius, Bibliotecarul Curtii Imperiale

Este de inteles, dat fiind dezvoltarea stiintelor si invataturii in Epoca Umanismului, ca Imparatul Maximilian al II-lea (nascut in 1527; domnie: 1564 - 1576) a trebuit sa-l numeasca, in anul 1575 pe Hugo Blotius (1534 - 1608) Bibliotecar Imperial. Blotius a fost un savant olandez al epocii sale, care a calatorit foarte mult si a fost primul Bibliotecar Imperial recunoscut oficial.

Cand Blotius si-a luat in primire postul, Biblioteca Imperiala era gazduita intr-o singura camera la Manastirea Franciscana, nu departe de Hofburg Viena si consta din circa 9.000 de articole, atat manuscrise cat si texte tiparite. Principala lui sarcina a fost sa faca un inventar al acestor bunuri. La sfarsit, el a facut un index, listand fiecare articol dupa autor, dar el a creat si un catalog tematic, ocupandu-se de toate articolele cu privire la istoria si cultura turceasca.

In anul 1576, Blotius si-a dedicat activitatea noului imparat, Rudolf al II-lea (nascut in 1552; domnie: 1576 - 1612), presupunand ca ar fi de ajutor in furnizarea de informatii despre turci, la acea vreme cel mai mare dusman al Sfantului Imperiu Roman. In anii urmatori, aceasta functie mai mult sau mai putin politica a Bibliotecii Curtii a fost subliniata printr-o serie de decrete prin care se impunea editorilor din teritoriile habsburgice obligatia de a furniza gratuit Curtii Imperiale din Viena o copie a fiecarei lucrari aparute.

Fara aceste hotarari din secolul al XVI-lea, Biblioteca Curtii nu ar mai fi achizitionat asa un numar mare de publicatii din diverse ramuri ale disciplinelor stiintifice si academice. Cu toate acestea, prefectii Bibliotecii Curtii aveau sa se planga timp de secole de nerespectarea acestor obligatii de catre tipografi si librari.

Eforturile de a umple golurile prin achizitii ulterioare s-a dovedit costisitor si Blotius a redus, de asemenea un buget de achizitii destinat noilor publicatii straine.

Un eveniment semnificativ pentru Biblioteca Imperiala a Curtii a fost transferul la Viena, in anul 1665 a colectiilor pastrate la Schloss Ambras. Aici, Arhiducele Ferdinand al II-lea de Austria-Tyrol (1529 - 1595) a instalat o adevarata camera de arta si curiozitati intr-un muzeu care este privit acum ca fiind cel mai vechi construit in acest scop, la nord de Alpi.

Dupa ce ramura tiroliana a dinastiei Habsburgilor s-a stins, colectia valoroasa a arhiducelui (care includea manuscrise si lucrari tiparite, adunate de Maximilian I, arme, armuri, picturi, servicii de masa si curiozitati de orice fel) a trecut la Imparatul Leopold I (nascut in 1640; domnie: 1658 - 1705) si a fost adusa astfel la Viena. Este pastrata acum in Muzeul Kunsthistorisches si in Biblioteca Nationala a Austriei.

Este, de asemenea, demn de mentionat ca printre marile colectii de carti ale secolelor XVI si XVII care au intrat in cursul timpului in Biblioteca Curtii a fost aceea a lui Philipp Eduard Fugger (1546 - 1618), un descendent al bancii si casei de comert. Aceasta colectie a fost achizitionata de Biblioteca Curtii in anul 1654 pentru 15.000 monede de aur, cu toate ca au trebuit doi ani sa ajunga la Viena de la Augsburg, deoarece ultimul sau proprietar, Albert Fugger (1624 - 1692) era atat de indatorat incat autoritatile municipale au amanat initial plecarea colectiei, gandind-se sa o tina drept amanet.

Biblioteca continea 15.000 de carti, aproximativ 300 dintre ele in manuscrise, dar era, de asemenea notabila pentru cele 27 volume ale sale (cu un total de 17.000 de pagini) cu sumare din evenimente actuale la acea vreme, "Stirile Fugger". Acestea sunt acum de mare interes pentru istorici, aducand stiri din perioda moderna timpurie.

Constructia Salii de Stat

Punctul de cotitura crucial in istoria Bibliotecii Curtii a aparut in secolul al XVIII-lea. In anul 1722, Imparatul Carol al VI-lea (nascut in 1685; domnie: 1711 - 1740) a comandat construirea unei cladiri de biblioteca in ceea ce este acum Josefspaltz, realizand astfel o schema conceputa de tatal sau, Leopold I, dar intarziata de Razboiul Spaniol de Succesiune si apoi de razboaiele continue impotriva turcilor.

Fiind proiectata de Johann Bernhard Fischer von Erlach, noua biblioteca a fost construita intre anii 1723 si 1726, sub supravegherea fiului sau, Josef Emanuel. Lucrarile de decorare au continuat pana in anul 1730, inclusiv cele pentru frescele din Sala de Stat, care urmau sa devina capodopera acestei prime case a Bibliotecii Curtii Imperiale.

De la inceputul secolului al XVIII-lea si pana la sfarsitul lui, Sala de Stat si camerele sale invecinate au gazduit intreaga colectie de manuscrise, carti foarte vechi si pretioase, material tiparit, mape, globuri, manuscrise si partituri muzicale tiparite, autografe, desene si tiparituri.

Chiar la aceasta data timpurie, biblioteca era deschisa publicului intre 8 si 12 dimineata. Cu toate acestea, in primul rand, Biblioteca Curtii a servit in secolul al XVIII-lea ca o vitrina pentru auto-reprezentarea imperiala.

Gerhard si Gottfried van Swieten

In anul 1745, Imparateasa Maria Tereza (nascuta in 1717; domnie: 1745 - 1780), fiica lui Carol al VI-lea, l-a numit pe Gerhard van Swieten (care mai tarziu i-a devenit medic) in postul de prefect al Bibliotecii Curtii din Viena. In Olanda, el a devenit familiar cu practica publicarii moderne si in Leiden el a avut ocazia sa invete despre abordarile moderne ale stiintei bibliotecii.

Instalat in noul sau post, el a modernizat semnificativ procesul de achizitii noi la Biblioteca Curtii: folosind contractele sale cu cei mai buni librari din Paris, Venetia si Leiden, el a acumulat o colectie de literatura stiintifica contemporana din tot vestul Europei.

Dar Gerhard van Swieten a prezidat si un comitet insarcinat cu cenzura cartilor si el a cenzurat numeroase lucrari ale reprezentantilor de seama ai Iluminismului francez. Biblioteca Nationala a Austriei are inca in posesia sa un volum manuscris in care Gerhard van Swieten a comentat cartile pe care le-a cumparat.

Primul catalog de carduri din lume

Gotfried van Swieten, fiul lui Gerhard, a servit ca prefect al Bibliotecii Curtii din 1777 pana in 1803. In aceasta perioada, Imparatul Josef al II-lea (nascut in 1741; domnie: 1765 - 1790), fiul Mariei Tereza, a dizolvat cele mai multe din manastirile din teritoriile Habsburgilor. Rezultatul a fost ca in jur de 300 manuscrise, 3.000 de lucrari tiparite si 5.000 de hrisoave au intrat in posesia Bibliotecii Curtii. Gotfried van Swieten a avut, de asemenea, o contributie semnificativa la dezvoltarea organizationala a Bibliotecii Curtii.

In anul 1780, el a initiat crearea a ceea ce s-a dovedit a fi primul catalog de carduri din lume pentru o biblioteca. Cataloagele anterioare ale bibliotecii erau volume autonome nepotrivite pentru a tine evidenta unei colectii in expansiune. Catalogul de carduri a fost primul mijloc tehnic de mentinere a inregistrarilor care erau la zi.

Biblioteca Nationala a Imperiului Austriac

La inceputul anului 1807, curatorul Paul Strattmann a scris descrierea programatica a principalelor sarcini ale Bibliotecii Curtii. Rolul Bibliotecii Curtii, care a fost in vigoare pana la sfarsitul anului 1918 - acela de Biblioteca Nationala a Imperiului Austriac - a fost in consecinta definit pentru prima data.

In timpul secolului al XIX-lea, un numar mare de savanti slavi au jucat un rol important la Biblioteca Curtii, printre care a fost Bartholomäus Kopitar, fondatorul sloven al studiilor slave si balcanice din Viena. Astazi, Biblioteca Nationala a Austriei posed in jur de 300.000 de lucrari tiparite si 200 de manuscrise in limbile slave, fiind astfel una dintre cele mai mari si mai importante colectii slave care se afla in afara zonei limbii slave.

Dezvoltarea bibliotecii din secolul al XIX-lea incoace se distinge prin fondarea de departamente speciale separate, pentru grupuri distincte de obiecte, cum ar fi papirusuri, manuscrise, harti, partituri si alte materiale muzicale, portrete si tiparituri, pentru a le conserva mai bine si a le prelucra stiintific.

Mai presus de toate, Moritz Graf von Dietrichstein, responsabilul bibliotecii intre anii 1826 si 1845, a recunoscut valoarea stiintifica a unei politici de colectare specifice. In timpul primei jumatati a secolului al XIX-lea, activitatea de colectare s-a eliberat de sarcina sa primordiala de auto-reprezentare imperiala. Acesta a fost in mare parte un produs secundar al istoriei intelectuale a secolului al XIX-lea, in special al ascensiunii universitatilor si al institutionalizarii cercetarilor academice.

Era cititului

In anul 1848, anul Revolutiei, cand Viena a fost bombardata de trupele imperiale, a fost un incendiu la Hofburg si Biblioteca Curtii a trebuit sa fie mutata temporar. Dupa infrangerea revolutionarilor si ascensiunea Imparatului Francisc Josef I (domnie: 1848 - 1916), pe data de 2 decembrie 1848 a devenit oportun din punct de vedere politic sa se redeschida Biblioteca Curtii pentru cititori. In anul 1848, s-a aprobat o solicitare ca orele de deschidere sa fie extinse si seara.

Ernst von Birk, prefect din 1871 pana in 1891, a fost responsabil din anul 1846 cu un proiect care a durat 27 de ani, pentru a re-cataloga toate bunurile materialului tiparit din Biblioteca Curtii. Catalogul pe care l-a initiat a cuprins in cele din urma articole publicate intre anii 1501 si 1929 si este folosit si astazi.

Succesorul lui Birk, Wilhelm von Hartel, care a lucrat din 1891 pana in 1896, a fost un savant care a imbunatatit mult conditiile pentru utilizatorii bibliotecii, facandu-le accesibile mai multe bunuri ale bibliotecii si introducand carduri prin care erau ordonate cartile.

In anul 1906, odata cu deschiderea Augustinerlesersaal, Biblioteca Curtii a achizitionat o sala de lectura proprie.

De la Biblioteca Curtii la Biblioteca Nationala

Anul 1918 a adus dizolvarea monarhiei austro-ungare si odata cu ea sfarsitul unei ere din istoria Europei. Se cerea o democratizare a mostenirii culturale a Habsburgilor, cat si rearanjarea colectiilor lor, care au devenit proprietatea statului. In anul 1919, Biblioteca Imperiala a trecut sub controlul statului si in anul 1920 a fost redenumita oficial Biblioteca Nationala.

Termenul Biblioteca Nationala Austriaca a fost evitat in mod constient. Dupa colapsul statului multinational habsburgic nu exista niciun sens al unei identitati austriece nationale, in noul stat fondat, germano-austriac. In schimb, a existat o incercare intre partide de a localiza o identitate nationala in Germania sau mai degraba in istoria Germaniei si nu in ultimul rand din motive economice, s-a cautat o unire cu Germania.

Acest lucru a fost interzis in termenii Tratatului de la Saint Germain, din septembrie 1919. Propozitia politica originala prin care Republica Germano-Austriaca va uni toti "germanii' in tarile vechii monarhii Habsburgice a ramas totusi relevanta pentru conducerea Bibliotecii Nationale, de asemenea, dupa 1919 si a ajustat politica colectiei sale in timpul unei perioade interimare.

Aceasta a insemnat ca noua Biblioteca Nationala a actionat in opozitie cu traditia multi-etnica si multinationala a Bibliotecii Curtii si a Bibliotecii Natioanle a Imperiului Austriac.

Perioada Socialista Nationala (1938 - 1945)

Anexarea Austriei de catre Germania condusa de Hitler, in martie 1938, a marcat inceputul unui capitol intunecat in istoria bibliotecii. Chiar dupa cateva zile, directorul general in functie Jesef Bick (1923 - 1938 si 1945 - 1949) a fost retinut si biroul sau a fost luat de Paul Heigl (1938 - 1945), un urmas timpuriu si angajat al Socialismului National.

Chiar de la inceput, Heigl si-a folosit contactele sale politice excelente din partid sa urmeze o politica agresiva de achizitii. Bibliotecile intregi si colectiile care au apartinut (mai ales eveilor) victimelor regimului nazist si a altor persoane persecutate pe motive politice au fost expropriate si achizitionate de biblioteca.

Dupa sfarsitul razboiului au fost restituite numai bibliotecile mari, care au apartinut inainte posesorilor binecunoscuti si care au fost mentinute ca o unitate. Majoritatea cartilor si obiectelor colectorilor, care au apartinut victimelor anonime ale persecutiei au ramas in posesia bibliotecilor.

In urma unei cercetari extinse, Biblioteca Nationala a Austriei a prezentat raportul sau de provenienta in decembrie 2003, listand 52.403 obiecte achizitionate ilegal. S-a incheiat si restituirea obiectelor catre mostenitorii proprietarilor ai caror nume erau cunoscute.

O abordare transparenta a istoriei sale este un element important al imaginii de sine a Bibliotecii Nationale a Austriei. Implicarea institutiei in exproprierea cartilor naziste a fost investigata amanuntit si tratata sub forma unui proiect de cercetare, publicatii si doua expozitii.

Mai mult, arhiva istorica a Bibliotecii Nationale a Austriei pentru perioada anilor 1938 pana in 1945 este complet disponibila in cataloage online.

Biblioteca Nationala a Austriei in A Doua Republica

Dupa sfarsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial, in concordanta cu dezvoltarea socio-politica a tarii, Biblioteca Nationala a Austriei (asa cum va fi cunoscuta oficial de acum inainte) a devenit un simbol important al celei de A Doua Republici Austria si a contribuit la identitatea culturala a tarii. Pornind din centrul sau istoric din Josefsplatz, biblioteca si-a putut extinde treptat sediul.

In anul 1966, biblioteca a inceput sa ocupe o mare parte din Neue Hofburg si a fost deschisa Sala Principala de Lectura din Heldenplatz, care continua sa fie folosita in acelasi scop si astazi. Odata cu deschiderea magazinelor subterane de sub Burggarten in 1992, biblioteca a castigat nu numai suprafete mari de depozitare ci si o zona suplimentara pentru utilizarea mediilor noi si de format mare la nivelul superior.

Renovarea generala si modernizarea diviziei bibliotecii publice din Heldenplatz a fost facuta in anul 2004: Sala Principala de Lectura si Ziare si Sala de Lectura Periodica au fost conectate printr-un lift din sticla si au fost facute facilitati noi pentru persoanele cu dezabilitati. Un hol confortabil de lectura a fost, de asemenea, incorporat in portic.

In anul 2005, Departamentul de Muzica, Muzeul Globe, Muzeul Esperanto si Departamentul de Limbi Planificate s-au mutat intr-o locatie noua, in Palatul Mollard adaptat, pe Herrengasse 9, in primul district al Vienei. Amenajarea Muzeului Literar in vechile Arhive ale Curtii Austriei (Hofkammerarchiv) pe Johannesgasse 6, in centrul Vienei, constituie cea mai recenta expansiune arhitecturala. S-a deschis in anul 2015.

Cladirea Bibliotecii Nationale a Austriei, in urmatoarele 5 fotografii.