Romania - Sibiu

 

ROMANIA -

SIBIU

 

 


 

In acest articol va prezint orasul Sibiu din Romania.

 

 

Dupa ce am vizitat Cetatea Cisnadioara, localitatea Cisnadie si Abatia cisterciana din Carta, am dorit sa ne plimbam prin Sibiu. Asa ca am plecat intr-o dimineata spre Sibiu. Distanta dintre Paltinis si Sibiu este de 33 kilometri (jumatate de ora de mers cu masina), iar drumul este foarte frumos si nu a fost aglomerat.

 

Daca doriti mai multe informatii despre Cetatea Cisnadioara, le gasiti aici.

 

Daca doriti mai multe informatii despre localitatea Cisnadie, le gasiti aici.

 

Daca doriti mai multe informatii despre Abatia cisterciana din Carta, le gasiti aici.

 

Daca doriti mai multe informatii despre statiunea Paltinis, le gasiti aici.

 

 

Noi am vizitat orasul Sibiu de foarte multe ori, dar acum am dorit sa ne mai plimbam prin centrul Sibiului.

 

Sibiu (in germana: Hermannstadt) este municipiul de resedinta al judetului cu acelasi nume din Transilvania, format din localitatile componente Paltinis si Sibiu (resedinta). Municipil Sibiu a reprezentat si reprezinta unul dintre cele mai importante orase din Transilvania fiind unul dintre cele mai importante centre ale colonistilor sasi stabiliti in zona. Orasul Sibiu a fost capitala Transivaniei intre anii 1692 - 1791 si 1849 - 1865. In anul 2007, Sibiu a fost Capitala Culturala Europeana, impreuna cu orasul Luxemburg.

 

 

Scurt istoric al orasului Sibiu

 

Se presupune ca primele asezari din zona Sibiului ar fi fost in castrul roman din zona actualului cartier Gusterita si o asezare de origine slava. Orasul Sibiu a fost infiintat dupa mijlocul secolului al XII-lea de catre colonistii sasi din teritoriul Rin - Mosela. Prima mentiune a cetatii a fost facuta in data de 20 decembrie 1191 sub numele de Cibinium intr-un document ecleziastic emis de Papa Celestin al III-lea, care a recunoscut la rugamintea regelui Béla al III-lea existenta Prepoziturii Sibiului (praepositura Cibiniensis), scoasa de sub jurisdictia Episcopiei Transilvaniei. Prima atestare documentara sub numele de Hermannstadt dateaza din anul 1366, dar exista si o mentiune mai veche a numelui Villa Hermanni din anul 1223. In anul 1241, Sibiul a fost atacat, cucerit si distrus partial in Marea invazie mongola.

 

In secolul al XIV-lea Sibiul a devenit un centru mare de comert si a fost cea mai importanta cetate germana din Transilvania timp de secole. Mestesugarii erau organizati in bresle, iar in anul 1376 existau 19 bresle in oras. Sibiul a fost declarat "oras" in anul 1366. Aici a fost publicat Catehismul Luteran, prima carte tiparita in limba romana, in anul 1544. Sibiul a devenit sediul guvernului Transilvaniei, din anul 1692, odata cu cresterea influentei austriece. In aceasta perioada, orasul a cunoscut o perioada de crestere economica. Cele mai reprezentative constructii din aceasta perioada au fost Palatul Brukenthal si Biserica parohiala romano-catolica "Sfanta Treime".

 

In anul 1717 a fost infiintata in Sibiu prima fabrica de bere de pe actualul teritoriu al Romaniei. In anul 1784 a aparut in Sibiu primul ziar din Transilvania numit Siebenbürger Zeitung. In anul 1788, Martin Hochmeister a deschis primul teatru de pe teritoriul actual al Romaniei (in prezent Sala Thalia a  Filarmonicii de Stat).

 

In anul 1872 s-a construit in Sibiu prima linie de cale ferata din Transilvania, calea ferata Sibiu-Copsa Mica, iar in anul 1897 calea ferata Sibiu-Vintu de Jos. Tot in acelasi an Sibiul a fost electrificat, prin racordarea la centrala hidroelectrica de la Sadu. In aceeasi perioada Sibiul a fost sediul Asociatiei ASTRA si un oras important al comunitatii romanesti. In anul 1905, in Sibiu a fost dat in folosinta tramvaiul, care a functionat pana la desfiintarea sa din anul 1970.

 

Dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial si in perioada comunista populatia saseasca s-a diminuat considerabil prin deportari in Siberia si mai tarziu prin emigrarea masiva in Germania. Odata cu instaurarea regimului comunist in Romania a avut loc marginalizarea membrilor Cercului Literar de la Sibiu inaugurat de Titu Maiorescu.

 

Am parcat masina si am plecat spre centrul orasului Sibiu, pe strada Nicolae Balcescu.

Strada Nicolae Balcescu, in urmatoarele 3 fotografii.

 

Hotelul istoric Imparatul Romanilor

 


 

Piata mare din Sibiu (in limba germana: Großer Ring) este piata centrala a Sibiului, existenta din anul 1366, cand s-a finalizat cea de a treia centura de fortificatii a orasului. Maior Circulus Vulgariter Kornmargt ("Inelul mare" sau "Targul cerealelor" in popor) a fost atestat intr-un document din anul 1408, in care este mentionat Mathias Baldi, care a cumparat si reparat o casa din piatra de la Pipo de Timis, in acest loc. In alt document din anul 1411 este atestata vanzarea unei case din piatra in acelasi loc, de catre Mathias Tromenauer lui Nicolaus Jenkowicz, pentru suma de 1.000 de guldeni.

 

Piata mare este cea mai veche piata publica din orasul vechi si aici s-au desfasurat activitatile economice ale negustorilor din Sibiu. In aceasta piata s-au organizat activitati cetatenesti, targuri si chiar executii. In anul 1703, in aceasta piata a fost decapitat Johann Sachs von Harteneck, comite al sasilor in perioada 1691 - 1703.

 

Piata mare din Sibiu a fost desemnata monument arhitectural de catre UNESCO. In aceasta piata se afla multe cladiri reprezentative.

 

Piata Mare, in urmatoarele fotografii.

 

Palatul Primariei si Biserica parohiala romano-catolica "Sfanta Treime", in urmatoarele 6 fotografii.

 







Palatul Primariei a fost Banca de Credit Funciar din Sibiu

 

 

Muzeul Natioanal Brukenthal Casa albastra

 

Palatul Brukenthal a fost construit intre anii 1778 - 1788 in orasul Sibiu de baronul Samuel von Brukenthal, guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei (1777 - 1787). Palatul a fost construit in mai multe etape, cu scopul de a fi resedinta oficiala a baronului von Brukenthal si sediu al colectiilor sale. Palatul Brukenthal se afla in partea de vest a Pietei Mari, la nr.4.

 

Modelul dupa care a fost construit palatul a fost cel al palatelor din Viena, construite in stilul Barocului Tarziu. Baronul a mai avut si o resedinta de vara, Palatul Brukenthal din Avrig, a carui constructie incepuse in anul 1760.

Actuala fatada principala a palatului, in stil baroc auster, a fost facuta mai tarziu, motiv pentru care palatul este iesit mai in fata in comparatie cu frontul celorlalte cladiri din Piata Mare. Pe mijlocul fatadei se afla ancadramentul de piatra al portalului sustinut de coloane deasupra carora se ridica antablamentul. Ancadramentul este decorat cu blazonul aurit al baronului Samuel von Brukenthal si cu alte elemente decorative specifice stilului baroc: urne, rozete si festoane.

 

Baronul Samuel von Brukenthal si-a organizat colectiile de arta astfel incat sa poata fi vizitate inca din anul 1790, cu trei ani inaintea deschiderii Muzeului Louvre. Deschiderea oficiala a Muzeului Brukenthal a avut loc in anul 1817, fiind astfel cel mai vechi muzeu din Romania.

 

In prezent Palatul Brukenthal gazduieste Galeria de Arta si Biblioteca Muzeului National Brukenthal, unde se afla cele mai valoroase colectii de picturi baroce din centrul si estul Europei.

 

Am vizitat Palatul Brukenthal din Sibiu de foarte multe ori, asa ca acum nu am mai intrat sa-l vizitam.

 

Palatul Brukenthal, in urmatoarele 3 fotografii.

 

Palatul Brukenthal (stanga fotografiei)

 

Muzeul Brukenthal si Casa Albastra

 


 

Casa Albastra (cladirea dateaza din secolul al XV-lea iar actuala denumire i-a fost atribuita in anul 1819), in care se afla astazi birouri si ateliere ale Muzeului Brukenthal, in urmatoarea fotografie.

 


 

Biserica parohiala romano-catolica "Sfanta Treime" (sau Biserica Iezuitilor)

 

Biserica a fost construita intre anii 1726 - 1733. In anul 1738 s-a adaugat un turn clopotnita baroc, decrosat fata de nava bisericii. Conditia pusa de autoritatile civile de atunci pentru constructia turnului a fost garantarea unui culoar public de trecere intre Piata Mare si Piata Mica, pe locul pasajului medieval numit "Gaura Lacatusului".

 

Biserica parohiala romano-catolica "Sfanta Treime" (sau Biserica Iezuitilor), in urmatoarele 7 fotografii.

 


Altarul bisericii

 



Piata Mica

 

Piata Mica din Sibiu a fost construita in secolele XIV - XVI si mai este cunoscuta sub denumirea de "Ringul cel Mic". Piata Mica s-a aflat in interiorul celei de a doua incinte de fortificatii a cetatii si reprezinta vechiul centru comercial al urbei. Piata Mica este impartita in doua parti distincte delimitate de strada Ocnei.

 

Latura nordica a incintei avea o forma circulara, cu cladiri de forma concava, din care lipseste portalul boltit specific celor din Piata Mare. Latura sudica a pietei are cladiri cu arcade semicirculare, sustinute de portanti. Un element comun al tuturor imobilelor din aceasta piata este, pe langa inaltime, existenta loggilor la parter, unde isi tineau odata negustorii marfurile realizate in atelierele mestesugaresti si le expuneau la vanzare. Alt element comun al imobilelor din aceasta piata este existenta lucarnelor lenticulare, denumite de localnici "ochii orasului". Felinarele din  fier forjat, suspendate de elementele arhitecturale au devenit o alta caracteristica a cladirilor din Piata Mica, incepand cu secolul al XIX-lea.

 

In Piata Mica sunt mai multe imobile incarcate de istorie. Unul dintre acestea este Turnul Sfatului, situat la nr.1 si care are un ceas inca functional.

 

La nr.11 se afla Casa Hermes, care gazduieste Muzeul Franz Binder, parte a Complexului National Muzeal Astra. Imobilul de la nr.13 adaposteste Pasajul Pantofarilor, care are o lungime de circa 16 metri. Casa Luxemburg, care se afla la nr.16, a primit numele actual in urma lucrarilor de restaurare efectuate cu finantare din partea Marelui Ducat de Luxemburg intre anii 1999 - 2003. Casa Luxemburg gazduieste astazi un hotel. La nr.21 se afla Casa Artelor.

 

Turnul Scarii Aurarilor de la nr.24 este un alt vestigiu istoric important care dateaza din secolul al XV-lea. In imobilul de la nr.26, in fosta farmacie "La Ursul Negru", se afla in prezent Muzeul de Istorie al Farmaciei. Aici a lucrat o buna parte din viata Samuel Hahnemann, parintele homeopatiei. Ca si Podul Minciunilor si aceasta cladire are propria sa legenda, potrivit careia proprietarii ei ar fi plasat un bolovan imens deasupra intrarii, care era sustinut doar de panza subtire a unui paianjen.

 

Turnul Sfatului

 

Turnul Sfatului a fost construit in acelasi timp cu cea de a doua incinta fortificata a cetatii, intre anii 1224 si 1241 si a fost poarta de intrare a acestei incinte. Turnul Sfatului, simbolul orasului Sibiu, s-a construit lipit de cladirea in care se aduna Sfatul Orasului, de unde i-a venit si numele, pe care-l poarta si in prezent. Turnul Sfatului se afla intre cele doua piete mari din centrul orasului, Piata Mare si Piata Mica. In anul 1585, etajele superioare ale turnului s-au prabusit, iar restaurarea sa a durat pana in anul 1588, acest an fiind mentionat pe inscriptia in limba latina de pe fatada dinspre Piata Mica a turnului.

 

In anul 1824 s-a demolat acoperisul piramidal cu patru turnulete, asemanator celui al Bisericii Evanghelice si s-a construit actuala cupola, iar cifrele anului, adica 1,8,2 si 4 au fost decupate in steagul metalic din varful acesteia.

 

La inceput, Turnul Sfatului a avut rol de aparare/observare, iar ulterior a servit ca punct de observare la incendii, ca inchisoare, etc.

 

Turnul Sfatului are sapte etaje cu cate o incapere la fiecare etaj, in care se organizeaza in prezent, periodic, diferite expozitii de pictura, sculptura, fotografie, sunete, etc.

 

La etajul 6 al turnului se afla mecanismul ceasului, executat de o firma elvetiana renumita, in anul 1494. Etajul 7 al Turnului Sfatului ofera o panorama superba a minunatului oras Sibiu. Turnul Sfatului a fost restaurat complet in anii 1961 - 1962.

 

Turnul Sfatlui se afla in Piata Mica nr.1. Programul de vizitare al turnului este zilnic, intre orele 10.00 - 20.00, iar un bilet de intrare in turn costa numai 2 lei. Eu nu am intrat in turn, deoarece este foarte stramt si sunt claustrofoba. Sotul meu a vizitat turnul, iar eu am stat la o terasa in Piata Mica si l-am asteptat.

 

Turnul Sfatlui, in urmatoarele doua fotografii.

 



Turnul Sfatului si panorama vazuta din el, in urmatoarele 19 fotografii.

 

Scarile Turnului Sfatului

 


Ceasuri unicat de perete, pictate manual (sunt de vanzare, la pretul de 110 lei/bucata)

 

Mecanismul ceasului de la etajul 6 al turnului

 

Piata Mica vazuta din Turnul Sfatului

 


Piata Mare, vedere din Turnul Sfatului

 





Turnul Sfatului vazut din Piata Mica, in urmatoarea fotografie.

 


Piata Mica, in urmatoarele 9 fotografii.

 




Piata Mica si Turnul Sfatului

 





Casa Artelor (Muzeul Astra - Muzeul de etnografie saseasca Emil Sigerus)

 

Majoritatea caselor din Piata Mica au apartinut breslelor, iar Casa Artelor nu face exceptie. Casa Artelor, de la nr.21 a fost atestata documentar in anul 1370 ca hala a macelarilor, iar in secolele urmatoare a fost folosita de breasla cojocarilor. In jurul anului 1765 a fost folosita ca sala de teatru si apoi ca depozit de ovaz. Casa Artelor este cea mai mare cladire din Piata Mica si se distinge prin arcadele de la parter si prin stema orasului cu mentiunea anului de restaurare, 1789.

 

Astazi se pot vizita in aceasta cladire Galeriile de Arta ale Muzeului Astra.

 

Casa Artelor, in urmatoarele 4 fotografii.

 

Stema orasului Sibiu

 

Arcadele de la parter ale Casei Artelor

 


 

Casa Luxemburg, in urmatoarea fotografie.

 


 

Podul Minciunilor

 

Podul Minciunilor a fost construit dupa demolarea caselor care se intindeau pana aproape de Turnul Sfatului si a fost primul pod din fier forjat din Romania. Podul Minciunilor (in germana:Lügenbrücke) sau Podul culcat (Liegenbrücke) a fost construit in anul 1859 si facea legatura intre Orasul de jos si Orasul de sus, fiind unul dintre simbolurile Sibiului, un obiectiv turistic al zonei, incarcat de legenda.

 

Pasarela pietonala care leaga Piata Mica de Piata Huet este denumita popular "Podul minciunilor" sau "podul mincinosilor". Deoarece podul nu a fost construit pe piloni, el a fost denumit in limba germana Liegenbrücke, care inseamna in traducere "podul culcat". Denumirea este apropape omofona cu Lügenbrücke, motiv pentru care localnicii au inceput sa-l denumeasca "podul minciunilor" si asa au aparut legendele care-i justifica denumirea.

 

Un adintre legende spune ca pe acest pod se plimbau cuplurile de indragostiti. Tinerii isi jurau iubire vesnica pe acest pod, iar fetele spuneau ca sunt fecioare. Dupa noaptea nuntii insa, se dovedea ca unele fete erau mincinoase. Acestea erau tarate pe pod si erau aruncate peste balustrada.

 

Podul Minciunilor, in urmatoarele 3 fotografii.

 


 

Catedrala evanghelica

 

Catedrala evanghelica din Sibiu, situata in Piata Huet, este una dintre cele mai vechi cladiri gotice din  Transilvania si are in parohie cea mai mare comunittae de credinciosi luterani din Romania. avand o lungime de aproximativ 74 de metri, Catedrala evanghelica din Sibiu se afla pe locul al treilea din Romania dupa Biserica Neagra din Brasov si Catedrala Sfantul Mihail din Alba Iulia.

 

Catedrala evanghelica a fost facuta pe structura vechii bazilici romanice din secolul al XII-lea, iar forma sa actuala este cea de dupa renovarea din anul 1520. Interiorul bisericii este in stil gotic. Biserica este dominata de turnul cu 7 niveluri, cu patru turnulete pe coltul acoperisului, ceea ce inseamna ca orasul Sibiu a avut drept de condamnare ("dreptul sabiei").

 

Catedrala evanghelica din Sibiu, in urmatoarele 4 fotografii.

 



 

La intoarcere am mancat cate o inghetata mare la o terasa de pe strada Nicolae Balcescu. O inghetata a costat 12 lei.

 

 

 

Recomand vizitarea orasului Sibiu!

 



Comments

Popular posts from this blog