Elvetia - Alpii elvetieni - partea a III

ELVETIA

ALPII ELVETIENI - PARTEA a III - a

(GHETARUL RONULUI, TRECATOAREA FURKA SI CHEILE SCHOLLENEN CU PODUL DIAVOLULUI)

In acest articol va prezint Alpii elvetieni, partea a III - a (Ghetarul Ronului, Trecatoarea Furka si Cheile Schöllenen cu Podul Diavolului).

Daca doriti mai multe informatii despre Alpii elvetieni, partea I (Trecatoarea Susten, Ghetarul Stein si Cheile Aarului), le gasiti aici.

Daca doriti mai multe informatii despre Alpii elvetieni, partea a II -a (Trecatoarea Grimsel si Lacul Mort), le gasiti aici.

Ghetarul Ronului

Ghetarul Ronului (in germana: Rhonegletscher) este un ghetar din Alpii elvetieni si o sursa a Raului Ron si unul dintre contribuabilii principali ai Lacului Geneva, din extremitatea estica a cantonului elvetian Valais. Deoarece ghetarul este situat aproape de drumul Trecatorii Furka, este usor accesibil.

Geografie

Ghetarul Ronului este cel mai mare ghetar din Alpii Urner. Se intinde pe partea de sud a lantului muntos, la izvorul Ronului. Muntii Undri Triftlimi (3.081 m) conecteaza Ghetarul Ronului cu Ghetarul Trift. Ghetarul Ronului este situat in partea de nord a cantonului Valais, intre Trecatoarea Grimsel si Trecatoarea Furka si face parte din municipaliatea Oberwald. Muntele Dammastock (3.630 metri) este cel mai inalt varf de deasupra ghetarului.

Ghetarul Ronului este usor accesibil, asa ca evolutia sa a fost observata inca din secolul al XIX-lea. Ghetarul a pierdut aproximativ 1.300 de metri in ultimii 120 de ani, lasand in urma piatra goala.

Incetinirea topirii ghetarului

De cativa ani au fost instalate, in timpul perioadelor calduroase, paturi albe rezistente la UV, care acopera aproape 5 acri, in zona unde se topea ghetarul, pentru a reduce acest efect. Se estimeaza ca acest efort reduce topirea ghetarului pana la 70%.

In plus fata de implicatiile globale ale cresterii climei si instabilitatii, economia locala prezinta riscul de a pierde veniturile din afaceri obtinute de la turistii care vin sa vada ghetarul, care au venit aici inca din anul 1870, sa se plimbe printr-o "grota de gheata lunga si infasurata, cu pereti albastri stralucitori si un tavan care se scurge".

Ghetarul Ronului se misca 30 - 40 de metri pe an si tunelul de 100 de metri lungime si camera de gheata pot fi vizitate incepand cu luna iunie, cand se deschide drumul prin Trecatoarea Furka.

Daca mergeti pe cont propriu, programul de vizitare al Ghetarului Ronului este de la inceputul lunii iunie pana la mijlocul lunii octombrie, zilnic, de la 08.00 - 16.00 si pana la 19.30 in mijlocul verii. Pretul unui bilet de intrare este de 7 CHF (la noi a fost inclus in pretul excursiei). Se poate ajunge la Ghetarul Ronului de la Gara din Gletsch de unde se merge pe jos, doua minute, pana la Centrul de vizitare al ghetarului. Se mai poate ajunge la Ghetarul Ronului si de la Brig sau Andermatt.

Timpul de vizitare al Ghetarului Ronului este de jumatate de ora.

Ghetarul Ronului, in urmatoarele fotografii.

Drumul pana la Ghetarul Ronului, in urmatoarele 10 fotografii.

Piatra goala care a ramas in urma topirii ghetarului

Intrarea in Ghetarul Ronului, in urmatoarea fotografie.

Interiorul Ghetarul Ronului, in urmatoarele 14 fotografii.

Perete din gheata

Drumul inapoi, dupa ce am vizitat Ghetarul Ronului, in urmatoarele 5 fotografii.

Trecatoarea Furka

Trecatoarea Furka, cu o inaltime de 2.429 metri, este o trecatoare montana inalta din Alpii elvetieni, care conecteaza Gletsch din cantonul Valais, cu Realp, din cantonul Uri. Linia Furka - Oberlalp Bahn, prin Tunelul Furka, ocoleste trecatoarea. Tunelul de baza s-a deschis in anul 1982 si a inlocuit un tunel de la altitudinea de 2.100 metri.

Trecatoarea Furka a fost folosita ca locatie in filmul Goldfinger, cu James Bond. O curba de pe partea de est a Trecatorii Furka este numita chiar "Strada lui James Bond". La indicator exista un punct de belvedere, cu o zona mica de parcare.

Vizitatorii pot parca, de asemenea, langa Hotelul Belvédère, aproape de varful trecatorii, pe partea de vest, de unde se poate face o plimbare pe jos pana la Grota Ghetarului Ronului. Din Trecatoarea Furka se vede privelistea masivului Gotthard si a vaii Urseren.

Trecatoarea Furka si panoramele care se vad din trecatoare, in urmatoarele 10 fotografii.

Cheile Schöllenen

Cheile Schöllenen ( in germana: Schöllenenschlucht; Schöllenen) au fost formate de partea superioara a Raului Reuss si se afla in cantonul elvetian Uri, intre orasele Göschenen, la nord si Andermatt, la sud. De aici se poate ajunge in Trecatoarea St.Gotthard.

Inconjurate de ziduri de granit, drumul si calea ferata au cateva poduri si tuneluri spectaculoase, dintre care cel mai faimos este podul din piatra cunoscut sub numele Teufelsbrücke ("Podul Diavolului"). Podul Daivolului se afla la poalele Muntelui St.Gotthard. Urseren inferior marcheaza granita masivului Aar, cu sedimente autohtone ale nappei Gotthard ("Zona Urseren").

In Cariera Altkirch de la capatul sudic al cheilor se afla sedimente triasice si jurasice. In Cheile Schöllenen, la Tunelul Urnerloch, Reuss patrunde in Aar cristalin (granitul Aar), cheile in sine fiind un gol fluvial alpin tarziu.

Istoria Cheilor Schöllenen

Istoria timpurie

Numele cheilor provine din limba retoromana (una dintre cele patru limbi natioanale ale Elvetiei), de la "scalinae" (scari, trepte) si a fost inregistrat in limba germana ca Schöllenen in anul 1420. Cheile Schöllenen au constituit limita superioara a asezarii alemanice din Alpi inainte de secolul al XII-lea si granita dintre episcopiile Constance si Raetia Curensis.

Cheile au fost strabatute de un traseu dificil, inca de la mijlocul secolului al XII-lea. Acest drum a fost fortat sa evite partea de sud a cheilor, avand o ascensiune abrupta de la Brüggliwaldboden si urca peste 1.800 de metri, iar apoi coboara la Hospental via Bäzberg. "Scalinae" se referea probabil la treptele taiate in stanca pentru a facilita ascensiunea.

Cheile Schöllenen au fost deschise prima data cu o cale prinsa cu bride, prin construirea unui pod din lemn, in anii 1220. Aceasta constructie a fost de mare importanta strategica, deoarece a deschis Trecatoarea Gotthard, cu consecinte istorice, atat pe plan regional cat si pentru politica italiana a Sfantului Imperiu Roman.

Traseul original al drumului peste Cheile Schöllenen a fost realizat prin intermediul unei platforme din lemn atasata peretelui din stanca, cunoscuta sub numele de Twärrenbrücke si a unui pod din lemn peste chei, inregistrat ca "Podul de pulverizare", in anul 1306. Twärrenbrücke (numele provine de la "twer", care inseamna "peste") se sprijinea pe grinzi asezate peste chei. Constructia a fost sustinuta de lanturi suspendate abia dupa prabusirea podului, in secolul al XVIII-lea.

Tehnologia si constructia Twärrenbrücke sunt atribuie locuitorilor Walser, care sunt cunoscuti pentru inceperea construirii asezarilor din Urseren inca din secolul al XII-lea. Istoricii din secolul al XVI-lea au atribuit constructia podului unui fierar din Göschenen pe nume Heini (Heinrich). Robert Scedler a publicat in anul 1919 un roman istoric despre constructia caii cu bride din Cheile Schöllenen, roman intitulat "Der Schmied von Göschenen".

Legenda Podului Diavolului

In Elvetia Moderna Timpurie s-a nascut o legenda despre constructia Podului Diavolului. Acest fapt s-a intamplat cu numeroase poduri vechi din Europa. Numele de Teiffels Brucken ("Podul Diavolului", in germana moderna: Teufelsbrücke) a fost inregistrat prima data in anul 1578.

Legenda a fost spusa de Johann Jakob Scheuchzer in anul 1716. Conform celor spuse de Scheuchzer, el a aflat legenda de la localnici. Legenda spune ca locuitorii din cantonul Uri au angajat Diavolul pentru sarcina dificila a construirii podului. Diavolul a cerut sa primeasca prima fiinta care va trece podul, in schimbul ajutorului sau. Pentru a-l pacali pe Diavol, care se astepta sa primeasca sufletul primului om care va trece podul, locuitorii din Uri au trimis un caine, aruncandu-i o bucata de paine, iar cainele a fost sfasiat imediat de catre Diavol.

Furios ca a fost pacalit, Diavolul a plecat sa aduca o stanca mare pentru a sparge podul, dar, ducand stanca inapoi la pod s-a intalnit cu un om sfant care l-a certat si l-a fortat sa renunte la stanca. Stanca se vede inca pe potreca de sub Göschenen.

O rescriere moderna a legendei a fost publicata de Meinrad Lienert, intitulata "Schweizer Sagen und Heldengeschichten", in anul 1915. Conform versiunii lui Lienert, pe pod a fost trimisa o capra in loc de caine si in loc de omul sfant, Diavolul fiind in pauza, epuizat de efortul de a cara stanca, a dat peste o batranica care a marcat stanca cu o cruce, obligandu-l pe acesta sa o abandoneze si sa fuga.

Legenda nu pare sa fi existat inainte de secolul al XVI-lea si originile sale in traditia locala sunt nesigure. Lauf-Belart (1924) a spus ca numele de Teufelsbrücke s-a datorat initial unei interpretari eronate a calatorilor invatati, iar legenda locala care implica Diavolul a luat nastere de-abia in secolul al XVII-lea.

Piatra Diavolului (Teufelsstein) este un bloc mare din granit aflat langa Göschenen, cu o inaltime de 12 metri si o greutate de 220 de tone. In anul 1887, piatra a fost vanduta fabricii Maestrani Schweizer Schokoladenfabrik pentru suma de 80 de franci elvetieni. Fiind pictata in galben, piatra serveste acum ca reclama pentru ciocolata.

In anul 1923, au fost facute planuri pentru demolarea pietrei, dar ea a fost pastrata la initiativa lui Max Oechslin, presedintele Naturforschende Gesellschaft Uri. In anul 1970, s-a planificat din nou ca Piatra Diavolului sa fie distrusa, pentru a se construi autostrada N2. De acesta data, a fost o miscare larga pentru a se pastra piatra, iar in anul 1971, autoritatile federale au agreat sa mute piatra, mutare care ar fi costat 250.000 de franci (din care cantonul Uri trebuia sa contribuie cu suma de 7.000 de franci).

Acest fapt a condus la o campanie populara impotriva planului, deoarece costul parea sa fie excesiv de mare. Ziarul liberal Gotthard-Post a propus sa se cheltuiasca acei bani mai bine pentru construirea unui azil de batrani si a adunat 1.000 de semnaturi in sprijinul acestei propuneri. Guvernul cantonal a argumentat atunci ca nu exista baza legala pentru distrugerea pietrei, deoarece a fost proprietatea Naturforschende Gesellschaft Uri din anul 1925.

Pe data de 1 septembrie 1972, Consiliul Federal a agreat in sfarsit sa mute piatra si ea a fost mutata 127 de metri, intr-o operatie care a costat 335.000 CHF. Piatra este situata acum pe rampa de iesire 40 (Göschenen) a autostrazii, la intrarea in Tunelul Gotthard si este vizibila atat de pe calea ferata cat si de pe autostrada.

Istoria moderna timpurie

Podul din lemn Stiebender Steg a fost inlocuit cu un pod din piatra in anul 1595, care a fost cunoscut sub numele de Podul Diavolului (Teufelsbrücke).

In Ziua Sfantului Patrick (17 martie) 1608, Hugh O'Neill, Contele de Tyrone, a fugit de englezi, impreuna cu 98 de colegi galezi. Cand traversau Podul Diavolului, unul dintre caii care duceau averea contelui a cazut in torentul de dedesubt. Calul a fost recuperat dar nu si aurul, care s-a pierdut in torentul dezlantuit.

In perioada 1707 - 1708 a fost construit un drum nou, incluzand un tunel cu lungimea de 60 de metri. Tunelul, cunoscut sub numele de Urnerloch, a fost primul tunel rutier construit in Alpi, de catre Pietro Morettini (1660–1737). Dupa constructia acestui tunel, Twärrenbrücke nu a mai fost intretinut si a fost lasat sa se prabuseasca.

In anul 1783, H. R. Schinzin a mentionat alt pod, care marca granita dintre Uri si Urseren, cunoscut sub numele de Mittelbrücke sau Tanzenbein. Acset pod a fost, in anul 1799, locul uneia dintre cele mai dramatice batalii ale expeditiei italiene si elvetiene a lui Suvorov din timpul razboaielor napoleoniene. Podul a fost avariat grav de armata franceza in retragere. Drept urmare, comertul de pe ruta cu Italia s-a mutat pe Trecatoarea Splügen. Monumentul Suvorov, care se afla la sud de Podul Diavolului, a fost comandat de Imperiul Rus in anul 1899.

Proiectul modern

O inlocuire a podului din piatra taiata a fost planificata si executata de Karl Emanuel Müller (1804-1869), inginerul cantonal care s-a ocupat de extinderea noului drum Gotthard intre Göschenen si Hospental. Constructia a durat 10 ani si a fost subiectul faimoasei picturi facute de Karl Blechen in anii 1830 - 1832. Noul pod (cu o singura banda) a permis traficul motorizat, deschizand Trecatoarea Gotthard automobilelor.

Podul din anul 1595 nu s-a mai folosit dupa finalizarea celui de al doilea pod din anul 1830 si s-a prabusit in anul 1888.

Proiectul feroviar Gotthard din anul 1872 a evitat Cheile Schöllenen prin construirea tunelului feroviar Gotthard de sub ele, dar a fost construita prin chei o cale ferata cu cremaliera in anul 1917. Podul rutier modern si tunelul dateaza din anul 1958. Acesta a servit ca drum principal peste Alpii Centrali in timpul anilor 1960 si 1970, dar, de la construirea tunelului rutier Gotthard din anul 1980, a avut doar o importanta regionala, conectand cantonul Uri cu cantonul Valais si Surselva.

Cheile Schöllenen si Podul Diavolului, in urmatoarele 16 fotografii.