Paris-plimbare cu vaporasul pe Sena

PARIS -

PLIMBARE CU VAPORASUL PE SENA

Va invit la o plimbare virtuala cu vaporasul pe Sena!

Plimbarea cu vaporasul pe Sena este de neratat pentru vizitatorii Parisului. Noi am avut asigurata plimbarea cu vaporasul in programul excursiei. Recomand sa va plimbati cu vaporasul pe Sena noaptea, cand Turnul Eiffel ofera un spectacol de lumini foarte frumos. Turnul Eiffel se vede de peste tot de pe Sena. Sunt 37 de poduri peste Sena in Paris si se vad si multe cladiri istorice. Vaporasele care merg pe Sena in Paris au ghiduri audio in vreo 7 limbi straine.

Vaporasele care merg pe Sena in Paris, in urmatoarele doua fotografii.

Podul Alexandru III vazut de pe Sena, in urmatoarele 7 fotografii.

Daca doriti mai multe informatii despre Podul Alexandru III, le gasiti aici.

Pasarela Léopold Sédar Senghor

Pasarela Léopold Sédar Senghor, cunoscuta anterior ca Pasarela Solférino (sau Podul Solférino) este o pasarela peste raul Sena, aflata in arondismentul 7 al Parisului.

Timp de un secol, un pod din fonta inaugurat de Napoleon al III-lea a asigurat trecerea vehiculelor intre cheiul Anatole-France și cheiul Tuileries. Proiectat de inginerii care au facut si Podul Invalizilor, Paul-Martin Gallocher de Lagalisserie și Jules Savarin, podul a fost denumit dupa batalia de la Solférino din iunie 1859, unde francezii au iesit invingatori. Podul a fost slabit in timp, mai ales din cauza slepurilor care treceau pe Sena si a fost demolat si inlocuit in anul 1961 cu o pasarela din otel, care a fost demolata si ea in anul 1992.

Noua Pasarela Solférino, care face legatura intre Muzeul Orsay si Gradinile Tuileries a fost construita intre anii 1997 si 1999, sub conducerea inginerului si arhitectului Marc Mimram. Trecand Sena cu o singura treapta si fara piloni, acest pod metalic este unic din punct de vedere arhitectural si este acoperit cu lemn exotic (din ipê, un copac brazilian, care a fost folosit si pentru podelele de la Biblioteca Nationala a Frantei), ceea ce ii confera lumina, caldura si aspect.

Rezistenta podului nu este pusa la indoiala, deoarece, la ambele capete fundatiile sale au stalpi din beton, la 15 metri sub pamant, iar structura podului are sase componente de 150 de tone, construite de compania care a facut si Turnul Eiffel, Eiffel Constructions métalliques. Arhitectura sa inovatoare i-a adus lui Marc Mimram premiul „Prix de l'Équerre d'Argent” pentru anul 1999.

Podul are, de asemenea, banci si stalpi pentru promenade, care ajung la Gradinile Tuileries printr-un pasaj subteran pe Rive Droite. Podul a fost redenumit dupa Léopold Sédar Senghor, pe data de 9 octombrie 2006, la centenarul nasterii sale.

Pasarela Léopold Sédar Senghor, in urmatoarele doua fotografii.

Muzeul Orsay

Ceea ce presa defineste ca fiind "cel mai frumos muzeu din Europa" se afla pe malul stang al Senei, unde a fost initial Curtea de Audit de Stat, in anul 1870, care a fost distrusa in timpul Comunei din Paris. In anul 1898, Compania de Cale Ferata Paris Orléans a arondat cladirea pentru noua statie lui Victor Laloux. Lucrarea a fost facuta in doi ani asa ca Gara Orsay (Gare d'Orsay, in franceza) a fost gata pentru Expozitia Universala tiniuta in anul 1900.

Laloux a proiectat o nava grandioasa de 135 metri pe 40 metri, iar structura metalica a fost acoperita cu pricepere pe exterior cu stucatura colorata, luminoasa. Interiorul gazduieste nu numai cele 16 platforme, ci si restaurante si un hotel elegant cu cel putin 400 de camere.

Abandonata in anul 1939, Gara Orsay a intrat intr-un declin lent sub spectrul demolarii: renasterea culturala a lui Orson Welles odata cu filmarile The Trial sau infiintarea companiei lui Jean-Louis Barrault nu au fost de niciu n folos.

In anul 1973, presedintele francez de la acea vreme, Georges Pompidou, a declarat Gara Orsay monument natioanal si a avut grija sa o transforme intr-un muzeu care sa expuna arta unui jumatate de secol, de la Al Doilea Imperiu al lui Npoleon al III-lea pana la inceputurile cubismului. S-a dovedit a fi o legatura perfecta intre Luvru, un templu al artei antice si centrul Georges Pompidou, un templu ar artei moderne.

Licitatia pentru contractul de reabilitare a Garii Orsay a inceput in anul 1978 si a fost castigata de grupul ACT; arhitectei italiane, doamna Gae Aulente, i-a fost incredintata decorarea interioara.

In zilele noastre, sunt expuse in muzeu mai mult de 4.000 de lucrari, incluzand picturi, sculpturi, desene si mobilier, intr-un spatiu de peste 45.000 de metri patrati. La parter sunt expuse picturi, sculpturi si arta decorativa din anul 1850 pana in anul 1870, cu lucrari de Ingres, Delacroix, Manet, Puvis de Chavannes si Gustave Moreau, in timp ce picturile impresioniste (Monet, Renoir, Pissarro, Degas si Manet), colectiile Personnaz, Gachet si Guillaumin si picturile post-impresioniste cu capodoperele pictorilor Seurat, Signac, Toulouse-Lautrec, Gauguin, Van Gogh si a grupului Nabis (Bonnard, Vuillard si Vallotton) sunt expuse la ultimul etaj.

In cele din urma, etajul de mijloc expune arta din 1870 pana in 1914, cu arta oficiala a celei de A treia Reublici, simbolismul, picturi academice si arte decorative ale perioadei Art Nouveau, cu Guimard, Émile Gallé si Scoala de la Nancy.

Podul Regal

Podul Regal (Pont Royal, in franceza) leaga malul drept al Senei prin Pavilionul de Flore cu malul stang, intre strazile du Bac si de Beaune. Podul a fost construit cu cinci arcuri eliptice.

In anul 1632, intreprinzatorul Pierre Pidou a condus lucrarile de constructii ale unui pod de taxare, din lemn, care s-a numit Podul Sfanta Ana (Pont Sainte-Anne, in franceza), cu referire la Ana de Austria, sau Podul Rosu (Pont Rouge, in franceza), datorita culorii sale. Podul a fost proiectat pentru a inlocui feribotul Tuileries. Bacul traversa Sena din anul 1550.

Noul pod era fragil si avea 15 arcade. A fost reparat pentru prima data in anul 1649, refacut complet doi ani mai tarziu, ars in anul 1654, inundat in anul 1656, reconstruit complet in anul 1660, sprijinit in anul 1673 si in cele din urma luat de o inundatie in februarie 1684. Doamna de Sévigné a raportat ca acest ultim incident a provocat pierderea a opt dintre arcadele podului.

Podul a fost reconstruit in cele din urma intre 25 octombrie 1685 si 13 iunie 1689, de data aceasta din piatra, cu finantare completa de la Regele Ludovic al XVI-lea. Regele a dat numele podului de Podul Regal (Pont Royal). Proiectul de constructie a fost incredintat arhitectilor Jacques Gabriel, Jules Hardouin-Mansart și François Romain. In secolul al XVIII-lesa, podul a fost un loc de intalnire popular pentru diferite festivitati si sarbatori.

In timpul Revolutiei Franceze, in perioada de dupa caderea monarhiei franceze la 10 august 1792 si inceputul Primului Imperiu Francez in anul 1804, numele podului a fost schimbat in Podul National (Pont National, in franceza). In acea perioada, generalul Napoléon Bonaparte (viitorul Napoléon I, imparat al Frantei) a instalat tunuri pe pod pentru a proteja Conventia Nationala si Comitetul de Siguranta Publica, aflate in Palatul Tuileries.

In timpul Primului Imperiu Francez (1804 - 1814), Napoléon I a redenumit podul National Podul Tuileries (Pont des Tuileries, in franceza), nume care a fost pastrat pana la Restaurare, in anul 1814, cand Regele Ludovic al XVIII-lea a redat podului numele regal.

Podul a suferit o ultima reconstructie in anul 1850. In anul 1939, podul a fost clasificat ca monument istoric.

In anul 2005, Podul Regal a fost iluminat cu lumini pe timp de noapte, fiind unul dintre cele mai importante momente ale concursului Olimpic de la Paris.

Muzeul Orsay si Podul Regal, in urmatoarele doua fotografii.

Muzeul Orsay, in urmatoarele doua fotografii.

Institutul Frantei

Unit de Muzeul Luvru prin pitorescul Pont des Arts (Podul Artelor, primul pod facut din fier), aceasta cladire a fost ridicata in anul 1665, ca rezultat al testamentului Cardinalului Mazzarino. Cardinalul a stipulat in testamentul sau facut in anul 1661, cu trei zile inainte de a muri, ca, la dorinta sa, se vor cheltui 2 milioane de franci pentru constructia unui colegiu care sa gazduiasca 60 de studenti si care se va numi Colegiul celor Patru Natiuni.

In anul 1806, Napoleon a ordonat transferul in cladirea Colegiului a Institutului Frantei, care fusese format in anul 1795 prin uniunea a cinci academii: Academia Frantei, Academia Stiintelor, Academia Literelor, Academia Artelor Frumoase si Aacademia Stiintelor Morale si Politice.

Comanda pentru proiectul cladirii a fost data lui Le Vau, care a lust ca model edificiile romane baroce. Fatada sectiunii centrale are coloane care sustin un pediment, deasupra caruia este o cupola frumoasa, cu insigna Cardinalului Mazzarino, sculptata pe toba sa.

Aceasta sectiune este legata de pavilioane pe fiecare parte de doua aripi curbate, cu doua ordine de pilastri. Intrand in curte, se poate vizita pe partea stanga Biblioteca lui Mazzarino si pe dreapta Camere oficiale de intalnire: aici, sub cupola, in ceea ce initial a fost cupola colegiului, sunt tinute ceremoniile solemne pentru prezentarea noilor membri ai Academiei Franceze. In vestibulul care preceda aceasta camera este mormantul lui Mazzarino, o lucrare facuta de Coysevox in anul 1689.

Institutul Frantei, in urmatoarea fotografie.

Pont Neuf (Podul Nou)

In ciuda numelui, care inseamna "Podul Nou", Pont Neuf, proiectat de Du Cerceau si Des Illes este cel mai vechi pod din Paris; a fost inceput in anul 1578, in timpul domniei Regelui Henric al III-lea si finalizat in timpul Regelui Henric al IV-lea, in anul 1606.

Din punct de vedere al designului, insa, s-a decis sa se faca un pod "nou", intr-adevar revolutionar in comparatie cu modelele anterioare. De fapt, toate celelalte poduri din oras aveau case inalte construite pe parti, care ascundeau panorama raului. La Pont Neuf, in schimb, s-a creat o perspectiva asupra Senei, iar podul, cu cele doua arcade rotunde, a devenit ca un balcon enorm aruncat peste rau.

Parizienii au apreciat frumusetea si importanta lui si podul a devenit un loc favorit de intalnire si de promenada. La inceputul secolului al XVII-lea s-a nascut pe pod chiar si Teatrul Comic Francez, cand celebrul Tabarin si-a sustinut spectacolele aici.

Pont Neuf (Podul Nou), in urmatoarele doua fotografii.

Catedrala Notre-Dame din Paris vazuta de pe Sena, in urmatoarele 7 fotografii.

Daca doriti mai multe informatii despre Catedrala Notre-Dame din Paris, le gasiti aici.

La Conciergerie sau Palatul Orasului

Aceasta cladire sobra si impozanta de pe malurile Senei dateaza din timpul lui Filip cel Frumos (sau cel Drept), de la sfarsitul secolului al XIII-lea si inceputul secolului al XIV-lea. Numele cladirii deriva de la "concierge", numele guvernatorului regal care raspundea de cladire. Astazi, cladirea este o aripa a Palatului de Justitie. O vizita la palat este de interes considerabil, deoarece acesta este plin de memorii si poarta vizittorul in timpurile conspiratiei si Revolutiei.

De fapt, cladirea a servit in secolul al XVI-lea ca inchisoare. Atunci, in timpul Revolutiei, celulele inchisorii erau pline cu mii de cetateni care si-au trait acolo ultimele lor ore inainte de a urca treptele ghilotinei.

La parterul palatului este Camera Grazilor, cu stalpi puternici care sustin boltile gotice si Marea Sala a Barbatilor-la-Arme. Ultima, care are patru culoare si are nu mai putin de 224 picioare lungime, 88 picioare latime si 26 picioare inaltime, a fost odata camera de cina a regelui. Din bucatariile din apropierea camerei de cina expertii bucatari ai Casei Regale puteau sa gateasca pentru cel putin o mie de oaspeti.

Cand vorbim despre Conciergerie, oricum, ne duce cu gandul mai ales inapoi in vremea Revolutiei; vizitand celulele si invatand secretele cladirii, calcam pe ultimii pasi ai celor condamnati la moarte, multi dintre ei avand nume binecunoscute.

Intr-o camera mare de la parter, cu bolti cruciforme, prizonierii puteau sa primeasca, contra cost, un pat din paie pe care sa doarma; intr-o alta zona, cu numele ironic Strada Parisului, erau cazati prizonierii saraci.

Celula Mariei Antoaneta, transformata in capela in anul 1816, de Ducesa de Angoulême, singura fata ramasa in viata a Regelui Ludovic al XVI-lea, este probabil cea mai evocativa dintre toate; aici, prizoniera regala, numita batjocoritor "Femeia Austriaca", a fost inchisa din data de 2 august 1793 pana pe data de 16 octombrie; in acesta data, intr-o miercuri, la 7 dimineata, dupa ce si-a taiat singura parul, s-a urcat si ea pe esafodul unde cu noua luni inainte murise sotul ei.

Capela Sfanta

Din curtea Palatului de Justitie, se poate ajunge printr-un pasaj boltit la Capela Sfanta, o capodopera a arhitecturii gotice. Capela Sfanta a fost construita la cererea Regelui Ludovic al IX-lea (sau Sfantul Ludovic) pe Île de la Cité pentru a adaposti relicvele coroanelor tronurilor pe care regele le-a cumparat in Venetia in anul 1239; relicvele au fost cumparate de Venetia din Constantinopole. Relicvele constau din Cununa de Spini, un fragment al Sfintei Cruci, precum si alte relicve ale Patimilor.

O capela sfanta este termenul prin care este denumita o capela care contine un esantion din Coroana de spini a lui Iisus Hristos. Capela Sfanta de la Paris este cea mai cunoscuta dintre acestea. Toate aceste relicve nu se mai afla in Capela Sfanta.

Impreuna cu La Conciergerie, Capela Sfanta este una dintre vechile vestigii ale Palatului Regal din Île de la Cité care a fost pe locul unde este acum Palatul Justitiei din Paris.

Arhitectul care a proiectat capela a fost probabil Pierre de Montreuil, arhitectul care a facut si Saint-Germain-des-Prés; aici el a proiectat doua capele care stau una peste alta si care au fost sfintite in anul 1248. Biserica de Jos actioneaza ca o baza inalta pentru intreaga structura, peste ea fiind ferestre mari, incoronate cu promontorii. Acoperisul in panta este infrumusetat de o balustrada subtire, delicata, din marmura si aceasta piesa frumoasa de arhitectura este incoronata splendid de o spira deschisa subtire cu inaltimea de 246 picioare.

Alte doua turnuri cu spire se afla pe fiecare parte a fatadei, in fata fiecaruia este un balcon, iar deasupra balconului este o fereastra-rozeta cu promontoriu, care dateaza de la sfarsitul secolului al XV-lea si ilustreaza Apocalipsa. Intreaga lucrare este marcata de luminozitatea sa: elementele structurale isi pierd consistenta, pentru a deveni broderii subtile, dantelarii delicate. Nervurile devin zvelte, varfurile mai fine, pana cand arhitectura aproape ca dispare, ramanand doar uriasele vitralii.

Biserica de Jos (Capela de Jos)

Este fara niciun dubiu o schimbare dintr-o data a atmosferei, stilului si emotiei, cand coboram din Capela de Sus in Capela de Jos. Avand numai 23 picioare inaltime, Capela de Jos are trei culoare, dar nava este enorma in comparatie cu cele doua culoare mai mici de pe parti. Motivele arcului trilobat sustinut de coloane revin de-a lungul peretilor.

Absida de la capat este poligonala si aici, ca si in Capela de Sus, predomina culoarea. Decoratia policroma bogata eclipseaza arhitectura, care este transformata astfel intr-un suport simplu pentru elementul decorativ.

Biserica de Sus (Capela de Sus)

Urcand o scara de la Capela de Jos, se ajunge in Capela de Sus, un relicvariu splendid cu infatisare de vitrina-bijuterie. Aceasta capela nu are culoare si are 55 picioare latime si 67 picioare inaltime. Un soclu inalt merge de-a lungul intregii capele, intrerupt de arcade perforate, din marmura, care se deschid din loc in loc in nise adanci. In a treia travee sunt cele doua nise care erau rezervate pentru rege si familia sa.

Pe fiecare stalp este cate o statuie din secolul al XIV-lea a unui Apostol.

Arhitectura este astfel luminata pe cat posibil, pentru a lasa loc imenselor vitralii de aproape 50 de picioare inaltime. In arta perioadei romanice picturile unei biserici erau pe jumatate ascunse in absida, in curba unui arc sau sub o bolta larga, pe cand in aceasta creatie gotica, tablourile sunt transferate magnific la vitralii, prezentate triumfator privirii tuturor si iluminand intreaga biserica in culorile lor pretioase.

Cele 15 ferestre cu vitralii ale Capelei Sfinte, care dateaza din secolul al XIII-lea contin 1.134 scene si acopera o arie de 6.650 picioare patrate; ele ilustreaza scene biblice si evanghelice in culori splendide si intr-un stil emotionant.

La Conciergerie, in urmatoarele 3 fotografii.

Turnul Eiffel vazut de pe Sena, in urmatoarele 6 fotografii.

Daca doriti mai multe informatii despre Turnul Eiffel, le gasiti aici.

Turnul Eiffel si Podul Alexandru III

Podul Rouelle, construit in anul 1900 si refacut in anul 1988.

Turnul Eiffel vazut de pe Sena, in urmatoarele 6 fotografii.

Statuia Libertatii din Paris

Statuia Libertatii din Paris este replica statuii cu acelasi nume din New York. Una din replici, care are inaltimea de 11,50 metri este amplasata la capatul din aval al insulei Île des Cygnes de pe Sena, la nivelul podului Grenelle. Île des Cygnes este o insula artificiala cu lungimea de 890 de metri si latimea de numai 11 metri, aflata intre Pont Bir-Hakeim și Pont de Grenelle.

Statuia a fost oferita orasului Paris de comunitatea francezilor stabiliti in SUA, pentru a comemora centenarul Revolutiei Franceze si a fost inaugurata in anul 1885, ca model din ipsos. Varianta turnata a statuii a fost terminata in anul 1889. Pe carticica pe care o tine in mana stanga sunt inscrise datele Revolutiei Americane si ale Revolutiei Franceze: « IV Juillet 1776 = XIV Juillet 1789 » (4 iuie 1776 si 14 iulie 1789).

La inaugurarea statuii, sculptorul Bartholdi si-a exprimat nemultumirea pentru faptul ca statuia, care a fost amplasata cu fata spre est, intoarce spatele Americii. In anul 1937, cu ocazia Expozitiei universale, statuia a fost intoarsa cu fata spre vest, ca o satisfactie postuma pentru Bartholdi. In anul 1990, Statuia Libertatii din Paris a fost restaurata si acoperita cu o patina de culoarea bronzului.

Statuia Libertatii din Paris, in urmatoarea fotografie.