Romania - Transfagarasan - partea a IV - a

 

ROMANIA

 TRANSFAGARASAN - PARTEA a IV - a

 (CETATEA POENARI)

 

 

In acest articol va prezint Transfagarasanul, partea a IV - a (Cetatea Poenari).

 

 

 

Daca doriti mai multe informatii despre Transfagarasan, partea I (Balea Cascada si Balea Lac), le gasiti aici.

 

Daca doriti mai multe informatii despre Transfagarasan, partea a II -a (Cascada Capra, Cabana Capra si Piscu Negru), le gasiti aici.

 

Daca doriti mai multe informatii despre Transfagarasan, partea a III -a (Lacul si Barajul Vidraru), le gasiti aici.

 

Cetatea Poenari este un monument istoric aflat in judetul Arges, la Capatanenii Pamanteni. Cetatea este situata pe un varf de munte care domina Cheile Argesului, langa localitatea Arefu, la 4 kilometri de barajul si lacul de la Vidraru, pe vale mai jos, langa centrala hidroelectrica Vidraru.

 

Rolul Cetatii Poenari a fost de a asigura refugiu pentru domnitor si de a adaposti o garnizoana mica, de 25 - 30 de osteni.

 

Cunoscuta si sub denumirea de "Cetatea lui Vlad Tepes" sau "Cetatea lui Negru Voda", fortificatia de la Poenari a fost folosita in perioada existentei sale ca loc de adapostire a domnitorului si a visteriei tarii, dar si de intemnitare a boierilor vinovati de "hiclenie" (tradare).

 

Cetatea Poenari a fost construita de catre domnitorii Tarii Romanesi in doua etape:

 

- turnul donjon a fost construit in secolul al XIII-lea, probabil in timpul domnitorului Negru Voda

- zidurile de incinta si turnurile semicirculare au fost construite in secolul al XV-lea (1457), in timpul domnitorului Vlad Tepes.

 

In prima jumatate a secolului al XIII-lea a fost ridicat turnul patrat, cu laturile, la exterior, de (8,50 x 8,15) metri, iar in interior de (4,60 x 4,30) metri. Ulterior, cel tarziu in a doua jumatate a secolului al XV-lea, cetatea  a fost extinsa cu o curtina lunga de aproape 60 de metri si lata de 10,15 metri, care inconjura turnul (devenit initial donjon) si este flancata de trei turnuri semicirculare, adosate laturii sudice.

 

Aceasta etapa de extindere a fortificatiei, care a fost atribuita domnitorului Vlad Tepes, a fost consemnata si de catre cronicarul Radu Popescu, potrivit caruia, spre a-i pedepsi pe targovisteni, "ca facusera unui frate al Vladului Voda un necaz", domnul "au trimis slujatori si in ziua de Paste lovindu-i, au prins si pe barbati si pa mueri si fecioarii si featele, impodobiti fiind, i-au adus la Cetatea Poenari de au lucrat pana li s-au spart hainele".

 

Cetatea Poenari a fost cedata in anul 1522 de catre Radu de la Afumati voievozilor Ardealului, in schimbul posesiunilor transilvanene Vintul de Jos si Vurparul si a revenit Tarii Romanesti in anul 1529, dupa moartea lui Radu, incetandu-si activitatea in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, dupa care a inceput ruinarea ei.

 

Din punct de vedere arhitectonic, turnul central (donjonul) prezinta influente transilvane, iar zidurile prezinta influente bizantine. Tehnica de constructie a cetatii are echivalente balcanice, atat in ceea ce priveste piatra folosita cat si compozitia mortarului.

 

Fundatia si prima jumatate a zidului au fost construite din piatra, pentru rezistenta si durabilitate, iar partea superioara a fost refacuta din caramida, pentru ca aceasta nu producea aschii in timpul loviturilor de artilerie. Avand in vedere ca singurul asediu cunoscut a fost cel al ostilor turcesti din vara anului 1462, aceste refaceri se pot data din timpul domniei lui Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Tepes.

 

Avand in vedere rolul minor in timpul luptei antiotomane a cetatii, aceasta a fost abandonata dupa anul 1550. In urma cutremurului din anul 1915, portiunea nordica a zidului s-a prabusit impreuna cu stanca pe care se aprijinea. Restaurarea la forma actuala dateaza din anul 1972.

 

Legenda spune ca Vlad Tepes, dorind sa pedepseasca targovetii din Targoviste (partizani ai Danestilor - familia adversa - pentru uciderea fratelui sau Mircea si care complotasera si la otravirea sa), i-a luat in ziua de Paste a anului 1457, asa gatiti cum erau si i-a pus sa construiasca zidurile Cetatii Poenari, "pana cand s-au rupt hainele de pe dansii".

 

Diferenta de nivel este de 180 metri.

 

Legendele Cetatii Poenari

 

Letopisetul Cantacuzinesc povesteste cum Vlad Tepes i-a pedepsit pe boierii din Targoviste, sustinatori ai Danestilor, familia adversa Draculestilor (acestia au sprijinit invadarea tarii, in decembrie 1447, de catre trupele lui Iancu de Hunedoara, iar consecintele acestui fapt au fost cumplite pentru familia lui Vlad Tepes: fratele sau mai mare, Mircea, a fost ucis la marginea orasului, iar tatal lor, Vlad Dracul, a pierit in satul Balteni, sub loviturile sabiilor cavalerilor transilvaneni).

 

"Cand a fost ziua de Paste, aflandu-se toti orasenii la ospete, iar cei tineri la hore, asa fara veste i-a inconjurat, iar pe cei varstnici i-a tras in teapa de a ocolit tot orasul cu ei, iar pe cei tineri si nevestele lor, asa impodobiti cum erau, pe toti i-a dus la Poienari, de au lucrat la cetate, pana s-au spart hainele de pe dansii...".

 

O alta legenda spune ca, in anul 1462, Vlad Tepes, fiind incoltit si urmarit de ostile lui Mehmet II "Al Fatih", s-a retras cu cativa osteni in interiorul Cetatii Poenari. Turcii au asediat cetatea, au bombardat-o de pe muntele vecin, Pietraria si i-au daramat zidurile. Voievodul a reusit sa fuga spre satul Arefu. Se spune ca acolo a intalnit sapte frati fierari, pe nume Dobrin, care, la rugamintea lui Voda, au schimbat potcoavele cailor, punandu-le invers. Urmaritorii au fost astfel inselati si au luat-o in directia gresita, iar Vlad Tepes a reusit sa ajunga din nou in fruntea armatei sale.

 

Pentru a vedea ruinele Cetatii Poenari, se urca 1.480 trepte, prin padure. Nu sunt refugii, sunt numai doua banci, dupa ce se urca 453 scari si 970 scari, unde sunt niste placute de marcare. Fumatul este interzis pe toata durata urcarii si in cetate. Urcusul la cetate este destul de greu.

 

Programul de vizitare al Cetatii Poenari este zilnic, de la 9.00 - 17.00, ultima urcare se face la ora 16.00, iar pretul unui bilet este de 10 lei pentru adulti si 5 lei pentru copii, scolari si pensionari.

 

Parcarea de la Cetatea Poenari (pe Transfagarasan), in urmatoarea fotografie.

 

Am mancat inainte de a urca la cetate. Am servit masa de pranz la terasa restaurantului "La Cetate". Meniul este variat si mancarea foarte buna. Am luat doua ciorbe, una de pui si una de vacuta, un piept de pui la gratar cu cartofi natur si salata de varza alba (am impartit felul doi in doua, pentru ca era destul de mare), paine si o sticla de apa de 600 ml si ne-a costat in total 61 lei.

 

Restaurantul La Cetate, in urmatoarele doua fotografii.

 

Parcarea de la Poenari (pe Transfagarasan), si cetatea, in urmatoarele 4 fotografii.

 

Primele scari de urcare la cetate, in urmatoarele doua fotografii.

 

Placutele de marcare a scarilor urcate, in urmatoarele doua fotografii.

 

Si am ajuns sus, de unde se vedea o priveliste minunata, ca in urmatoarele 4 fotografii.

 

Scarile de la intrarea in cetate si panorama care se vede de sus, in urmatoarele 16 fotografii.

 

Portiune de drum al Transfagarasanului, vazuta din Cetatea Poenari.

 

Locul podului ridicator, in urmatoarea fotografie.

 

Portiune de drum al Transfagarasanului, vazuta din Cetatea Poenari, in urmatoarea fotografie.

 

 

Locul portii de intrare in cetate, in urmatoarea fotografie.

 

 

Turnul sud - vestic, in urmatoarea fotografie.

 

Turnul central (Donjonul)

 

Turnul central (Donjonul) reprezinta prima constructie ridicata in cadrul ansamblului cetatii, in jurul anilor 1200. Construit probabil ca post de observatie avansat, nu se stie sigur cine l-a ridicat, speculatiile pornind de la legendarul domnitor Negru Voda si ajungand la cavalerii teutoni, care au colonizat Tara Barsei si zona Branului intre anii 1211 - 1225.

 

La baza argumentelor stau si evidentele influente transilvane ale arhitecturii turnului. Turnul dreptunghiular a fost construit din piatra, pe trei niveluri, despartite de plansee din lemn, iar ulterior, probabil in timpul domniei lui Radu cel Frumos, s-a ridicat si al patrulea nivel, care era din caramida.

 

Beciul turnului a fost folosit ca inchisoare, iar umezeala si frigul agravau sentinta. Primul nivel a avut rol de magazie, urmatoarele doua erau destinate locuintelor garnizoanei, iar la ultimul nivel era postul de observatie. Accesul in turn se facea pe scari mobile. Turnul era acoperit cu sindrila. S-a stabilit ca la primul nivel s-ar fi aflat un semineu al carui horn incalzea si celelalte caturi.

 

Turnul central (Donjonul), in urmatoarele 6 fotografii.

 

Portiune de drum al Transfagarasanului, vazuta din Cetatea Poenari, in urmatoarea fotografie.

 

Zidurile Cetatii Poenari, in urmatoarea fotografie.

 

Zidurile Cetatii Poenari, in urmatoarea fotografie.

 

Portiune de drum al Transfagarasanului, vazuta din Cetatea Poenari, in urmatoarea fotografie.

 

Turnul sud - estic, in urmatoarea fotografie.

 

Zidurile Cetatii Poenari, in urmatoarea fotografie.

 

Turnul din centrul laturii sudice, in urmatoarele doua fotografii.

 

Zidurile Cetatii Poenari, in urmatoarea fotografie.

 

 

Cisterna, in urmatoarea fotografie.

 

Portiune de drum al Transfagarasanului, vazuta din Cetatea Poenari, in urmatoarea fotografie.

 

 

Dupa ce am vizitat Cetatea Poenari, am plecat pe Transfagarasan, pana la Curtea de Arges. Transfagarasanul se termina in comuna Bascov de langa Pitesti. Am mers apoi la Bucuresti.

 

 

 

Recomand vizitarea Transfagarasanului!