Muzeul icoanei din Cetatea Alba Carolina
Programul de vizitare al muzeului este de marti pana duminica, de la 09.00 - 17.00, iar lunea este inchis. Intrarea la muzeu se face pe baza biletului de intrare de la Muzeul National al Unirii.
Apulum – Belgrad – Alba Iulia: istoria bimilenara a orasului, destainuita de cladirea Museikon
De-a lungul celor aproape doua mii de ani de existenta, orasul cu cea mai fascinanta istorie din Transilvania a purtat mai multe denumiri, corespunzatoare diverselor epoci si etniilor care l-au locuit.
Prima dintre ele, Apulum, apartine perioadei in care fortificatia si asezarea intemeiate de romani pe teritoriul care apartinuse anterior tribului dacic al apulilor au detinut rolul de capitala a provinciei intemeiate de imparatul Traian in anul 106.
Cea de-a doua, Belgrad, a fost data de slavii sositi in secolul al VII-lea. Sub forma Balgrad, romanii au folosit-o pana dupa Unirea de la 1918.
Semnificatia ei, orasul alb, a fost pastrata de denumirile de dupa cucerirea maghiara a Transilvaniei si aducerea colonistilor sasi: Alba Iulia, Gyula – fehervar, Weissenburg, devenite Alba Carolina dupa integrarea in Imperiul Habsburgic si construirea fortificatiei moderne, inaugurate in prezenta imparatului Carol al VI-lea.
Cea din urma a avut si ea variante “entice”: Karolyfehervar, Karsburg si Carlova, la care s-a renuntat dupa 1867, ca urmare a dualismului austro – ungar si s-a revnit la denumirile anterioare.
Cercetarile arheologice la cladirea Museikon au gasit toate aceste epoci ingemanate cu zidurile, a caror configuratie, structura materiala si functiune s-au modificat aproape in paralel cu schimbarea denumirilor orasului.
Fatada vestica a constructiei a incorporat, pe o portiune de aproape 15 metri si pe o inaltime de aproape 4 metri de la actualul nivel de calcare, zidul de aparare al castrului roman, asa cum a fost el recladit intre sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea.
La subsolul cladirii a fost descoperita canalizarea romana din secolul al II-lea, care deservea baracile soldatilor Legiunii a XIII-a Gemina de pe latura de vest a castrului.
Pavat cu caramizi, unele avand imprimata stampila cu numele trupei, Leg(io) XIII Gem(ina), canalul urma traiectul drumului soldatilor, identificat si el in sapatura, care inconjura pe interior intreaga fortificatie.
In exteriorul fatadei de nord a fost descoperit un mormant de inhumatie al carui inventar (un vas din lut lucrat la roata in care a fost depusa o ofranda de ou, ca simbol al reinvierii) permite incadrarea cronologica in perioada cand cetatea a functionat ca centru de putere aflat sub dominatia Primului Tarat Bulgar sau, putin mai tarziu, in timpul sosirii primilor maghiari in Transilvania.
In secolele XVI – XVII, cand Alba Iulia a fost capitala principatului Transilvaniei si a cunoscut maxima inflorire edilitara, o constructie relativ impunatoare, cu cel putin doua nivele si un bazin de decantare cu o capacitate considerabila, a fost adosata direct zidului fortificatiei medievale.
Ruinata de invaziile turco – tatare din 1658 si 1661, afectata cu siguranta si de distrugerile provocate intre anii 1703 si 1711 de luptele impotriva noii stapaniri austriece, cladirea a fost mai apoi reabilitata, fiind recompartimentata pentru nevoile unui spital militar, care a functionat aici pana dupa al doilea razboi mondial.
Podeaua de la intrarea in Muzeul Icoanei, cu vestigii arheologice dedesubt, in urmatoarea fotografie.
Scari din Muzeul Icoanei, in urmatoarea fotografie.
Sala 1 – introducere in lumea icoanei
Icoana a fost destinata initial doar impodobirii spatiului liturgic, de unde era scoasa numai pentru procesiuni, pentru a-si exercita rolul de protectoare a comunitatii, mai ales in timpul invaziilor si epidemiilor.
Astfel de interventii salvatoare i-au determinat pe crestini sa se puna permanent sub protectia icoanelor, purtandu-le cu ei cand calatoreau, asezandu-le pe peretii caselor si deasupra portilor principale ale cetatilor.
La origine, cuvantul icoana denumea reprezentarea religioasa in general, indiferent de tehnica si suportul pe care era realizata.
Astazi, termenul indica in principal imaginea portabila pictata pe lemn, in tehnica tempera, in stil bizantin, adica respectand canonul stabilit de cel de-al saptelea sinod ecumenic, intrunit in anul 787, care a definit semnificatiile teologice, liturgice, didactice si materiale ale icoanei ca artifact si obiect de cult.
Sala 3 – icoana transilvaneana: radacini si ramificatii
Necesare pentru a patrunde in intimitatea icoanei romanesti transilvanene, initierea in istoria si semnificatiile artei sacre sunt asigurate de un popas in atelierul iconarului, pentru a-l urmari cum isi alege modelul, cum isi pregateste suportul pentru pictura, cum asterne culorile si cum insufla sfintenie chipurilor pictate, cu ajutorul unor texte misterioase.
Odata insusite, aceste cunostinte ajuta la descifrarea altor secrete, legate de diferentele de atitudine fata de carte si imagine, diferente care au condus la aparitia literaturii romane, prin traducerea in romaneste a textelor sfinte, in secolele XVI – XVII.
Cartile, tot mai numeroase si mai frumos illustrate cu gravuri, au stimulat la randul lor arta icoanei, care, in Transilvania, va inflori in special in secolul al XVIII-lea, stimulata de modernizarea
in ansamblu a societatii romanesti.
Atat de tanara si nascuta intr-un spatiu unde civilizatia Occidentului convietuia de veacuri cu cea a Orientului crestin, icoana transilvaneana se remarca prin ecletism si aspectul popular tot mai accentuat dupa trecerea in secolul al XIX-lea, care denota, pe de o parte, marea nevoie de icoane a credinciosilor, iar pe de alta parte curajul artistilor de a inova si a introduce forme de expresie noi intr-un domeniu renumit pentru caracterul sau conservator.
O astfel de rupere a traditiei a fost icoana pictata pe sticla, carec s-a bucurat de un success real in mediul romanesc, devenind un adevarat simbol al spiritualitatii transilvanene.
Provenind mai ales din bisericile judetelor Alba si Mures, icoanele expuse marturisesc deopotriva despre timpul istoric in care au fost create, despre credinta care i-a hranit pe cei pe care le-au venerat si despre valoarea lor artistica si documentara inestimabila.
Pentru a da continut acestei afirmatii, ilustrative pentru primul caz sunt icoanele de la Urisiu de Jos (jud.Mures), pictate in 1539, cele mai vechi icoane datate din Transilvania, apoi lacrimile Maicii Domnului varsate in 1699 prin icoana de la manastirea Nicula, care au odraslit sute de reproduceri ale imaginii miraculoase si au inspirat mai multe generatii de pictori si ocazia de a-i cunoaste pe cei mai renumiti iconari transilvaneni ai veacurilor XVIII – XIX.
Moldova
Beneficiind doar izolat de sprijin politic din partea autoritatilor politice, catolice la inceput, apoi protestante si din nou catolice, ortodoxia si arta religioasa din Transilvania au fost multa vreme dependente de sprijinul oferit de statele romanesti vecine, ale caror Biserici si-au intins jurisdictia si asupra romanilor ardeleni.
Influenta Moldovei s-a resimtit mai ales in secolele XV – XVII, in special in zonele estica si nordica, traversate deseori de pictori itineranti de la care au ramas lucrari remarcabile. Comanditarii mai importanti s-au adresat direct atelierelor din Moldova.
Ca urmare a sprijinului constant pe care ortodocsii din Polonia l-au primit din partea voievozilor moldoveni, tot pe cai care au traversat mai intai Moldova, au inceput sa soseasca in Transilvania influentele artei ucrainene.
Un moment de apogeu al acestor contacte a fost mijlocul secolului al XVII-lea, ca urmare a detinerii titlului de mitropolit al Kievului de catre Petru Movila, fiul voievodului Simion Movila si stranepot al lui Petru Rares.
Cu o tenta occidentala tot mai accentuata, pictura ucraineana va cuceri pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea o mare parte din lumea ortodoxa, prin intermediul pictorilor itineranti si al ilustratiei de carte de calitate foarte buna, produsa de tipografiile de la Liov si Kiev.
Tara Romaneasca
Partea centrala si de sud a Transilvaniei s-au aflat in permanent contact cultural cu Tara Romaneasca, de unde erau adusi pictori pentru lucrarile mai importante si de unde provine cea mai mare parte a productiei de carte tiparita in afara granitelor Transilvaniei, dar folosita de comunitatile romanesti din interiorul sau.
Evolutia pozitiva a societatii transilvanene incepand cu cea de a doua jumatate a secolului al XVIII-lea a continuat sa atraga artisti de la sud de Carpati, pana tarziu in veacul urmator.
Sala 4 – dinastii de pictori
Sala 8 – riturile de trecere: icoana cea de toate zilele
In urmatoarea fotografie este iconostasul bisericii din Blaj – Tiur (jud.Alba), facut intr-un atelier din Muntii Apuseni, la inceputul secolului al XIX-lea, Blaj – Tiur (jud.Alba)
Sala 6 – icoana pe sticla transilvaneana; vestigii arheologice
Vestigii arheologice interioare, in urmatoarele doua fotografii.
Secolul al XVIII-lea ofera o imagine foarte complexa a evolutiei artei icoanei in Transilvania; modelele vechi bizantine sunt aduse in consonanta cu maniera baroca; modelele noi, inspirate de pictura si grafica occidentala, completeaza repertoriul reprezentarilor canonice; mestesugul insusit in atelierele de traditie cedeaza tot mai mult in fata manierei populare sau a celei academice.
Se schimba chiar si vocabularul, iar iconarii incep sa se recomande tot mai frecvent ca pictori, renuntand la vechea denumire de zugravi. Cei mai important dintre ei, in masura in care activitatea le poate fi urmarita pe mai multe decenii, au fost marcati de toate aceste transformari, lucrarile de maturitate dovedindu-se cu totul diferite de cele de la inceputul carierei.
Vestigii arheologice exterioare, in urmatoarele doua fotografii.
Daca doriti mai multe informatii despre prezentarea generala a cetatii Alba Carolina, partea I, le gasiti aici.
Daca doriti mai multe informatii despre prezentarea generala a cetatii Alba Carolina, partea a II-a, le gasiti aici.
Daca doriti mai multe informatii despre catedralele din cetatea Alba Carolina, le gasiti aici.
Daca doriti mai multe informatii despre Muzeul National al Unirii din cetatea Alba Carolina, le gasiti aici.
Recomand vizitarea Muzeului Icoanei din cetatea Alba Carolina!
Comments
Post a Comment