Muzeul de Istorie a Artei din Viena-partea I

MUZEUL DE ISTORIE A ARTEI DIN VIENA -

PARTEA I

In acest articol va prezint Muzeul de Istorie a Artei din Viena, partea I (istoricul cladirii si salile de la intrarea in muzeu).

Muzeul de Istorie a Artei din Viena (in germana: Kunsthistorisches Museum) se afla in Piata Maria Tereza (Maria-Theresien-Platz), 1010 Viena, iar programul de vizitare este zilnic, intre orele 10.00 - 18.00, iar joia muzeul este deschis pana la orele 21.00. Pretul unui bilet de intrare este de 16 EURO.

Este unul dintre muzeele mele preferate din Viena si din toate locurile pe care le-am vizitat pana acum. Nu am citit nimic despre acest muzeu inainte de plecare si nu era pe lista noastra de vizitare. Cred ca acest muzeu nici nu este prea mediatizat si e mare pacat, dupa parerea mea. Are si un nume lung si nu era scris in engleza nimic, in fata muzeului.

In ultima zi de sedere in Viena, terminasem de vizitat toate muzeele si palatele care mi s-au parut mie interesante si mai aveam timp liber. Era ora 15.30, iar cardul nostru pe 3 zile expirase la ora 15.00.

Am trecut prin fata Muzeul de Istorie a Artei si m-am gandit sa intru, din curiozitate si din dorinta de mai vedea ceva. Din pacate, doamna de la casa de bilete nu vorbea engleza si nu am putut sa obtin mai multe informatii despre muzeu. Am citit de-abia acum ca acest muzeu este unul dintre cele mai importante muzee de arta din lume. Biletul era scump si sotul meu a spus ca nu intra, daca nu stim nimic despre acest muzeu, asa ca a stat afara pe iarba si m-a asteptat. Eu am spus ca voi sta maxim o ora.

Inca de la intrarea in muzeu, dupa ce am trecut de turnicheti, mi s-a taiat rasuflarea. Este monumental acest muzeu, atat din punct de vedere arhitectural cat si al colectiilor. Am stat mai mult de doua ore, aproape de ora inchiderii, dar am fost destul de stresata, pentru ca mie nu imi place sa fiu asteptata atat de mult. Sotului meu i-a parut foarte rau ca nu a intrat, dupa ce i-am spus eu ca e magnific, dar nu mai avea timp sa mai intre. Data viitoare cand vom merge la Viena, voi intra prima data in acest muzeu si voi sta, cu siguranta, jumatate de zi.

In fata Muzeului de Istorie a Artei se afla Muzeul de Istorie Naturală din Viena (in germana: Naturhistorisches Museum Wien). Cele doua muzee au exterioare similare. Despre Muzeul de Istorie Naturală citisem inainte.

Constructorul: Imparatul Franz Josef I

Acum 106 ani, pe data de 21 noiembrie 1916, in mijlocul Primului Razboi Mondial, Imparatul Franz Josef I, care a domnit peste monarhia austriaca timp de 68 ani, a murit. Imparatul, care a dat numele sau intregii epoci si a devenit un mit in timpul vietii sale, a urcat pe tron la varsta de 18 ani, in anul 1848, anul Revolutiei.

Franz Josef I, care a fost militar, s-a bazat pe o politica de forta in primul deceniu al domniei sale. Esecurile politice externe l-au determinat insa in anii 1860 sa se indrepte catre constitutionalism. El a actionat loial fata de guvernele sale, chiar daca a tinut strans de principiul legitimitatii monarhice.

Dupa mijlocul secolului, el a luat initiativa decisiva care a dus la dezvoltarea Vienei intr-o metropola europeana moderrna si la aparitia unei culturi a clasei mijlocii superioare care continua sa marcheze Viena pana in prezent. Aceasta cultura a iradiat de la Viena in toate colturile imperiului. Edificiile ridicate in aceasta perioada continua sa documenteze si astazi fosta fidelitate a pamanturilor monarhiei dunarene, care dupa anul 1918 s-a impartit in mai multe state succesoare.

Moartea imparatului a prevestit disparitia statului insusi. Ideea transnationala, pe care el a reprezentat-o, impreuna cu armata si birocratia sa nu mai putea fi sustinuta. In politica interna, Ausgleich-ul sau Compromisul cu Ungaria din anul 1867, a marcat un turneu. A transformat Imperiul Austriei in monarhia duala a Austro-Ungariei si a stabilit structura pe care domeniul habsburg trebuia sa il pastreze pana la prabusirea sa din 1918.

Stabilitatea relativa a imperiului de la Compromisul din 1867 pana la Primul Razboi Mondial a fost o realizare notabila a monarhiei insasi, care a reusit sa se tina departe de conflictele militare majore ale acestei decade.

In timpul acestei perioade au fost facute marile dezvoltari ale Vienei, cu constructia magnificei Ringstrasse, unde elementul cel mai monumental urma sa fie Kaiserforum sau Forumul Imperial de la portile Palatului Hofburg. Veniturile din vanzarea terenurilor de pe glacis (forma de relief aflata in panta) au furnizat capital pentru un fond de dezvoltare urban care a finantat constructia cladirilor de stat.

In mod oficial, Parlamentul detinea autoritatea de a determina utilizarea acestor fonduri. Franz Josef I s-a impus insa deasupra acestei autoritati: la noua ani dupa ce a inceput constructia, el a emis un edict care prevedea ca fondul finanteaza si Forumul Imperial "privat". Pe data de 20 decembrie 1857, Franz Josef a ordonat, printr-un decret binecunoscut ca Viena, capitala imperiala sa fie eliberata de fortificatiile ei.

In urmatoarele luni, a fost lansata o cerere de propuneri pentru un plan de dezvoltare urbana. Pana in iulie 1858, au fost primite nu mai putin de 65 de lucrari, dintre care juriul a selectat trei castigatori: echipa lui Eduard van der Null si August Sicard von Sicardsburg, Ludwig Forster si Friedrich Strache. Oricum, numai dupa ce schimbarile au fost facute de Ludwig Forster si Moriz von Lohr a putut fi inlocuit un plan de ansamblu, pe care l-a aprobat imparatul pe data de 1 septembrie 1859.

Cladirea de pe Ringstrasse (strada Ring), de 4 kilometri lungime, 57 metri latime si marginita de edificii grandioase, atat publice cat si private, trebuia sa exprime valorile unei noi clase sociale. Pe 1 mai 1865, Ringstrasse a fost inaugurata oficial de catre imparat si deschisa traficului. Chiar inainte de a incepe lucrarile la cladirile publice de stat, s-au ridicat structuri private elegante pentru clasa superioara si aristocratie. Teatrul Curtii Imperiale si doua muzee ale Curtii au fost stabilite de imparat si au fost accesibile publicului ca institutii si colectii ale Curtii Imperiale.

Constructia cladirilor de stat si in scopuri de reprezentare pe cea mai extinsa zona neconstruita, zona care se indrepta spre Hofburg poate fi interpretata ca o corectie la uzurparea puterii de catre burghezii de pe Ringstrasse.

In anii 1860 au fost lansate pentru prima data licitatii pentru constructia cladirilor maiestuoase. O parte din aceste cladiri nu au fost finalizate pana la sfarsitul anilor 1880. Au fost date comenzi pentru proiecte arhitectilor din Austria si din alte tari.

In sfarsit, in anul 1867 a fost lansata alta licitatie pentru proiectul Muzeelor Curtii. Nicio propunere depusa nu a fost satisfacatoare si urma sa fie chemat un consultant extern pentru a lua o decizie. A fost invitat Gottfried Semper sa evalueze rezultatele licitatiei si sa dea propuneri pentru o solutie. Pe datele de 7 si 13 aprilie 1869, Semper a fost primit in audienta de catre Franz Josef I in Buda si Viena. Imparatul a decis atunci ca insusi Semper trebuie sa proiecteze cele doua muzee cat si marirea Palatului Hofburg, inclusiv Teatrul Curtii Imperiale.

Carl Hasenauer a fost primul contact al lui Semper in Viena. In curand dupa aceea, Semper s-a mutat la Viena, unde traia si fiica sa, care era maritata cu Theodor von Sickel. Hasenauer a dat un raport in audienta sa cu imparatul, de pe data de 2 iulie 1896; el a considerat planul excelent, dar a remarcat ca "va costa o multime de bani".

Extinderea proiectului a depasit toate dimensiunile cunoscute inainte. Pe vremea in care monarhia austriaca isi revenea dupa infrangerea politicii externe a Frantei in Italia, cat si in Prusia, imparatul a comandat in Viena o rezidenta care avea trasaturi neo-absolutiste. Rezultatul a fost menit sa se potriveasca cu cel al extinderii Luvrului din Paris, unde Napoleon al III-lea a fondat Al Doilea Imperiu, in anul 1857. Alt motiv pentru maretia proiectului a fost stabilirea Imperiului German din anul 1871 si excluderea Austriei din Confederatia Germana a Statelor, un eveniment care se profilase la orizont.

Arhitectii si-au exprimat surprinderea de multe ori in legatura cu competenta judecatii arhitecturale a imparatului. Imparatul dadea dovada de un simt al gustului in probleme de detaliu si o mare sensibilitate la frumusetea cladirii.

Pe data de 28 iulie 1877, Franz Josef a vizitat locul santierului cladirii celor doua muzee si impreuna cu Hasenauer s-a urcat pana in varful schelei. Conceptul radical, nou pentru Hofburg si scala masiva a cladirilor planificate pentru Forumul Imperial au adus dubii din partea imparatului, cat si al fezabilitatii proiectului. El si-a exprimat in curand scepticismul in legatura cu partea practica a cladirii cat si cu finantarea. In timp ce constructia celor doua muzee a inaintat repede dupa 1871, Forumul Imperial de pe Ringstrasse nu a fost finalizat niciodata.

Exteriorul Muzeului de Istorie a Artei din Viena a fost finalizat in anul 1881, dar lucrarile la decoratiunile interioare si ajustarile au continuat inca o decada. Pe data de 18 noiembrie 1888, Hasenauer a predat cladirea finalizata. Colectiile imperiale puteau fi acum transferate gradual: prima a fost Colectia de Arme (astazi Colectia de Arme si Armuri), care a fost mutata in galeriile de la parter.

Pana pe data de 1 octombrie 1889 au fost finalizate transferul si instalarea si pe 3 noiembrie Hasenauer si directorul colectiei l-au ghidat pe Franz Josef I prin camerele unde erau expuse armele. Din data de 9 decembrie, colectia de arme a fost deschisa publicului, de doua ori pe saptamana. Urmatorul departament care a inceput sa opereze complet a fost Biblioteca, pe data de 1 ianuarie 1890.

A fost numit director al muzeului un istoric, de catre imparat, in anul 1886. Instalarea colectiilor ramase a fost in mare parte incheiata pana la inceputul anului 1891. Nu mai statea acum nimic in calea inaugurarii ceremoniale a Muzeului de Istorie a Artei. A fost fixata data de 17 octombrie 1891, intr-o sambata, ca data pentru festivitati. Exact la ora 11 dimineta, monarhul s-a dus in Piata Maria Tereza, unde era asteptat in fata intrarii principale a muzeului de catre inalti oficiali ai Curtii Imperiale: Obersthofmeister (Marele Maestru) si Oberstkammerer (Sambelanul Sef) , Primul Ministru si Hasenauer.

Oaspetii de onoare invitati au umplut vestibulul si l-au urmat pe imparat in timpul turului sau. Dupa ce a vizitat colectiile de la parter, imparatul a fost escortat in Galeria de Picturi de la primul etaj, de catre curatorii sai. In cele din urma, el a inspectat colectia de acuarele, desene si schite de la al doilea etaj. Turul a durat doua ore si jumatate. Mai tarziu au fost prezentati imparatului in Sala Cupolei artistii, industriasii si maistrii care au participat la constructia muzeului.

Pe data de 22 octombrie 1891, Muzeul de Istorie a Artei a fost deschis publicului larg si pana la sfarsitul anului au fost inregistrati nu mai putin de 211.335 vizitatori.

Piata Maria Tereza, cu monumentul imparatesei si Muzeul de Istorie a Artei, in urmatoarele 16 fotografii.

Fatada principala a muzeului

Monumentul Imparatesei Maria Terezia (se faceau lucrari langa monument), in urmatoarele 5 fotografii.

Interiorul Muzeului de Istorie a Artei din Viena

O bolta perforata de un oculus, sau o deschidere (gaura) rotunda, se ridica deasupra podelei decorate cu mozaic negru si alb. Aceasta deschidere ofera o prima vedere a Salii Cupolei deasupra. Ofera o previzualizare atragatoare a ceea ce urmeaza si exemplifica "cresterea progresiva a efectelor de la intrare la inferiorul etajului principal". Programul decorativ restrans al vestibulului facut de Semper reflecta preferinta pentru Renastere, care domina si fatada principala.

Portretele lui Bramante, Michelangelo, Rafael si Benvenuto Cellini (Viktor Tilgner), cu inscriptii corespunzatoare, completeaza aspectul general monocromat.

La stanga si la dreapta axei centrale a vestibulului care duce la scari, o serie de trepte si de portaluri aedicule directioneaza vizitatorul catre galeriile situate deasupra parterului. Iesind din semi-intunericul vestibulului, calea principala de acces urca in cele din urma pe scari, care in cele mai favorabile conditii este inundata de lumina soarelui, in Sala Cupolei, punctul culminnat al reprezentarii imperiale.

In decorarea si configuratia scarilor, Semper si Hasenauer au adoptat ca model palatul baroc tarziu de la Caserta, de langa Napoli. Palatul regal a fost construit incepand cu anul 1752, bazat pe planurile lui Luigi Vantivelli, care s-a inspirat din Versailles. Cladirea palatului este una dintre cele mai remarcabile exemple ale arhitecturii palatelor europene. Palatul a fost finalizat de Burboni, la scurt timp dupa sfarsitul domniei Habsburgilor in Napoli.

Sculptura lui Canova "Tezeu si Centaurul" de pe palierul scarii semnaleaza un alt punct culminant in punerea in scena a camerei. Ajunsi la palier, vizitatorii isi indreapta atentia spre Sala Cupolei, finalul incarcat sacral al orchestratiei arhitecturale. Dupa decoratia monocromatica a vestibulului, aici, in arcada circulara din varful scarilor, se desfasoara o coloratie magnifica si o opulenta a formelor si imaginilor, ascunzand cadrul arhitectural. Peretii perforati de deschideri creaza multiple relatii vizuale care caracterizeaza intregul ax central al cladirii.

Lui Hans Makart (1840 - 1884) i s-a comandat initial sa execute pictura tavanului, cat si fereastra in evantai, arcul de bolta si zonele dintre coloane. Contractul a fost semnat in anul 1881. Makart a finalizat intai picturile ferestrei in evantai, care infatiseaza "eroii clasici ai picturii" si "materialele lor favorite". El a facut, de asemenea, picturile arcului de bolta si pictura tavanului, "Triumful Luminii asupra Intunericului". Moartea timpurie a lui Makart a marcat sfarsitul planului original pentru un stil uniform de decorare.

Dupa jumatate de an, Hans Canon (1829 - 1885) a primit comanda pentru pictura tavanului. Canon a murit si el inainte de a putea realiza schitele care erau bazate pe lucrarea initiala a lui Makart.

In sfarsit, in anul 1887, comanda a fost data lui Mihály Munkácsy (1844 - 1900), un artist ungur binecunoscut pe scena artei pariziene. Pictura monumentala in ulei, Apoteoza Renasterii, care a fost executata intr-un atelier special inchiriat, a fost expediata la Viena, in anul 1890 si montata in muzeu.

De-abia in anul 1890, la sase ani de la moartea lui Makart, Franz Matsch (1861 - 1942), Ernst Klimt (1864 - 1892) si fratele sau, Gustav Klimt (1862 - 1918) au primit comanda pentru picturile arcului de bolta. Tinerii pictori furnizasera deja o mostra din munca lor la Vila Hermes.

Incurajati de mentorul lor, Rudolf von Eitelberger, ei s-au unit in anul 1883 pentru a forma "Compania Artistilor". Incepand cu anul 1886, ei au lucrat indeaproape cu Hasenauer pentru Burgtheater (Teatrul Curtii), care era atunci in constructie.

Comanda pentru Muzeul de Istorie a Artei prevedea ca artistii sa faca referire la continutul colectiilor imperiale, infatisand unele dintre obiecte cat mai fidel posibil. Programul picturilor pentru arcurile de bolta si campurile intercolumnare nu trebuia totusi sa fie "prea pedant sau strict instructiv", ci sa puna in evidenta "intr-o maniera artistca complet libera" obiecte "individuale, in principal caracteristice". Astfel, privitorul "nu se astepta strict la completitudine istorica".

Picturile ferestrei in evantai, arcului de bolta si intercolumnare

Punerea in scena a "eroilor clasici ai picturii" urmeaza o caracteristica de baza care este aplicata de asemenea, in forma modificata in zonele arcului de bolta si intercolumnare. Protagonistii care apar insotiti de subiectii operei lor prind viata. Motivele care fac parte dintr-o mostenire artistica universala sunt desprinse din contextul istoric al crearii lor si utilizate in libera asociere.

Utilizand in mod sistematic tonuri de auriu, Makart, Klimt si Matsch au reusit sa creeze o relatie armonioasa de culoare intre lumina ferestrei in evantai, a arcului de bolta si a elementelor decorsative ale arhitecturii inconjuratoare, de exemplu capitelurile coloanelor.

Pictura tavanului

In anul 1887, lui Mihály Munkácsy i s-a dat o comanda sa execute o pictura de tavan monumentala. Lui i s-a cerut in mod explicit sa ia ca ghid schitele lui Makart si picturile finalizate ale ferestrei in evantai, in ceea ce priveste "dimensiunile figurilor", "colorarea" si "adancimea gradatiei". In acest mod trebuia sa se creeze un "intreg armonios".

Printre inovatiile lui Munkácsy a fost includerea unui numar tot mai mare de elemente arhitecturale in compozitie. Pe langa inspiratia din Scoala din Atena a lui Rafael, pot fi identificate referinte clare la vestibulul si scara muzeului. O treapta de scari din marmura infatisata intr-o perspectiva exagerata in sus, se ridica spre o cupola, din al carui punct de disparitie iese o logie. Munkácsy a inclus un oculus, o trasatura distinctiva a arhitecturii vestibulului muzeului.

Un barbat infatisat din spate - facilitand astfel intrarea spectatorului in scena - se indreapta spre centrul scenei proportionate generos. Pe primul palier, la stanga, Leonardo da Vinci si Rafael sunt angajati intr-o discutie. In dreapta, in spatele balustradei, apare Michelangelo intr-o ipostaza clasica reprezentativa a gandirii. La al doilea palier, Paolo Veronese lucreaza in varful unei schele la o panza mare.

In centrul compozitiei, Titian instruieste studentii in picturile "Natura" si "Adevarul". In logia centrala, Papa Iulius al II-lea primeste de la Bramante planurile pentru Vatican. Planificarea scenelor "Gloria" si "Faima" personifica onoarea si renumele artei.

Sala cupolei

Sala Cupolei se ridica deasupra unei baze octogonale cere se extinde peste primul si al doilea etaj al muzeului. Planul salii este o aluzie clara in forma si semnificatie la designul octogonal al Capelei palatine a Catedralei din Aachen, unde a fost incoronat Carol cel Mare.

Pilastrii monumentali, cu o zona masiva de baza formeaza cadrul arhitectural puternic, Deasupra acestor pilastri se sprijina cupola, in jurul careia se afla o galerie. Cupola vazuta din interiorul cladirii nu este identica cu cea vazuta din exterior, deoarece un decalaj de aproape 20 de metri separa varfurile interioare si exterioare ale domului. Zona dintre pilastri este ocupata de arcuri rotunde, care se intind pe doua etaje si formeaza o arcada, a carei zona inferioara este flancata de coloane duble. Arcurile de bolta sunt populate de genii si figuri ale Faimei, executate in stucatura.

In arcurile de bolta inferioare, 16 "baieti ca alegorii ale diferitelor mestesuguri artistice" confera incaperii sacrale o nuanta informala. Piesa centrala iconografica a decoratiei figurative este insa formata din medalioanele si reliefurile care impodobesc tamburul cupolei. Aranjate in mod asemanator colajului, ele reprezinta realizarile politice si culturale ale monarhilor, de la Maximilian I la Franz Josef I. Medalioanele portret suprapun reliefuri orizontale din stucatura.

Densitatea aluziilor la patronatul habsburgic al artelor este reflectata in bogatia extravaganta a materialelor. Solemnitatea subiectelor descrise este insufletita de multe detalii. Din punct de vedere arhitectural, forma octogonala imperiala inchisa este atenuata de numeroase deschideri.

Interiorul Muzeului de Istorie a Artei din Viena, in urmatoarele fotografii.

Vestibulul si scarile catre primul etaj al muzeului, in urmatoarea fotografie.